De același autor
Reteta succesului: demagogia
Statisticile sunt pozitive. Dar false. Belarus inregistreaza o crestere economica anuala de 10%. In fiecare an se construiesc 10 noi sali de sport, 4 bazine de inot si 37 de terenuri de sport. Strazile sunt curate, trotuarele sunt spalate, somajul este scazut, economia de stat merge cu motoarele la turatie maxima. Toate canalele de televiziune si posturile de radio sunt de stat. Cel putin jumatate din programele de stiri sunt dedicate lui Lukasenko. In restul timpului sunt injurati americanii, de la membrii ambasadei SUA la Minsk pana la soldatii din Irak. Presa independenta e reprezentata de doua publicatii. Insa ele nu se distribuie prin posta si nici nu se vand la chioscuri. Isi schimba tot timpul numele pentru ca sunt interzise de putere. Doar o mana de oameni protesteaza in Belarus. Cei mai multi aplauda. Altora nu le pasa. Cea mai mare parte a populatiei pare insa sa creada in demagogia primitiva a lui Lukasenko. In fapt, el a indeplinit contractul social incheiat cu bielorusii acum un deceniu. A promis liniste, securitate, ordine, stabilitate. El nu a promis democratie. Belarusul de azi e ca un cimitir, cuprins de ordine si stabilitate, spune primul presedinte ales democratic in 1990, Stanislav Suskevici. Adevarul e ca bielorusii l-au indragit pe Lukasenko, maniacul gata sa se bata cu toata lumea. Lukasenko nu e Saddam Hussein si nici Slobodan Milosevici. Autocratul de la Minsk recurge rar la teroare. E un as al propagandei agresive cu ajutorul careia manipuleaza populatia. Prin manipulare, si nu prin represiune a distrus slaba opozitie si a sugrumat mugurii societatii civile. Cu ajutorul organizatiilor de pionieri si komsomol si a manualului Ideologia de stat, fostul presedinte de kolhoz continua opera lui Lenin de spalare a creierelor. Rezultatul: un stat cripto-comunist, o Cuba in inima Europei. Sistemul totalitar din Belarus are un potential de inertie care-l poate face sa supravietuiasca decenii la rand. Lukasenko are doar 50 de ani. Si o stare fizica foarte buna.
Si ceva represiune
Lukasenko e pasionat de figura lui Feliks Dzerjinski, fondatorul politiei politice sovietice. De curand a inaugurat un memorial chiar la Dzerjinava, satul natal al lui Dzerjinski, la 80 km de Minsk. Daca teroarea declansata de Ceka, condusa de nobilul polonez bolsevizat, a produs 500.000 de victime, Lukasenko nu se poate lauda cu prea multe. Valul de teroare a avut loc in 1999-2000. Au fost asasinati fostul ministru de Interne, Iuri Zaharenko si fostul presedinte al Comisiei Electorale Centrale, Viktor Goncear. Au disparut omul de afaceri Anatoli Krasovski si cameramanul ORT, principalul canal de televiziune din Rusia, Dmitri Zavadski. Intre timp, autoritatile de la Minsk par sa fi renuntat la uciderea putinilor opozanti, specializandu-se in inscenari. KGB-ul pune droguri sau arme in locuintele opozantilor, iar militia vine apoi si-i aresteaza. Tehnica e simpla. Un exemplu: arestarea fostului primar al Minskului, Mihail Marinici. La inceput a fost acuzat ca si-ar fi furat propriul computer. A fost un pretext pentru a-i intra in casa KGB-ul. In timpul perchezitiei i-au pus in sertar un pistol. Dupa care l-au arestat pentru detinere ilegala de arme. Amanuntul ca lipsesc amprentele lui Marinici de pe arma nu a mai contat. La 64 de ani, Marinici se afla de cateva luni in izolatorul KGB din Minsk.
Lukasenko - durerea de cap a Occidentului
Personaj pitoresc, Lukasenko a intrat in atentia cabinetelor occidentale in 1996, cand a organizat un contestat referendum pentru aprobarea unei constitutii si mai contestate. A umplut paharul asasinarea unor opozanti care a provocat o ancheta a UE. In urma anchetei, la intalnirea ministrilor de Externe din noiembrie 2002, s-a luat decizia inchiderii granitelor UE pentru Lukasenko si alti 7 demnitari biolorusi. Pe lista se afla cei banuiti ca ar fi fost direct implicati in asasinate: ministrul de Interne, Vladimir Naumov, fostul ministru de Interne, actualul ministru al Sportului, Iuri Sivakov, procurorul general Viktor Seiman, comandantul trupelor Ministerului de Interne, colonelul Dmitri Pavlicenko. SUA au facut un pas mai departe. L-au acuzat pe Lukasenko de colaborare cu Saddam Hussein si au blocat conturile Infobank, banca particulara din Minsk, apropiata de liderul bielorus, prin care se pare ca erau spalati banii provenind din programul ONU "Petrol contra hrana". La Washington, cea mai mare neliniste o starneste exportul de arme si tehnologie militara din Belarus, Lukasenko fiind acuzat ca ar face livrari unor state care sprijina terorismul. Camera Reprezentantilor a votat Belarus Democracy Act of 2004 la 4 octombrie, iar presedintele George W. Bush a semnat documentul, la trei zile dupa parodia referendumului. Belarus s-a alaturat Iranului, Cubei, Coreei de Nord, Siriei, Sudanului etc. tari supuse sanctiunilor economice ale SUA. Impactul acestor sanctiuni asupra economiei Belarusului va fi insa minim. Doar 3% din exporturi merg in SUA. Nici macar presiunile UE nu-l vor putea disloca pe Lukasenko. Doar Moscova poate influenta decisiv evolutiile politice de la Minsk. Tonul foarte critic cu care presa rusa a reflectat referendumul din Belarus ar putea anunta, cred unii analisti, schimbari in politica Kremlinului fata de Lukasenko. E insa putin probabil ca Rusia, care s-a impleticit pe drumul tranzitiei, ar putea exporta democratie in Belarus. Mai degraba Lukasenko a izbutit sa viruseze Rusia cu modelul sau autocratic.
