Reconcilierea euro-americana

Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, s-a intalnit de patru ori in luna iunie 2004 cu diferite grupuri de lideri ai guvernelor din Europa Occidentala: la celebrarea victoriei aliatilor impotriva Germaniei naziste in Franta, la intrunirea anuala a statelor industrializate (G 8) in statul american Georgia, la summit-ul UE din Irlanda si la conferinta statelor NATO de la Istanbul. In cadrul acestor intruniri, Bush a lansat o ofensiva diplomatica insistenta cu intentia de a repara, macar formal, fisurile transatlantice. In ultimii trei ani, atitudinea unilaterala a oficialilor americani din jurul lui Bush, indiferenta fata de opiniile aliatilor europeni si divergentele de fond cu privire la razboiul din Irak au generat o ostilitate profunda in Europa fata de administratia Bush si au coagulat dorinta publicului european de a se distanta de politica americana. In Franta si in Germania se disputa utilitatea Aliantei Nord-Atlantice, acestea discutand din ce in ce mai mult posibilitatea crearii in cadrul UE, separat de SUA si NATO, a unei forte militare independente care sa satisfaca necesitatile de securitate europene. In America, mass-media de coloratura conservatoare denigreaza importanta Europei si persifleaza dezaprobarea liderilor UE fata de politica Washingtonului.

In ultima vreme, sondajele de opinie din SUA au aratat ca George W. Bush este vulnerabil si in pericol de a pierde alegerile din noiembrie. El a fost criticat sever de adversari ca a ruinat prestigiul si credibilitatea guvernului american, ca a deteriorat relatiile cu aliatii traditionali si ca a esuat mizerabil in razboiul inutil din Irak. Ingrijorat de perspectiva infrangerii electorale, presedintele Bush a renuntat formal la politica dispretuitoare fata de "Vechea Europa", a incercat sa detensioneze relatiile euro-americane si a implorat liderii din NATO sa se implice in rezolvarea conflictului din Irak. Eforturile lui Bush de a-i convinge pe europeni ca este in interesul lor sa intervina de partea americanilor in Irak si sa participe la reconstructia si democratizarea Irakului au produs rezultate modeste. Europenii au ramas neincrezatori, sceptici si evazivi. Ei ar dori ca Bush sa renunte oficial la doctrina razboaielor preventive, sa admita erorile in legatura cu invazia Irakului si sa elimine influenta neoconservatorilor care l-au incitat sa atace Irakul. Multi europeni spera ca alegerile din noiembrie vor aduce la conducerea Americii un alt presedinte cu care vor putea restabili relatii detensionate. Cu ocazia manifestarilor din Normandia, liderii europeni si americani s-au limitat la declaratii curtenitoare, fara substanta. La intrunirea SUA-UE din Irlanda, Bush a avut parte de o primire glaciala din partea europenilor. Solicitarile americane ca europenii sa accepte un rol important in Irak au fost respinse. Declaratiile finale nu au aratat un progres real. Americanii au decis sa relanseze ofensiva de reconciliere la intrunirea G 8 de la Sea Island, unde Bush era presedintele-gazda, si sa preseze puternic la summit-ul NATO de la Istanbul.

Intrunirea G 8

Liderii statelor industrializate apartinand grupului G 8, impreuna cu o serie de "invitati", s-au intrunit intre 8-10 iunie intr-o insula izolata de langa orasul Savannah din statul Georgia. In loc sa aplaneze dezacordurile transatlantice, declaratiile finale de la summit au readus la suprafata tensiunile dintre Franta si SUA si divergentele euro-americane cu privire la razboiul din Irak. La conferinta de presa de la finele intrunirii, presedintele francez Jacques Chirac l-a criticat pe George W. Bush ca, in calitate de presedinte-gazda, nu s-a consultat cu ceilalti participanti inainte de a stabili lista invitatilor si inainte de a redacta comunicatul final. Europenii au semnalat ca nu sunt de acord cu insistentele americane de a utiliza summit-ul pentru a propulsa ideea "democratizarii" intregului Orient Mijlociu si au insistat ca proiectul american pentru adoptarea unei noi rezolutii ONU cu acest subiect sa fie modificat drastic si sa includa necesitatea rezolvarii conflictului israeliano-palestinian. Arabia Saudita si Egiptul, simtindu-se lezate de propunerile de "democratizare" americane, au refuzat sa participe la summit.

Fara tatonari diplomatice preparatorii, Bush a solicitat ca partenerii din NATO sa trimita trupe in Irak, sa participe "colectiv" la asigurarea securitatii si sa contribuie substantial la eforturile de reconstructie. Imediat, s-a remarcat ca guvernul irakian nu a invitat NATO sa intervina si ca sugestiile lui Bush demonstreaza faptul ca "suveranitatea" aparenta a Irakului trece pe la Washington. Bush a mai cerut celor prezenti sa sustina activ noul guvern interimar de la Bagdad si sa "ierte" integral datoriile externe ale Irakului. Aliatii din NATO au refuzat categoric sa trimita trupe in Irak sub steagul Aliantei Nord-Atlantice. Chirac le-a reamintit americanilor ca majoritatea europenilor s-au opus de la inceput declansarii "unui razboi inutil si extrem de costisitor" si ca o interventie armata a NATO ar confirma acuzatia istorica cum ca Occidentul crestin ataca din nou intreaga lume musulmana. Chirac a respins si solicitarea lui Bush de a renunta integral la plata datoriilor externe ale Irakului: "O reducere de 50% este deja o oferta generoasa. Irakul este o tara instarita, cu bogatii naturale imense. Nu mi se pare rezonabil ca noi sa ajutam Irakul in trei luni mai mult decat am ajutat 37 de alte tari mult mai sarace in 10 ani." Chirac a mai marturisit ca a incercat sa-l sensibilizeze pe Bush cu privire la pericolul incalzirii globale si sa-l determine sa participe la eforturile pentru reducerea emisiei excesive de gaze cu efect de sera. Dezamagit, el a declarat ca Bush a respins demersurile lui si a refuzat din nou sa considere ratificarea Protocolului de la Kyoto.

Summit-ul NATO de la Istanbul

Intrunirea anuala a liderilor NATO s-a desfasurat la Istanbul la finele lunii iunie. In cadrul summit-ului, presedintele Bush si Secretarul Apararii, Donald Rumsfeld, au cerut iarasi, insistent, ca Alianta Nord-Atlantica sa participe la stabilizarea Irakului si sa-si asume mai multa responsabilitate in Afganistan, unde trupele NATO au o prezenta "oficiala". Presedintele Chirac, ministrul francez al Apararii, Michel Barnier, si cancelarul german Schroeder au afirmat categoric ca nu vor trimite trupe in Irak nici acum, nici in viitor. Americanii se tem ca europenii care au deja militari in Irak, precum Polonia, Italia, Danemarca si Romania, vor fi tentati sa-si retraga trupele dupa exemplul Spaniei. Ministrul ceh al Apararii a anuntat ca, probabil, politistii militari cehi din Irak vor fi adusi acasa la inceputul anului viitor. Americanii au obtinut o promisiune vaga de la aliatii europeni din NATO ca vor participa la instruirea noilor forte de securitate irakiene, dar numai in afara Irakului. Numarul instructorilor si al recrutilor nu a fost inca specificat. In baza acestor promisiuni, oficialii americani s-au aratat incantati si au declarat ca divergentele anterioare care amenintau destramarea Aliantei Nord-Atlantice au fost rezolvate. Cu toate eforturile ambelor parti de a prezenta o noua reconciliere, dezacordul transatlantic persista, impiedica orice participare reala a NATO in Irak si accentueaza divergentele de politica externa.

Tensiunile euro-americane se manifesta si in legatura cu misiunea "comuna" de a stabiliza Afganistanul, unde NATO a acceptat oficial rolul de pacificator. Guvernele europene au promis anul trecut ca vor trimite mai multi militari ca sa protejeze autoritatea plapanda a guvernului pro-occidental de la Kabul si ca vor asigura securitatea in timpul alegerilor reprogramate pentru septembrie. Spre marea dezamagire a americanilor, la Istanbul europenii au promis numai cateva sute de noi militari si trei elicoptere. Cu toate pledoariile disperate ale presedintelui afgan Karzai, NATO nu preconizeaza sa aiba in Afganistan sub comanda, in timpul alegerilor din toamna, mai mult de 8.400 de militari. In pofida insistentelor europene, americanii au refuzat sa-si plaseze cei 14.000 de militari sub umbrela NATO. Regretabil, guvernele europene, neincrezatoare in conversia lui Bush la multilateralism, nu sunt dispuse sa-si mareasca substantial prezenta militara in Afganistan. Este probabil ca Germania, cu 2.300 de soldati, si Franta, cu 800, isi vor mentine acelasi nivel in viitor.

Reconciliere sincera sau aparenta

In cadrul intalnirilor din iunie, retorica transatlantica denigratoare din trecut a fost inlocuita cu declaratii binevoitoare si afirmatii de aspiratii spre "normalitate". Renuntand la politica dispretuitoare din trecut si acceptand unele compromisuri, Bush a adoptat o atitudine reconciliatoare fata de europeni. Insa, in spatele aparentelor de cooperare si satisfactie, relatiile euro-americane au ramas tensionate. Oficialii europeni nu vor sa uite ca, acum un an, la summit-ul G 8 de la Evian, in Franta, presedintele american Bush, aratand lipsa de respect fata de ceilalti participanti, a plecat ostentativ inainte de terminarea lucrarilor. Intre timp, evenimentele din Irak si apropierea alegerilor in America au facut presiuni asupra administratiei Bush sa se impace cu "Vechea Europa". Pe cand ferocitatea insurgentei din Irak si daunele severe produse de scandalul abuzurilor detinutilor de la Abu Ghraib l-au fortat pe presedintele american sa-si modifice atitudinea fata de aliatii din NATO, europenii au ramas distanti si neinduplecati.

Europenii sceptici continua sa dezaprobe nu numai atitudinea lui Bush din trecut, dar, mai ales, politica externa americana, dominata de neoconservatori. Cu privire la invazia Irakului, europenii sunt convinsi ca reconfigurarea situatiei strategice regionale si accesul la rezervele de petrol au fost mult mai importante pentru americani decat democratizarea Irakului. Declaratiile exuberante de satisfactie ale oficialilor americani la finele summit-ului de la Istanbul, considerate in mare parte neverosimile, in loc sa contribuie la detensionarea relatiilor, au creat nedumeriri. Europenii nu sunt convinsi ca noua atitudine de acomodare a presedintelui Bush reprezinta o schimbare sincera si constructiva sau o manevra temporara care sa diminueze eficacitatea criticilor adresate lui Bush de adversarii politici din America. John Kerry, candidatul democrat la presedintie, pretinde ca Bush, ofensand in mod inutil aliatii, a compromis securitatea Statelor Unite. Kerry sustine ca numai un alt presedinte american poate restabili relatii detensionate cu europenii. Presa europeana continua sa acuze administratia Bush de unilateralism, aroganta si exercitare impulsiva a fortei militare in numele razboiului antiterorist. In replica, mass-media neoconservatoare din America acuza "Vechea Europa" de lasitate, naivitate si pacifism.

Concluzii

Galceava euro-americana este lamentabila. Invectivele reciproce sunt umilitoare si daunatoare. Ele trebuie sa inceteze. Reconcilierea trebuie sa fie sincera si reala. Fara fatarnicie, fara vanitati deplasate si fara pretentii de dominare. Statele Unite si Europa au multe interese politice, economice si culturale comune. Cooperarea in cadrul Comunitatii Euro-atlantice este esentiala pentru promovarea valorilor democratiei, civilizatiei si securitatii internationale.