Ce ştiu ei şi nu ştim noi?

Nu avem deprins exerciţiul relaţiei tonice cu cel pe care nu îl cunoaştem. Până când nu-l vom deprinde, vom rămâne prizonierii scepticismului, suspiciunii, ai izolării în cercuri şi interese mici.

Cosmin Alexandru 03.04.2012

De același autor

Nu avem deprins exerciţiul relaţiei tonice cu cel pe care nu îl cunoaştem. Până când nu-l vom deprinde, vom rămâne prizonierii scepticismului, suspiciunii, ai izolării în cercuri şi interese mici.

Am văzut de curând filmul documentar A small act, ca parte a festivalului One World Romania. Pe scurt, e vorba de o femeie din Suedia care, timp de mai mulţi ani, a sponsorizat şcolarizarea unui copil dintr-un sat din Kenya cu 15 dolari pe lună. În lipsa acestor bani, copilul nu ar fi putut merge la şcoală. Acest copil, însă, a mers nu doar la şcoală, ci şi la liceu şi apoi la facultate în Kenya. Ulterior, a fost admis la Harvard Law School, iar după absolvire a urmat o carieră de avocat internaţional pentru drepturile omului la diferite instituţii internaţionale. Inspirat de generozitatea binefăcătoarei sale, kenyanul înfiinţează o fundaţie care să sprijine, la rândul ei, copiii săraci, dar meritorii din mediul rural şi dă acestei fundaţii numele femeii din Suedia, Hilde Back, pe care, cu această ocazie, începe să o caute. Întâlnirea dintre ei e începutul unei minunate prietenii şi încununarea unui fel de a te uita la lume şi viaţă.

În cursul intervenţiilor din documentar, Hilde a rostit mai multe fraze care m-au pus pe gânduri, dar doar despre una aş vrea să vorbesc aici. Ea spunea că în Suedia e larg răspândită cultura de a ajuta oameni pe care nu îi cunoşti. În cazul ei particular, un ajutor infim a făcut pentru o persoană pe care n-o cunoştea, din celălalt capăt al lumii, diferenţa între o viaţă trăită în sărăcie şi violenţă şi o viaţă împlinită, capabilă să ofere şi altora şanse pe care altfel nu le-ar putea avea niciodată.

Însă Hilde a avut un neobişnuit noroc. Ea a aflat de rezultatul ajutorului ei. Cu siguranţă, alte zeci sau sute de mii de suedezi nu află niciodată la ce a servit concret ajutorul pe care l-au oferit. Asta nu îi împiedică, însă, să ajute în continuare.

Evident, fraza Hildei m-a frapat prin contrast cu ceea ce văd în jurul meu. De multe ori m-am întrebat de unde vine diferenţa enormă între ajutorul pe care mai toţi oamenii pe care îi cunosc (cu mine inclusiv) sunt dispuşi să-l dea rudelor şi prietenilor apropiaţi şi reticenţa consecventă de a fi de ajutor pentru persoane pe care nu le cunosc în mod direct. Şi nu mă refer aici doar la donaţii. Înclinaţia filantropică nu e, încă, democratic răspândită la noi. Mă refer la a fi de ajutor pur şi simplu: colegilor pe care nu-i cunoşti, clienţilor pe care nu-i cunoşti, cititorilor pe care nu-i cunoşti sau, de ce nu, alegătorilor pe care nu-i cunoşti.

Ca şi cum cel pe care nu-l cunoşti nu merită, din principiu, un salut, un zâmbet, un gest sau un cuvânt îngrijit. El nu merită iniţiativa unei interacţiuni, nicidecum a unei relaţii prietenoase. Deşi, oricând aşa ceva ni se întâmplă, de obicei în străinătate, trăim un sentiment de confort, de normalitate, uneori chiar de bucurie.

E o textură socială care ţine în viaţă sentimentul de siguranţă şi apartenenţă. El trece dincolo de familia ta şi se întinde peste locul în care trăieşti. E, poate, motivul pentru care vedem străini trăind atât de bine în alte locuri decât în ţara în care s-au născut şi români care nu se pot integra deloc într-o societate străină din care le lipsesc rudele cele mai apropiate. Nu avem deprins exerciţiul relaţiei tonice cu cel pe care nu îl cunoaştem. Până când nu-l vom deprinde, vom rămâne prizonierii scepticismului, suspiciunii, ai izolării în cercuri şi interese mici.

Am participat de curând în Bucureşti la un exerciţiu de sponsorizare în care un om de afaceri englez a facilitat strângerea într-o jumătate de oră a 2.500 de euro, în iteraţii de câte 50 de euro, de la un grup de oameni de afaceri români, pentru 3 proiecte nonprofit iniţiate şi derulate de români. Fără să mă bucur, nu mi-am putut reprima gândul că un român n-ar fi putut strânge banii ăştia de la noi, cei prezenţi în sală, nici într-o jumătate de an, necum într-o jumătate de oră. Şi iar m-am gândit la Hilde. Ce ştiu ei şi nu ştim noi?

Poate răspunsul să vină şi din altă convingere a femeii simple din Suedia - aceea că omul căruia îi faci bine va face bine, iar cel căruia îi faci rău va face rău. La noi pare să se aplice pe scară mai largă varianta, cum altfel, decât de mijloc: omul căruia nu îi faci nimic, nu va face nimic. Indiferenţa, care se propagă cu mai multă putere decât binele şi răul la un loc. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22