Baronii, cancerul partidelor

Neofeudalismul a fost preferat de partide, pe motiv că este eficient în alegeri. Lideri importanţi din tot spectrul politic pretind că electoratul educat oricum nu iese la vot, aşa că nu merită efortul de a încerca să-l seduci cu doctrine, programe şi candidaţi de calitate.

Armand Gosu 03.04.2012

De același autor

Neofeudalismul a fost preferat de partide, pe motiv că este eficient în alegeri. Lideri importanţi din tot spectrul politic pretind că electoratul educat oricum nu iese la vot, aşa că nu merită efortul de a încerca să-l seduci cu doctrine, programe şi candidaţi de calitate.

Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL, însoţit de un alai de primari şi parlamentari de Caraş-Severin, aminteşte de practica medievală a seniorului care, chemat de rege pe câmpul de luptă, fugea la duşman însoţit de scutieri şi vasali. Soarta multor bătălii din Evul Mediu a fost decisă de nobili care au defectat, trecând de partea adversarilor, împreună cu mica lor oaste. Deosebirea este că, astăzi, seniorii, duci, conţi, marchizi, sunt desemnaţi cu numele de „baroni“ sau „baroni locali“, iar vasalii din trecut sunt acum primari, deputaţi, senatori, consilieri locali sau judeţeni.

Sintagma „baron local“ a intrat în circuitul public în vremea guvernării Adrian Năstase. Opoziţia de atunci, precum şi presa independentă criticau felul în care lideri locali ai PSD, Nicolae Mischie la Gorj, Marian Oprişan din Vrancea etc., controlau judeţe ale ţării într-un fel care i-ar fi umplut de invidie pe prim-secretarii comitetelor judeţene de partid. În vara 2004, d-l Năstase a iniţiat o mică cruciadă împotriva baronilor, care începuseră să-i conteste autoritatea în teritoriu. Insuficient, însă, pentru a convinge alegătorii. Subiectul „baronilor locali“, pe lângă tema corupţiei, a fost unul central în campania electorală care s-a încheiat cu victoria lui Traian Băsescu.

Dacă lupta împotriva corupţiei a fost firul roşu al administraţiei d-lui Băsescu, neofeudalismul din România nu a fost combătut prin măsuri eficiente. În aceşti ani, baronii au prosperat, şi-au consolidat poziţiile, au luat prizoniere conducerile centrale ale partidelor politice. Pseudouninominalul din 2008 n-a făcut decât să crească influenţa baronilor, care-i controlează cu mână de fier şi pe parlamentari. O măsură de igienă ar fi renunţarea la acest sistem păgubos şi introducerea unui sistem mixt, după model german, pentru a scoate măcar o parte dintre parlamentari de sub bocancul baronilor.

Neofeudalismul nu este preţul plătit descentralizării şi subsidiarităţii, ci este rezultatul precarităţii partidelor politice, care se comportă ca nişte grupuri de pradă, interesate exclusiv de menţinerea la putere. Fără ideologie clară, fără doctrină, fără intelectuali implicaţi în dezbaterea internă, partidele nu au putut propune proiecte coerente pentru societate. Mai grav decât atât, în ultimul deceniu, dezbaterea doctrinară în România, atâ­ta câtă a fost, a rămas în seama unor institute ce gravitează formal în orbita partidelor, fără să aibă nicio influenţă asupra acestora, şi mai ales a unor fundaţii sau publicaţii on-line, aflate în afara vieţii de partid.

De vreme ce partidele nu mai produc nicio idee capabilă să înflăcăreze electoratul, să-i câştige simpatia, să-l scoată din case la urne, partidele politice s-au concentrat pe „cumpărarea“ de voturi. Or, tocmai acest fenomen, specific statelor cu democraţii de carton, a consolidat neofeudalismul românesc. Baronii locali şi-au creat adevărate reţele de tip feudal în teritoriu, oştiri de vasali, formate de primari, parlamentari, consilieri. Bătălia electorală nu se poartă între doctrine, programe, CV-urile candidaţilor, carisma lor, ci între aceste armate mânate în luptă de perspectiva jafului din banul public, a unor poziţii în administraţie care să asigure accesul la resurse, a îmbogăţirii pe mai departe.

Astfel, neofeudalismul a fost preferat de partide, pe motiv că este eficient în alegeri. Lideri importanţi din tot spectrul politic pretind că electoratul educat oricum nu iese la vot, aşa că nu merită efortul de a încerca să-l seduci cu doctrine, programe şi candidaţi de calitate. Chiar această strategie politică probează faptul că liderii nu au viziune, iar menţinerea lor în poziţii de vârf în partide demonstrează, cum nu se poate mai bine, ratarea reformei interne chiar în aceste partide.

Pentru oricine este evident că aceste maşinării de vot de tip neofeudal nu pot aduce decât câteva puncte procentuale, atât cât să supravieţuiască ca un partid de buzunar. Fără programe sau mesaje care să însufleţească electoratul, fără modificarea Legii electorale prin desfiinţarea acestui sistem şi introducerea unuia mixt, alegerile se vor transforma într-o bătălie tactică între aceste maşinării de vot. Restul electoratului, marea majoritate a populaţiei, lipsită de o ofertă politică care să o însufleţească, va asista pasivă, refuzând un simulacru de exerciţiu democratic. Va rămâne departe de politică până când binele comun, patriotismul, responsabilitatea civică, meritocraţia vor fi descoperite şi de către partidele din România. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22