Cui ii e frica de Serviciul Roman de Informatii?

Renate Weber 12.05.2006

De același autor

Incepem in acest numar o dezbatere despre Legile sigurantei nationale.

In numarul viitor al revistei, Sabina Fati si Dorina Nastase vor comenta pe marginea acestor legi.

 

Flash-uri SRI-ste

 

1. Holul mare al Palatului de Justitie din Bucuresti, cateva zile dupa 22 decembrie 1989. Un coleg avocat, despre care stiam ca fusese agent DIE prin Orientul Mijlociu (nici el nu mai ascundea acest lucru), mi-a spus ca s-a uitat la televizor si era deplin linistit: "ai lui" erau la putere.

2. Ianuarie 1990. Frontul Salvarii Nationale decide sa se transforme in partid politic si sa participe la alegerile din luna mai. Ion Iliescu este presedintele FSN. De fapt, al Romaniei. De la inceput, in imediata sa apropiere (si "martor" la procesul-farsa al cuplului Ceausescu), se afla Virgil Magureanu. Si se va afla multi ani in fruntea SRI.

3. 15 martie 1990 - tragicele evenimente din Targu Mures. Cateva zile mai tarziu, pe 21 martie 1990, Biroul executiv al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala) a examinat, printre altele, Decretul privind infiintarea Serviciului Roman de Informatii. Finalul comunicatului sedintei precizeaza: "Biroul executiv a hotarat ca aceste proiecte de acte normative... sa fie prezentate sesiunii CPUN" (la data aceea, unica autoritate legiuitoare). Niciodata CPUN nu a discutat si nu a votat in plenul sau vreun act normativ privind crearea si atributiile SRI; niciodata vreun decret sau un decret-lege (cum ar fi fost firesc) privind infiintarea SRI nu a fost dat publicitatii. Din punctul meu de vedere, pana la elaborarea Legii 14/1992, SRI a functionat in afara legii. Dovada? Art. 48 al Legii 14/1992 abroga "decretul CPUN din 26 martie 1990 privind infiintarea SRI". Nu numai ca nu se precizeaza numarul acestuia, dar va indemn sa cautati in orice culegere de acte normative pe suport de hartie sau electronic care ofera legislatie incepand cu Regulamentele organice si veti vedea ca nu veti gasiti acel decret al CPUN de infiintare a SRI. A fost primul exemplu teribil al sfidarii separatiei puterilor in stat: ignorarea totala de catre Executiv a Legislativului. Dar si un terifiant exemplu de superficialitate parlamentara. Pana la aparitia Legii 14/1992, SRI a functionat exclusiv pe baza hotararilor CSAT.

4. 4 mai 2000 - decizia CEDO in cauza Rotaru impotriva Romaniei. Era vorba de faptul ca SRI, ca detinator al arhivei fostei Securitati, folosea dupa bunul plac informatii care-l priveau pe reclamant, informatii vechi de cateva decenii, care mai erau si false, din "greseala". CEDO a considerat ca Legea 14/1992 nu prevede limitele in care SRI poate folosi puterile pe care le are, ea nedefinind "tipurile de informatii care pot fi inregistrate, categoriile de persoane impotriva carora pot fi luate masuri de supraveghere asa cum sunt culegerea si pastrarea informatiilor, circumstantele in care pot fi luate astfel de masuri ori procedurile care trebuie indeplinite." Curtea nu a fost convinsa "ca exista garantii adecvate si efective impotriva abuzurilor, intrucat un sistem de supraveghere secreta menit sa protejeze siguranta nationala implica riscul subminarii sau chiar al distrugerii democratiei sub pretextul apararii acesteia". CEDO a conchis "ca detinerea si folosirea de catre SRI a informatiilor referitoare la viata privata a reclamantului nu au fost «prevazute de lege», acesta fiind un motiv suficient pentru a se constata incalcarea articolului 8" (al Conventiei europene a drepturilor omului).

 Sase ani mai tarziu abia se discuta modificarea legii, pe alocuri pastrand aceleasi dispozitii, pe alocuri inasprindu-le. Art. 54 al proiectului recent supus dezbaterii publice prevede in alin. (2) ca "Informatiile ce privesc securitatea nationala pot deveni publice numai dupa trecerea unei perioade de 20 pana la 100 de ani de la arhivare, in functie de nivelul de clasificare", iar in alin. (3) ca "Serviciul detine spre conservare si folosinta fondurile de arhiva ce privesc securitatea nationala ale fostelor organe nationale de informatii, carora li se aplica prevederile alin. (1) si (2)".

 Legea in vigoare la acest moment precizeaza o durata de pastrare de 40 de ani atat pentru documentele proprii ale SRI, cat si pentru cele ale fostei Securitati, in acest din urma caz precizand ca termenul curge de la intrarea legii in vigoare, deci din 1992. Acum, durata ajunge la 100 de ani!!! Evident, tot de la intrarea in vigoare a legii, eventual 2006! Asadar, in pofida deciziei CEDO, sub formula "protectiei securitatii nationale", documente ale Sigurantei anilor ’50, ale Securitatii, dar si ale SRI vor fi puse la pastrare pentru inca 100 de ani de acum incolo.

5. Sfarsit de mandat al lui Emil Constantinescu. O declaratie uluitoare este tratata fie cu indignare, fie cu ironie de cei care au avut asteptari uriase de la guvernarea CDR, fie este luata in zeflemea de cei care stiau cata dreptate avea Constantinescu. Presedintele Romaniei se declara invins de Securitate!

6. 2003 - APADOR-CH solicita, pe baza Legii privind accesul la informatii de interes public, date referitoare la numarul mandatelor de interceptari telefonice sau alt tip de corespondenta eliberate de Parchetul General pe baza Legii sigurantei nationale. E nevoie de decizia instantei pentru furnizarea unor date care nu afectau nici confidentialitatea persoanelor, nici cazurile in sine. Se solicita doar numarul mandatelor si cel al cauzelor trimise in judecata.

7. 2004 - Institutul Roman de Istorie Recenta si Centrul de Resurse Juridice solicita, pe baza aceleiasi legi, ca SRI sa comunice date privind procentul persoanelor care au lucrat in Securitate si se regasesc in prezent in SRI. Raspunsul institutiei trimite la diferite conferinte de presa din ultimii 14 ani, dar nu raspunde propriu-zis la intrebare.

8. 2004 - seminar organizat de Fundatia Horia Rusu avand ca tema functionarea serviciilor secrete si protectia drepturilor omului. Eram moderatoare. Printre participanti, personalitati politice, dar si reprezentanti ai SRI. Telefonul meu era inchis, pentru ca asa e civilizat in timpul unei sedinte. La doua ore dupa terminarea seminarului, un prieten ma intreaba de ce l-am sunat si l-am pus sa asculte (pe mesageria vocala, telefonul lui fiind, de asemenea, inchis) discursul doamnei Zoe Petre? Am ascultat si eu acel mesaj, in care se transmitea in direct de la seminar, inregistrat in urma unui apel de pe celularul meu foarte inchis in acel moment. Actiune de ageamii, nu de specialisti.

9. 2006 - sedinta de bilant a SRI. Presedintele Traian Basescu remarca doua lucruri. Primul, ca personalul SRI este intr-o proportie covarsitoare alcatuit din persoane tinere, care erau abia copii in timpul regimului comunist. Al doilea, un paradox: SRI se bucura de credibilitate pe plan extern si in acelasi timp este foarte contestat pe plan intern.

 O fi un paradox acest dublu standard aplicat SRI? Personal, am o explicatie. Ca SRI e un fel de institutie bicefala. In relatiile cu servicii similare din alte tari sunt trimisi tineri bine instruiti, competenti, despre care cred ca au o minte deschisa tocmai datorita interactiunii lor cu colegi din alte tari, unde serviciile de informatii functioneaza in cadrul unui adevarat stat de drept. Partenerii SRI din afara cunosc doar acest "cap" al SRI.

 In acelasi timp, in tara, actioneaza celalalt "cap" al serviciului, alti oameni, cu alte idei, mentalitati si comportamente. Daca ne uitam doar pe flash-urile de mai sus, ne dam repede seama ca lipsa de credibilitate in interiorul Romaniei vine din trecutul mai indepartat sau mai recent al institutiei, dar si din faptul ca multe din "pericolele" identificate de SRI in cei 16 ani de existenta seamana ingrijorator de bine cu cele pe care le identifica si Securitatea inainte de 1989. La care se adauga "razboiul" SRI cu CNSAS, numeroasele alegatii privind implicarea serviciului in actiuni de politie politica, "folclorul" privind ascultarea telefoanelor noastre. (Folclor pana la proba contrarie, desi suntem multi cei care ne-am plictisit de sunetele diferite pe care le emit telefoanele, ca o demonstratie ca suna, pe rand, in mai multe locuri, mai intai porneste inregistrarea si abia apoi afla si adresantul apelului ca e sunat.)

 

Noi legi privind serviciile secrete

 

Nimeni nu contesta necesitatea existentei unor servicii de informatii. Cu atat mai importanta acum, cand amenintarile la adresa securitatii nationale a unei tari au devenit extrem de complexe. Dar, tocmai datorita puterilor foarte mari pe care le au, un stat este cu atat mai sanatos, iar sistemul democratic cu atat mai functional cu cat reuseste sa controleze mai eficient activitatea serviciilor secrete.

 Cred ca de ani de zile opinia publica din Romania, mass-media, organizatiile neguvernamentale au fost tematoare doar in legatura cu unele dintre serviciile secrete. Prea putin interes s-a manifestat fata de Serviciul de Informatii Externe. Tocmai pentru ca, lucrand cu informatii externe si, practic, actionand mai degraba in afara teritoriului Romaniei, nu a fost perceput ca fiind utilizat pentru a face politie politica. La fel a fost si cazul DGIA (Directiei Generale de Informatii a Armatei). Ceea ce nu inseamna ca nu se poate. Dar nu prea au existat alegatii la adresa lor.

 Suspiciuni au existat cu privire la SRI, la unitatea speciala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, la SIPA si la adresa Serviciului de Telecomunicatii Speciale.

SIPA a fost, in sfarsit, desfiintata, dupa ce ani de zile a fost folosita politic, ca o adevarata militie impotriva judecatorilor si procurorilor. STS continua sa fie perceput ca un serviciu secret, mai degraba datorita denumirii sale exotice ("telecomunicatii speciale"), pentru ca, in ceea ce priveste atributiile, nu are nimic din ceea ce serviciile secrete pot face. Dimpotriva, el e serviciul care trebuie sa asigure securizarea telecomunicatiilor pe care le folosesc demnitarii. Abia neindeplinirea acestei obligatii ar putea indreptati intrebari in legatura cu folosirea politica a serviciului.

 Raman, practic, doua institutii in legatura cu activitatea carora exista suspiciuni: SRI si urmasa celebrei "Doi si-un sfert", din MAI (a carui existenta a fost puternic chestionata - similar SIPA - de Raportul Comisiei Europene din 2005).

 Conform Constitutiei, doar doua sunt serviciile de informatii: SRI si SIE, ceea ce inseamna ca cele patru legi recent puse in dezbatere publica se refera doar la ele. Desi dispozitiile sunt comune, pentru motivele de mai sus, cu precadere ne intereseaza atributiile agentilor SRI si limita puterilor lor.

 

Serviciile si ofiterii de informatii: deasupra tuturor?

 

Strategia de Securitate Nationala a Romaniei, recent aprobata de CSAT, defineste "Securitatea interna" (parte a securitatii nationale) ca reprezentand "ansamblul activitatilor de protectie, paza si aparare a locuitorilor, comunitatilor umane...". Mai mult, se precizeaza clar domeniile avute in vedere de securitatea interna, enumerarea incepand cu "siguranta cetateanului si securitatea publica". Asadar, conform Strategiei, securitatea interna depinde de starea noastra de "bine", de bunastarea noastra, de felul in care ne simtim fiecare dintre noi in siguranta si protejati de lege.

 Ar fi fost firesc ca legile care privesc securitatea nationala sa fie in concordanta cu ideile enuntate mai sus. In mod surprinzator, proiecte de lege recent declasificate spre a fi supuse dezbaterii publice contrazic, in diferite grade, principiile din Strategie. Mai grav, legile sunt facute in asa fel, incat sa ii aseze pe unii deasupra celorlalti si, astfel, notiuni precum "respectarea drepturilor omului", "responsabilitate publica" sau "asigurarea starii de legalitate" sunt golite de continut.

 Ideea demilitarizarii serviciilor este salutara, ramanand insa sa vedem cum si in cat timp va deveni si functionala. In afara ei, de necontestat sunt si cateva modificari pozitive, dar rolul de "caine de paza" al presei si al societatii civile este acela de a semnala neajunsurile, si nu de a lauda lucrurile bune, acestea prezumandu-se a face parte dintr-o buna si eficienta guvernare. Iata doar cateva aspecte pentru care este firesc sa avem frisoane.

 

Statutul ofiterilor de informatii 

 

 Aflam din art. 33 (1) ca ofiterii de infor matii au dreptul: "a) sa foloseasca mijloace si metode specifice in medii ce pot furniza informatii ce prezinta interes pentru securitatea nationala". Unora ar putea sa le para un simplu limbaj de lemn al serviciilor. Eu stiu ca una dintre cerintele esentiale ale unei legi, asa cum jurisprudenta CEDO a subliniat constant, este claritatea si previzibilitatea ei. In cazul de fata, formularea e confuza atat pentru ofiterii de informatii, cat si pentru cei care pot deveni subiecti ai unor "mijloace si metode specifice" (adica cei din medii care pot furniza informatii). Nu se face nici macar o referire la Codul de Procedura Penala, astfel ca, dupa ce nu stim care sunt acele mijloace specifice, nu stim nici macar daca ne bucuram de garantiile de acolo.

 Un alt drept al ofiterilor este acela ca: "c) in situatii exceptionale care impun inlaturarea unor pericole iminente pentru securitatea nationala, pot folosi, in conditiile legii, bunuri si spatii publice sau private, evitand ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale". In primul rand, trebuie spus ca simplul fapt al folosirii acestor spatii reprezinta o ingradire a drepturilor, in special cel la viata privata. Intr-o atare situatie, precizarea legii trebuie sa fie clara privind proportionalitatea intre ceea ce se doreste efectiv a se apara in acele situatii exceptionale si ingradirea dreptului. Orice depaseste aceasta proportie trebuie sanctionat ca reprezentand un abuz. Acest lucru este cu atat mai firesc, cu cat se prevede ca, in situatia restrangerii unor drepturi si libertati, eventualele prejudicii vor fi suportate de serviciu.

 Iata, de exemplu, ce se precizeaza in legea britanica din 2000 cu privire la regulile privind competentele de investigare (Regulation of Investigatory Powers Act). In primul rand, intotdeauna cand e vorba de agentii MI 5 trebuie sa existe o autorizare scrisa din partea ministrului (Secretary of State) si numai in situatii de urgenta autorizarea lui poate fi verbala. Conform art. 5 alin. 2 lit. b), ministrul va elibera mandatul "numai daca e convins ca interventia autorizata este proportionala cu ceea ce se doreste a se obtine prin acea interventie". Aceasta conditie a proportionalitatii se repeta peste tot in cuprinsul legii, ca un laitmotiv al modelului de comportament al agentului.

 O intreaga sectiune a proiectului se ocupa de Protectia ofiterilor de informatii. Incredibil, dar prin acest text ofiterii de informatii devin mai presus decat parlamentarii si magistratii, deci decat reprezentantii celei dintai si ai celei de-a treia puteri in stat! Conform art. 49 (2): "In timpul exercitarii atributiilor de serviciu, ofiterii de informatii nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati, fara avizul prealabil al conducatorului serviciului de informatii". Trebuie spus ca protectia oferita de art. 72 din Constitutie membrilor parlamentului in ceea ce priveste retinerea, arestarea si perchezitia se opreste atunci cand e vorba de infractiunile flagrante. In aceasta situatie, parlamentarii pot fi retinuti si supusi perchezitiei, existand obligatia ca ministrul Justitiei sa il informeze pe presedintele Camerei. Similar, judecatorii si procurorii nu pot fi retinuti, arestati sau perchezitionati decat cu avizul sectiei de judecatori sau procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, dar si aici exista exceptia privind retinerea si perchezitia in cazul infractiunilor flagrante. Ofiterii de informatii sunt singurii care au un tratament categoric privilegiat, iar motivarea ca s-ar afla "in timpul exercitarii atributiilor de serviciu" poate fi cu usurinta considerata un simplu pretext apt sa dea nastere la abuzuri si sustragerea lor de la raspundere in fata legii (de vreme ce sunt presupusi a apara securitatea nationala, vor putea invoca oricand ca se afla in exercitarea atributiilor de serviciu).

Marturisesc ca nu am gasit in legislatia britanica prevederi similare, desi vorbim de o tara care s-a confruntat din plin in ultimele decenii cu terorismul intern si si-a actualizat legislatia dupa 11 septembrie 2001, pentru a face fata noilor provocari teroriste.

 O prevedere ciudata este cea din art. 51 (1): "Informatiile cu privire la identitatea si calitatea ofiterilor de informatii sunt clasificate «secret de stat», cu exceptia celor referitoare la categoriile stabilite prin ordin al conducatorului serviciului de informatii". Iar alineatul (2) precizeaza ca "In exercitarea atributiilor profesionale, ofiterii de informatii pot folosi nume de serviciu". Cum se impaca aceste texte cu articolul care mentioneaza dreptul ofiterilor de informatii de a solicita sprijinul persoanelor, de a folosi spatiile publice sau private? Cum ma pot apara eu, cetatean obisnuit, de abuzul altei persoane? Pentru ca, neputand cunoaste identitatea ofiterului in cauza, oricine va putea fi victima unui escroc care pretinde ca e ofiter de informatii. Prevederea este cu atat mai bizara, cu cat legea prevede ca serviciul plateste in cazul producerii unor prejudicii, or, in acest scop, este esentiala cunoasterea identitatii. Firesc ar fi fost ca, in acele situatii cand ofiterii de informatii pot apela la sprijinul persoanelor, sa existe obligatia declinarii identitatii lor reale. Legea trebuie sa stabileasca un just echilibru intre valorile pe care ofiterii de informatii le apara si protectia persoanelor. Acea proportionalitate la care se refera constant si jurisprudenta CEDO intre valoarea care se apara si cea care este incalcata.

 Un text cel putin bizar este cel din art. 52, care se refera la desfasurarea activitatii sub acoperire, alin. (3) precizand: "Se interzice folosirea ca acoperire a autoritatilor puterii legislative sau judecatoresti, precum si a organizatiilor politice sau religioase din Romania". Asta inseamna ca ofiterii de informatii pot pretinde ca sunt oricine, cu exceptia categoriilor profesionale precizate. Oare chiar s-a dorit ca ofiterii sa se poata prezenta ca fiind demnitari ai statului roman (membri ai Executivului, secretari de stat, demnitari ai Administratiei prezidentiale, sefi ai unor agentii guvernamentale etc.)?

 

Legea privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate

 

 Titlul Sectiunii 1 a Capitolului VII este Dispozitii procedurale privind autorizarea actelor de obtinere a informatiilor prin activitati care implica restrangerea temporara a exercitiului unor drepturi sau a unor libertati constitutionale. Asadar, premisa este ca se restrange exercitarea unor drepturi. O noua procedura a fost introdusa privind autorizarea activitatilor operative (restrangerea unor drepturi prin inregistrari, patrunderi in spatii private etc.). Dincolo de inconsecventele din cuprinsul textului privind atributiile procurorului general de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si cele ale procurorilor anume desemnati de acesta, s-a facut un pas inainte prin introducerea precizarii ca autorizarea este de competenta unor judecatori anume desemnati de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si printr-o mai buna clarificare a categoriilor de actiuni care sunt autorizate.

 In perfecta contradictie cu prevederile din Statutul ofiterilor de informatii, in acest proiect, dupa ce se precizeaza in art. 30 (1) ca ofiterii de informatii pot desfasura activitati si "utilizand identitati, documente, indicative, persoane juridice de drept privat, de acoperire", alin. (2) mentioneaza: "Se interzice folosirea ca acoperire a autoritatii legislative si judecatoresti din Romania". Au fost uitati pe drum reprezentantii partidelor politice si ai cultelor. Cat despre alti demnitari, de exemplu din Executiv, acestia oricum nu erau avuti in vedere!

 Problemele mari pastrate din Legea nr. 51/1991 (actuala Lege a sigurantei nationale) se refera la perioada de timp in care pot fi facute interceptari (in sensul larg al cuvantului) fara autorizare, durata de valabilitate a autorizarii si lipsa unor garantii privind limitarea abuzului de putere.

 Proiectul stabileste o procedura destul de complicata (din pacate, si confuza) pentru obtinerea unui mandat in vederea efectuarii unor activitati care presupun clar intruziunea in drepturile si libertatile persoanei. Astfel, dupa o analiza din partea unor procurori din Parchetul General, mandatul va fi emis de un judecator de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, el precizand "categoriile de comunicatii care pot fi interceptate, categoriile de informatii, documente sau obiecte care pot fi obtinute; datele de identitate ale persoanei ale carei comunicatii trebuie interceptate sau care se afla in posesia datelor, informatiilor ori obiectelor ce trebuie obtinute - daca sunt cunoscute; descrierea generala a locului in care urmeaza a fi pusa in aplicare autorizarea; organul imputernicit cu aplicarea; durata de valabilitate a autorizarii".

 Numai ca exista si o exceptie, art. 55, care prevede ca, in situatii deosebite, care impun inlaturarea unor pericole iminente pentru securitatea nationala, ofiterii pot efectua toate activitatile care presupun intruziunea in viata privata a unei persoane, fara autorizarea prevazuta de prezenta lege, dar "din dispozitia conducatorului autoritatii solicitante, urmand ca cererea de autorizare sa fie inaintata judecatorului de indata ce este posibil, dar nu mai tarziu de 48 de ore". Asadar, timp de 48 de ore, suntem, oricare din noi, "la mana" ofiterului de informatii si a conducatorului serviciului din care provine. Lipsa de protectie este in continuare socanta, alin. (2) mentionand doar: "Daca judecatorul apreciaza ca nu se mai impune continuarea activitatilor prevazute la alin. (1), dispune incetarea imediata a acestora si distrugerea datelor obtinute". Desigur, este un pas inainte ca macar se prevede posibilitatea deciziei judecatorului de a dispune distrugerea datelor astfel obtinute.

 Doua intrebari raman. Prima: ce garantii avem ca, dupa ce a actionat discretionar, ofiterul sau serviciul ii va da judecatorului toate informatiile pe care le-a obtinut? Nici una, pentru ca nu exista prevazuta nici o posibilitate de analizare a ceea ce s-a efectuat si obtinut. A doua: ce i se ofera ca remediu persoanei care a facut obiectul unor astfel de activitati, in a carei viata privata s-a intrat sub un anume pretext, fara mandat, actiuni care in final s-au dovedit inutile? Nimic.

 O a doua chestiune grava priveste durata autorizarii. Practic, in conformitate cu art. 52, prima autorizare nu poate depasi 6 luni, un termen deja excesiv, dar in legatura cu care putem spera ca judecatorul va analiza si va decide. Mai grav mi se pare faptul ca aceasta autorizare poate fi reinnoita, fiecare prelungire neputand depasi 3 luni, dar neexistand o limita maxima a numarului de prelungiri, ceea ce inseamna ca, in teorie, cineva poate face obiectul unei astfel de supravegheri operative pana la sfarsitul vietii. Sigur, pentru fiecare prelungire se repeta procedura complicata si confuza, iar decizia e a unui judecator pe a carui intelepciune si rationalitate ne bazam, dar ar fi fost firesc sa se prevada o limita in timp a acestor reinnoiri, daca agream sa ne respectam propria Constitutie si faptul ca restrangerea unor drepturi trebuie sa fie limitata in timp, fara a afecta insesi drepturile.

 Acest pericol este sustinut de prevederile din art. 53, conform carora autorizarea se suspenda din oficiu daca in primele doua luni de la emitere nu se obtin informatii relevante scopului urmarit, dar "Relevanta informatiilor si oportunitatea suspendarii autorizarii se apreciaza de catre titularul acesteia, in legatura cu care este informat judecatorul care a emis-o" (alin. 3). Asadar, de aceasta data judecatorul este mai degraba un simplu scrib la dispozitia ofiterului de informatii, singurul "apt" sa aprecieze daca ce face el este bine si informatiile sunt de folos apararii securitatii nationale! Nemaivorbind de faptul ca se pleaca de la prezumtia ca un judecator va emite un mandat pentru o perioada mai mare de doua luni, textul constituie o desconsiderare a judecatorilor si demonstreaza dorinta serviciilor de a se sustrage unui control judecatoresc autentic in legatura cu activitatile lor operative.

A treia, uriasa problema - poate cea mai grava -, este lipsa unor garantii cu privire la felul in care se desfasoara aceste activitati si posibilitatea persoanei de a fi despagubita. Proiectul nu prevede obligativitatea incunostiintarii persoanei - in cazul in care nu se incepe urmarirea penala impotriva ei - ca a facut obiectul unei astfel de supravegheri, cu intruziune in viata sa privata, si nici nu ofera remediile necesare in cazul in care, in realitate, au fost comise abuzuri. Chiar daca se precizeaza ca, in cazul unor prejudicii, serviciul va suporta pagubele, acestea sunt texte fara substanta, pentru ca lipsesc procedurile prin care sa devina aplicabile.

 Din nou, o privire in legislatia britanica ne va face sa intelegem ca cei care au elaborat Magna Carta si au introdus habeas corpus nu au abdicat de la protectia drepturilor persoanelor nici macar in situatii atat de grave precum apararea securitatii nationale sau combaterea terorismului. Legea privind Serviciul de Securitate (Security Service Act), din 1989, prevede obligatia primului ministru de a numi un comisar pentru Serviciul Secret, dintre persoanele care detin sau au detinut o magistratura, si obligatia serviciului si a agentilor de a-i pune la dispozitie orice document pe care-l considera necesar. Mai mult, se infiinteaza un tribunal special care sa primeasca plangerile persoanelor care se considera victime ale ofiterilor de informatii si sa decida cu privire la remediile necesare, inclusiv despagubirile care li se cuvin. Tribunalul este alcatuit din trei sau cinci membri, numiti de regina dintre avocati (pledanti sau care doar ofera consultanta - barristers sau solicitors), avand o experienta de minimum zece ani.           

 Legea britanica din 2000 cu privire la regulile privind competentele de investigare dedica intreg Capitolul IV activitatii de "supraveghere a competentelor de investigare si a functionarii serviciilor de informatii", care sa garanteze supravegherea comportamentului serviciilor si ofiterilor. Primul ministru numeste un comisar privind interceptarea comunicatiilor si un comisar privind serviciile de informatii, acesta din urma inlocuindu-i pe comisarii care existau anterior pe baza Legii Serviciului Secret din 1989 si a Legii privind serviciile de informatii din 1994. Ambii au puteri depline in domeniile lor de activitate, serviciile si celelalte institutii cu atributii in activitatea de interceptare a comunicatiilor avand obligatia de a coopera deplin. Anual, ei prezinta primului ministru cate un raport din care doar partile considerate secrete nu sunt date publicitatii. In plus, se constituie un tribunal cu sarcina de a decide daca prevederile Legii Drepturilor Omului din 1998 au fost respectate in activitatea de interceptare a comunicatiilor sau in celelalte actiuni intreprinse de serviciile de informatii. Evident, acesta decide cu privire la despagubirea victimelor.

Aceste mecanisme de garantare a respectarii drepturilor omului lipsesc din legislatia romaneasca actuala sau recent propusa. Daca ar exista, ele nu ar putea inlatura cu totul comiterea unor abuzuri, dar ar constitui un serios avertisment la adresa acelor servicii sau ofiteri care ar avea tentatia de a abuza de puterile pe care le au si care, practic, scapa unui control democratic si firesc intr-un stat de drept.

 S-a discutat mult despre Dreptul si limitele ofiterilor de informatii de a efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu. Este adevarat ca art. 62 (1) trimite la prevederile art. 224 din Codul de Procedura Penala, care mentioneaza ca: "In vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale". Este evident ca pacatul originar rezida in CPP, care nu a fost amendat in mod corespunzator, neprecizand care sunt actele premergatoare si garantiile procesuale ale persoanei care face obiectul unor astfel de acte, desi ele vor constitui ulterior mijloace de proba!!! Se ajunge astfel la situatia paradoxala in care o persoana despre care exista doar suspiciuni ca ar putea savarsi o infractiune este total lipsita de garantii si de posibilitatea de a se apara in faza premergatoare declansarii urmaririi penale, garantiile intervenind abia dupa ce a inceput urmarirea penala! Evident, modificarea Codului de Procedura Penala era sarcina guvernului si ea ar fi trebuit realizata pana acum, ceea ce nu inseamna ca prezentul proiect de lege nu poate el insusi sa ofere garantiile procesuale necesare. Dimpotriva, pe baza lor ar putea fi amendat si CPP, pentru a fi in concordanta cu Conventia europeana a drepturilor omului si cu jurisprudenta CEDO.

 O precizare interesanta este aceea ca pe diferite site-uri guvernamentale din Marea Britanie, fie ale MI 5, fie ale altor oficii publice, gasim analize ale acestor legi, inclusiv prezentari ale unor cazuri de eventuale abuzuri, precizari facute MI 5 cu privire la felul in care trebuie sa se comporte agentii sai, astfel incat publicul sa poata intelege cand se afla in fata unui abuz si ce mecanisme de plangere are la indemana. Va invit sa navigati pe aceste pagini: http://www.opsi.gov.uk/acts/en2000/2000en23.htm sau http://www.mi5.gov.uk si apoi pe site-ul SRI http://www.sri.ro. Veti sesiza cu usurinta diferenta de abordare.

 

Legea privind organizarea si functionarea SIE

 

 Regasim si in acest proiect formulari vagi, care pot fi interpretate in mod abuziv. De exemplu, in art. 24 (1) se prevede ca: "Fondurile necesare pentru indeplinirea atributiilor Serviciului de Informatii Externe se asigura de la bugetul de stat, din credite externe si din alte surse legal constituite", dar formula "alte surse legal constituite" este foarte vaga. Modalitatea de transparentizare - cel putin partiala - este ca "modul de... utilizare, justificare si control al fondurilor necesare functionarii SIE se stabileste de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii", ceea ce reprezinta o oarecare transparentizare, avand in vedere componenta CSAT.

 Neclare sunt insa prevederile din art. 21 (2), conform carora: "Informatiile care pot fi comunicate, in conditiile legii, se transmit numai cu aprobarea prealabila a directorului Serviciului de Informatii Externe". Intrebare: ce se intampla daca directorul refuza comunicarea unor informatii cerute de judecator in cadrul unui proces?

 In ceea ce priveste activitatea ofiterilor de informatii SIE, acestia isi desfasoara activitatea deschis sau sub acoperire. In mod satisfacator, art. 15 (5) precizeaza ca: "Personalul Serviciului de Informatii Externe care isi desfasoara activitatea deschis se legitimeaza cu legitimatia de serviciu". Numai ca textul intra in contradictie cu art. 51 din Statutul ofiterilor de informatii, care clasifica drept secrete de stat informatiile cu privire la identitatea si calitatea ofiterilor de informatii (e adevarat, cu exceptia celor referitoare la categoriile stabilite prin ordin al conducatorului serviciului de informatii).

 

Legea de organizare si functionare a SRI

 

 Dincolo de numeroase formulari vagi si lipsa unor mecanisme clare de control al activitatii SRI si a ofiterilor sai, o prevedere care poate da nastere la abuzuri in practica este aceea potrivit careia SRI "i) desfasoara activitati de expertiza si audit in domeniile tehnicii de calcul, comunicatiilor, vocii si vorbirii, inregistrarii foto-video si graficii pentru institutiile de securitate si alte autoritati publice". Asocierea dintre expertiza si audit creeaza confuzii. In primul rand, nu se precizeaza ce fel de expertize efectueaza SRI: judiciare sau extrajudiciare? Textul este neclar si in ceea ce priveste auditul in domeniile "vocii si vorbirii" sau "graficii". In forma lor actuala, aceste prevederi pot fi foarte usor interpretate, astfel incat s-ar putea ajunge la situatia absurda in care SRI sa expertizeze fotografii, inregistrari video si audio produse chiar de SRI (din activitati de filaj, interceptari audio, supraveghere video in secret etc.). Evident, este inadmisibil ca un ofiter SRI sa efectueze inregistrari audio/video si tot el sau un coleg sa le expertizeze.

 S-ar ajunge astfel la situatia in care, din serviciu de informatii (care strange si furnizeaza informatii), SRI sa devina serviciu de furnizat probe si mijloace de proba care vor fi folosite in instante.

 Art. 52 din proiect mentine si chiar inrautateste actuala implicare a SRI in activitati comerciale. In prezent, prin legea sa de organizare, SRI are dreptul sa infiinteze societati comerciale. Conform proiectului, "Serviciul poate avea in subordine sau in coordonare... regii autonome, societati comerciale...". Este inadmisibil ca serviciul care are acces la cele mai importante informatii (inclusiv dintre cele clasificate), nu doar din Romania, dar si din strainatate, sa aiba dreptul sa desfasoare activitati comerciale! In primul rand, in orice situatie, este o grava incalcare a principiului unei concurente loiale cerut de UE. In al doilea rand, este neclar ce inseamna "a avea in subordine sau in coordonare". Societatile comerciale au actionari sau asociati. Pana astazi, opinia publica nu a aflat cate astfel de societati comerciale a infiintat SRI de la inceputul existentei sale, in ce domenii de activitate si ce au facut ele efectiv. Acum apare o formula si mai ingrijoratoare, aceea de a avea in subordine sau coordonare astfel de regii sau companii comerciale. Acest text trebuie nu doar eliminat, ci inlocuit cu un altul care sa interzica SRI sa fie direct sau indirect implicat in activitati comerciale.

 Cat despre faptul ca perioada de secretizare a informatiilor si documentelor trecute si actuale nu mai e de 40 de ani, ci este cuprinsa intre 20 si 100 de ani nu mai e nimic de spus decat ca e o sfidare la adresa deciziei CEDO. Si, evident, a noastra, inclusiv a urmasilor nostri!

 Se pare ca dictonul latin "sa se faca dreptate, chiar de-ar pieri lumea" a fost inlocuit cu altul: "poate sa piara intreaga lume, cata vreme SRI supravietuieste si secretizeaza".

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22