Opinii

Vrea să fie Ilie Năstase agent al Moscovei?

09.01.2013

Un personaj de talia fostului jucător de tenis ar fi o piesă grea pe lista agenților de influență cu sau fără pașapoarte rusești. În fond, Moscova nu face decât să reînvie o tradiție de succes, inaugurată după Marea Revoluție din Octombrie și rafinată în perioada lui Stalin, când mari scriitori francezi, de talia lui Jean Paul Sartre au intrat în siajul culturii socialiste.

Sabina Fati

Căutăm opoziţie, rugăm seriozitate!

08.01.2013

Până recent, mai exact până astă-toamnă, crezusem că ameninţările la adresa ordinii democratice, precum şi abilitatea preşedintelui de a supravieţui tentativei de puci vor duce, volens nolens, la întremarea PDL şi la o campanie energică a fostului partid de guvernământ. Astăzi nu-mi rămâne decât să constat cât de amarnic m-am înşelat.

Tom Gallagher

Viul in oglinda mortului

07.01.2013

Peste tot in lume, moartea se vinde mai bine decat viata. Numai ca, la noi, cioclii din presa topaie indraciti pe fiecare cosciug, sanctifica si martirizeaza de-a valma orice mort mai de soi iar poporul rage, huiduie si afuriseste in urma dricului. Prin alte parti, se intampla altfel

Dan Tapalaga

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22