De același autor
Ca jurnalist, nu-mi pot permite sa defilez cu simpatiile mele. Mai ales pentru ca imi incerc puterile cu analiza politica. La noi se poarta analiza amestecata cu sustinerea pe fata a unui partid sau a unui politician. Se poarta si confuzia constienta intre analiza si articolul de propaganda. Si nu se poate spune ca fara succes. Iar cand se apropie alegerile, te trezesti ca in analistul calm se trezeste pamfletarul politic. Nu cred ca rostul ziaristului e sa ia painea de la gura activistilor politici. La noi insa aceasta substituire se practica frenetic. Fie din convingere, fie din interes. Dupa care tot noi ne plangem ca politicienii incearca sa ne forteze mana.
Analiza politica facuta pe simpatii e tot atat de utila ca un consult medical in care doctorul ti-ar spune ca are o parere buna despre tine si ca atare nu poti fi bolnav. (Din pacate, chiar exista asemenea medici care refuza sa creada despre apropiatii lor ca sufera de ceva. De aceea e de preferat sa nu ne alegem medicul curant dintre prieteni sau rude.) In politica n-o sa auzi pe nimeni plangandu-se ca il incearca vreun junghi sau ca a inceput sa piarda in greutate. Din contra, se platesc sondaje de opinie cu cifre comandate pentru a-i convinge pe alegatori ca partidul e tare. Iar daca rezultatele din sondajele necomandate sunt proaste, imediat se gaseste explicatia ca ele au fost facute la comanda si sub indicatiile altora. Din cauza ca sondajele de opinie de la noi sunt cum sunt, nu le mai folosesc drept o sursa serioasa de informatii despre ceea ce vor alegatorii.
La locale apareau in timpul campaniei electorale niste sondaje din care reiesea ca primarii PSD din Bucuresti vor castiga zdrobitor alegerile. Nu le-am luat in serios. Dar daca as fi facut-o?
Ca politicienii vor sa-i prezinti ca pe niste castigatori siguri si cand le merge bine, si cand, mai ales, le merge prost, asta inteleg. Inteleg si reprosurile lor, uneori agresive, ca am ceva impotriva lor si ca tin partea altora.
Analiza politica, asa cum o inteleg eu, constata ce se intampla. Pornind de la aceste constatari imi permit, uneori, sa remarc anumite tendinte, cu rang de ipoteza. Politicienii vad in asta o incercare de influentare a alegatorilor, ceea ce e o prostie imensa. Tendintele de vot sunt raspunsul la ceea ce fac sau nu fac politicienii. Analistul politic care isi face bine treaba nu e un agent de influenta, ci o persoana care isi da seama ce se intampla si ce e posibil sa urmeze. In loc sa multumeasca analistului pentru ceea ce anticipeaza, politicianul e convins - vorba vine - ca acesta programeaza tendinte. Asta e ca si cum ai confunda un meteorolog cu o paparuda.
Si mai neplacut e ca cititorul obisnuit, alegator cu convingeri, crede ca esti impotriva partidului cu care voteaza el. Omul ma ia la sigur, telefonic cel mai adesea: "Ce aveti cu...?". N-am nimic personal cu... asta se intampla. Nu pot sa inventez eu o alta realitate. Interlocutorul nu se lasa, ma invata sa scriu ca sa evidentiez merite politice care mi-au scapat. Sau neintelegeri. Ori ma trezesc intrebat: "Stiti ce a zis in ziua cutare, reprodus de ziarul cutare, politicianul cutare?". Poate ca stiu. Dar n-am un raspuns absolut exact, cand mi se dau ca repere anul 1997 sau 2002, de pilda. "Pai nu e clar ca manipulati prin omisiune?" Dupa care omul o intoarce pe elogii. Iar in final ma avertizeaza ca risc sa pierd un cititor care ma pretuieste, daca nu schimb foaia. Cu recomandarea sa tin seama de meritele partidului.
Acest soi de santaj ma irita. Dar ma si deprima. Cand se incinge cazanul politic nici macar unii dintre cititori nu mai vor analiza. Adica cei pentru care ma straduiesc sa fiu cat mai impartial. Pana in preajma alegerilor, asta e o calitate, dar cand se infierbanta lucrurile, primesti somatii de la obraz, din toate directiile. "Esti cu ei sau cu noi?"
Asa cum inteleg eu rostul analistului politic, daca el accepta sa fie cu cineva, nu mai e analist, ci propagandist.
