De același autor
Ministerul Muncii si Casa Nationala de Pensii au anuntat masuri pentru stoparea iesirilor anticipate la pensie, proces care a luat in ultimul timp o amploare strict periculoasa pentru intreg sistemul public de pensii. Masuri necesare cu atat mai mult cu cat verificarile facute au scos clar in evidenta ca, intr-o proportie foarte mare, aceste iesiri anticipate la pensie nu se justificau medical. Rata de respingere la comisiile nationale de aprobare a fost, in cadrul acestor verificari, extrem de inalta, ceea ce a sugerat ca fie o laxitate reprobabila, fie condamnabile aranjamente coruptive opereaza la nivelul avizarilor pensionarilor anticipate.
Masurile vizate ar urma sa atinga nu procedurile - inasprirea acestora avand sanse mici de a da rezultate, urmand probabil doar a mari spagile - ci fondul problemei, adica interesul banesc al beneficiarilor. Ar urma fie ca penalizarile pentru iesirea anticipata la pensie sa ramana pentru totdeauna (fara a mai fi eliminate odata cu implinirea varstei standard de pensionare), fie sa opereze un numar de ani si dupa implinirea respectivei varste, fie ca penalizarile in cauza sa creasca descurajator fata de nivelul actual, chiar daca ar urma sa se renunte la acestea la implinirea varstei standard de pensionare.
Asemenea masuri, care desigur nu vor placea multora, nu sunt numai justificate, dar si strict necesare pentru salvarea sistemului public de pensii, care este amenintat de colaps, chiar foarte curand, daca astfel de masuri nu sunt luate urgent. Amenintarile de colaps provin, intre altele, si inca intr-o masura determinanta, tocmai din iesirile anticipate la pensie. In perioada postdecembrista, aceste iesiri anticipate la pensie nu numai ca nu au fost strict controlate, dar de fapt au fost chiar incurajate. A fost vorba de o politica, promovata indiferent de culoarea guvernarilor, cu scopul evitarii unui somaj ridicat pe care il implicau restructurarea si prabusirea unul dupa altul a unor sectoare economice, indeosebi a industriei, care a pierdut, deja in primii 10-12 de tranzitie, peste 3,5 milioane locuri de munca. Astfel, insa, o grava problema a economiei pe termen scurt si mediu - somajul determinat de caderea indeosebi a industriei - a fost aparent "rezolvata" prin ascunderea ei sub pres, in timp ce, in realitate, a fost transformata intr-o problema si mai grava pe termen lung, care a constat in dezechilibrarea profunda a sistemului public de pensii. Valurile de scosi anticipat la pensie au marit fabulos si rapid numarul beneficiarilor sistemului public de pensii, care a ajuns sa fie cu mult mai mare decat numarul contribuentilor. Consecintele au devenit mereu mai dramatice. De unde inainte de ‘89 trei salarii contribuiau pentru a plati o pensie, dupa numai un deceniu si jumatate un salariu trebuia sa tina o pensie si jumatate! In aceste conditii, din momentul unui asemenea dezechilibru, o alta solutie de a se mai plati regulat pensiile decat aceea ca pensia sa tot scada in raport cu salariile nu mai exista in mod obiectiv. Si acest lucru, tot in mod obiectiv, se intampla deja de cativa ani. Si se va intampla in mod obiectiv in continuare, daca necesare corectii nu vor fi intreprinse cat mai urgent.
Fara a intra in toate detaliile istoriei negre postdecembriste in domeniu - care a consemnat si abordarea cu totul contraproductiva a sporirii contributiilor pentru pensii in ideea de a se face fata, ceea ce a marit insa aiuritor evaziunea fiscala tocmai pentru evitarea platii prohibitivelor contributii pentru pensii -, sa subliniem rolul substantial al politicii nesabuite de scoatere a oamenilor anticipat la pensie pentru a nu-i trimite in somaj. Deci, oprirea pensionarilor anticipate nejustificate era obligatorie pentru orice incercare de asanare si echilibrare a sistemului public de pensii, pentru ca, in fond, inseamna stoparea alimentarii in continuare a dezechilibrului sistemului.
Eforturile echipei Barbu-Seitan - un ministru care intelege problemele si care mai mult face decat vorbeste, dublat de un specialist in materie - merita salutate. Fara nici o exagerare, in sistemul public de pensii s-au miscat mai multe lucruri importante, miscari cu atat mai remarcabile cu cat s-au facut intr-o perioada de haos politic. Echipa respectiva a avut ca ghid solid de restructurare a sistemului de pensii reperul, de la care nu s-a abatut, ca acesta este si trebuie sa ramana un sistem de asigurari care apartine contribuentilor si de care trebuie sa beneficieze acestia si numai acestia. Astfel, echipa Barbu-Seitan a militat pentru ideea - si noroc ca a avut intelegere si castig de cauza - ca plata concediilor nu poate fi treaba sistemului de pensii, cu care nu are nici o legatura, dupa cum nici plata indemnizatiilor pentru ocrotirea mamei si copilului nu poate reveni in sarcina sistemului de pensii, neavand de asemenea vreo legatura cu acesta. Gestiunile celor doua problematici au fost trimise, in mod firesc, acolo unde le era locul: in cadrul sistemului de sanatate si, respectiv, in sarcina bugetului de stat, ca politica de stat in domeniul demografic.
Sistemul de pensii, ca sistem de asigurari, a fost debarasat de aceste sarcini, care fac parte din asistenta sociala, dar nu au legatura cu sistemul de pensii. In schimb, acesta din urma a preluat, tot in mod firesc, plata contributiilor de sanatate ale pensionarilor, caci nu trebuie confundat statutul de pensionar cu statutul de participant-beneficiar la un alt sistem de asigurari, care este cel de sanatate. Adaugand ca, inca din timpul guvernarii trecute, se scosese din sarcina sistemului de pensii plata pensiilor agricultorilor fosti CAP-isti - tocmai pentru ca acestia nu achitasera contributii sociale pentru pensii - si fusese trecuta in sarcina bugetului de stat, se poate spune ca sistemul public de pensii a facut pasi substantiali spre o echilibrare, macar pe linia de a se ocupa de menirile ce-i revin, si nu de alte probleme. Excluzand pensiile agricultorilor, sistemul public de pensii este acum in situatia de a avea aproape tot atati beneficiari cat contribuenti. Deci, una peste alta, un salariu trebuie sa sustina o pensie, si nu mai mult.
Pe fondul echilibrarii numarului contribuenti/beneficiari in sistem, pasul intreprins de echipa Barbu-Seitan in stoparea destabilizatoarelor pensionari anticipate nejustificate creeaza, pentru prima data, posibilitatea unei schimbari treptate a raportului dintre pensii si salarii, fapt pana acum imposibil din punct de vedere economic. Acest raport este in prezent de circa 32%. Si echipa Barbu-Seitan ar dori sa duca acest raport la 35%.
Aceasta sarcina este insa mai grea decat tot ceea ce echipa Barbu-Seitan a facut pana acum. Pentru ca faptul presupune ca pensiile nu numai sa tina pasul cu salariile, dar chiar sa si creasca mai puternic decat acestea in urmatorii ani. Pentru prima data in perioada postdecembrista apare, in mod real, o asemenea problema in Romania, si inca intr-o perioada cand previziunile arata ca vor exista cresteri deloc neglijabile ale salariilor insele!
