Pe aceeași temă
NATO se afla in plin proces de transformare dintr-o alianta a Razboiului Rece intr-o alianta politico-militara obligata, pentru a ramane relevanta, sa raspunda amenintarilor de securitate de dupa caderea Zidului Berlinului si, mai ales, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001. Pe agenda summit-ului de la Bucuresti (2-4 aprilie) se va afla o serie de probleme specifice acestui proces de transformare care isi propune sa reconfigureze o alianta defensiva, centrata pana de curand pe apararea Europei, intr-o alianta expeditionara care isi asuma misiuni de stabilizare preponderent in afara spatiului euroatlantic. Summit-ul de la Bucuresti va avea o agenda cu elemente devenite deja clasice, precum extinderea, gestiunea stabilitatii in Balcani, dar si elemente care exprima noul profil NATO, o alianta proactiva angajata in stabilizarea Afganistanului si cu potential in asumarea de misiuni de securizare energetica. De asemenea, este asteptata si o redefinire a parteneriatului strategic dintre NATO si UE, dar si dintre NATO si Rusia.
Experti ai prestigiosului think-tank londonez RUSI (Royal United Services Institute for Defence and Security Studies) au acordat in exclusivitate revistei 22 interviuri pe aceste teme.
JONATHAN EYAL*
Nu cred intr-o teorie a dominoului in Balcani
Putem sa vorbim de un precedent juridic Kosovo, dar din perspectiva "responsabilitatii de a proteja", acel concept devenit intre timp norma a dreptului international si aparut in dezbaterea internationala pe fondul evenimentelor din Kosovo din 1999?
Dreptul international evolueaza, astfel ca, din punctul asta de vedere, trebuie luat in serios un astfel de concept conform caruia, daca un stat, un guvern esueaza in telul principal de a-si apara cetatenii, acesta pierde in mod evident cel putin autoritatea morala si este chiar posibil sa piarda si autoritatea legala de a-si mentine controlul efectiv asupra teritoriului respectiv. Mai ales daca este vorba aici si despre grupuri de etnii diferite. Dar, in acelasi timp, as vrea sa spun ca nu aceasta este situatia in Kosovo si nu acesta este precedentul care a fost creat. De fapt, ceea ce este cel mai bizar in Kosovo este faptul ca, pe cand Serbia se afla sub o dictatura comunista, a lui Milosevici in anii ‘90, imediat dupa ce trupele occidentale au intrat in Kosovo, toate guvernele lumii continuau sa spuna ca provincia Kosovo ramane parte a Serbiei. Cand Serbia are, in sfarsit, o democratie si au trecut doua randuri de alegeri parlamentare si prezidentiale, atunci spunem ca Kosovo nu mai poate sa fie parte a Serbiei. Cred ca cel mai important argument este ca razboiul din 1999 a schimbat fundamental situatia. Ideea ca provincia sa ramana sub suveranitatea Serbiei a fost o prostie de la inceput, pentru ca, odata ce s-a ajuns la razboi, nu era nicio sansa ca provincia sa se intoarca sub suveranitatea Serbiei. Si cred ca greseala originara a fost ca noi am mentinut acest mit din 1999. Dupa parerea mea, trebuia spus atunci pe loc lui Milosevici ca, odata ce a refuzat orice compromis, odata ce a continuat sa refuze orice compromis, chiar si dupa ce razboiul aerian impotriva Serbiei a inceput si ne-a fortat sa ajungem pana la introducerea fizica de trupe in Kosovo, situatia nu se mai putea intoarce de unde a inceput. Exista consecinte cand te duci la un razboi si il pierzi. Si, din acest punct de vedere, cred ca aici a fost greseala principala: am mentinut mitul 9 ani, pentru a evita o disputa cu Moscova, desi toata lumea stia ca era inevitabila pana la urma, si dupa 9 ani am ales momentul deodata, probabil unul dintre cele mai proaste momente, tocmai cand Serbia este o democratie si teoretic cel putin este capabila sa aiba grija de o minoritate.
Credeti intr-o teorie a dominoului, in proliferarea insecuritatii in Balcani, ca urmare a recunoasterii de catre Occident a suveranitatii Kosovo?
Nu cred intr-o teorie a dominoului, din mai multe motive. In primul rand, pentru ca majoritatea conflictelor care pot sa duca la schimbari suplimentare de frontiere exista deja. Ele nu vor incepe, din cauza ca provincia si-a declarat unilateral independenta. In al doilea rand, sa nu uitam ca toate nationalismele au logica lor interna, iar ideea de domino la nationalisme nu este foarte puternica si nu cred ca a fost dovedita in fapte. Exista, intr-adevar, o temere generala, dar nu cred ca a fost dovedita in fapte. Nu cred in dominouri in stilul asta, dar cred ca precedentul va fi folosit de anumite guverne care erau dispuse de la bun inceput sa bulverseze statu-quo-ul din Europa de astazi - si ma refer in mod special la Rusia, care se poate folosi de precedent pentru a recunoaste daca vrea enclave etnice create de ea in Moldova sau in Georgia -, dar, repet, asta va fi un act rece, de calcul politic, si nu ceva emotional, ca rezultat al evenimentului Kosovo.
Este extinderea NATO in Balcani o formula de stabilizare a regiunii pentru ca statele vizate de extindere sunt mai mult consumatori si mai putin producatori de securitate?
Lozinca dupa care trebuie sa fii producator, si nu consumator de securitate era valabila la inceputul anilor ‘90 si probabil la inceputul secolului acestuia. Dar nu cred ca are mare valabilitate in contextul actual. Singura sansa de a stabiliza zona balcanica este numai printr-o integrare, dar nu cred ca doar o integrare in NATO este suficienta. Este nevoie si de o integrare complementara in UE. Ce vine intai, ce urmeaza dupa nu conteaza: daca secventa de acum, prin care NATO a fost prima, fiind ulterior completata de o extindere a UE, ma intereseaza mai putin. Este esential ca aceste institutii sa fie amandoua prezente si ca decalajul intre ele sa nu fie prea mare. Acesta mi se pare lucrul cel mai important. Pentru ca, daca decalajul este prea mare, atunci NATO o sa sufere. Parerea mea este ca zona ramane stabila si nu cred ca trebuie tratata, cum de multe ori s-a intamplat, mai ales de catre guvernele occidentale, ca un fel de boala mai mult decat o regiune geografica. Nu cred ca despre asta este vorba. Dar problema esentiala ramane aceea de a trata complexul de victima al Serbiei, care are anumite baze legitime, dar care trebuie neaparat luata in calcul. Nu ne permitem sa evitam subiectul si sa ne prefacem ca subiectul nu exista. Trebuie sa fie un amestec, o complementaritate, pentru ca, fara NATO si UE, nu va fi o stabilitate permanenta in Balcani.
Ce efect va avea extinderea NATO asupra agilitatii, a vitalitatii si a capacitatii Aliantei de a ramane eficienta?
Asta este problema. Mi se pare un subiect foarte important. Sunt doua scoli de gandire. Una, care spune ca o structura anevoioasa cu multe state, evident, va insemna o organizatie ceva mai atrofiata. Si o a doua, care spune ca nu conteaza foarte mult, pentru ca NATO originar, care desemna o alianta prin care toate statele erau pregatite sa lupte in acelasi moment impotriva unei invazii sovietice, acel NATO nu mai conteaza. Ceea ce va exista va fi o organizatie care asigura acelasi nivel de securitate pentru statele membre, dar care va actiona in general in afara continentului european si numai cu un grup restrans de state (un fel de "coalitii de vointa" in interiorul NATO). Din acest punct de vedere, poate nu conteaza cate state vor fi in Alianta, dar ma ingrijoreaza faptul ca se discuta despre intrarea in Alianta cu o usurinta care nu a existat in anii ‘90. Adica, a devenit un fel de obicei ca, la fiecare summit, sa vorbim de extindere. Eu am fost foarte fericit ca nu s-a vorbit de extindere la Riga sau macar ca nu s-a decis o extindere la Riga si cred ca as fi fost fericit daca nu s-ar fi vorbit de o extindere nici la Bucuresti. Trebuie sa evitam sindromul ca, la fiecare intalnire de varf a NATO, trebuie admis un nou stat membru, pentru ca NATO nu e o amiba, largirea nu este naturala. Extinderea nu este in sine o justificare a Aliantei.
Vedeti un rol al NATO pe componenta de securitate energetica?
Problema principala pe care o avem acum in Europa este ca dialogul, comunicarea intre NATO si UE este extrem de defectuoasa. Iar NATO este mai mult victima decat agresor. UE continua sa pretinda, ca intotdeauna, ca poate rezolva toate problemele si ca ramane institutia preeminenta, regina, daca vrem, a tuturor institutiilor in Europa. Acesta este un argument stupid pentru care se pierd si oportunitati, si timp. Banuiesc ca, in problema de securitate energetica, Uniunea ramane numarul 1. Sa nu uitam ca toate statele membre in UE au acceptat ca piata produselor energetice sa fie coordonata de catre Comisie. Asta nu este ceva ce NATO poate sa faca. Statele membre au transmis organismelor comunitare anumite atribute pe aceasta tema. UE are, fara indoiala, initiativa in problematica energetica, dar, cand vorbim de relatiile dintre statele din Europa Centrala si Rusia, cand vorbim de conducte de titei, de apararea infrastructurii energetice sau de actiuni de destabilizare a unor economii de catre agentii de spionaj rusesti, NATO este evident institutia preeminenta.
Ar fi o solutie propunerea facuta, in timpul summit-ului de la Riga, de catre senatorul Richard Lugar, aceea a extinderii angajamentelor articolului 5 din tratatul fondator al NATO si la problematica securitatii energetice?
Nu cred ca trebuie spus clar si explicit, dar este foarte clar ca interpretarea traditionala a articolului 5, in care era vorba numai de o violare a teritoriului unui stat membru NATO, nu mai este potrivita pentru lumea de astazi. Care este diferenta dintre a distruge, spre exemplu, reteaua de Internet a unui stat, cum a facut Rusia cu o republica baltica, sau a intrerupe alimentarea cu gaz sau titei? Este asta ceva mai putin agresiune decat trimiterea de tancuri peste frontiera?
* Director al Departamentului de Studii de Securitate Internationala din cadrul RUSI
ALASTAIR CAMERON*
UE doreste capacitate de actiune autonoma
Cum puteti descrie relatia existenta astazi intre NATO si UE din perspectiva cooperarii in Balcani?
Este o nevoie uriasa ca intre cele doua organizatii sa existe o cooperare mai eficienta nu doar in Balcani, ci mai ales in afara Europei. Spre exemplu, atat NATO, cat si Uniunea Europeana sunt prezente in Afganistan si este nevoie de o mai buna coordonare si complementarizare a activitatilor lor. La acest moment, coordonarea este extrem de limitata, in primul rand din cauza tensiunilor politice si institutionale existente intre NATO si UE.
Cum ati caracteriza rolul pe care NATO il joaca astazi in Balcani? Practic, din ‘90 pana astazi am asistat la o tranzitie de la o alianta specifica epocii Razboiului Rece, centrata pe o aparare teritoriala, la o alianta proactiva, implicata in transformarea regiunii prin operatiuni de stabilizare in scopul crearii unor state functionale.
Balcanii au definit in mare masura transformarea NATO, fiind prima regiune in care Alianta a desfasurat operatiuni dupa Razboiul Rece. NATO a invatat lectii importante in misiunile de gestiune a conflictelor din Macedonia, Bosnia sau Kosovo. In ceea ce priveste modul in care Alianta se dezvolta astazi, cred ca apropiata extindere finalizeaza procesul inceput in anii ‘90.
V-ati exprimat scepticismul fata de viitoare misiuni comune NATO-UE si care sa utilizeze aranjamentele "Berlin Plus" (prin care se garanteaza accesul Uniunii la elemente din infrastructura colectiva a Aliantei). De ce credeti asta?
Eu cred ca Uniunea Europeana nu mai doreste, nu mai este interesata de utilizarea aranjamentului "Berlin Plus". Ceea ce se doreste este o capacitate de actiune autonoma, inclusiv in termeni de structuri proprii de planificare operationala, care sa coordoneze mai bine capabilitatile civile si militare de care Uniunea dispune. Se prefera utilizarea structurilor de planificare existente la nivelul statelor membre si Staful Militar al UE. Insa ceea ce UE nu poate sa faca la acest moment este asa-numita planificare strategica integrata, pentru ca nu dispune de resursele necesare. Doar NATO are astfel de resurse. Sunt anumite tari europene, inclusiv Marea Britanie, care refuza sa sprijine ideea crearii unei structuri autonome de planificare la nivelul UE, pentru ca asta ar insemna dublarea unor resurse deja existente la nivelul NATO.
Nu credeti ca in actualul mediu de securitate este imperativa si definerea unei formule inversate, un "Berlin Plus Plus", care sa garanteze accesul NATO la capacitatile si la expertiza de state-building de care dispune UE?
Nu stiu daca asa ceva este posibil. Cred ca UE se va opune oricaror potentiale dezvoltari ce ar putea sa confere NATO atributii in zona misiunilor de gestiune civila a crizelor si asta in primul rand pentru ca NATO este perceputa preponderent ca o alianta militara cu un rol clar definit: apararea colectiva. De aceea, se doreste o restrictionare a oricarei dezvoltari politice care merge dincolo de apararea colectiva.
* Coordonator al programului de Securitate Europeana din cadrul RUSI
Un parteneriat al anilor ‘90 contempland secolul XXI
In zilele de 3-4 martie IPP (Institutul pentru Politici Publice) in colaborare cu prestigiosul think- tank londonez RUSI au organizat la Timisoara un seminar-dezbatere pe tema NATO in Sud-Estul Europei: Reconstructie & Securitate in Balcani. Conferinta, la care au participat politicieni, experti in probleme de securitate internationala, lideri de opinie, reprezentanti ai societatii civile, s-a dorit a fi o trecere in revista a celor mai sensibile probleme care se vor afla pe agenda summit-ului NATO de la Bucuresti, din luna aprilie. Dincolo de subiectul Kosovo, care a revenit permanent in discutie, dezbaterea s-a axat punctual pe doua componente centrale: largirea NATO si redefinirea parteneriatului dintre NATO si UE.
In ceea ce priveste Balcanii, summit-ul de la Bucuresti anticipeaza o reafirmare a rolului NATO in gestionarea pacii nu doar prin misiuni de stabilizare, ci si prin extinderea aliantei cu trei noi membri: Croatia, Albania, Macedonia. Acest din urma demers raspunde in primul rand unui imperativ strategic imediat, pentru ca extinderea are loc intr-un moment de reactivare a "problemei Kosovo". Este important de precizat ca aceasta secventa a largirii NATO este in realitate o forma de terapie geopolitica gandita sa limiteze o eventuala dispersie a instabilitatii in peninsula. Este o operatiune de limitare a consecintelor adverse ("damage control") care isi propune sa absoarba efectele si socul seismic (deja resimtit la Belgrad) ale acestei "paci punitive” impuse Serbiei. In ansamblu, rolul NATO in definirea unei structuri de pace sensibila la interesele Serbiei si care sa includa Serbia este crucial. Urgenta consta in tratarea complexului de victima pe care elitele nationaliste de la Belgrad il speculeaza deja in incercarea de a obtine legitimitate populara. In joc se afla insasi securitatea Europei, pentru ca o Serbie nationalista inseamna in mod fundamental un focar de instabilitate in inima Balcanilor. Or, tocmai un astfel de scenariu incearca sa previna alianta prin proiectata sa extindere de la Bucuresti; se incearca impunerea unui "corset geopolitic” care sa forteze Serbia sa aleaga o singura cale-Europa. O simpla analiza post-summit a regiunii ne-ar prezenta o Serbie "incercuita" de state membre NATO. Pe fond insa, nu o alianta politico-militara are vocatia de a reconcilia Serbia cu Europa. Aceasta misiune nu poate sa revina decat Uniunii Europene. A vorbi astazi de integrarea Serbiei in Europa pare neverosimil daca ne raportam la furia nationalista ce a cuprins strazile Belgradului in momentul in care majoritatea statelor UE au recunoscut independenta Kosovo, validand juridic dezmembrarea Serbiei. Totusi, Serbia nu isi permite sa ramana in afara UE, dupa cum nici Germania de dupa al doilea razboi mondial nu a putut ramane in afara Europei. Atunci, solutia stabilizarii a fost aceea a redefinirii puterii germane in interiorul Europei, si nu impotriva ei. Astazi, stabilitatea Balcanilor depinde de integrarea Serbiei in Europa. La numai cativa ani dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, strategul George Kennan vorbea despre necesitatea de a-i trata pe germani drept cetateni ai Europei, si nu ca pe niste invinsi, ca pe niste agresori. Vorbea chiar de o federatie europeana cu Germania drept unul dintre pilonii sai esentiali. Astazi, ministrul de Externe al Frantei, Bernard Kouchner, are un discurs aproape identic: "este probabil greu pentru prietenii nostri sarbi sa isi imagineze ca in curand vor fi cetateni europeni. Si totusi, suntem siguri ca Serbia va deveni membra a UE, pentru ca nu exista alta alternativa".
Balcanii reprezinta, totodata, un test esential pentru parteneriatul existent intre NATO si UE. Lectia tactica pe care ambele organizatii au invatat-o aici a fost aceea ca nu putem sa vorbim de o stabilitate durabila in regiune in absenta implicarii complementare a NATO si a UE. Balcanii recomanda un plus de cooperare intre cele doua organizatii si in niciun caz o diminuare a acesteia. Mai mult, toate operatiunile militare ale UE in Balcani s-au desfasurat in baza aranjamentului Berlin Plus, care garanteaza accesul Uniunii la o serie de capacitati din infrastructura colectiva a aliantei. Este imperativa o regandire a acestui parteneriat, mai ales in conditiile in care atat NATO, cat si UE isi asuma preponderent misiuni in afara Europei. Din pacate insa, relatia NATO-UE ramane anchilozata intr-o logica a anilor ‘90, cand inca se urmarea cu prioritate o foarte riguroasa decupare si specializare de nisa a responsabilitatilor fiecareia. Dezvoltarile politice specifice anilor ‘90 afirma o logica a autonomiei radicale de tipul "UE nu are nevoie de NATO". Astazi, dimpotriva, suntem fortati sa functionam intr-o logica a interdependentei, a concertului, a tandemului institutional, ceea ce impune o regandire a intregului parteneriat. In februarie 2008, Victoria Nuland, ambasadorul SUA la NATO, vorbea de existenta unui "conflict inghetat" intre alianta si UE. In acest context, summit-ului de la Bucuresti ii revine misiunea aproape imposibila de a depasi conflictul dintre elitele pro-NATO si cele eurocentrice care blocheaza eficienta parteneriatului NATO- UE, altfel singura interfata existenta intre societatile euroatlantice si amenintarile secolului XXI.
Pagini realizate de Octavian Manea
4 martie 2008
