Republica Moldova

“Mergem cu Romania mai departe”, a enuntat apasat Vladimir Voronin, dupa ultima sa intalnire, cea de acum o saptamana de la Iasi, cu presedintele Basescu. Cu acelasi prilej, el a tinut sa mai aminteasca si faptul ca Traian Basescu a fost singurul lider care a ridicat problema Transnistriei de la tribuna ONU cu prilejul recentei reuniuni de la New York. “Romania nu concepe Transnistria in afara autoritatii si suveranitatii Chisinaului”, a declarat la randul sau seful statului roman, spre satisfactia oaspetelui sau, exprimand in acelasi timp, intr-un mod foarte direct si nu tocmai magulitor la adresa autoritatilor de atunci, regretul ca Bucurestiul s-a retras in 1992 de la convorbirile legate de contenciosul cu Tiraspolul.
Asadar, la declaratii stam bine. E la fel de limpede si ca relatiile personale dintre cei doi lideri sunt excelente, ceea ce nu e putin lucru daca tinem cont de faptul ca la Chisinau Vladimir Voronin controleaza ferm mai toate parghiile de putere. Liderul moldovean se simte cu siguranta foarte confortabil in prezenta lui Traian Basescu. De altfel, stilul direct si neprotocolar al acestuia din urma, declaratiile sale transante care se indeparteaza destul de mult de la limbajul diplomatic obisnuit au facut ca actualul locatar de la Cotroceni sa devina de departe cel mai popular politician roman in Republica Moldova din ultimii 15 ani.
Numai ca, desi relatiile bilaterale trec cu adevarat printr-o perioada fasta, lucrurile trebuie privite cu destula circumspectie. In primul rand, pentru ca legaturile dintre Romania si Republica Moldova trebuie sa capete cu adevarat substanta, dincolo de chimia personala dintre liderii lor de la un moment dat. Altfel, macazul se poate intoarce oricand cu 180 de grade, asa cum s-a intamplat de atatea ori in trecut. Nu trebuie sa faci analize sofisticate pentru a constata ca, in fapt, contextul relatiilor tensionate cu Moscova si anumite asteptari concrete ale anturajului din apropierea presedintelui Voronin stau la baza noului curs de politica externa adoptat la Chisinau mai degraba decat o convertire radicala peste noapte la valorile europene. Romania poate incuraja fara indoiala aceasta optiune, dar nu pare sa aiba inca parghiile necesare pentru a garanta pe termen lung stabilitatea acestui curs. Pentru asa ceva e nevoie de o interdependenta profunda intre cele doua state pe toate planurile, de coagularea unor interese comune concrete, mai ales in plan economic. Lucru usor de zis, dar mult mai greu de facut.
Coruptia si arbitrariul care domnesc in Republica Moldova, dar si dimensiunile reduse ale pietei descurajeaza investitiile in zona. Si cele ale firmelor romanesti, dar si ale celor internationale. Asa ca afacerile de dincolo de Prut raman in continuare dominate de grupuri cu radacini in Rusia, construite cel mai adesea pe legaturi clientelare, in timp ce prezenta romaneasca din acest punct de vedere e una absolut anemica. Si, deocamdata, nu exista multe semne ale unor posibile schimbari de substanta in viitorul previzibil. Pentru ca pur si simplu ingredientele care ar putea favoriza un astfel de proces lipsesc. Cineva care plonjeaza pentru prima data pe strazile din centrul Chisinaului, intra in magazine sau in restaurante, in receptiile hotelurilor si aude peste tot vorbindu-se preponderent in ruseste nu poate decat sa ramana total surprins cand afla ca, dupa ultimul recensamant, 78 de procente dintre locuitorii republicii se considera moldoveni si 2 procente romani. O realitate dezarmanta care nu are cum sa nu ingreuneze apropierea celor doua state romanesti si care lasa multe semne de intrebare in suspensie atunci cand se cauta explicatiile. Pentru ca acest fenomen nu se intampla in alte parti din fosta Uniune Sovietica. Nici in Armenia, nici in Gruzia, ca sa nu mai vorbim de Tarile Baltice, unde ponderea populatiei rusofone e semnificativ mai mare ca in Republica Moldova. Elitele rusofone sunt in mod clar dominante, mai ales in domeniul afacerilor. In timp ce presa de limba romana e anemica si precara ca prezenta grafica, cea de limba rusa e consistenta si ca volum, si ca tiraje, si mai ales plina de publicitate. De partea cealalta, comunitatea de limba romana sufera o hemoragie grava, nereusind sa tina decat in mica masura acasa elitele care ar trebui sa gestioneze procesul de coagulare a unei identitati nationale. Studentii plecati la studii dincolo de Prut se intorc foarte rar inapoi, si in general performerii de varf din toate domeniile pleaca sa-si aseze destinele fie in Romania, fie in Occident.
Atmosfera dominanta in acest moment la Chisinau e una relativ confuza, un amestec de amaraciune si speranta. Un simpozion organizat la Chisinau de Institutul Goethe din Bucuresti si dedicat eforturilor de conectare a societatilor si mass-media din Europa de Sud-Est la procesul de constructie a Uniunii Europene a developat cateva impresii dominante. Spre deosebire de anul trecut, Transnistria nu a mai aparut atat de obsesiv in discutii. Sau mai degraba a aparut, dar dintr-o perspectiva destul de diferita. Aceea ca focalizarea cvasiexclusiva pe acest subiect risca sa obtureze o multime de alte chestiuni majore, de la reforma in economie si legislatie la respectul pentru drepturile omului sau independenta mass-media. De altfel, unii cred ca e vorba chiar de un subterfugiu al autoritatilor, care doresc sa abata astfel atentia de la acest tip de subiecte incomode. Pe de alta parte, foarte multa lume se agata de speranta unei aderari a tarii la Uniunea Europeana, vazuta drept unica varianta viabila de modernizare a tarii. La Chisinau se vorbeste de altfel tot timpul de planul de actiune UE-Republica Moldova. Un plan care, din pacate, nu ofera insa decat un cadru de cooperare destul de limitat si de neangajant din partea Bruxelles-ului, mult sub importanta care i se acorda la Chisinau. Alte asteptari se leaga de speranta ca Uniunea Europeana si Statele Unite vor sprijini Republica Moldova in problema transnistreana. Ele sunt insa nerealiste, pentru ca e greu de crezut ca UE va dori sa ofenseze prea mult Rusia chiar daca focarul de instabilitate si criminalitate din Transnistria e cu siguranta ingrijorator. Cu atat mai mult, cu cat puteri europene de prim rang ca Germania sau Franta s-au aratat in trecut adesea gata sa joace cartea rusa ca o contrapondere la Statele Unite. Mai mult, actualul context energetic mondial favorizeaza si mai mult Kremlinul, care detine cele mai mari rezerve de petrol si gaze naturale de pe glob, precum si o uriasa infrastructura de distributie a acestor resurse energetice vitale.
In ciuda acestor probleme reale, optiunea pentru aderarea tarii la UE ramane desigur o decizie politica importanta. Si chiar daca angajamentele din partea Bruxelles-ului sunt limitate, ele ar trebui sa incurajeze totusi accelerarea proceselor de reforma la Chisinau. Deocamdata insa efectul imediat este acela ca cea mai parte a opozitiei din parlament a folosit stindardul generos al integrarii europene ca pretext pentru a i se alatura lui Vladimir Voronin, prilej cu care unii dintre liderii sai au inceput sa beneficieze de privilegii personale. Dispare astfel in mare masura o componenta de presiune politica esentiala in orice sistem cat de cat democratic. Ceea ce nu e tocmai un semn bun, cu atat mai mult cu cat dincolo de declaratiile generoase liderii moldovenii au inca de demonstrat atasamentul lor real nu doar fata de procesul de aderare la UE, ci si fata de valorile europene fundamentale.