De același autor
Reteta succesului e simpla. Trebuie sa scrii corect politic. Sa scrii la un ziar liberal. Sa denunti abuzurile Administratiei Bush. Sa ai incredere oarba in surse din CIA. Sa nu te preocupi sa-ti dovedesti alegatiile ("idiotii utili" o vor face pentru tine). Sa-ti alegi cu grija victimele colaterale (fostele state comuniste fiind cele mai vulnerabile).
Vadim avea sanse sa castige un Premiu Pulitzer. Se putea inscrie in competitie daca nu se marginea la Romania Mare si isi publica dezvaluirile privind "torturarea prizonierilor straini in Romania" si intr-un cotidian sau saptamanal pe teritoriul SUA. Nu a facut-o, desi ar fi gasit destui clienti obsedati de bunastarea teroristilor islamici. Asa ca a ramas sa culeaga laurii doar Dana Priest, jurnalista de la Washington Post care a descoperit "locatii negre" in "unele democratii din Europa de Est", citand, ca si Vadim, surse din serviciile secrete.
Dar, din 2 noiembrie 2005 incoace, Washington Post nu ne-a mai lamurit nicicum privind existenta temutelor "centre de tortura" din Estul Europei. Sarcina dovedirii alegatiilor laureatei Pulitzer si-a asumat-o, in numele Consiliului Europei, Dick Marty, un imprudent parlamentar elvetian. Vadim i-a dat o mana de ajutor, dezvaluirile sale privind interogarea a 23 de teroristi la Kogalniceanu si existenta altor "locatii negre" in Ucraina, Kosovo, Albania, Bulgaria fiind preluate in "faxul egiptean", care a fost interceptat de serviciile secrete elvetiene, strecurat in tabloidul Blick si mentionat, stanjenitor de neprofesionist, in documentul lui Dick Marty. Cu credibilitatea zdruncinata si ros de neputinta indeplinirii misiunii, Inchizitorul Consiliului Europei a predat torta fratelui mai mare, mai influent si mai bogat - Parlamentul European. Si aici, dupa trei luni de audieri, dezamagire totala. Liberal-democratul olandez Gijs de Vries, coordonatorul politicii antiteroriste a UE, a admis in fata europarlamentarilor ca nu exista nici o dovada privind existenta unor "locatii negre" in UE. Proiectul de raport preliminar al Parlamentului European intocmit de socialistul Claudio Fava "deplange" doar ca, prin "actiune sau omisiune", autoritatile italiene, suedeze si bosniace ar fi facilitat rapirea sau transportarea clandestina a unor suspecti. Nici un cuvant despre "locatiile negre" din Polonia sau Romania, supranumite, parca in bataie de joc fata de victimele comunismului, "Gulag"-uri americane in care CIA ar stoarce informatii de la teroristi fie bagandu-i cu capul in apa, fie rasplatindu-i cu fasole, iaurt cu fructe sau batoane de ciocolata Kite Kat, dupa cum au asigurat "sursele".
Acum, in lipsa oricaror dovezi, maestrii surselor serviciilor secrete muta discret dezbaterea spre batatoritele teme ale rapirii sau transportarii clandestine a teroristilor pentru interogare fara manusi. Dar "extraordinary rendition" e o tema veche, cu radacini in vremea "pasnicei" Administratii Clinton. "N-ar trebui sa fie ceva nou sau necunoscut prietenilor nostri europeni", remarca malitios Colin Powell. Nu vorbea in necunostinta de cauza. In 2003, UE si SUA semnasera la Atena un acord care prevedea folosirea extensiva a facilitatilor europene de tranzit in acest scop. Unde mai pui ca de fapt europenii, care dau ochii peste cap la auzul cuvantului "rendition", au brevetat cu succes metoda pe Carlos Sacalul. In 1994, agentii francezi au dat buzna intr-o sala de operatii din capitala Sudanului, unde Carlos era anesteziat, l-au luat si l-au adus la Paris. Raman cele peste o mie de zboruri clandestine ale CIA deasupra Europei. Dar acestea ii pot angoasa doar pe cei care pot crede ca un razboi contra terorismului (care nu se duce cu tancuri, ci, mai ales, prin obtinerea de informatii) se poate castiga daca CIA si serviciile partenere europene isi vor anunta traseul de zbor la mica publicitate sau pe prima pagina.
Acest scandal nu va fi lamurit nici de Inchizitorul Consiliului Europei, nici de comisia Parlamentului European. Mai degraba, europenii vor ingropa scandalul, incercand o iesire onorabila, cand vor constata ca le-a fost distribuit rolul de a gasi dovezi intr-un scandal montat la Washington. Solutia va veni din partea Administratiei Bush. Aceasta a fost de fapt tinta atacului politic de proportii, Romania, Polonia si alte tari din Est fiind tratate de strategii democrati si sustinatorii lor din CIA pe post de victime colaterale. Un prim pas spre lamurirea scandalului "inchisorilor secrete" a fost facut saptamana trecuta, cand o agenta CIA, Mary McCarthy, contributoare a Partidului Democrat, a fost demisa pentru scurgeri de informatii. Establishmentul liberal american s-a raliat in spatele agentei, John Kerry marturisind ca se bucura ca McCarthy a spus adevarul.
In curand vom putea trage linie si vom constata ca razboiul dus de aripa democrata din CIA contra presedintelui Bush s-a soldat, pe termen scurt, cu un Premiu Pulitzer pentru scurgere de informatii. Nu e o catastrofa. In trecut au fost premiate capodopere mult mai controversate. Corespondentul New York Times la Moscova, Walter Duranty, a primit Premiul Pulitzer pentru o serie de articole in care a mintit in cunostinta de cauza negand foametea din Ucraina, soldata cu milioane de victime. Minciuna laureatului a fost dovedita, dar premiul nu i-a fost retras celui supranumit "apologet al stalinismului". Pe termen mediu si lung, scandalul "inchisorilor secrete" aduce deservicii grave cooperarii transatlantice, instaurand o lipsa de incredere intre Noua Europa si Statele Unite. Romania si Polonia, partenerii cheie ai SUA in Estul Europei, sunt principalele perdante.
Au pierdut ca imagine, dar mai ales prin cresterea riscurilor de a deveni tintele unor atacuri teroriste de razbunare a camarazilor "torturati" in niste centre a caror existenta nu a fost dovedita de acuzatori.
