De același autor
În ciuda concurenței altor subiecte cu mare impact internațional, în primul rând accentuarea tensiunilor geopolitice dintre Statele Unite și China, disputa Donald Trump - Twitter a fost și ea intens mediatizată. Pe bună dreptate, pentru că are o semnificație mai largă, aduce în discuție maniera în care ne raportăm la rețelele sociale în general, la impactul acestora în plan politic și societal în ansamblu. Pot fi rețelele sociale, cu trimitere în principal la Twitter și Facebook, considerate doar niște platforme tehnologice neutre, asemănătoare unor companii de telefonie sau a celor care oferă acces Internet, în condițiile în care decid să dea avertismente utilizatorilor, să eticheteze conținutul pe care îl distribuie sau chiar să suspende conturile acestora? Sau, de fapt, făcând asta ele se încadrează mai degrabă în categoria mass-media.
Distincția dintre cele două încadrări pentru rețelele sociale precum Twitter nu este una academică, ci are serioase repercusiuni legale. Așa-numita secțiune 230 dintr-o lege din 1996 votată de Congresul american oferă imunitate juridică platformelor online pentru conținutul postat de utilizatori pe site-urile lor. Numai că după o perioadă de glorie când platformele sociale au fost văzute ca mari promotori ai democrației de câțiva ani lucrurile s-au schimbat radical. Acum sunt văzute, din contră, ca instrumente de manipulare electorală, de dezinformare, de alimentare a radicalizării și amplificare a tensiunilor din societate. A stârnit îngrijorarea mai ales implicarea unor puteri străine ostile, Rusia, China, Iran, în acest tip de activități. Din acest motiv în Statele Unite, dar și în Europa au fost introduse prevederi legale, altele suplimentare fiind în discuție, prin care se solicită rețelelor sociale să vină cu soluții pentru contracararea acestor atacuri toxice și, în general, a ceea ce a primit numele de Fake News.
Conflictul dintre Donald Trump și Twitter s-a declanșat după o postare a președintelui, în care acesta afirma că sistemul de vot prin corespondență poate fi ușor fraudat, a fost etichetată drept incorectă. Un purtător de cuvânt al companiei Twitter a justificat decizia spunând că este vorba de „informații potențial înșelătoare privind procesul de vot care au fost marcate cu un avertisment pentru a oferi un context suplimentar privind votul prin corespondență". În mod previzibil, având în vedere temperamentul președintelui, Casa Albă a reacționat imediat. Donald Trump a emis un Ordin Executiv prin care solicită o anulare a prevederii menționate mai sus care proteja nu doar rețelele sociale, ci în general și alți actori prezenți pe Internet. Acesta este motivul pentru care chiar Wall Street Journal, care este probabil singurul cotidian major american care nu-i este ostil președintelui, a decis să critice demersul. „Legea din 1996 permite website-urilor să accepte postările utilizatorilor, fără a risca să răspundă pentru conținutul acestora. Acest cotidian ar putea fi dat în judecată pentru o postare din secțiunea de comentarii de sub acest articol".
În fapt, șansele ca administrația Trump să impună modificările dorite, în actualul context electoral, sunt extrem de mici, sunt de părere analiștii de peste Ocean. Însă lucrurile s-ar putea schimba după alegerile din noiembrie pentru că marile corporații de tehnologie sunt privite cu destulă ostilitate și de către destui democrați. În plus, mai există un risc. Acestea sunt permanent sub presiune din partea Comisiei Europene. Din varii motive. Unele legitime, altele alimentate de anti-americanismul foarte răspândit la Bruxelles sau de iritarea că vechiul continent se află semnificativ în urma Statelor Unite și Chinei în acest domeniu. În contextul actual s-ar putea ca să nu se mai bucure de sprijinul Washington-ului în aceste dispute, indiferent dacă Donald Trump va mai rămâne sau nu la Casa Albă după alegerile din noiembrie.
Dublul standard cu care operează rețelele sociale
Măsura luată de Twitter a fost evident salutată atât de adversarii politici ai președintelui (senatoarea democrată de California, Kamala Harris, ceruse încă de anul trecut ca Twitter să-i suspende contul lui Donald Trump), cât și de cei din mass-media. „Experții în dezinformare au declarat că măsura luată de Twitter indică faptul că platformele de social media care s-au declarat cândva neutre sunt din ce în ce mai mult nevoite să abandoneze această poziție", a notat cu satisfacție The New York Times. „Aceasta este prima dată că Twitter încercă să țină în frâu derapajele președintelui", a declarat Tiffany C. Li, un profesor de la Boston University School of Law. „Îi vezi luându-și mai mult în serios responsabilitatea de a crea un mediu online sănătos. La fel, un alt articol, din „Wired", laudă curajul Twitter-ului criticându-l în același timp pe Mark Zuckerberg care a decis să se delimiteze de acest gen de practici. „Rețelele sociale s-au înclinat în fața puterii, rămânând neutre cu orice preț, indiferent de provocare", scrie Wired. „Nereușind să stopeze minciunile președintelui, platformele sociale au ajuns într-un impas descurajant". „Putea să fie altfel? Ce s-ar fi întâmplat dacă rețelele sociale ar fi luat în serios amenințarea discursului urii și dezinformării de la început și ar fi pus în aplicare cu rigurozitate regulile lor de conduită, chiar și cu costul impactului negativ asupra afacerilor? Cu alte cuvinte, dacă i-ar fi pus un clopoțel lui Trump când era încă un pisoi?"
La o privire mai atentă, lucrurile sunt însă mai complicate. Un prim aspect stânjenitor este existența unei afirmații false chiar în justificarea dată de Twitter pentru eticheta pusă postării lui Donald Trump. Dar asta este partea cea mai puțin problematică. Chiar dacă președintele a făcut și erori atunci când a criticat utilizarea extinsă a sistemului de vot prin corespondență, pe fond acuzele lui Trump nu sunt chiar atât de lipsite de substanță din moment ce în 2012 același The New York Times scria că „există un consens bipartizan că votul prin corespondență este mai ușor de abuzat", că „buletinele de vot trimise prin poștă rămân cea mai mare sursă de potențială fraudă electorală" și că „experții electorali spun că au existat mai multe alegeri în care nimeni nu poate spune cu certitudine care candidat a fost câștigătorul real". Întreaga dispută în jurul acestui sistem are o miză electorală majoră, care nu este neapărat vizibilă la prima vedere. Democrații presează pentru un sistem de vot cât mai „lax”, de pildă, se opun unei proceduri de identificare a votanților cu un act de identitate (lucru care nu poate să nu pară straniu cuiva din România!) sperând că astfel vor reuși să balanseze în favoarea lor circumscripții electorale controlate în mod tradițional de republicani.
După anunțul președintelui privind Ordinul Executiv, conflictul dintre cele două părți a escaladat. Twitter a marcat drept „instigare la violență" o altă postare a președintelui în care acesta, după ce condamna incidentul de la Minneapolis, în care un bărbat de culoare a fost ucis de către un polițist, care a dus la izbucnirea unui lanț de revolte de stradă violente, avertiza cu represalii severe la adresa celor care se dedau la jafuri și incendii. În ambele cazuri, postările considerate drept problematice de către Twitter au fost neinspirat alese, din perspectiva dorinței de a-l „sancționa" pe președinte, în condițiile în care Donald Trump a avut de-a lungul timpului destule erori factuale mult mai ușor de atacat.
Dar dincolo de asta, republicanii consideră că maniera în care sunt aplicate „avertismentele" asociate unor postări de către Twitter este discutabilă. Rețeaua socială, la fel ca și cea mai mare parte a publicațiilor americane, precum Wired, utilizează unități de măsură diferite, favorizându-i pe democrați. Sunt indignate de postările, de declarațiile lui Trump, nu de puține ori pe bună dreptate, dar nu și de cele ale adversarilor săi politici. De pildă, o analiză Fact Checker (Biden ad manipulates video to slam Trump) întreprinsă de Washington Post, de regulă foarte critic la adresa președintelui, relevă cum echipa de campanie a lui Joe Biden a editat un videoclip astfel încât Donald Trump să pară că susține că noul coronavirus este o farsă când, de fapt, el a susținut că felul în care este atacat de democrați pe acest subiect este o farsă, la fel ca și demersul democraților de a-l pune sub acuzare. E adevărat, și campania lui Trump recurge la astfel de tactici. Numai că Twitter a refuzat să marcheze respectivul clip video drept manipulator deși făcuse asta în cazul unuia relativ similar produs de campania lui Trump.
În mod asemănător, Twitter este acuzat de ipocrizie și părtinire politică pentru că nu a aplicat aceeași ștampilă de „Fact Checking" în situații mult mai flagrante de dezinformare. Sunt date ca exemple un tweet postat de Alexandria Ocasio Cortez cu cifre statistice complet false privind persoanele împușcate de poliție, dar și o „postare externă", a unui reprezentant al guvernului chinez, care susținea că militarii americani ar fi plantat special coronavirusul la Wuhan. Interesant, linkurile care fac trimitere la postările respective, active la data scrierii articolului citat (27 mai), au fost între timp șterse! Acuza de dublu standard apare și în legătură cu o postare a ayatolahului iranian Ali Khamenei care chema la distrugerea Israelului, postare care, se scrie în articolul din Washington Post, „nu a fost etichetată în nici un fel de consiliul gardienilor de la Twitter".
După ce senatorul republican Ben Sasse și congresmenul republican Mike Gallagher au adresat pe 20 martie o scrisoare deschisă lui Jack Dorsey, CEO Twitter, în care îi cereau să intervină pentru a pune capăt „masivei propagande chineze care încearcă să rescrie istoria COVID-19", compania le-a răspuns că regulile interne ale Twitter nu sunt încălcate pentru că acestea favorizează „interacțiunea directă cu figuri publice proeminente care își exprimă opiniile pe teme de politică internațională". În ceea ce privește nedumerirea semnatarilor scrisorii deschise care întrebau „care este rațiunea pentru care Twitter oferă o platformă de expresie reprezentanților unui regim care blochează accesul la Twitter al cetățenilor săi", nu a existat nici o reacție. O posibilă explicație ar putea fi aceea că, după cum dezvăluia Bloomberg anul trecut, Twitter a oferit sesiuni de instruire unor oficiali chinezi, învățându-i cum să-și maximizeze impactul postărilor.
„Standardele de integritate”
Acest tip de comportament nu ar trebui însă să surprindă. La Twitter, „responsabilul cu integritatea", Yoel Roth (cel care a marcat postările lui Donald Trump), nu a avut nici o reținere să-și exprime deschis, de-a lungul timpului, simpatiile ideologice. Cei din administrația Trump sunt niște „naziști", după cum demn de dispreț sunt și cei care au votat pentru o „mandarină rasistă". În fapt, ostilitatea sa nu se cantonează exclusiv asupra lui Trump, ci în general asupra a tot ce intră în categoria conservatorilor. „Ocazional îmi fac griji că mama mea nu glumea de fiecare dată când ne spunea că votează cu republicanii", scria el pe Twitter în 2012. E adevărat, fiecare este liber să aibă propriile sale simpatii și antipatii politice și ideologice, dar este oare înțelept să pui pe cineva cu păreri atât de tranșant exprimate să se ocupe de etichetarea sau suspendarea postărilor de pe Twitter?
Twitter este însă departe de a fi singura companie tehnologică majoră care manifestă un accentuat partizanat politic și ideologic, chiar dacă celelalte au fost destul de prudente să nu-l irite direct pe Donald Trump. Nici nu s-au confruntat, de altfel, cu situații similare din moment ce acesta nu folosește masiv decât Twitterul pentru a ocoli mass-media care-i este fățiș ostilă, după cum a ținut să reitereze recent. Însă, de pildă, Facebook a acceptat conținut sponsorizat cu mesaje „Moarte Americii" motivând că acesta „nu încalcă standardele companiei, inclusiv în materie de Hate Speech". În schimb Facebook, ca și YouTube, de altfel, au cenzurat postări ale demonstrațiilor celor care protestau față de prelungirea stării de izolare la domiciliu sau puncte de vedere diferite privind eficiența izolării. La fel, în cazul referendumului din Irlanda, Facebook a refuzat să accepte publicitate de la tabăra care milita pentru interzicerea avortului.
Marea majoritate a angajaților marilor companii tehnologice, de la Twitter și Facebook la Google, au preponderent puternice simpatii de stânga pentru că asta este educația care le-a fost livrată la școală și în universități. Așa că adesea, grupuri radicale foarte active din rândul angajaților se mobilizează imediat, ori de câte ori li se pare că sunt luate decizii care nu coincid cu punctele lor de vedere pe care le consideră automat drept singurele morale și legitime. Cu doi ani în urmă Google a decis să renunțe la un proiect de colaborare cu Pentagonul în domeniul Inteligenței Artificiale, denumit Maven, în urma presiunii angajaților. Patru mii dintre aceștia semnaseră o petiție care susținea că implicarea corporației în proiect ar însemna „să renunțe la responsabilitățile sale morale și etice". E genul de întâmplare care cu siguranță a fost primită cu mare satisfacție în China care este angrenată într-un masiv program de introducere a soluțiilor de inteligență artificială în domeniul militar.
Un internet puternic reglementat sau din contra?
Problema rețelelor sociale este că trebuie să facă față simultan tuturor acestor presiuni multiple, și din interior, și din partea unor grupuri de influență cu agende aflate în mod fundamental în contradicție. Din rațiuni preponderent ideologice care au, evident, și reverberații politice. În plus, ca o complicație suplimentară, în ultima decadă o mulțime de norme și practici sociale care păreau în trecut clare au fost reinterpretate din perspectiva corectitudinii politice. Sunt, desigur, și chestiuni în cazul cărora cenzura este aproape unanim acceptată drept legitimă. Cum ar fi pornografia infantilă, conținutul care încalcă drepturile de proprietate intelectuală sau îndemnurile la violență. Deși chiar și în acest ultim caz au apărut, după cum am văzut, controverse de interpretare în cazul conflictului dintre Donald Trump și Twitter.
Intrăm însă pe un teritoriu minat în alte situații, atunci când vine vorba de terorism și teroriști, de intimidări sau de „Hate Speech". De pildă, BBC, care se laudă că nu vede lucrurile în alb și negru, ci cu nuanțe, precizează că cei considerați de unii teroriști sunt văzuți de către alții drept „luptători pentru libertate". Un exemplu de finețe intelectuală care, probabil, nu este neapărat apreciată de către cei care au trecut prin calvarul atentatelor de la Paris, Londra sau Bruxelles. Cu atât mai complicat este să definești, într-o formă larg acceptabilă, ce înseamnă „discurs ofensator", „lipsă de sensibilitate", chiar și „intimidare", mai ales în condițiile nenumăratelor filtre și interpretări introduse de corectitudinea politică și a unor poziționări ideologice tot mai greu de conciliat. De aceea, bătălia la care vom asista în continuare în întreg spațiul occidental dintre avocații unor restricții minimale în materie de libertate de expresie și cei care doresc un cadru extins de reglementare se va intensifica cu siguranță în perioada următoare.
În acest context, într-un articol publicat în The Atlantic, Internet Speech Will Never Go Back to Normal, doi profesori de drept de la Harvard Law School și University of Arizona College of Law pledează ferm pentru cea de-a doua abordare. După ce fac o apreciere cu siguranță bulversantă pentru mulți, aceea că „în marea dezbatere din ultimele două decenii despre libertate versus controlul Internetului, China a avut în mare măsură dreptate, iar Statele Unite au greșit", cei doi sunt de părere că tendința spre o supraveghere tot mai extinsă a mediului online, cu implicarea tot mai mare a guvernelor, va fi „incontestabilă și probabil inexorabilă". „Monitorizarea semnificativă și controlul conținutului sunt componente inevitabile ale unui Internet matur și înfloritor, iar guvernele trebuie să joace un rol important în aceste practici pentru a se asigura că Internetul este compatibil cu normele și valorile unei societăți". Această viziune este combătută vehement de tabăra celor care sunt îngrijorați de maniera în care vor fi definite și interpretate „normele și valorile unei societăți", plecând chiar de la experiențele din acest moment. Văzând în această abordare un demers al elitelor intelectuale, a celor din politică și din mediul de afaceri, deranjate de faptul că rețelele sociale au spart cvasimonopolul pe care îl exercitau asupra mass-media, de care s-au bucurat până relativ recent, de a instituționaliza un sistem de limitare a libertății de expresie, de tip „big brother". Deși recunosc problemele create de proliferarea Fake News și a campaniilor de dezinformare externe, aceștia scot în evidență și faptul că rețelele sociale și o serie de bloguri și publicații online, toate vizate în principiu de acest gen de abordări, au rămas singurele canale în care se mai pot exprima puncte de vedere contrare „ortodoxiei oficiale". De pildă, atunci când e vorba de subiecte precum cele din domeniul „Climate Change".
Alexandru Lăzescu
