De același autor
„Nu este vorba deloc despre Ucraina, ci despre ordinea mondială”, declara Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, la o lună după invazie. „Lumea unipolară se retrage iremediabil în trecut ... Se naște o lume multipolară”. Mulți au interpretat acest mesaj doar ca unul pentru consum intern menit să explice și să dea o dimensiune eroică invaziei rusești. Numai că, dacă acest lucru nu părea poate destul de clar în prima fază a războiului, pe măsură ce implicarea Occidentului în sprijinul Kievului s-a amplificat masiv, urmare a rezistenței mult peste așteptări a ucrainenilor, confruntarea a fost din ce în ce mai mult văzută, în restul planetei, ca una dintre Rusia și Statele Unite, în fruntea unui front occidental. Iar în acest context declarația lui Lavrov capătă o altă relevanță.
În acest demers, Moscova se poate baza pe sprijinul tot mai explicit al Chinei. Într-o videoconferință din decembrie 2022 dintre Putin și Xi, acesta din urmă i-a spus liderului de la Kremlin că „Beijingul este gata să se alăture Rusiei și tuturor forțelor progresiste din lume care se opun hegemoniei și politicii de putere”, cu trimitere transparentă la Statele Unite și NATO. Între timp China a publicat un plan de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Iar între cele 12 puncte, se face referire și la încetarea „extinderii blocurilor militare” și a „sancțiunilor unilaterale”. Este vag, contradictoriu și evită în mare măsură să spună ceva nou. „Nu vă așteptați ca propunerea de pace să aibă un efect serios asupra războiului sau să confere Chinei vreun nou rol în acest conflict”, spune Temur Umarov, expert în China, care nu îl consideră nici pe departe o propunere serioasă. Adăugând că dacă pacea în Ucraina ar fi fost o prioritate pentru China, Beijingul ar fi făcut probabil mai multe eforturi pentru a comunica cu Kievul. Însă de la începutul războiului nu a existat practic niciun contact între cele două țări.
Rusia este în prezent principalul partener strategic al Chinei, așa că Beijingul nu va face nimic care să o deranjeze. Moscova sprijină Beijingul în confruntarea cu SUA, iar Rusia este cel mai mare atu al Chinei pe acest front, atât ca putere nucleară, cât și ca participant la toate organizațiile internaționale majore. „Planul de pace” este în primul rând un exercițiu de imagine care are în vedere în principal țările din afara spațiului occidental, care în cea mai mare parte s-au ferit să condamne Rusia.
„Occidentul nu a fost niciodată mai unit, dar nici atât de izolat”, scrie Timothy Garton Ash în Politico. Dacă în privința unității rămâne de văzut cât de solidă se va dovedi aceasta în viitor, în privința izolării lucrurile sunt neîndoielnice. O concluzie evidentă, dacă privim evoluțiile din lume din ultimele luni, întărită de rezultatele unui sondaj recent.
Semnele sunt vizibile peste tot. Cu câteva zile în urmă, două nave militare din Iran au ancorat în portul Rio de Janeiro. Prilej cu care presa de la Teheran a comentat victorios că o America în declin nu mai este în măsură să impună așa-numita doctrină Monroe, care decreta că America nu va permite unor puteri străine să se instaleze în America Latină. Dacă a crezut că, venit în locul lui Bolsanaro, căruia i s-a refuzat o vizită la Casa Albă, Lula, noul vechiul președinte de stânga al Braziliei, un escroc condamnat pentru corupție, va deveni un prieten al Statelor Unite, administrația Biden s-a înșelat. „În timpul vizitei lui Lula în Biroul Oval, dl Biden a lăudat «statul de drept, libertatea și egalitatea», pe care le-a descris ca fiind «principii fundamentale în care credem amândoi» lăudând «agendele noastre comune»”, notează Wall Street Journal. Care comentează ironic că e „păcat că aceste agende nu includ și dorința de a proteja securitatea regională în fața unui regim brutal care răspândește terorismul în întreaga lume”.
De partea cealaltă a Atlanticului, după vizita lui Serghei Lavrov în Africa de Sud din ianuarie, au fost anunțate exerciții militare comune ale țării gazdă împreună cu Rusia și China, programate exact în perioada în care se împlinea un an de la invazia din Ucraina. Asta în condițiile în care Africa de Sud a respins în trecut cereri adresate de Statele Unite pentru exerciții similare. În plus, Africa de Sud, care deține președinția în exercițiu BRICS, a declarat că va avea un rol activ în extinderea acesteia cu noi membri, Argentina fiind una dintre doritoare. După întâlnirea cu Lavrov, Naledi Pandor, ministrul de externe sud-african, a ținut să laude nu doar dinamica pozitivă a schimburilor comerciale, ci și „cooperarea celor două părți în domeniile, politic, economic, social, în materie de apărare și de securitate”. Subliniind că ar fi „simplist și infantil” să ceară Rusiei retragerea din Ucraina și că BRICS ar trebui să joace un rol sporit în „procesul de redesenare a actualei ordini globale”.
Ce se întâmplă în Africa de Sud este departe de a fi un fenomen izolat. Un articol cu titlul semnificativ „Cum a reușit Moscova să alunge Franța din Africa”, Politico descrie cum Burkina Faso, Mali și Republica Central Africană le-au cerut militarilor francezi să părăsească țările respective, staționate acolo pentru a asigura protecție împotriva grupărilor teroriste, înlocuindu-i cu brigăzile de mercenari Wagner în aplauzele unor demonstranți care condamnau Franța fluturând steaguri rusești și bannere cu chipul lui Putin. Și ar putea urma în curând Ciadul și Nigerul. Rusia s-a dovedit extrem de abilă în orchestrarea unor campanii de dezinformare în toată Africa, după rețetele utilizate cu succes în trecut de către KGB, apăsând pedale emoționale legate de trecutul colonial sau de sentimentele anti-homosexuale, exploatând crasa neadecvare la realitate a Vestului care promovează asiduu o agendă pro LGBTQ, într‑un continent în care relațiile homosexuale sunt peste tot ilegale. Iată cum sumele totuși consistente, zeci de miliarde de dolari, alocate țărilor africane din Occident, organizarea unor reuniuni pan-africane, invitațiile la Davos au pierdut partida în competiția cu strategia Kremlinului, care a alocat resurse financiare minimale.
Pierderea de influență a Americii și a Vestului este semnificativă și pe alte meridiane. Arabia Saudită a inițiat o strânsă colaborare cu Moscova în domeniul producției de armament, iar în gestiunea uriașelor proiecte de sute de miliarde de dolari lansate de prințul de coroană, Mohamed bin Salman, sunt prezente masiv corporații chinezești, dar și din Rusia. Și poate nu e lipsit de interes și faptul că în școlile publice a început să se învețe alături de engleză și limba chineză. După plecarea dezastruos gestionată din Afganistan, Statele Unite au pierdut complet și influența în Asia Centrală. Deși inițial Kazahstanul și alte țări din regiune criticaseră invazia Ucrainei, acum, se pare sub influența Chinei, al cărei sprijin față de Moscova a devenit mai consistent în ultima perioadă, și-au nuanțat poziția. Iar vizita în regiune a secretarului de stat american, Tony Blinken, are șanse minime să provoace o schimbare de atitudine în acest sens.
Dar probabil cel mai important eveniment, ca semnal simbolic, este vizita la Beijing a lui Alexandr Lukașenko, un aliat fidel al lui Putin. Xi a avut prima sa întâlnire cu președintele Belarusului de când relațiile dintre cele două țări au fost transformate într‑un „parteneriat strategic cuprinzător pentru toate timpurile”. Vizita lui Lukașenko, care este persona non grata în Europa, dar a fost primit cu onoruri în China, a avut loc la inițiativa Beijingului. Vizita e un semnal că țările sancționate de Occident pot găsi oricând un sprijin în China. S-a mai speculat și pe faptul că Belarus ar putea fi un canal pentru livrare de arme către Rusia.
Una dintre concluziile sondajului menționat de Timothy Garton Ash este aceea că actuala ordine internațională dominată de Statele Unite nu va mai putea supraviețui multă vreme. Cred asta, într-o proporție covârșitoare, atât respondenții din spațiul occidental, cât și cei din afara acestuia. Diferența este că primii sunt de părere că ne îndreptăm către o lume bipolară, dominată de Statele Unite și China, în timp ce ceilalți cred că va fi una mai fragmentată. O rețetă sigură pentru instabilitate, cu mari și periculoase turbulențe geopolitice. Dincolo de asta, în ambele situații, în afara spațiului occidental concepția despre democrație și valori va fi una diferită de cea existentă astăzi în Vest. Într-un articol privind educația academică în drept apărut în Global Times, un profesor de la influenta Școală de partid din Beijing exprima opinia că „trebuie să ne gândim cum putem promova relații internaționale cu caracteristici chinezești în loc să copiem pur și simplu modelul occidental”. Ceea ce ilustrează un demers de decuplare ideologică fundamentală față de Vest și dă un indiciu în privința tipului de valori, de societate, de relații internaționale care ar exista într-o lume care ar ajunge să fie dominată de China și de aliații săi. //
