Pledoarie pentru o Serbie europeana

Recunoasterea independentei Kosovo de catre majoritatea statelor UE si de catre SUA a produs o criza politica de anvergura la Belgrad. Alegerile prezidentiale de la 3 februarie impusesera o coabitare pe cat de artificiala, pe atat de fragila intre presedintele Tadici,  exponent al fortelor proeuropene, si elitele nationaliste reprezentate de catre premierul Kostunica. Proclamarea unilaterala a independentei provinciei Kosovo a precipitat ruptura definitiva intre Tadici si Kostunica. Pe 8 martie, premierul Kostunica si-a anuntat demisia intr-o conferinta de presa, invocand o criza in interiorul coalitiei guvernamentale pe fondul imposibilitatii redactarii unei pozitii unitare fata de secesiunea provinciei Kosovo, precum si fata de aderarea tarii la UE. Kostunica a criticat discursul proeuropean al partenerului de guvernare (partidul lui Tadici), anuntand ca un guvern care nu poate adopta politici unitare nu mai poate functiona. Pe 13 martie presedintele Tadici a anuntat dizolvarea parlamentului si convocarea alegerilor anticipate. Deja se prefigureaza o alianta a fortelor nationaliste intre Kostunica si Partidul Radical al lui Tomislav Nikolic. Urmeaza o confruntare electorala cu o miza clara: va fi un vot pentru o Serbie in Europa sau, dimpotriva, un vot pentru o Serbie nationalista, condamnata la izolare. Bruxellesul le-a semnalat foarte clar sarbilor ca se afla in fata unei alegeri cruciale: ei pot opta fie pentru un viitor european, fie pentru o izolare autoimpusa. Diferenta este ca a doua optiune este "un drum spre nicaieri". O oferta concreta din partea Europei nu a intarziat sa apara. Pe 12 martie, o zi simbolica pentru Serbia (s-au implinit 5 ani de la asasinarea premierului sarb proeuropean Zoran Djindjic), ministrii de Externe ai Frantei si Suediei, Bernard Kouchner si Carl Bildt, au publicat concomitent in mai multe ziare europene, Le Figaro, El Pais, The Times si La Repubblica, o pledoarie pentru o Serbie europeana. Este un semnal profund care este cu atat mai important cu cat vine din partea Frantei, stat care, incepand cu luna iulie, va detine presedintia UE: "Vrem ca Serbiei sa ii fie acordat cat mai repede cu putinta statutul de tara candidata la , si suntem pregatiti sa ajutam Serbia sa se indrepte spre integrare, mandra de istoria sa si preocupata de viitorul sau. Vrem ca cetatenii Serbiei sa poata calatori liberi in spatiul Schengen. Pentru noi, acordul de facilitare a vizelor, de care s-au bucurat multi sarbi de la 1 ianuarie anul acesta, nu este suficient. E timpul ca Uniunea Europeana sa aiba in vedere renuntarea definitiva la vize".

Imperativul integrarii Serbiei in Europa institutionalizata reiese si din interviurile acordate in exclusivitate revistei 22 de doi prestigiosi reprezentanti ai societatii civile din Serbia: Miljenko Dereta (director executiv al Civic Initiatives) si Stevan Lilic (profesor de drept administrativ la Universitatea din Belgrad).

STEVAN  LILIC*

Serbia trebuie sa aleaga integrarea euroatlantica

Principalul argument pe care se bazeaza pozitia Romaniei de respingere a declaratiei unilaterale de independenta a Kosovo este acela ca ar crea un precedent periculos in oferirea de drepturi colective minoritatilor. Puteti clarifica aceasta dezbatere clasica: drepturi colective vs. drepturi individuale, din punct de vedere juridic? De ce este aceasta dezbatere atat de sensibila in Europa si in Balcani?

Dezbaterea drepturi colective vs. drepturi individuale a constituit mereu un punct central al dezbaterii juridice si politice atunci cand a fost vorba de probleme legate de independenta. Dezbaterea este sensibila, in mod special, in spatiul ex-iugoslav al Balcanilor de Vest. In cazul Kosovo exista o discrepanta intre, pe de o parte, ceea ce expertii juridici numesc situatie de facto si, pe de alta parte, situatia de jure. In Europa, aceasta chestiune a fost atat de sensibila din cauza miscarilor nationaliste si separatiste din trecut si in special din trecutul recent, dupa caderea Zidului Berlinului. Un numar de state membre UE au declarat ca nu vor recunoaste noul stat independent, Kosovo. Ciprul este considerat drept cel mai hotarat oponent al independentei, Slovacia si Bulgaria drept cele mai putin categorice, in timp ce Spania si Romania au declarat ca nu vor recunoaste o declaratie unilaterala de independenta din partea Kosovo. Statele care se opun independentei sustin ca un astfel de demers va determina destabilizarea Balcanilor si a tarilor cu minoritati etnice importante. Este interesant faptul ca Romania se declara impotriva independentei Kosovo, dar, in acelasi timp, se angajeaza sa participe in misiunea UE cu caracter juridic si de mentinere a ordinii care va ajuta procesul de consolidare statala.

Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus in mod oficial capat razboiului din Kosovo, prevede "autonomie substantiala si auto-administrare semnificativa a Kosovo" si decide ca o "solutie politica" trebuie identificata in contextul "suveranitatii si integritatii teritoriale" a Serbiei (ca stat succesor de drept al Iugoslaviei). Poate fi Rezolutia 1244 interpretata ca oferind suficienta platforma juridica in sprijinul independentei?

In conformitate cu argumentele tarilor care se opun independentei Kosovo, Rezolutia 1244 nu poate fi interpretata ca un motiv valabil in sprijinul independentei, deoarece formularea Rezolutiei 1244 se refera la "suveranitatea si integritatea teritoriala" a (fostei) Republici Federale Iugoslavia (si acum Serbia ca stat succesor de drept al Iugoslaviei). In prima zi dupa declararea independentei, presedintele sarb Boris Tadici a facut apel la secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, sa ordone sefului misiunii ONU in Kosovo sa anuleze independenta Kosovo si sa dizolve parlamentul interimar; de asemenea, el a cerut sa se asigure ca reprezentantul sau special in Kosovo isi exercita puterile si responsabilitatile prin declararea imediata a acestui act ilegal drept nul si neavenit, deoarece "declaratia de independenta" nu este conforma cu Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate din 1999. De asemenea, Tadici a solicitat ca independenta Kosovo sa fie declarata de Consiliul de Securitate al ONU drept  nevalida din punct de vedere legal.

Considerati cazul Kosovo ca fiind unic sau acesta stabileste un precedent pentru alte parti din Europa?

Este greu de sustinut argumentul potrivit caruia Kosovo constituie un "caz unic". Nu numai ca va stabili un precedent pentru Europa, dar si pentru intreaga comunitate internationala. Este importanta o trecere in revista a pozitiilor pe care le-au adoptat statele fata de independenta. Indonezia isi exprima parerea de rau cu privire la esuarea negocierilor in cadrul Consiliului de Securitate al ONU odata cu declararea unilaterala a independentei de catre Kosovo, afirmand ca nu poate decide imediat cu privire la recunoasterea sau nu a independentei: "La aceasta data, nu suntem in masura sa recunoastem independenta Kosovo. Guvernul Indoneziei monitorizeaza evolutiile recente din cadrul procesului de solutionare, care spera sa fie in conformitate cu principiile internationale si realitatea din teritoriu". Guvernul Ugandei studiaza cu atentie declaratia unilaterala de independenta a provinciei Kosovo inainte de a lua o decizie in privinta recunoasterii. Ministerul de Externe din Singapore a precizat ca declaratia unilaterala de independenta a provinciei Kosovo este "o miscare controversata care are ramificatii complexe la nivel global", adaugand ca "situatia, din punctul de vedere al dreptului international, nu este clara, iar tipul de precedent care poate fi stabilit trebuie sa fie evaluat cu grija". Prim-ministrul Noii Zeelande a afirmat ca tara sa nu va recunoaste independenta Kosovo, in timp ce guvernul din Sri Lanka a spus ca nu sustine actul de secesiune al Kosovo fata de Serbia din cauza faptului ca acesta ar putea reprezenta o amenintare la adresa pacii si securitatii internationale si ar putea stabili un precedent imposibil de controlat in mersul relatiilor internationale si in ordinea globala stabilita a statelor suverane. Cele 27 de state membre UE manifesta opinii diferite in privinta recunoasterii independentei Kosovo fata de Serbia. Marea Britanie, Franta, Germania si Italia, impreuna cu Statele Unite, sustin independenta Kosovo, insa Cipru, Grecia, Romania si Spania au respins declaratia unilaterala de independenta, cel putin pe termen scurt, din cauza temerii ca aceasta ar putea deveni un precedent periculos pentru alte miscari separatiste.

Putem vorbi despre Kosovo ca precedent juridic din punctul de vedere al "responsabilitatii de a proteja"? Conform acestui concept, un stat sau un guvern care a esuat in misiunea fundamentala de a-si proteja cetatenii dintr-un anumit teritoriu isi poate pierde autoritatea morala si chiar legala de a controla teritoriul in cauza.

Este evident ca institutiile din Kosovo trebuie sa beneficieze de ajutor din exterior care sa le sprijine. Acest lucru inseamna ca exista teama ca responsabilitatea de a proteja minoritatea sarba este principala problema in ceea ce ii priveste pe sarbii din Kosovo.

Care este stadiul actual al procesului de integrare europeana a Serbiei?

Pentru a sprijini stabilitatea regiunii, Serbia trebuie sa aleaga o cale catre integrarea euroatlantica, la fel cum au facut vecinii ei din Balcani, Romania si Bulgaria. Numai astfel se poate ajunge la stabilitate in regiune. Prim-ministrul Kostunica s-a dovedit principalul adversar al procesului de integrare europeana a Serbiei, iar acest lucru implica costuri mari pentru Serbia.

Care este, in opinia dumneavoastra, motivul pentru care Rusia a adoptat aceasta pozitie si cum vedeti in viitor relatia dintre Serbia si Rusia?

Rusia a prevenit, in repetate randuri, comunitatea internationala ca declaratia unilaterala de independenta a Kosovo ar putea conduce la o divizare de facto a provinciei sarbe. Rusia a sprijinit Serbia in refuzul acesteia de a recunoaste secesiunea Kosovo, sustinand ca aceasta provincie este in continuare parte a teritoriului sarbesc, sub administrare ONU. In timp ce etnicii albanezi reprezinta aproximativ 90% din populatia de 2 milioane a provinciei, sarbii sunt majoritari intr-un numar de enclave si intr-o parte semnificativa a nordului provinciei Kosovo. Declaratia de independenta poate conduce la partitia de facto a provinciei Kosovo deoarece sarbii din Kosovo nu accepta declaratia unilaterala de independenta. Cu toate acestea, trebuie sa se ia in considerare ca Rusia, dincolo de pozitia sa privind Kosovo, are, de asemenea, interese globale strategice de care tine seama, cum ar fi cele energetice, de securitate si de dezvoltare a capabilitatilor militare.

*  Profesor de drept administrativ la Universitatea din Belgrad, Facultatea de Drept; membru al Parlamentului din Serbia

intre 2001 si 2003.

Interviu realizat de Iulia Serafimescu

12 martie 2008

MILJENKO DERETA*

Apropierea de UE ramane o prioritate a societatii sarbe

 Ca lider al societatii civile din Serbia, cum apreciati reactia elitei politice din  Serbia, a societatii sarbe, la declararea unilaterala a independentei Kosovo?

 Reactiile elitei politice sarbe sunt, in acelasi timp, surprinzatoare si previzibile. Ne asteptam sa para surprinsi si neincrezatori, ca si cum posibilitatea declaratiei unilaterale de independenta a provinciei Kosovo nu ar fi fost niciodata considerata ca fiind o optiune. Ceea ce ne-a surprins pe noi cu adevarat este lipsa unor reactii dinainte pregatite la declararea independentei, dar si valul de reactii extrem de prompte din partea comunitatii internationale privind recunoasterea independentei Kosovo. Masurile luate de autoritatile sarbe se adreseaza mai degraba opiniei publice si situatiei politice interne, in loc sa se concentreze asupra unui efort sustinut de a gasi o solutie in noul context actual. Guvernul nostru, si mai ales cei apropiati premierului Kostunica, este foarte ocupat cu condamnarea comunitatii internationale, in loc sa aiba in vedere problemele practice impuse de circumstantele actuale. Exista un Plan de Actiune, clasificat ca fiind un document Strict Secret, astfel incat orice actiune pe care o intreprinde guvernul sa poata fi justificata ca parte a planului respectiv. Paradoxal este ca, pentru a-si indeplini acest "Plan de Actiune ce implica intensificarea actiunilor in Kosovo", ministrii guvernului sarb trebuie sa ceara si sa obtina permisiunea din partea UNMIK (Misiunea Natiunilor Unite in Kosovo) pentru a intra in provincie. Astfel ca acest "plan" depinde in totalitate de bunavointa autoritatilor internationale.

 Organizatiile Societatii Civile (CSO) erau constiente de faptul ca provincia Kosovo este independenta de Serbia inca din anul 1999, iar declaratia de independenta a venit ca o consecinta fireasca. Aceste Organizatii ale Societatii Civile vor milita in continuare pentru aderarea la UE ca o prioritate a societatii sarbe. Problema este ca, in randul oamenilor, s-a creat un curent de opinie potrivit caruia cineva isi poate dovedi patriotismul doar daca declara ca independenta Kosovo este inacceptabila si ca provincia reprezinta, in continuare, o parte a Serbiei.

Cum vedeti viitorul Serbiei in conditiile in care proiectul Serbiei Mari al nationalistilor de la Belgrad a esuat?

Din fericire, ideile privind crearea Serbiei Mari au fost depasite, dar trebuie sa fim constienti ca declaratia unilaterala de independenta a provinciei Kosovo deschide cel putin doua cai pentru readucerea in discutie a acestui proiect. Una o reprezinta posibilul schimb de teritorii dintre zona de nord a provinciei Kosovo (din jurul localitatii Mitrovica) si zona Preševo, din sudul Serbiei. Cea de-a doua, si probabil cea mai periculoasa pentru intreaga regiune, este o eventuala cerere de separare a Republicii Srpska de Bosnia si Hertegovina, initiata la Belgrad. Ramane, de asemenea, problema stabilirii granitelor Serbiei, precum si a numarului de locuitori si de electori, asupra carora trebuie sa ajungem la un consens pentru a putea continua reformele economice si democratice. Chiar si nationalistii au ajuns la concluzia realista potrivit careia recurgerea la orice tip de violenta este exclusa in realizarea proiectului Serbiei Mari si ca aceasta ramane in sfera ideilor utopice, folosite doar pentru manipulare in campaniile electorale.

 Cu prilejul recentelor alegeri prezidentiale, Serbia a demonstrat ca sprijina un candidat cu o viziune europeana asupra viitorului Serbiei. Principalul obstacol in indeplinirea acestui obiectiv ramane divizarea politica si sociala in problema Kosovo si a integrarii in Uniunea Europeana. In viitorul apropiat, acesta va duce la incetinirea substantiala a dezvoltarii economice, a negocierilor cu Europa si a consolidarii institutiilor democratice. Pe scurt, in acest moment Serbia reprezinta un obstacol nu doar pentru sine, ci pentru intreaga regiune, in procesul de integrare europeana. Numai dupa alegerile parlamentare - care sper sa se desfasoare cat mai curand, chiar spre sfarsitul acestui an - si dupa redistribuirea puterii se va ajunge la accelerarea si eficientizarea procesului de aderare la UE.

In ultimele zile se vorbeste tot mai mult de desprinderea regiunilor locuite de sarbi din Kosovo si alipirea lor la Serbia. Ce sanse acordati acestui scenariu?

Va fi un proces similar procesului de independenta din Kosovo. Practic, aceasta regiune din jurul orasului Mitrovica nu se afla sub controlul institutiilor kosovare. Organizatiile internationale nu accepta aceasta stare de fapt, dar cred ca, in cativa ani, se va ajunge la un fel de teritoriu cu guvernare proprie care va avea legaturi stranse cu Serbia si va depinde in totalitate de Belgrad. Aceasta va aduce dupa sine crearea a doua teritorii majoritare albaneze in sudul Serbiei, propuneri de schimb intre teritorii etc. Una peste alta, avem in fata cativa ani de instabilitate regionala.

Ce sanse de reusita are proiectul aderarii Serbiei la UE, in conditiile in care declararea independentei Kosovo a reactivat un puternic curent de opinie antioccidental?

 Permiteti-mi sa citez aici scrisoarea pe care organizatia mea, impreuna cu alte 16 ONG-uri din Serbia, au trimis-o guvernelor statelor membre ale UE in luna ianuarie a acestui an. Aceasta scrisoare explica foarte bine complexitatea situatiei, fiind perceputa si acceptata ca un element important in procesul aderarii noastre la UE:

 "Noi, ONG-urile semnatare, salutam eforturile recente ale majoritatii statelor membre UE, si in special pe cele ale Sloveniei, in calitate de detinatoare a presedintiei UE, menite sa accelereze apropierea Serbiei de Uniunea Europeana prin semnarea Acordului de Stabilitate si Asociere (ASA). Credem cu tarie ca, tinand cont de contextul actual, aceasta abordare este singura care poate mentine reale sansele Serbiei in perspectiva integrarii europene si care poate impiedica fortele non- sau cvasi-democratice sa izoleze tara.

 De aceea apelam la Uniunea Europeana sa semneze Acordul de Stabilitate si Asociere cu Serbia, cat mai curand cu putinta.

 Serbia are nevoie de un cadru propice pentru ca societatea civila, fortele politice cu adevarat democratice si comunitatea de afaceri care se lupta pentru o economie de piata libera si eliminarea tuturor tipurilor de monopol din Serbia sa poata actiona eficient pentru a duce tara si poporul sarb spre un proces ireversibil de dezvoltare democratica. Semnarea ASA va asigura crearea acestui cadru deoarece aducerea Serbiei mai aproape de Uniunea Europeana reprezinta o modalitate de consolidare a schimbarilor democratice prin care a trecut statul sarb. De asemenea, ASA poate incuraja si promova formarea de noi coalitii in cadrul structurilor politice sarbe, care vor grabi procesul de europenizare a spatiului social, politic, economic si juridic. (...)

 Dorim sa subliniem faptul ca Serbia are inca obligatia de a coopera fara rezerve si in mod neconditionat cu Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie si ca semnarea ASA nu afecteaza aceasta obligatie. Dimpotriva, sustinem cu hotarare ca toate crimele trebuie pedepsite si ca Serbia trebuie sa-si asume partea de responsabilitate pentru razboiul din anii ‘90. Speram ca Uniunea Europeana si comunitatea internationala sa continue presiunile asupra guvernului sarb in vederea cooperarii cu Tribunalul de la Haga. De asemenea, speram ca procesul de europenizare a Serbiei va contribui la crearea unui climat de responsabilizare in interiorul tarii.

 Tinand cont ca toate celelalte posibilitati de a influenta pozitiv dezvoltarea Serbiei au fost epuizate, credem ca semnarea cat mai rapida a Acordului de Stabilitate si Asociere ar crea, pe de-o parte, conditii favorabile pentru consolidarea fortelor sarbe proeuropene, iar pe de alta parte ar duce la marginalizarea fortelor antieuropene. O astfel de decizie din partea Uniunii Europene este cruciala in acest moment, inaintea rezolutiei privind statutul provinciei Kosovo si alegerile prezidentiale din Serbia."

Statele care au aderat la UE mai intai au fost primite in NATO. La Belgrad nu exista un proiect de aderare a Serbiei la NATO. Este posibil ca interesul sarbilor pentru aderarea la NATO sa creasca intr-un viitor apropiat?

 In Serbia, NATO este inca sinonima cu bombardamentele, victimele omenesti si distrugerile din 1999, fiind privita cu foarte mare reticenta de catre opinia publica. Va fi extrem de dificil sa schimbam aceasta perceptie si sa-i facem pe oameni constienti de avantajele de a fi membru NATO. In prezent, in Serbia aceasta opinie generala reprezinta o unealta a demagogiei politice si a manipularii, si probabil ca asa va ramane pentru mult timp de-acum incolo. Este nevoie de multa rabdare si flexibilitate de ambele parti pentru a castiga sprijin in vederea aderarii Serbiei la NATO.

 * Director executiv, Civic Initiatives, Belgrad

Interviu realizat de Armand Gosu

29 februarie 2008

Traducere din engleza de Cristina Spatarelu