Pe aceeași temă
În Octombrie, anul trecut, a avut loc unul dintre cele mai mari exerciții NATO. “Trident Juncture” strângea în Italia peste 36.000 de soldați din mai mult de 30 de state. Acțiunea s-a vrut un semnal pentru Moscova, în condițiile degradării arhitecturii regionale de securitate. Prezent atunci la ceremonia de deschidere a exercițiului, generalul francez Denis Mercier puncta că “ne trebuie o strategie pentru toate tipurile de criză, la 360 de grade. Trebuie să reacționăm în sud, în est, în nord, peste tot”. Asta pentru că Federația Rusă și-a reactivat vechile antipatii față de Occident și a reapărut peste tot.
Noua expansiune
Există un punct de vedere potrivit căruia, dacă nu apărea criza din Ucraina, Rusia nu și-ar fi radicalizat acțiunile împotriva Vestului. Se fac aproape doi ani de la anexarea Peninsulei Crimeea de la Ucraina; rușii au acuzat o răsturnare nedemocratică de regim la Kiev, cu ajutorul cancelariilor occidentale, și au luat peninsula cu forța armelor, împotriva oricăror norme de drept internațional. Au luat și o bucată din estul țării, acolo unde întrețin un conflict separatist în încercarea de a bloca statul vecin într-o zonă gri și nefrecventabilă a Europei.
Avem, însă, și reversul medaliei: anume că noua față a Kremlinului e cea veche și bine cunoscută, caracterizată printr-o antagonizare cu Vestul. La finalul anului trecut, Nick Witney, fost șef al Agenției Europene de Apărare, spunea că, nefiind capabil să anticipeze ceea ce Vladimir Putin urma să facă, Occidentul a fost surprins tactic. “Să nu ne facem iluzii cu privire la ostilitatea lui Putin față de Vest”, puncta el. Și cum am putea?
În August, anul trecut, Moscova revendica la Națiunile Unite peste un milion de kilometri pătrați din regiunea arctică. Kremlinul arăta în cerea depusă la Comisia ONU că are drept de suveranitate asupra 1,2 milioane de kilometri pătrați. Zona are o importanță strategică, date fiind cercetări care au relevant existența unor rezerve uriașe de hidrocarburi. Putin a descris regiunea drept “zonă de interes special” pentru Rusia și a ordonat sporirea prezenței militare.
Bine ați revenit, arme!
În ultimii doi ani și jumătate, avem multiple semnale care, puse cap la cap, indicau noile intenții ale Federației. Căderea regimului ucrainean Ianukovic, fidel Moscovei, a determinat Kremlinul să acuze redeschiderea unei răni mai vechi. Expansiunea militară a NATO înspre Est, spuneau rușii, reprezintă o trădare a echilibrului post-89.
Pentru prima dată în ultimul deceniu, în strategia de securitate realizată de Kremlin se precizează că SUA reprezintă o amenințare pentru Rusia. Noua strategie o înlocuiește pe cea din 2009, care nu menționa nimic despre SUA și NATO. Intitulat “Despre noua strategie de Securitate Națională a Federației Ruse”, documentul a fost semnat de Putin în prima zi din 2016. De asemenea, este pentru prima dată, în ultimii ani, când se face referire la NATO. În legătură cu situaţia din Ucraina şi anexarea peninsulei Crimeea, documentul menţionează că Statele Unite şi Uniunea Europeană au susţinut o lovitură de stat anticonstituţională în Ucraina, care a dus la conflict militar şi o profundă divizare a societăţii ucrainene.
Un alt subiect care a reprezentat un adevărat magnet pentru criticile și amenințările Moscovei l-a reprezentat proiectul scutului anti-rachetă dezvoltat de Washington în Europa Centrală și de Est. Punct esențial în cadrul scutului, Bucureștiul a fost ținta unor repetate gesturi de intimidare. Rușii au mers până acolo încât să pună sub semnul întrebării acordul de neproliferare nucleară cu Statele Unite. La începutul acestui an, reprezentantul permanent al Moscovei la NATO critica măsurile luate de Aliați în Flancul Estic, privind rotațiile temporare de forțe. Alexander Grusko denunța o încălcare a angajamentelor luate de partenerii occidentali și spunea că Actul Fondator Rusia-NATO se dezintegrează. Iar la începutul lui Februarie, adjunctul ministrului rus al Apărării spunea că Federația nu vede niciun scop în modernizarea Tratatului Forțelor Armate Convenționale în Europa, orice responsabilități adiționale în controlul armelor fiind “lipsite de sens” pentru ruși. Vorbim aici despre angajamentul semnat de puterile europene pentru prevenirea oricărui alt conflict militar de anvergură pe continent, după căderea Uniunii Sovietice.
(Baze militare ruse noi sau actualizate începând din 2014 / Foto: NY Times)
Între 2014 și 2015, bugetul rus al Apărării a crescut cu aproape 11 miliarde de dolari, relevă o analiză New York Times. Argumentul Kremlinului este că, astfel, încearcă să corecteze lipsa investițiilor în sectorul militar imediat după căderea Uniunii Sovietice. În Arctica, investițiile au reapărut. Federația construiește noi baze militare, le extinde pe cele deja existente și desfășoară personal pentru a le opera. Potrivit analiștilor, mutarea trebuie citită în cheie climaterică; odată cu încălzirea globală, Federația caută să apere și să exploateze rutele de comerț maritim și să își asigure resursele de gaz natural în zonele devenite mai accesibile prin creșterea temperaturii globale. Intenția declarată a regimului Putin este de a moderniza 70% din forțele armate până în 2020. Rusia încearcă să recupereze cursa tehnologică în fața Vestului.
Forțele armate ruse revin, așadar, la început de secol XXI, acolo de unde nu au plecat niciodată: militarizarea Moscovei rămâne unul dintre pilonii politicii externe.
Provoacă pentru a avea un pretext
Informația privind creșterea de peste patru ori a bugetului militar al Pentagonului în Europa a reprezentat o bună ocazie pentru critici la adresa Statelor Unite. Washingtonul, spun anumite canale, nu face decât să arate o atitudine provocatoare în Europa de Est, spațiu considerat până nu demult drept curtea interioară a Moscovei. Acum, după ce statele din regiune au profitat de căderea Cortinei de Fier și de slăbiciunea de care Rusia a dat dovată în anii ’90 și s-au racordat, în mare parte, la spațiul euro-atlantic, Federația percepe acest fapt ca pe o insultă la adresa imperiului dispărut. Doar Vladimir Putin spunea că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cel mai grav eșec geopolitic al secolului trecut. Dar, în definitiv, cine pe cine provoacă?
(Incidente aeriene Rusia-NATO, Martie 2014-Martie 2015)
Ultimii câțiva ani au pus capitalele occidentale în fața unei noi realități: punctual, Federația Rusă a început să testeze capacitatea de reacție a Alianței Nord-Atlantice. Prin violări repetate ale spațiilor aeriene ale altor state, inclusiv al Statelor Unite, și ale apelor teritoriale, Moscova caută posibile breșe în spațiul euro-atlantic. De la axenarea Crimeei, în Martie 2014, incidentele de acest gen au devenit tot mai numeroase și serioase. Situația a culminat cu doborârea unui Suhoi rusesc de către aviația de luptă a Turciei, Ankara acuzând o violare a spațiului aerian. Turcii au ordonat ridicarea avioanelor de la sol, le-au pus în coada Suhoiului și au tras. Pilotul rus a murit, Suhoiul a căzut, iar odată cu el s-a prăbușit și relația bilaterală dintre cele două state până nu demult aflate în legături foarte bune. “Putin încearcă să provoace Statele Unite și NATO la acțiune militară și să creeze aparența că acestea reprezintă o amenințare la adresa Rusiei, astfel încât să-și întărească popularitatea în plan intern”, explică Kimberly Marten, profesoară și directoare a programului Relațiilor SUA-Rusia din cadrul Universității Columbia.
S-a ajuns până acolo încât România să manifeste intenția pentru o flotă navală a NATO în Marea Neagră. Măsura vine, probabil, ca urmare a noilor poziționări din această zonă, după anexarea și militarizarea Crimeei de către Rusia în 2014 și întărirea flotei ruse din Marea Neagră. Flota rusă din Marea Neagră nu era una deosebită înainte de momentul Crimeea, dar pe parcursul anului trecut s-a observat o întărire a acesteia. Pe fondul tensiunilor Rusiei cu Alianța, Flota rusă de la Marea Neagră a primit, în 2014, două submarine cu propulsie hibridă - diesel/electric - de tip 636.3, Novorosiisk şi Rostov-pe-Don. Anul trecut, oficialii ruși anunțau relocarea fregatei Grigorovici la Sevastopol, alături de alte două submarine militare trimise la baza de la Novorosisk.
Nu în ultimul rând, implicarea militară moscovită în alte state confirmă noul (și totodată vechiul) tipar agresiv al Kremlinului. Siria, Ucraina, Transnistria, Georgia cu ale sale regiuni separatiste Abhazia și Osetia de Sud, toate sunt puncte de potențial conflict sau sursă pentru reafirmarea noii politici externe a Federației Ruse. O Rusie nouă, dar totuși veche, cu aceleași ambiții și mod de operare, cu lipsa de respect pentru orice idee de democrație sau drepturi ale omului, o țară pe străzile căreia se practică asasinatul politic în miez de zi sau la ceas de seară, un stat autocrat care desconsideră ceea ce Occidentul reprezintă în valorile sale fundamentale. Fortăreața Rusia, pentru secolul XXI.
