America, schimbările climatice și noua ordine globală

Decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris este o imensă gafă geopolitică de imagine care va eroda serios influența globală a Americii.

Alexandru Lazescu 06.06.2017

De același autor

 

Până și admiratorii lui Donald Trump tre­buie să fi fost bulversați de decizia pre­șe­din­telui de a-l ataca, bineînțeles, pe Twit­ter, pe primarul Londrei, Sadiq Khan, dis­torsionând grosolan o de­cla­rație făcută de acesta du­pă ultimul atac terorist din capitala britanică. De re­gu­lă, în astfel de momente tra­gice vezi mesaje de com­pa­siune și de sprijin. E drept, și Trump a trimis unul de acest fel, dar scandalul dis­pu­tei sale cu Sadiq Khan l-a făcut cu totul irelevant. Iar asocierea cu Trump a de­ve­nit atât de toxică pentru liderii occidentali încât până și Theresa May, primul lider eu­ropean care s-a întâlnit la Washington cu noua administrație, a ținut să se distan­țe­ze de el, afirmându-și public sprijinul pen­tru primarul Londrei.

 

Mulți se vor întreba probabil de ce face pre­ședintele american astfel de lucruri, aparent gratuite, cu puternice reverberații negative pe plan internațional. Motivul este relativ simplu. Prioritatea zero a lui Do­nald Trump este aceea de a-și ține „ba­za electorală“ activă și motivată (lucru ca­re i-a reușit până acum, din moment ce pes­te 95 de procente dintre cei care l-au vo­tat l-ar vota și acum). E singurul său atu real, pentru că în rest este sub un puternic atac în scandalul Russiagate, o bu­nă parte din establishment-ul re­pu­bli­can îl antipatizează (chiar dacă mulți nu îndrăznesc să o facă deschis), serviciile se­crete îl antipatizează și ele, iar mass-me­dia tradiționale găzduiesc regulat dezvă­lu­iri cel puțin stânjenitoare la adresa sa. Din această perspectivă, alte considerații, pre­cum interesele strategice ale Statelor Uni­te pe termen lung sau grija de a nu pro­vo­ca dispute diplomatice, mai ales cu aliații, i se par derizorii ca importanță.

 

Furtună globală după retragerea SUA din Acordul de la Paris

 

În ultimele zile, în acord cu această logică, Trump a renunțat la Acordul de la Paris privind schimbările climatice și a dorit să profite de atacul terorist de la Londra pen­tru a justifica Travel Ban-ul momentan blocat în justiție. Iată de ce declarația pri­vind abandonarea de către Statele Unite a Acordului Climatic de la Paris a fost anun­țată din timp și am asistat la o adevărată coregrafie mediatică, cu o asistență en­tu­ziastă, în frunte cu Steve Bannon, pre­zen­tă în Rose Garden, la Casa Albă, și cu un dis­curs care a fost caracterizat plastic drept un discurs electoral, „patriotic“, în­dreptat împotriva lumii: „națiunile care ne cer să rămânem parte a Acordului sunt aceleași care au costat America tri­lioane de dolari prin practici comerciale dure și în multe cazuri prin contribuții laxe la alianța noastră militară“. Un atac cât se poate de transparent la NATO și alia­ții europeni.

 

Decizia Washingtonului a provocat o ade­vărată furtună la nivel global. Atât în me­diile politice, cât și în mass-media, unde titluri de genul Unii oameni vor să vadă lumea luând foc au invadat spațiul public. Era de așteptat. Discuțiile legate de schim­bările climatice au ieșit de mult din sfera științifică. Au devenit un fel de religie. As­ta nu înseamnă că nu există schimbări cli­matice semnificative. E su­fi­cient să amintim faptul că sunt pe cale să devină via­bile căile de navigație prin Oceanul Arctic. Însă lucrurile sunt mai com­pli­cate, la o analiză mai se­ri­oasă și mai puțin emo­țio­nală. Problema de fond e impactul real al contri­bu­ției umane, care e departe de a fi unul clar.

 

O serie întreagă de studii, între care unul în­treprins în 2009 la MIT, consideră că asistăm la unul dintre ciclurile geologice evidențiate în numeroase rânduri în isto­ria Terrei (în epoca de gheață, de pildă, calota de gheață cobora până spre coasta Africii), contribuția umană fiind mini­ma­lă. Mai mult, în 2014, prestigioasa revistă științifică Nature semnala într-un articol intitulat sugestiv Schimbările climatice: ca­zul încălzirii care lipsește o problemă în­că nerezolvată: de ce brusc, în 1998, du­pă un ciclu accelerat de creștere a tem­pe­raturii medii a planetei, încălzirea globală practic s-a oprit.

 

Pe de altă parte, dincolo de imperativul ge­neros al „salvării planetei“, există și alt gen de calcule pe care o serie dintre sta­te­le importante care militează activ în fa­voa­rea politicilor și măsurilor asumate prin Acordul de la Paris le au în vedere. De pil­dă, și Europa, și China vor să-și re­ducă ma­siv dependența de petrol și gaze na­tu­ra­le (China are în plus și o enormă pro­blemă de poluare), din motive geo­po­litice, fă­când trecerea către surse de ener­gie alter­native, în timp ce America, din contra, be­neficiază de energie tradițională sem­ni­fi­cativ mai ieftină, mai ales datorită revo­lu­ției gazelor de șist. Acesta este mo­tivul pen­tru care producători germani de aut­o­mo­bile ca BMW sau Mercedes au cons­truit enorme facilități de producție în SUA.

 

Sunt detalii care par să confirme justețea deciziei luate de Administrația Trump, nu-i așa? Doar în parte. Pentru că, pe de o parte, indiferent cât de mare este im­pac­tul uman în dinamica schimbărilor cli­matice, este evident de preferat să reduci po­luarea, iar, pe de alta, viitorul este al sur­selor de energie alternative. Este pro­babil motivul pentru care Barack Obama a dorit să impulsioneze America în direc­ția dezvoltării acestui tip de tehnologii pen­tru a nu pierde bătălia cu China și Eu­ropa pe acest segment.

 

O ordine cu impact major asupra Estului

 

Însă, dincolo de asta, decizia lui Trump es­te în primul rând o imensă gafă geo­po­litică de imagine care, cuplată cu retorica sa agresivă și arogantă, va eroda serios influența globală a Americii. În principal în Europa, creând oportunități nesperate pentru Rusia și mai ales pentru China. De­ja, prin renunțarea la TPP, America în­ce­pe să piardă teren în Asia în favoarea Bei­jingului. Până și Australia începe să se ori­enteze către China. Iar proiectul imens de investiții al lui Xi Jinping One Belt, One Road (apreciat de unii drept un Plan Mar­shall multiplicat chiar de 10 ori) își pro­pune să consolideze influența economică și politică a acesteia nu doar în Asia, ci și în Europa, Africa și America de Sud. Se creează astfel premizele izolării accentuate a Americii și consolidării unor repozi­țio­nări geopolitice. Barry Bennett, un fost con­silier al lui Trump din campania elec­torală, vorbește despre „un proces de re­calibrare a priorităților“. „Uneori am pus mai mare preț pe relațiile noastre cu Europa decât pe viețile muncitorilor ame­ricani.“ Comentatorul conservator Bret Stephens descria ironic noul concept ame­rican în materie, Mar-a-Lago Inter­na­tio­nal Order: „Dacă nu-ți plătești cotizația, rămâi pe dinafară. Dacă o faci, nu ți se mai pun niciun fel de întrebări. Mâncare, golf, acces la petreceri, cu servicii spa ca bonus, bineînțeles“.

 

Ajungem astfel, paradoxal, în situaţia în care sub bagheta lui Donald Trump Ame­rica devine un fel „oaie neagră“ a pla­ne­tei, în timp ce China, care fură tehnologii, blochează piața internă sau îngreunează semnificativ accesul pe aceasta a com­pa­niilor occidentale din domenii de vârf, es­te astăzi percepută drept o superputere glo­bală responsabilă, campioana Co­mer­țu­lui Global și a luptei pentru „salvarea pla­netei“. Asistăm la un moment de infle­xiu­ne major care pare să marcheze trecerea de la Pax Americana la o ordine inter­na­țională la început multipolară, dar care ar putea deveni, în timp, una dominant chi­neză. „Prin retragerea noastră din Acor­dul de la Paris, prin dubiile legate de NATO și prin renunțarea la TPP, preșe­dintele Trump este pe cale să pună punct final actualei ordini internaționale de sor­ginte americană“, spune Cliff Kup­chan, președintele Eurasia Group.

 

Un impact important va fi resimțit în Eu­ro­pa, în particular în Europa de Est. Su­por­terii lui Trump interpretează eronat im­­pactul interacțiunii sale, evident ne­ga­tive, disfuncționale, cu liderii europeni la Summit-ul NATO și la reuniunea G-7 de la Taormina. Ei pleacă de la premiza că ati­tudinea sa, chiar așa grosolană cum a fost, îi va trezi la realitate pe europeni și aceș­tia se vor grăbi să mărească bugetele mi­li­ta­re, de teama Rusiei. Așa vor face pro­ba­bil, dar nu există o pușculiță specială NATO, ci bugete naționale. Germania și Franţa vor folosi banii pentru a consolida apă­ra­rea europeană, fără America și Ma­rea Bri­ta­nie. Ceea ce nu e rău în principiu, este de părere Ivo Daalder, dar numai da­că as­ta se întâmplă în contextul unei ali­anțe trans­atlantice solide, nu ca o alter­nativă la aceasta. Ceea ce ar însemna, prac­tic, o de­cuplare a Europei Con­ti­nen­tale de an­glo-saxoni, lucru pe care destui și-l do­resc, de mult, încă de pe vremea lui De Gaulle.

 

Spectrul finlandizării

 

Ruptura transatlantică nu e una care va avea loc brusc. Și tocmai asta o face cu atât mai periculoasă. O fisură e suficientă pentru a pune în mișcare un proces de dezagregare treptată. E foarte posibil ca tensiunile actuale să se amplifice. Vedem ce se întâmplă în cazul Brexit-ului. Ni­meni nu-și imagina în momentul inițial cât de toxice vor deveni între timp re­lațiile Marii Britanii cu foștii parteneri din UE. La fel se poate întâmpla și în cazul relațiilor transatlantice. Vor fi tensiuni, de pildă, în planul relațiilor comerciale. Cu acțiuni punitive la adresa companiilor celeilalte părți, poate chiar decizii tarifare sau de altă natură. Nimic nu este exclus, atunci când e un președinte ca Trump la Casa Albă, care oferă tot ce-și puteau dori curentele antiamericane de pe continent. Thorsten Benner, de la Global Public Policy Institute din Berlin, atrăgea atenția că, pe măsură ce ne apropiem de alegerile din Germania, programate în septembrie, actualul curent anti-Trump tinde să de­vină un puternic curent antiamerican.

 

Europenii știu că fără America apărarea europeană nu va reprezenta o protecție suficientă în fața Rusiei. Dar ei mai știu și că e foarte puțin probabil ca Rusia să ame­nințe Europa Occidentală. Rusia are o cu totul altă agendă: 1) să izoleze America de Europa, făcând din NATO o instituție goa­lă de conținut; 2) să preia controlul direct asupra unor foste republici sovietice: Ucrai­na, Moldova, Georgia - și, mai târ­ziu, poate și țarile baltice; 3) să obțină o zonă tampon, sub influența sa directă în materie de politică externă și securitate (vechiul model de „finlandizare“, din perioada Uniunii Sovietice) în care s-ar pu­tea regăsi țări ca România, Bulgaria, Bal­canii - și poate și Ungaria, Polonia, Slo­va­cia sau Cehia. Or, un nucleu dur al Euro­pei Occidentale, constituit în jurul axei franco-germane, ar putea considera aces­te lucruri un preț acceptabil, la schimb cu „eliberarea“ de sub influența anglo-saxonă, percepută negativ mai ales după Bre­xit și alegerea lui Trump. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22