Războiul de lângă noi: de ce vorbește Turcia de o amenințare militară

Nicio țară din UE nu a mai fost amenințată până acum cu un conflict armat. Turcia însă tocmai a declarat că ar putea urma o „intervenție militară“ împotriva Ciprului, dacă Nicosia nu oprește de bu­nă voie exploatarea pro­priului său zăcământ de gaz. Rusia vrea să arbitreze dis­puta. Uniunea Euro­pea­nă îi cere Ankarei „să evi­te“ orice „fricțiune“, „ame­nințare“ sau „acțiune“ îm­potriva unui stat membru, dar practic nu a luat niciun fel de măsuri.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, vrea să blocheze ex­ploa­tarea gazului din apele teritoriale ale Ci­pru­lui, spunând că acesta aparține în aceeași măsură și ciprioților turci. Com­pa­nia italiană Eni a anunțat că a fost blocată de nave militare turcești care au îm­pie­di­cat-o să ajungă în zona economică ex­clusivă a Ciprului, unde urma să înceapă exploatarea hidrocarburilor din ză­că­mân­tul Afrodita.

Neînțelegerile dintre turcii ciprioți și gre­cii majoritari au început imediat după ce insula a devenit independentă, iar primele violențe s-au declanșat în 1963. Con­frun­tarea dintre greci și turci a degenerat atunci atât de mult, încât Națiunile Unite au trimis o unitate de menținere a păcii în Cipru. Chiar și așa, violențele nu s-au oprit până în 1974, când Turcia a invadat insula și a ocupat nordul acesteia. Er­do­ğan a fost la sfârșitul anului trecut într-o vizită istorică în Grecia, prima pe care a făcut-o un șef de stat turc în ultimii 65 de ani, și cu această ocazie a spus apăsat că „ciprioţii turci nu vor fi reduşi niciodată la statutul de minoritate, cum doresc ci­prioţii greci, pe o insulă unde ei sunt co­proprietari“.

Ultima tentativă de reunificare a insulei a avut loc anul trecut, când după mai multe runde de negocieri în care s-au făcut com­promisuri de ambele părți, lucrurile au eșu­at. Erdoğan, care la în­ceput părea favorabil reu­ni­ficării, a pretins, printre con­diții, staționarea per­ma­nentă a soldaților turci pe insulă și a rămas inflexibil cu această condiție. 35.000 de militari turci se află în partea de nord a Ciprului, prin comparație cu cei 3.000 de ofițeri și soldați din cele două baze militare bri­tanice rămase pe insulă după do­bândirea independenței, în 1960.

Nu e clar dacă președintele turc a între­rupt tratativele, fiindcă se pregătește de alegerile generale din noiembrie 2019 și vrea să demonstreze în fața electoratului său conservator că este un cuceritor, sau dacă a hotărât să rămână cu un picior în insula mediteraneană, după modelul Ru­siei, pentru a-și extinde influența și pen­tru a controla un teritoriu aflat în Uni­u­nea Europeană.

Divizarea Ciprului a avut loc în 1974, după ce Grecia, aflată sub dictatură militară, a or­ganizat un puci la Nicosia, cu scopul de a ane­xa insula. Turcia sub președintele Fah­ri Sabit Korutürk, diplomat cu ex­pe­ri­ență și fost ofițer maritim crescut la um­bra lui Attatürk, a intervenit pentru a pre­veni imi­nenta declarație de unire a Ci­prului cu Grecia sub numele comun de Elada. Așa a fost instaurată Republica Tur­că a Ciprului de Nord, pe care nimeni alt­cineva nu o re­cunoaște și care înseamnă 38% din te­ri­to­riul insulei și 300.000 de lo­cuitori. Sudul insulei, locuit preponderent de greci și mult mai dezvoltat economic, are în jur de 700.000 de locuitori și este parte a UE.

În 2004 a avut loc un referendum de uni­ficare a insulei, după Planul Annan, re­văzut de mai multe ori și demarat de fos­tul secretar general al ONU, al cărui nume îl poartă. 65% dintre turcii ciprioți au fost de acord atunci cu unificarea, dar 76% din­tre grecii ciprioți l-au respins. Pro­iec­tul prevedea federalizarea insulei după modelul elvețian, dar grecilor nu le-a plă­cut deloc egalitatea celor două comunități gândită în Planul Annan. Un nou referen­dum fusese proiectat în eventualitatea că negocierile purtate în format de cinci ar fi putut avea succes: Grecia, Turcia, Marea Britanie, ca fostă putere colonială și ga­ran­t al independenței Ciprului, plus re­pre­zentanții celor două mari comunități de pe insulă: grecii ciprioți și turcii ciprioți.

Turcia nu e singurul actor care nu are niciun interes de unificare a Ciprului, mai e și Rusia, care știe cum să profite în urma crizelor și care are suficientă ex­pe­riență să le și provoace atunci când are ne­voie. De altfel, în 2004, Rusia a blocat în Consiliul de Securitate al ONU prima în­cercare serioasă de reunificare.

Acum trei ani, Cipru și Rusia au semnat un acord militar prin care navele de răz­boi rusești primesc acces în porturile in­sulei. La începutul conflictului din Siria au fost discuții chiar despre deschiderea unei baze rusești în Cipru. În acest fel, Moscova voia să-și construiască o plasă de sigu­ran­ță, pentru cazul în care ar fi pierdut baza din Siria de unde controlează Mediterana de Est. Tratativele s-ar fi reluat recent, po­trivit unor declarații făcute de surse di­plo­matice de la Moscova în 2016, dar ofi­ci­a­lii de la Nicosia au negat: „Nu a existat o ast­fel de propunere din partea gu­ver­nu­lui rus“, a precizat președintele cipriot, adău­gând că „în cazul unor obiective con­cre­te, Ciprul va asigura unele servicii şi va con­tinua să facă acest lucru“. Acordul din­tre cele două țări îi lasă Rusiei posi­bi­li­ta­tea patrulării permanent pe coasta su­di­că a insulei, deci a monitorizării opera­țiu­ni­lor britanice din Cipru, dar și a desfă­șu­ră­ri­lor militare ale NATO în regiune. Apoi, din­co­lo de interesele strategice, Rusia a îm­­pru­mu­tat, în 2012, în plină criză eco­no­mică, sta­tul cipriot cu 3,3 miliarde de do­lari.

Moscova are mari interese în regiune și exis­tă indicii că finanțează o campanie prin care susține curentul antiunionist. Tur­cia, în schimb, a trecut la amenințări explicite împotriva Ciprului, refuzându-i acestei țări dreptul de a-și exploata re­sur­sele și alungându-i investitorii. În fața ce­lor două puteri regionale, Rusia și Turcia, Nicosia nu poate face mare lucru, după ce s-a lăsat cumpărată de prima și hărțuită de cea de-a doua. Marea Britanie, care a tu­telat Ciprul jumătate de secol, e într-o perioadă prelungită de slăbiciune, iar UE nu are instrumente să ajute mica insulă, aflată la cheremul Turciei și Rusiei.