"Sistemul financiar este pe marginea prapastiei"

George Soros | 15.10.2008

Pe aceeași temă

George Soros, multimiliardar si un guru al pietelor financiare din Statele Unite, analizeaza criza. Omul care a aruncat in aer Banca Angliei in 1992, prin speculatiile impotriva lirei sterline, ii condamna pe "integristii pietelor", ca si pe autoritati, care nu au intervenit la timp pentru a combate dezvoltarea unei piete de credit "monstruos de extinse".

In acest numar, prezentam cititorilor nostri punctul de vedere al lui George Soros despre criza economica mondiala. George Soros crede ca, in momentul de fata, ne aflam in ochiul ciclonului si ca ravagiile crizei urmeaza.

 

In cartea dvs. - Adevarul asupra cri­zei financiare, aparuta in Franta la 9 oc­tombrie crt. -, afirmati ca Statele Uni­te nu vor putea evita recesiunea. Si to­tusi, economia americana pare sa re­zis­te socului...

Doar in aparenta. Incepand din prima­va­ra, dolarul a amorsat o scadere foarte im­portanta care pentru moment a limitat efec­tele crizei financiare asupra eco­no­mi­ei americane, favorizand exporturile. In de­trimentul restului lumii, ma gandesc in spe­cial la Europa si la China, care au fost mai serios afectate decat am prevazut. Dar sa nu ne facem iluzii. Recesiunea in Sta­tele Unite este inevitabila, chiar daca se mai lasa asteptata. Nu am asistat inca la toate efectele crizei financiare.

Deci trebuie sa ne asteptam la ce e mai rau?

Ma tem ca da. Situatia risca sa se de­te­rioreze. Sigur, bancile centrale au injec­tat lichiditati, dar fluxurile financiare catre economia reala sunt inca foarte haotice. Intre banci domneste neincrederea. In­­doielile legate de solvabilitatea unora sau a altora dintre banci nu au disparut nici pe departe, ceea ce afecteaza capaci­ta­tea lor de a-si imprumuta bani si, deci, de a oferi credite. Teama de viitor se vadeste si in nevoia bancilor de a-si reconstitui fon­durile proprii pentru a face fata unor eventuale pierderi. Sistemul financiar este chiar mai serios afectat decat mi-am inchi­puit. Pentru prima data din 1930, el risca sa se disloce.

Cum s-a ajuns aici?

Pentru a intelege ce se intampla acum, trebuie sa ne intoarcem la ince­pu­tul deceniului. Alan Greenspan, care era atunci presedintele Rezervei federale, poarta o mare raspundere. Decizia sa de a reduce drastic ratele dobanzii in Statele Unite se afla la originea aparitiei bulei imobiliare. Explozia acesteia din urma a ac­tionat ca un detonator pentru explozia unei adevarate bombe atomice, pe care eu am numit-o "superbula", care este re­zul­tatul mai multor tendinte pe termen lung: expansiunea creditului, mondializa­rea pietelor bursiere, ritmul accelerat al ino­vatiei financiare. Trasatura comuna a tuturor acestor tendinte este increderea excesiva a bancilor si a investitorilor in me­canismele pietei.

Deci, totul s-a intamplat din vina lor? In cartea dvs. ii asemanati cu nis­te "porci in fata unei troace", cu "oile lui Panurge"...

Actorii de pe piata financiara cred ca, asa cum ne invata teoria economica, pie­te­le tind in mod natural spre un echilibru al ofertei si al cererii si ca devierile fata de acest echilibru se datoreaza hazardului. Ei mai cred si ca dispun de o informatie completa. Estimarea riscurilor se ba­zea­za, din partea lor, pe aceste doua ipo­te­ze. Or, sunt niste false ipoteze! Econo­mia si finantele nu sunt niste stiinte exac­te, factorul uman joaca un rol fundamen­tal, iar omul, prin definitie, face greseli... Aceste greseli, aceste idei false afecteaza pretul pietei, care nu atinge niciodata un echilibru... Cand preturile cresc, pietele de­vin prea increzatoare si cumparatorii se inghesuie, cand preturile scad, situatia se inverseaza. De aceea, cand se for­mea­za o bula, nu exista nicio sansa ca ea sa se dezumfle cu incetul. La inceput este o expansiune lunga, care ia treptat viteza, dupa care urmeaza o contractare brusca si brutala.

Este de crezut ca mediile financiare au invatat lectia?

Nu cred. Intre timp s-au format alte bule - in energie, la produsele agricole, la materii prime... Pietele financiare sunt exu­berante prin natura lor si nu se vor schimba daca li se lasa prea multa li­ber­tate. Ele au nevoie de reguli.

Mi se pare destul de surprinzator sa-l aud pe inventatorul hedge funds-uri­­lor ca se pronunta in favoarea unei dis­ci­pline mai stricte...

Atentie! Nu ma refer la o regularizare ex­cesiva, ca aceea care a intervenit dupa al doilea razboi mondial. Regulatorii sunt si ei fiinte umane, se pot insela si, in afa­­ra de asta, sunt birocrati care iau hotarari prea incet si sub anumite influente po­li­ti­ce... Dar sistemul financiar a luat-o atat de tare razna incat are nevoie de control, fara insa sa stanjeneasca activitatea eco­no­mica. Raspunderea le revine bancilor centrale. Ele sunt cele care controleaza oferta de moneda, insa criza creditului imo­biliar cu risc a demonstrat ca acest control nu mai este suficient: bancile tre­bu­ie sa controleze si oferta de credit. In plus, normele prudentiale bat in cuie tota­lul minim de rezerve pe care trebuie sa-l detina bancile: este o greseala. El trebuie sa poata fi ajustat regulat la fluctuatiile pietei. In genere, regulile trebuie sa evo­lueze in asa fel incat sa contrabalanseze excesele pietei.

Vorbiti destul de putin de Europa in car­tea dvs. Ce diagnostic ii puneti?

In zona euro nu au fost atatea excese ca in Statele Unite. Dar exista alte proble­me... Ma refer in special la atitudinea Ban­cii Centrale Europene (BCE) si la in­fluen­ta sindicatelor. In Germania, sindicatele militeaza pentru cresteri salariale consi­de­ra­bile, de ordinul a 7%. Ceea ce risca sa ali­menteze si mai mult cresterea pretu­ri­lor. Or, cum inflatia este singura chestiu­ne de care se preocupa BCE, ea isi va men­tine o rata a dobanzii foarte ridicata, care va afecta consumul si va intretine su­praevaluarea monedei euro. Este posibil ca acest ciclu sa provoace recesiune si in Eu­ropa.

 

"Wall Street nu se prabuseste, Wall Street este in criza"

 

Wall Street se prabuseste. Vom asis­ta oare la caderea imperiului ame­ri­can?

Wall Street nu se prabuseste, Wall Street este in criza. Efectele acestei crize vor depinde de durata ei. Situatia nu este fa­tala: ne aflam pe marginea prapastiei, pe margine, dar nu in prapastie. Piata con­tinua sa functioneze Noutatea, insa, din ultimele zile este posibilitatea unei ex­plo­zii a sistemului.

Se intampla ceva incredibil, un feno­men care este consecinta a ceea ce eu as numi "integrismul de piata", aceasta ideo­logie a libertatii complete si a auto­re­gle­mentarii pietelor. Criza nu se dato­rea­za unor factori exteriori, nu este con­se­cin­ta unei catastrofe naturale. Sistemul este cel care si-a sapat singur groapa prin implozie.

Are si politicul o parte de res­pon­sa­bi­litate? Ce trebuie oare sa credem de­spre elementele de reglementare?

Alan Greenspan (fostul presedinte al FED, n.red.) este raspunzator, deoarece a mentinut rata dobanzii prea jos, prea mult timp si pentru ca a dat frau liber ino­va­tiei financiare, considerand ca prin ea s-ar castiga mai mult decat s-ar pierde. Au­toritatile de control sunt si ele raspun­za­toare, de vreme ce au dat o prea mare libertate actorilor de pe piata si au permis dezvoltarea unei piete de credit mon­struos de extinse. Uitati-va la piata deri­va­te­lor de credite! Ajunge la mii de miliarde de dolari. Rezultatul acestei politici este o criza financiara care afecteaza victime ino­cente.

Ce credeti despre interventiile de ur­genta ale administratiei americane? Vor avea vreun efect?

Henri Paulson (secretar la Tezaur, n.red.), este ostil recurgerii la banul pu­blic. La in­­ceput, a refuzat sa semneze un cec in alb pentru a salva Freddie Mac si Fan­nie Mae (organisme de refinantare ipo­te­ca­ra, n.red.), dupa care, cateva luni mai tar­­ziu, a fost obligat sa revina asupra re­fu­zu­­lui. Aceleasi ezitari s-au repetat in ca­zul lui Lehman Brothers, pe care pana la ur­ma autoritatile le-au abandonat, si in ca­zul AIG, care a fost salvat numai din cau­­za riscului sistemic pe care il repre­zen­­ta. Aici a trebuit sa se intervina, in caz con­trar, situatia ar fi devenit incon­tro­la­bi­la. Nu­mai ca aceste actiuni sunt lente si con­tra­productive. Si, in timp ce factorii de de­­ci­zie ezita, situatia se deterioreaza. In plus, aces­te interventii sunt curative, si nu pre­ven­tive.

Este pertinenta referinta la criza din 1929?

Marea diferenta fata de criza din 1929 este atitudinea autoritatilor, care au inte­les ca sistemul trebuie sustinut, chiar da­ca sustinerea este complicata si costa si chiar daca interventia statului nu face par­te din cultura lor.

Ce se va intampla acum? Care vor fi consecintele pentru Europa?

Sursa problemelor se afla in Statele Uni­te, dar Europa este implicata. Pentru ea, viitorul va depinde de felul in care au­to­­ritatile vor gestiona criza. Scaderea pre­tu­lui la materiile prime ne va duce intr-o perioada de deflatie. Cred ca ar fi bine sa se scada rata dobanzii.

Va fi economia reala afectata?

Criza se va rasfrange asupra eco­no­mi­ei reale. Fara dubiu, Statele Unite se afla deja in recesiune si fenomenul va ca­pa­ta amploare in urmatoarele doua tri­mes­­­tre. Bancile si-au restrans creditele. Iar opinia publica americana a fost socata de ce s-a petrecut recent. Consumatorii nu se vor mai indatora, vor consuma mai pu­tin.

Tarile emergente, cum e China, de pil­da, vor avea de suferit?

Data fiind incetinirea brutala a eco­no­miei mondiale, se vor reduce si expor­tu­ri­le provenind din China. Autoritatile au par­ghiile necesare pentru a stimula econo­mia prin rezervele de schimb, intrebarea este daca o vor face corect. China este un stat birocratic si criza economica ar pu­tea degenera in criza politica, asa cum s-a intamplat in Indonezia in 1998. Criza ca­pitalismului american ar putea veni de hac comunismului chinez.

Cum se poate iesi din haos?

Intregul sistem financiar american tre­buie regandit. Bancile de investitii vor tre­bui sa se sprijine pe bancile comerciale. Vor trebui instaurate noi reglementari. Mi­siu­­nea autoritatilior este sa impiedice for­ma­rea unor bule financiare. Ele dispun de instrumentele necesare si trebuie sa le foloseasca. Creditul trebuie regle­men­tat la fel ca piata monetara. Bancile tre­bu­ie sa fie obligate sa dispuna de mai multe fonduri proprii. Si, de asemenea, pretul imo­biliarului nu trebuie lasat sa se pra­bu­seas­ca, iar sechestrarea caselor trebuie limitata.

Dintre Barack Obama si John McCain, care vi se pare mai capabil de reforme?

Cred ca Obama intelege mai bine si­tua­tia.

Ati pierdut bani in criza actuala?

Nu am pierdut, dar nici nu am castigat. Dar nu am de gand sa va dezvalui se­cre­te­le mele.

Sunteti "tatal" acelor hedge funds ale caror excese se afla in miezul cri­zei. Aveti remuscari?

Nu sunt tatal absolut, ci unul dintre ei. Da­ca ar fi sa o iau de la inceput? Mi-as gandi mai atent speculatiile...

 

Adaptare dupa Le Monde si L’Express de Luminita Braileanu

 

 

Evolutii internationale

 

8 octombrie: Banca Centrala Europeana, FED si Banca Angliei anunta ca vor reduce dobanda de re­fe­rin­­ta cu 0,50 puncte procentuale. Astfel, dobanda apli­ca­ta de BCE in zona euro se reduce de la 4,25% la 3, 75%, cea practicata de FED scade de la 2% la 1,5%, iar dobanda practicata de Banca Angliei se reduce de la 5% la 4,5%.

10 octombrie: la Washington se desfasoara o reu­niu­ne a ministrilor de Finante si a guvernatorilor ban­ci­lor centrale din G7. Comunicatul dat la finalul reuniunii pre­cizeaza ca "situatia actuala cere o actiune ur­gen­ta si exceptionala" si ca oficialii celor 7 state au adop­tat un "plan de actiune" in 5 puncte. Prin acest plan, reprezentantii G7 s-au angajat sa ia toate ma­su­ri­le necesare pentru "a sustine institutiile financiare de im­portanta sistemica si pentru a impiedica falimentul lor". Planul mai prevede "luarea de masuri pentru de­blo­carea creditelor si a pietelor monetare pentru ca ban­cile si institutiile financiare sa aiba acces larg la li­chiditati si capitaluri".

Joaquin Almunia, comisar european pentru afaceri eco­nomice si monetare, afirma ca "institutiile bancare care nu au lichiditati reprezinta principala problema a sistemului financiar" si avertizeaza ca "problemele de li­chiditate ar putea deveni probleme de solva­bili­ta­te".

11 octombrie: ministrii de Finante ai celor 185 de state membre ale FMI, prezenti la o reuniune pe tema cri­zei financiare, adopta planul de actiune propus la 10 oc­tombrie de G7. Dominique Strauss-Kahn, eco­nomis­tul sef al FMI, declara ca "problemele de solvabilitate ale unor institutii financiare din SUA si Europa au adus sistemul financiar global aproape de colaps".

Shigeo Katsu, vicepresedinte al Bancii Mondiale pen­tru Europa si Asia Centrala, afirma ca "imple­men­ta­rea de masuri macroeconomice sanatoase a ajutat la oprirea crizei financiare, intr-o anumita masura" in sta­tele din Europa de Est si Asia. Totusi, Shigeo Katsu aver­tizeaza ca "niciun stat nu este imun la impactul cri­zei".

Un oficial al Partidului Crestin Democrat, din care pro­vine Angela Merkel, declara ca guvernul german in­ten­tioneaza sa adopte un plan de salvare a bancilor ger­ma­ne in valoare de 400 de miliarde de euro (549 mi­liar­de de dolari).

12 octombrie: presedintii si premierii statelor din zo­na euro si premierul Marii Britanii se reunesc la Paris pen­tru a adopta o strategie de salvare a sistemului finan­ciar. Liderii celor 16 state decid ca planul pe care UE il va adopta pentru a iesi din criza financiara va fi si­milar celui pe care Londra il va aplica pentru a salva ban­cile britanice. Acest plan consta in injectarea a 45 de miliarde de lire sterline (86 de miliarde de dolari) in sis­temul bancar britanic. Proiectul declaratiei comune, data la sfarsitul summit-ului, precizeaza ca "guvernele statelor din zona euro vor lua masuri coordonate pen­tru a imbunatati functionarea pietei financiare la poli­tele cu scadenta pe termen lung". Documentul men­tioneaza ca actiunile guvernelor din zona euro "vor fi complementare celor adoptate de Banca Central-Eu­ropeana pe piata financiara interbancara".

13 octombrie: autoritatile britanice lanseaza planul de salvare al Royal Bank of Scotland (RBS) si Halifax Bank of Scotland (HBOS), doua dintre cele mai mari banci din Marea Britanie. Statul britanic devine pose­so­rul a 70% din actiunile HBOS si al 50% din actiunile RBS. Cele doua banci au cerut guvernului britanic aju­toa­re de 15 miliarde de lire sterline (RBS) si 10 miliarde de lire sterline (HBOS). (I.R.)

 

La inchiderea editiei

 

Luni, 13 octombrie, Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a tinut o conferinta de presa pe tema consecintelor crizei economice asupra sistemului financiar romanesc. Cu acest prilej, Mugur Isarescu a afirmat ca "influenta crizei asupra bancilor romanesti este limitata pentru ca ele sunt relativ independente" si ca "solvabilitatea si lichiditatea bancilor din Romania este una dintre cele mai bune nu numai din regiune, ci si din lume".

 

revista presei

Criza brandului american

 

Implozia celor mai vechi banci de investitii ame­ri­ca­ne, volatilizarea a mai mult de un trilion de dolari la bur­sa intr-o singura zi, varsarea de catre contribuabilii ame­ricani a 700 de miliarde de dolari - iata amploarea dezastrului pe Wall Street, care cu greu putea fi ima­gi­nat. Si totusi, cand americanii se intreaba pentru ce tre­bu­ie sa verse sume astronomice pentru a impiedica im­plo­zia sistemului economic, putini sunt cei care isi pun problema daunelor pe care aceasta prabusire financiara o vor aduce "brandului" America.

De la inceputul anilor ‘80, odata cu alegerea lui Ro­nald Reagan, doua idei fundamental americane au do­mi­nat gandirea mondiala. Prima se referea la o anume viziune asupra capitalismului, conform careia o im­po­zi­ta­re scazuta, o regularizare minimala si un guvern cu pu­teri reduse constituie motoarele cresterii economice nu doar in SUA, ci in intreaga lume. A doua idee facea din America o campioana a democratiei liberale, tra­sand pentru intreaga lume calea catre o ordine in­ter­na­tio­nala mai prospera si mai deschisa. (...) Dar iata ca as­tazi locomotiva acestei cresteri, economia americana, a deraiat, amenintand sa antreneze intr-o catastrofa res­tul lumii. (...) Obsedat de mantra "guvern cu puteri re­du­se", Washingtonul a neglijat sa regularizeze de o ma­nie­ra adecvata sectorul financiar si a lasat sa prici­nu­ias­ca restului societatii considerabile prejudicii. (...)

Optiunea cu care ne confruntam astazi trece dincolo de recapitalizari sau de campania prezidentiala. Brandul ame­rican este pus la grea incercare chiar in momentul in care alte modele, rus sau chinez, apar ca mai atractive. Restabilirea reputatiei noastre si refacerea atractiei pen­tru brandul american reprezinta aspecte ale provocarilor actuale, la fel de importante ca stabilizarea sectorului fi­nan­ciar.

 

Francis Fukuyama, Caderea Americii SRL, Newsweek, 13 oct. 2008

 

Sfarsitul prosperitatii?

 

Explozia datoriei care a alimentat balonul imobiliar si pier­derile uriase suferite de banci, impreuna cu ezitarile clasei politice din ultimele zile, au pus in miscare o reac­tie in lant care, in cel mai rau scenariu, ne-ar putea con­du­ce la o versiune de secol XXI a Marii Recesiuni.

Statele Unite si Europa de Vest sunt prinse intr-o spi­ra­la a deprecierii, consecinta a ceea ce expertii financiari con­sidera a fi "efectul de levier". Acumuland datorii pes­te pragul de sustenabilitate, proprietarii de case si in­sti­tu­tii­le financiare sunt fortate sa le reduca. Aceasta pre­siu­ne este rezultatul scaderii pretului la bunurile cumparate cu banii imprumutati. Este un cerc vicios. Cand familiile si bancile intra in faliment, din ce in ce mai multe bunuri inunda piata, generand o scadere si mai mare a pretului. Acest proces pare astazi imposibil de oprit. Nici macar cele 700 de miliarde de dolari din banii contribuabililor nu par a fi suficienti pentru a-l opri.

In cazul proprietarilor de case, datoria a crescut: de la 50% din PIB in 1980, a atins in 2006 un maximum de 100%. Cu alte cuvinte, datoria acumulata de catre pro­prie­tarii de case echivaleaza, acum, cu tot ceea ce pro­duc SUA intr-un an. Pe masura ce datoria a crescut, ma­re parte din aceasta a fost utilizata pentru a investi in sec­to­rul imobiliar. Rezultatul a fost un balon speculativ; la apo­geul sau, media preturilor caselor in SUA a crescut cu 20% pe an. Apoi, ca intotdeauna, balonul imobiliar s-a spart. Indexul S&P Case-Shiller ne arata ca preturile ca­se­lor din 20 de orase se afla in scadere continua inca din februarie 2007. Iar declinul se accelereaza. In iunie, pre­turile erau mai scazute cu 16% fata de anul anterior.

Bancile si alte institutii financiare sunt intr-o pozitie si mai proasta: datoriile lor cresc si mai repede. Pana in 2007, datoria sectorului financiar ajunsese la 116% din PIB, fata de numai 21% in 1980. Iar valoarea activelor de­tinute de banci s-a depreciat mai mult decat pretul ca­se­lor pe piata imobiliara.

Bancile americane au inregistrat pierderi de 334 de mi­liarde de dolari, pierderile totale putand fi mult mai mari. Pentru a compensa pierderile, au reusit sa acu­mu­le­ze un nou capital de 235 de miliarde. Problema este ca pierderea neta a 99 de miliarde de dolari implica o re­struc­turare a balantei contabile cu o suma de 10 ori mai mare - aproximativ un trilion de dolari - pentru a men­ti­ne o rata constanta intre activele bancii si capital, ceea ce duce la o reducere drastica a creditelor, tinand cont ca activele unei banci reprezinta imprumuturile. Mai pu­ti­ne imprumuturi inseamna o inasprire generala a clima­tu­lui si conditiilor de afaceri pe Main Street.

Cine se mai indoieste de faptul ca SUA se indreapta spre recesiune nu este atent la fapte: productia in­dus­tria­la este in declin, iar somajul este deja la cel mai ridi­cat nivel din ultimii 5 ani. Intrebarea este daca ne indrep­tam spre o criza economica scurta, precum cea din 2001, sau o versiune de secol XXI a celei prin care a tre­cut lumea in anii ’30: o A Doua Recesiune.

 

O noua recesiune poate fi evitata

 

Actuala criza este departe de a ramane o criza ex­clu­siv americana. Deja au fost afectate o serie de banci eu­ro­pene. Ratele de crestere economica in zona euro si in Japonia au scazut mai mult decat in Statele Unite. Pie­te­le emergente sufera si ele. Cu exceptia Braziliei, pietele de capital din economiile BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) au scazut cu mai mult de 40% pe an.

Ideea cum ca Asia ar fi decuplata si izolata de evo­lu­tii­le economice din SUA este astazi o fantasma. China si America sunt atat de interdependente financiar una de cealalta, incat ar trebui sa vorbim de "Chimerica". Cand Fannie si Freddie erau in pragul colapsului, multi au fost surprinsi sa afle ca 1/5 din rezervele monetare ale Chinei erau compuse din obligatiuni Fannie Mae si Freddie Mac. China a acumulat o imensa cantitate de obligatiuni in dolari. Niciun alt stat strain nu are mai multe de pierdut de pe urma unui colaps financiar al Sta­te­lor Unite decat China.

Dar ceea ce a facut ca Marea Recesiune sa fie atat de dramatica este extinderea ei globala. Productia eco­no­mica combinata a primelor 7 cele mai mari economii ale lumii a scazut cu aproape 20% intre 1929 si 1932. Rata de somaj in SUA si Germania a atins un maximum de 33%. Comertul global s-a prabusit in proportie de 2/3.

Desi astazi observam o incetinire economica globala, s-ar putea, inca, sa putem evita o noua recesiune. As­tazi, spre deosebire de Marea Recesiune, ministerele de Finante si bancile centrale stiu ca este mai bine sa acu­­mulezi deficite bugetare si sa tiparesti moneda pentru a evita o scadere dramatica a productiei si a lo­cu­ri­lor de munca. Datorita magnitudinii crizei, Planul Paul­son ar putea fi doar o solutie pe termen foarte scurt. Dar o solutie pe termen scurt este mai buna decat a nu avea nicio solutie. Ea semnaleaza lumii ca, spre deosebire de 1930, Statele Unite fac tot ce pot pentru a evita o ca­la­mi­ta­te financiara similara Marii Recesiuni.

 

Adaptare de Octavian Manea din Time, 2 octombrie 2008.

 

 

ANDREI CORNEA

 

Capitalismul si criticii sai

 

De ceva vreme, mai ales de cand cri­za financiara americana s-a globalizat si efectele ei au inceput sa se faca simtite pretutindeni, a reinceput sa se auda cu putere vechiul refren: capitalismul e in de­clin, ba chiar e terminat. Refren acom­pa­niat de doua cuplete, vechi si ele: 1) Ame­rica e de vina si 2) ne trebuie "altceva". An­tiamericanismul peren, stangismul mas­­cat sau fatis, tiersmondismul si antiglo­ba­lis­mul endemice simt ca iarasi a venit vre­mea lor, iar corul lor a devenit aproape asurzitor. Si in timp ce multi oameni se in­­treaba cum isi vor plati creditele, diferiti ideologi de profesie sau de ocazie, re­sen­ti­mentari, cred ca a sosit momentul sa o plateasca Americii cu varf si indesat. Si atunci, vocifereaza cat ii tin puterile.

Criza este, desigur, si sistemul finan­ciar-bancar se clatina. Va veni, probabil, si recesiunea economica, cu toate relele sale - mai ales cu somaj. Dar sa ne fie clar un lucru: daca sistemul capitalist-libe­ral trece periodic prin crize (ceea ce face parte din natura sa), sistemul socialist a fost (si este, acolo unde a fost mentinut) in­­tr-o eterna criza, ceea ce, de asemenea, face parte din natura sa. Nu opunem (de­cat in viziunea trandafirie a ideologilor) un sistem cu crize unui sistem fara crize, ci opunem un sistem cu crize periodice, des­partite de lungi perioade de buna­sta­re exceptionala, unui sistem a carui criza - si vai, ce criza! - este perpetua si fara pauze.

Dar poate ca alternativa nu e chiar so­cia­lismul, ci etatismul din Europa Occi­den­tala, pe care puzderia de antia­me­ri­cani de aici il opun cu eroism capitalis­mu­lui "anglo-saxon". Desigur, criza finan­cia­­ra provine din America, dar si prosperi­ta­tea fara precedent, competitivitatea fara egal, inovatia tehnica pe care Europa se straduie din rasputeri sa o dobandeasca, deocamdata fara mare succes, tot de acolo vin. America sare mai departe si mai sus; de aceea, uneori si cade mai rau. Europa, inghesuita intre numeroase reglementari, egoista si comoda, risca mai putin - ceea ce nu inseamna ca si-ar putea rezolva mai bine problemele de fond. Exista mai multe feluri de a aborda viata si riscurile. Cand Europa a be­ne­fi­ciat de puterea economica, politica si mi­li­ta­ra a Americii, ea nu s-a ferit de efectele capitalismului "anglo-saxon". Acum, cand are parte si de dezavantaje, ar fi bine sa-si pastreze cumpatul.

Dar tocmai s-a dovedit ca numai in­ter­ventia statului poate sa ne salveze! - ex­clama unii. Mai intai ca nu s-a dovedit in­­­ca nimic. La ora cand scriu aceste ran­duri, bursele internationale continua sa cada, in pofida interventiilor anuntate de principalele puteri economice ale lumii. Dar, chiar daca interventia statelor se va arata benefica pana la urma, inca nu in­­seamna ca interventionismul este pana­ceul tuturor problemelor. Pana la urma, un organism bolnav se insanatoseste nu doar cu medicamente, ci si din propria sa capacitate de aparare autoreglabila. Iar, dupa ce s-a insanatosit, medicamentele sunt inutile si chiar nocive.

O alta idee auzita adesea, in aceste zile, este imoralitatea capitalismului. La­co­mia - se spune - a adus criza. De acord, dar tot ea a adus si beneficiile capi­ta­lis­mu­lui. De la Adam Smith se stie ca toc­mai egoismele individuale si urmarirea pro­priului castig pot conduce la prospe­ri­ta­tea generala. De fapt, capitalismul este singurul sistem care a reusit sa con­ver­teasca - fie si partial - egoismul indivi­dual in bunastare generala, si anume: nu suprimand acest egoism prin diverse scheme autoritare, ci, dimpotriva, lasan­du-l sa functioneze intre anumite limite ex­trem de largi. De cele mai multe ori, a reu­sit; uneori a dat rateuri si atunci avem crize. Nimic nu e perfect, iar binele si raul nu pot fi intotdeauna complet separate in lumea de aici. Dar sa fie clar: nu mo­ra­li­ta­tea sta la temelia capitalismului.

Criticile acestea, in masura in care sunt radicale, "fundamentaliste" si de­scriu scenarii apocaliptice, sunt pur si sim­plu ridicole. In sens restrans, ele nu fac decat sa recicleze vechi teze marxist-le­niniste, transliterandu-le in alfabete eco­logiste, antiglobaliste sau postmoderne. In sens larg, ele transfera asupra capi­ta­lis­mului vina naturii umane de a fi asa cum este: nesatioasa si iresponsabila. Adi­ca transfera vina "originara" asupra sin­gurului sistem cunoscut care a obtinut ceva bun din acest "lemn stramb - vorba lui Kant - care este natura umana, nu prin asceza si represiune, ci prin liber­tate".

 

 

Banca Centrala Europeana (BCE)

 

Lichiditatile de care bancile din zona euro - ca de pretutindeni, de altfel - au nevoie pentru a-si indeplini obligatiile sunt procurate prin imprumuturi reciproce intre banci pe piata numita "interbancara". Bancile pot, de asemenea, sa faca rost de cash imprumutand de la BCE, care percepe o dobanda pentru sumele imprumutate. Pentru a distribui acesti bani, BCE organizeaza, in general, licitatii saptamanale. Bancile cer o anumita suma si propun o anumita dobanda, evident, superioara ratei de refinantare a BCE, care este in acest moment de 4%. Pentru a fi sigura ca obtine imprumutul cerut, o banca are, deci, interesul sa propuna o dobanda mai mare.

In functie de sumele solicitate si de dobanzile propuse, BCE fixeaza o dobanda minima, incepand de la care sunt satisfacute ofertele. Lichiditatile sunt distribuite in schimbul unor valori mobiliare, obligatii sau actiuni prin care bancile isi garanteaza

imprumuturile. Atunci cand se produc dezechilibre in circuitul monetar, BCE retrage sau, dimpotriva, reinjecteaza bani prin intermediul unor "licitatii rapide" care se bazeaza pe principiul refinantarii saptamanale, cu deosebirea ca, in cazul acestora, operatia se intinde pe o perioada mult mai scurta - intre o zi si maximum trei zile.

Unele banci au investit masiv pe piata americana de credit imobiliar cu risc (acordat unor solicitanti care risca sa nu-l poata rambursa). In urma prabusirii acesteia, bancile au inregistrat pierderi insemnate, iar criza de incredere care s-a instalat intre ele le impiedica sa-si mai imprumute reciproc bani. BCE este, deci, nevoita sa intervina pentru a remedia actuala penurie de lichiditati pe piata interbancara.

Pentru a satisface cererile de lichiditati ale bancilor, BCE isi constituie un sistem de rezerve obligatorii remunerate. Bancile comerciale care doresc sa se imprumute de la BCE depun in acest sistem un anumit procent din depozitele clientilor sau ale creantelor pe care le detin.

 

Garantarea depozitelor in Europa

- pragul de garantare de 50.000 euro se aplica sau este in curs de adoptare in Bulgaria, Republica Ceha, Romania, Suedia sau Finlanda;

- Marea Britanie garanteaza 50.000 de lire sterline;

- Belgia, Cipru, Finlanda, Lituania, Tarile de Jos si Spania garanteaza 100.000 de euro;

- Grecia a inaintat parlamentului o propunere similara pentru persoanele fizice, insotita de un angajament politic ca aceeasi garantie va fi acordata si persoanelor juridice;

- Italia garanteaza un prag de 103.000 de euro;

- Slovenia garanteaza depozitele integral;

- Austria va aproba in parlament o decizie similara pentru clientii privati;

- Danemarca a decis garantarea nelimitata a creditelor si a depozitelor, atat pentru rezidenti, cat si pentru nerezidenti;

- Germania si Ungaria sunt in favoarea garantarii 100% a economiilor private si a conturilor curente, fara a inainta vreo propunere legislativa concreta;

- Irlanda decide garantarea integrala a tuturor depozitelor (comerciale, institutionale si interbancare), a obligatiunilor si a datoriilor, initial doar pentru sase banci irlandeze;

 

Alte masuri de stabilizare financiara

- in caz de faliment al unei banci, cehilor li se compenseaza integral sumele din depozitele de economii (in loc de 90%, cum era pana in prezent);

- Ciprul sta pe o rezerva de lichiditate de 2 miliarde de euro pregatita pentru o eventuala interventie in sistemul bancar;

- Danemarca a notificat Comisia Europeana cu privire la un plan detaliat, Actul de Stabilitate Financiara, care urmeaza sa garanteze lichiditatea si functionalitatea pietei interbancare, dar si pentru lichidarea bancilor insolvabile;

- Franta discuta despre revizuirea legislatiei finantelor publice pentru a permite o eventuala interventie intr-o banca aflata in dificultate;

- Italia propune crearea unui fond special de 20 de miliarde de euro pentru o linie de credit de urgenta care sa fie accesibila in cazul nevoii de recapitalizare a unei banci aflate in dificultate si crearea fondului de garantare de rang doi pentru toate depozitele bancare pana la pragul mentionat anterior, de 103.000 de euro;

- Olanda pune la dispozitie rezerve de 20 de miliarde de euro pentru a interveni

in favoarea bancilor sanatoase, dar care se confrunta cu probleme de lichiditate si refinantare;

- guvernul spaniol anunta, acum trei zile, crearea unui fond public temporar de pana la 50 de miliarde de euro pentru a cumpara active netoxice de la banci si alte institutii financiare;

- guvernul Marii Britanii lanseaza un pachet de salvare a sistemului bancar, in valoare de 500 de miliarde de lire sterline pentru cele mai mari 8 banci britanice.

 

* Sursa: Andreea Vass: Criza internationala: cum sunt garantate depozitele populatiei in Europa si alte posibile masuri, 13 octombrie 2008, Hotnews.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22