Bulversarea candidatilor

Respingerea categorica a Constitutiei Europene si dezacordul bugetar penibil dintre presedintele francez Jacques Chirac si premierul britanic Tony Blair la summit-ul din iunie au aruncat UE intr-o criza de identitate. Umilite si debusolate, autoritatile „centrale“ de la Bruxelles au intrat in panica.
Printre alte semnale de protest, rezultatele referendumurilor din cele doua tari fondatoare ale UE au demonstrat resentimentele profunde ale cetatenilor vest-europeni fata de extinderea Comunitatii spre Estul „sarac“ al continentului. Astfel, politicienii europeni au fost fortati sa ia in calcul o sistare temporara sau permanenta a extinderii comunitare. Franta a promis ca va supune unui plebiscit orice noua aderare la UE. Sondajele de opinie au aratat clar ca majoritatea vest-europenilor ar vota contra acceptarii Turciei si Ucrainei in UE. Discutiile despre limitarea extinderii i-au socat pe „candidati“, care, inghesuiti la poarta de intrare a UE, sperau sa devina membrii loiali ai unei aliante politice care sa le asigure democratia, prosperitatea si securitatea.
Cu 25 de tari membre, UE nu mai poate functiona satisfacator fara reforme procedurale si legale. In cadrul conventiilor actuale, institutiile centrale de la Bruxelles nu au suficienta autoritate ca sa dirijeze o comunitate cu 25 de state, in care fiecare participant are drept de veto. Fara reforme care sa-i imputerniceasca pe „guvernantii“ comunitari, UE risca sa ramana un fel de piata comuna cu statut legal redus si cu autoritate politica derizorie. Varianta de „Europa a natiunilor“, cu o structura fragmentata, cu obligatii comunitare minime si cu o asociere politica limitata, este mult mai putin tentanta atat pentru est-europenii din UE, cat si pentru tarile care aspira sa devina membre in viitor.
Aliniati la poarta de intrare, cel putin alte 12 state din Estul continentului spera sa devina membrii marelui Stat European in urmatorii 10 ani. Romania si Bulgaria asteapta ratificarea Tratatului de aderare ca sa devina membre in 2007 sau 2008. Negocierile cu Turcia si Croatia erau programate sa inceapa in toamna. Fara sa ofere date concrete, UE a promis ca va admite si tarile din Balcanii de Vest. Ucraina, Georgia si Republica Moldova si-au declarat dorinta de a face parte din Europa Unita. O incercare de a stavili extinderea comunitatii sau de a degrada obiectivul de uniune politica ar avea consecinte grave pentru relatiile UE cu vecinii din Est. Oricat ar incerca, UE nu poate justifica sistarea admiterii de noi membri europeni care, facand reformele necesare, vor satisface criteriile de aderare. In lipsa perspectivelor de integrare, promisiunile de acces progresiv la piata comuna si de ajutorare financiara nu sunt suficiente ca sa motiveze guvernele respective sa faca reformele necesare pentru consolidarea democratiei, pentru crearea economiei de piata si pentru respectarea statului de drept.
Relatiile UE cu tarile mari din Est sunt extrem de importante pentru stabilitatea regionala. Interactiunile comunitatii europene cu Turcia, Ucraina si Rusia vor determina evolutia politica din Estul continentului spre cooperare si asociere cu structurile de securitate euro-atlantice sau spre instabilitate si realinieri in tabere antagoniste.

Turcia

Unul din motivele pentru care francezii si olandezii au respins Constitutia a fost aversiunea fata de aparenta inevitabilitate a aderarii Turciei la UE. Decizia de a incepe negocierile de aderare cu Turcia in octombrie a fost luata fara sa se ia in considerare opinia publicului vest-european.
Desi are un teritoriu mai mare decat orice alta tara din UE, Turcia are o prezenta „europeana“ minuscula. Cu 70 de milioane de locuitori si cu o natalitate in crestere, Turcia ar deveni rapid o putere dominanta in cadrul UE. Glorificarea propagandistica a „multiculturalismului“ nu a convins electoratul vest-european ca incorporarea milioanelor de musulmani turci in UE ar fi dezirabila sau benefica.
Imigrantii mahomedani din Africa de Nord si din Turcia nu s-au asimilat satisfacator in comunitatile Europei Occidentale. Neadaptarea socio-culturala si atentatele teroriste ale islamistilor radicali in Spania si Marea Britanie au creat resentimente profunde printre localnici si au stimulat ascensiunea xenofobiei.
Admiterea „normala“ a Turciei in UE a devenit putin probabila. Ca sa se conformeze aspiratiilor interne, guvernantii tarilor din UE vor fi obligati sa modifice conditiile de asociere cu Turcia. Crestin-democratii germani au propus ca, in loc sa devina membra in UE, Turcia sa accepte statutul de „partener privilegiat“.
O alta alternativa de compromis ar fi admiterea Turciei ca membra, dar cu restrictii drastice. De exemplu, fara drept de veto, cu reprezentanta redusa in organele comunitare si cu acces limitat la spatiul Schengen. Este putin probabil ca o retrogradare a statutului de asociere ar continua sa stimuleze Ankara sa continue reformele necesare pentru compatibilitatea cu UE. Simtindu-se „nedoriti“, unii turci si-au pierdut entuziasmul pentru „europenizare“. Numarul turcilor care se pronunta in favoarea integrarii in UE a scazut de la trei sferturi la doua treimi.
Statele Unite continua sa exercite presiuni diplomatice insistente asupra guvernelor europene, ca sa accepte Turcia in UE. Strategic, accesiunea Turciei ar prezenta avantaje considerabile pentru UE, SUA si NATO. Extinderea comunitatii spre Caucaz si spre bazinul Marii Caspice ar asigura securitatea conductelor de petrol si gaze naturale spre Vest si ar diminua dependenta energetica a Europei de Rusia. Cooptarea politica a unei mari tari musulmane in comunitatea democratiilor occidentale ar putea incuraja modernizarea si mentinerea secularitatii statale in alte tari islamice. Din nefericire, incompatibilitatea socio-culturala si reticenta europenilor au diminuat substantial sansele Turciei de a fi admisa in UE.

Ucraina

„Revolutia portocalie“ din Ucraina a fost un eveniment epocal. Respingand coruptia si opresiunea, electoratul ucrainean a optat pentru libertate, transparenta si democratie. Salutand virajul politic ucrainean, Statele Unite au oferit sprijin diplomatic, l-au incurajat pe presedintele Viktor Iuscenko sa-si alinieze tara la comunitatea europeana si au oferit perspectiva admiterii Ucrainei in structurile de securitate euro-atlantice.
Europa Occidentala a avut o atitudine surprinzator de ambigua si ezitanta fata de revolutia democrata din Ucraina. Dezolant, liderii vest-europeni i-au sfatuit pe noii guvernanti de la Kiev sa nu incerce sa obtina promisiuni de aderare la UE. Din fericire, Polonia si Lituania au preluat initiativa, s-au solidarizat cu Iuscenko si au semnalat ca ele sprijina cu fermitate apartenenta Ucrainei la comunitatea democratiilor europene. Evident, daca i s-ar oferi cu claritate perspectiva integrarii in UE, Ucraina si-ar consolida mult mai eficient institutiile democratiei si ar institui mult mai ferm reformele politice si economice necesare aderarii. Iuscenko a propus ca negocierile de aderare cu UE sa inceapa dupa o perioada de trei ani, in care guvernantii de la Kiev sa-si demonstreze capacitatea de a satisface criteriile de aderare. In mod regretabil, UE nu s-a angajat sa mentina poarta comunitara deschisa pentru Ucraina.
Obsedate „sa nu supere Rusia“, unele guverne din „Vechea Europa“ incearca sa amane indefinit candidatura Ucrainei. Aceasta ambiguitate poate contribui la esecul revolutiei democrate din Ucraina. Guvernul fragil al lui Iuscenko, fiind sabotat de structurile preexistente, are mare nevoie de sprijinul fatis si generos al Occidentului.
Spre deosebire de Turcia, Ucraina este o tara crestina si europeana. Cu 50 de milioane de locuitori, cu o economie diversificata si cu o pozitie geografica centrala, Ucraina are un potential imens de a contribui la afirmarea intereselor geopolitice si la securitatea UE.

Rusia

Pe cand Turcia si Ucraina aspira sa devina membre in UE, Rusia se considera mult prea importanta ca sa accepte statutul de „candidat“ si sa renunte partial la suveranitatea nationala. Moscova ar prefera sa aiba o relatie „speciala“ cu UE, care sa-i permita libera circulatie in spatiul Schengen, acces nelimitat la piata europeana si un rol important in deciziile politice ale comunitatii europene. Asemenea aranjamente nu sunt acceptabile pentru multe state din UE, atata timp cat Rusia ramane autoritarista si expansionista.
Sub presedintia lui Vladimir Putin, Rusia s-a indepartat decisiv de liberalism si democratie. Mentinand ilegal baze militare si trupe in enclave separatiste din Georgia si in Republica Moldova, Moscova refuza sa rezolve aceste focare de instabilitate. Fara sprijinul fatis al Kremlinului, dictatorii venali din Belarus si din republicile CSI din Asia Centrala nu ar supravietui. Incantata de criza politica din UE, elita politica de la Kremlin si-a reafirmat agresiv intentiile de restabilire a dominatiei in fostele republici sovietice si in Europa Rasariteana. Dorind sa mentina relatii cordiale cu Rusia, liderii tarilor mari din Europa Occidentala au semnalat adesea ca sunt dispusi sa accepte ambitiile Moscovei. Ceea ce nu convine statelor est-europene si celor din asociatia GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan si Moldova).
Cu doua zile inainte de Summit-ul G-8 din Scotia, Putin s-a intalnit „separat“ in Kaliningrad cu presedintele francez Chirac si cu cancelarul german Schroeder. Agenda discutiilor dintre cei trei sefi de stat continea subiectul reafirmarii relatiilor dintre UE si Rusia. Asemenea intruniri franco-germano-ruse sunt privite cu suspiciune de est-europeni. Polonia si }arile Baltice au protestat ca nu au fost invitate si au declarat ca nu accepta ca Parisul si Berlinul sa faca aranjamente „discrete“ cu Moscova in numele UE.
Din cauza glisarii Rusiei spre autoritarism si a intentiilor declarate de a-si reface fostul imperiu, relatiile Kremlinului cu Statele Unite si cu Europa de Est s-au racit simtitor. Cautand sa profite de degringolada din UE, Moscova si-a reafirmat zgomotos intentiile de reexpansiune si de dominare a statelor din „vecinatate“.

Concluzii

Admiterea de noi membri in UE va fi mult mai dificila decat in trecut. Chiar daca se califica si insista sa fie primiti, candidatii respectivi vor fi obligati sa accepte restrictii majore. Subventiile vor fi mult mai modeste. Accesul la zona Schengen, dreptul la emigratie si participarea la deciziile comunitare vor fi limitate.
Ca sa devina o putere geostrategica redutabila, Europa va trebui sa rezolve alte doua impedimente esentiale: criza demografica si declinul economic. Deoarece publicul european este ezitant fata de imigranti si liderii politici nu par dispusi sa ia masurile necesare pentru revitalizarea economica, perspectivele rezolvarii satisfacatoare a acestor doua probleme fundamentale sunt sumbre.
Cooptarea Ucrainei democrate in NATO si UE este importanta si urgenta. O Ucraina libera si prospera ar contribui enorm la prestigiul si ponderea globala a UE si ar imboldi Rusia sa renunte la autoritarism si sa stabileasca un parteneriat durabil cu restul Europei.
Percepand o degradare a impulsului spre uniune politica, statele europene nu se mai simt obligate sa aspire la o politica externa comuna. Oarecum dezamagiti de atitudinea paternalista a nucleului franco-german si de insistenta lui de a dicta politica externa a UE, membrii din Europa Est-Centrala cauta sa-si reasigure securitatea, orientandu-se spre Statele Unite si spre NATO. In cazul in care coeziunea comunitatii europene continua sa se degradeze, sperantele de faurire a Statelor Unite ale Europei devin din ce in ce mai incerte.