ANUL XXII (1133) (22 - 28 noimebrie 2011)

ANDREI CORNEA în dialog cu ALEXANDER BAUMGARTEN, conferenţiar la departamentul de filosofie premodernă şi românească al Universităţii „Babeş-Bolyai“, specialist în filosofie antică şi medievală

Care este scopul iniţiativei din jurul proiectului Ştiinţele socio-umane în contextul evoluţiei globalizate: dezvoltarea şi implementarea programului de studii postdoctorale şi de cercetare?

Apărute din dorinţa de schimbare şi din lipsuri, proiectele POSDRU 60189 (în care Academia Română este parteneră) şi 61104 (coordonat de Academia Română) şi-au propus să ofere – măcar pentru un an, doi – tinerilor doctori din domeniul ştiinţelor socio-umane şi arii conexe lor un spaţiu ştiinţific european şi o minimă linişte financiară de care de prea puţine ori cercetători din aceste domenii au beneficiat. Rezultatele muncii lor au fost prezentate pentru prima dată la conferinţa internaţională de la Bucureşti (25-28 septembrie 2011).

  În Europa şi în afara ei predomină un sentiment. Frica a ieşit din cotloanele şi subteranele în care se ascunsese în epoca în care occidentul părea să fie invulnerabil şi a pătruns până în cele mai superbe cancelarii. Zonele care păreau mai presus de orice teamă şi angoasă au devenit bastioane ale fricii.

Patrimoniul cultural al României este foarte departe de a fi valorificat la întregul său potenţial şi aceasta este o constatare aproape tehnică. Acest patrimoniu, în special cel medieval, este unul multicultural, iar multiculturalismul proiectat în istorie trezeşte şi astăzi, în mod surprinzător, spaime atavice şi sentimente de insecuritate.

Atunci când am cartografiat aria tematică a cercetării pe care doream să o construim în cadrul proiectului Academiei Române, am avut în minte două lentile, corespunzând la două seturi foarte diferite de probleme care privesc studiile literare româneşti actuale.

Când am citit Caragiale în Ţara Miticilor, textul Ioanei Pârvulescu m-a încântat, dar nu m-a convins deloc. Cât pe-aci – mi-am zis - ca, de dragul apărării şi ilustrării „epocii frumoase“ a lui Carol I, nenea Iancu să fie transformat într-un antimimetic sadea. Cu alte cuvinte, tarele „lumii lui Caragiale“ n-au existat decât în fantezia scriitorului, amplificate „enorm şi monstruos“ de sensibilitatea sa...

În volumul În labirint sunt umbre şi lumini, Codruţ Constantinescu surprinde frânturi din viaţa rudelor sale, dar şi din copilăria şi adolescenţa proprii. Autorul transcrie numeroase scrisori, articole sau documente din alte timpuri pentru a reconstitui lumea din vremea străbunicilor, bunicilor şi a părinţilor săi, un trecut către care priveşte cu nostalgie.

Cristian Preda sondează relaţia dintre vot şi putere, de la 1831 până în prezent, evidenţiind elementele care dau sens sinuoasei istorii politico-electorale: „normalizarea“ votului, „domesticirea“ autorităţii şi democratizarea.

La douăzeci de ani distanţă de la dispariţia sa, survenită la 21 mai 1991, Ioan Petru Culianu nu încetează să suscite interes.

Pe măsură ce ne îndepărtăm în timp de momentul căderii comunismului, e tot mai neclar pentru mulţi dintre noi dacă abulia morală şi confuzia de valori o datorăm prea rapidei şi nepregătitei noastre „căderi în libertate“ sau, mai degrabă, schimbării de azimut la care e obligată întreaga omenire. Sesizarea problemei e departe de faza soluţiilor, de unde şi indecizia formatorilor de opinie.

Şcoala românească ar trebui să creeze cetăţeni oneşti, riguroşi în gândire, responsabili faţă de faptele lor şi pătrunşi de cultul lucrului bine făcut. Adică – să mă ierte domnul preşedinte – filosofi.

Filmul Adio, tovarăşi! prezintă, într-un mod agreabil şi accesibil spectatorilor de orice vârstă, mai ales  celor tineri, evenimente, trăiri individuale, impresii, mărturii ale celor care au trăit acea epocă şi pe care şi-o amintesc, unii dintre ei cu nostalgie, şi în ziua de azi.