De același autor
Chiar din primele zile ale preluarii presedintiei Uniunii Europene, oficialii austrieci au fost extrem de activi în definirea problemelor si a prioritatilor UE pentru perioada imediat urmatoare. Declaratiile cancelarului Wolfgang Schussel, precum si cele ale ministrului Afacerilor Externe, Ursula Plassnik, au fost neasteptat de încurajatoare pentru noile valuri de extindere, avand în vedere euroscepticismul din ce în ce mai accentuat al cetatenilor austrieci. Ultimul Eurobarometru, dat publicitatii la sfarsitul anului trecut, arata faptul ca Austria este tara cea mai eurosceptica dintre cele 25, întrucat doar 32% dintre cetatenii sai considera ca este un lucru bun apartenenta tarii lor la UE. Mai mult, austriecii se opun aderarii Turciei si sustin într-un procent de sub 20% aderarea Romaniei si a Bulgariei.
Exista o tendinta generalizata în randul elitelor UE, mai ales într-un an electoral, de a-si adapta discursul în functie de climatul de opinie din tara de unde provin, tendinta într-un fel fireasca pana la un punct. Nu face subiectul acestui articol detalierea disputei dintre prioritatile nationale si cele supranationale, precum si ordinea în care trebuie sa fie ele respectate în cadrul Uniunii. Remarcam însa faptul ca Austria a decis sa se opuna acestei tendinte politicianiste si a anuntat o ampla campanie de informare la nivel institutional a cetatenilor sai, în scopul combaterii euroscepticismului si a optiunilor antiintegrationiste. Din acest punct de vedere, se pare ca Austria a învatat din propria lectie de viata, si anume aceea ca încurajarea antieuropenismului conduce cel putin la un risc politic major: ascensiunea la guvernare a partidelor nationaliste, de extrema dreapta.
Dupa sase ani de la controversele generate în cadrul UE pe tema participarii la guvernare a Partidului Libertatii al lui Jorg Haider, Austria vine cu proiecte de politici ambitioase si extrem de optimiste în ceea ce priveste promovarea extinderii europene:
1. sustinerea extinderii Uniunii:
- încurajarea aderarii Romaniei si a Bulgariei;
- continuarea negocierilor de aderare cu Turcia, Croatia si Macedonia;
- intensificarea relatiilor UE cu Balcanii de Vest, conform obiectivelor stabilite la summit-ul de la Salonic;
2. relansarea discutiilor despre Tratatul Constitutional, blocat în urma rezultatelor de la referendumurile organizate în Franta si Olanda;
3. dezbaterea si supunerea spre aprobare în Parlament a proiectului de buget 2007-2013, adoptat de Consiliul European în timpul presedintiei britanice;
4. consolidarea parteneriatului transatlantic cu ocazia summit-ului SUA-UE din luna iunie a acestui an;
5. relansarea temelor din Agenda de la Lisabona, cu prioritate, cresterea mobilitatii ocupationale în tarile europene si sustinerea proiectelor de cercetare; deja au fost reluate discutiile legate de politicile comune de acordare a dreptului de azil politic, precum si reglementarea pietei muncii si serviciilor, în vederea sprijinirii tarilor care se confrunta cu cel mai mare aflux de imigranti (pe de o parte, tarile membre, în prezent, Malta si Italia, iar, pe de alta parte, tarile de tranzit, Moldova, Ucraina, Belarus).
De departe, relansarea dezbaterilor despre Tratatul Constitutional va naste cele mai multe controverse. Comisarul francez pentru transporturi si vicepresedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot, a propus deja excluderea din Tratat a reformei institutiilor europene, precum si a Cartei Drepturilor Europene Fundamentale; el a adaugat însa ca trebuie pastrate alte puncte ale textului, cum ar fi extinderea domeniilor în care deciziile se iau prin vot majoritar, atribuirea ponderii voturilor în cazul statelor membre, precum si noua functie de ministru de Externe. Oficialii olandezi au fost si mai agresivi. Comisarul Neelie Kroes a propus statelor membre ca UE sa se opreasca la 27 de membri (adica ultimele tari admise în Uniune sa fie Romania si Bulgaria), iar seful diplomatiei olandeze, Ben Bot, a declarat ca “proiectul Constitutiei UE este mort”, iar Olanda va tine cont de opinia exprimata de cetatenii sai prin referendum. In contextul acestor declaratii, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a subliniat ca dezbaterea asupra viitorului Europei ramane adevarata problema a comunitatii.
Cancelarul austriac, Wolfgang Schussel, crede totusi ca textul constitutional s-ar putea bucura de mai multa trecere pe langa alegatori, daca liderii europeni s-ar concentra mai putin asupra “procedurilor institutionale si ar acorda mai multa atentie adevaratelor preocupari ale publicului”. Principala misiune ce revine elitelor din cadrul UE este aceea de a gasi si de a defini cadrul marilor probleme ale Europei: “în ce conditii vrem sa traim si sa muncim”, “care sunt granitele Europei”, “care este rolul global si ce le poate oferi Europa cetatenilor sai?”. Cu alte cuvinte, presedintia austriaca transpune la nivel supranational o problema de legitimare si legitimitate a liderilor si a deciziilor la nivel national.
Pe de o parte, este vorba despre o problema politico-economica, de armonizare a optiunilor, mai ales dintre tarile cu decalaje de dezvoltare, dar, pe de alta parte, este vorba si de o problema de comunicare intre elitele desemnate sa reprezinte statul la nivelul UE si propriii cetateni. Distinctia trebuie facuta la nivelul de exercitare a autoritatii politice a deciziilor. Directia nu mai este de mult cea din modelele de guvernare populara, în care liderii politici luau decizii influentate sau chiar sub presiunea “tiraniei majoritatii” opiniilor dintr-o societate. Dimpotriva. Liderii europeni trebuie sa comunice si sa-si legitimeze deciziile pe care le iau în fata cetatenilor statelor, decizii care în majoritate sunt dictate în primul rand de prioritatile Uniunii Europene. Acesta este mesajul presedintiei austriece: nu cetatenii trebuie sa fie cei care sa se apropie de Europa sau, mai mult, sa fie cei care sa influenteze, prin intermediul liderilor alesi la nivelul Uniunii, deciziile politice de la nivelul unei confederatii de state. Dimpotriva, Europa trebuie sa fie cea care sa se apropie de cetateni, explicandu-le ca deciziile care se iau la nivelul global al tarilor membre sunt, pana la urma, o reflectare a unui interes comun european.
Scenariul proiectat de presedintia austriaca este unul optimist si ambitios. Ramane de vazut în ce masura va reusi sa creeze unitatea si coeziunea opiniilor exprimate la nivelul elitelor UE în jurul proiectelor si al abordarilor sale de politica. Daca obiectivele presedintiei austriece, continuate de cea finlandeza la jumatatea acestui an, vor fi îndeplinite, avem toate motivele sa fim la randul nostru optimisti în ceea ce priveste contextul european favorabil integrarii Romaniei la 1 ianuarie 2007.
