ANUL XXIII (1151) (03 - 09 aprilie 2012)

Aţi reuşit performanţa, domnule senator Mocanu, să încălcaţi o întreagă serie de prevederi legale, realizând un plagiat amărât, presărat cu comentarii proprii neinspirate, inadecvate, după gustul meu, pentru o declaraţie politică.

Volumul lui Bogdan Murgescu reprezintă o contribuţie importantă la destrămarea multor locuri comune dubioase din concepţia noastră asupra propriei istorii.

Prin adoptarea rapidă a legii privitoare la dosarele STASI, Germania şi-a câştigat reputaţia de a fi reuşit o punere sub lupă cu totul exemplară a comunismului. Cu toate acestea, legile adoptate într-un mare număr de ţări din Europa Centrală şi de Est pentru a reglementa gestiunea dosarelor serviciilor de securitate ale statului şi a-i sancţiona pe vinovaţi nu sunt cu nimic mai prejos – ba chiar dimpotrivă, în anumite privinţe.

„Seri ca acestea îmi amintesc de o vreme când republicanii şi democraţii chiar lucrau împreună, fiind convinşi că a face un compromis nu era un cuvânt murdar, ci esenţa guvernării.“

Până şi Oprescu recunoaşte: „Când omul iese din casă şi vede pubela doborâtă mă înjură, când vede că aia sau aia nu merge mă înjură... e şi normal“.

România face acum ceea ce a făcut Polonia în urmă cu 20 de ani, listează companiile statului la bursă. Pentru unele dintre companiile sale listarea este imposibilă, deoarece sunt tarate de faliment şi de datorii. Nu poţi aduce la cota bursei o afacere fără un istoric de profit.

Pentru ca PDL să revină pe scena politică şi să urce în simpatiile cetăţenilor. E nevoie nu doar de mobilizare logistică. E nevoie de ambiţie politică, de curaj şi de un proiect politic.

Neofeudalismul a fost preferat de partide, pe motiv că este eficient în alegeri. Lideri importanţi din tot spectrul politic pretind că electoratul educat oricum nu iese la vot, aşa că nu merită efortul de a încerca să-l seduci cu doctrine, programe şi candidaţi de calitate.

Cu egoul umflat până la a se închipui o Margaret Thatcher a României, avidă de putere, în goană după notorietate, cu gesturi excesive şi incapabilă să înţeleagă constrângerile unei poziţii oficiale, cu un mariaj şi nişte relaţii nepotrivite cu banul public, Elena Udrea a devenit de neoprit şi de necontrolat.

Nu avem deprins exerciţiul relaţiei tonice cu cel pe care nu îl cunoaştem. Până când nu-l vom deprinde, vom rămâne prizonierii scepticismului, suspiciunii, ai izolării în cercuri şi interese mici.

M-am săturat să număr la ştiri câţi bani s-au furat ori s-au dat mită zilnic, urăsc cablurile ghemotoc de pe fiecare stâlp, mă irită cei care salivează după tronul aurit din palatul agramat, urăsc mizeria care iese...

În 2008, primeam la redacţie un studiu solid documentat asupra situaţiei dezastruoase a Bucureştiului. În ciuda titlului ca un strigăt de disperare, Bucureşti, un dezastru urbanistic, aveam în faţă o analiză „rece“, cu cifre şi date privind încălcări ale legii...