22 PLUS, nr. 330: De la burgul saxon la târgul de vale românesc. O cercetare critică a discursului istoriografiei oraşelor medievale din spaţiul românesc (secolele XVIII-XX)

Laurentiu Radvan* | 22.11.2011

Pe aceeași temă

Proiectul şi-a propus o abordare critică a discursului istoriografiei privitoare la oraşul medieval din spaţiul românesc. A urmărit, ca dimensiune europeană, şi o cercetare comparată a tipului de discurs promovat atât în istoriografia româ­nească, cât şi în istoriografiile din ţările din fostul bloc sovietic. O astfel de cercetare nu mai fusese întreprinsă până în prezent, cum, de altfel, puţine sunt analizele istoriografice contemporane de valoare care vizează vasta producţie istoriografică românească, în special pentru secolul XX. Accentul în proiect a căzut pe discutarea tipului de discurs promovat într-o parte a literaturii istorice în ultimele două secole, dar şi pe modul în care s-a încercat, în special în perioada comunistă - dar cu reflexe şi după 1989 -, formarea unei identităţi urbane cu baze mai puţin ştiinţifice şi mai mult ideologice. Am adăugat, nu întâmplător, formula de la burgul saxon la târgul de vale românesc. Burgul saxon şi târgul de vale trimit spre două mari curente de interpretare ce caracterizează istoriografia privitoare la oraşe, curente care au marcat şi divizat opiniile istoricilor.

Cercetarea noastră a debutat cu o scurtă incursiune în cronicile târzii, pentru a evidenţia perspectiva cărturarilor perioadei premoderne faţă de oraşe. Am luat în discuţie scrierile secolului al XVIII-lea, pentru că acum se observă semnele începerii rupturii faţă de tradiţia cronicărească. Faţă de Ioan Neculce, care este încă tributar naraţiei cronicăreşti şi pomeneşte oraşele doar în contextul evenimentelor pe care le descrie, un adevărat deschizător de drumuri în ceea ce priveşte cercetarea oraşelor rămâne Dimitrie Cantemir, cu a sa Descriere a Moldovei. Informaţiile pe care Cantemir ni le transmite au o perspectivă enciclopedică, fiind preţioase nu numai dacă le privim ca izvor istoric, ci şi din punct de vedere istoriografic. O bună parte dintre afirmaţiile acestor cronicari-cărturari, inclusiv ale celor consideraţi interpolatori, au fost confirmate de cercetările moderne, fapt ce întărește valoarea istorică a informaţiilor pe care aceste opere le cuprind cu privire la începuturile țărilor române şi ale oraşelor acestora. Cu siguranţă, o parte dintre afirmaţii nu îşi au originea în sursele scrise utilizate de cronicari, ci în tradiţia istorică locală. Considerăm că și rolul jucat de interpolatori ar trebui regândit, căci nu toate intervenţiile lor au pervertit cronicile originale, introducând date false; unele au avut meritul de a completa cronica, chiar dacă nu întotdeauna la nivelul stilistic şi cu claritatea din original.

Depășind destul de lunga perioadă romantică, primele cercetări istorice autentice cu privire la oraşe, scrise din perspectivă pozitivistă, le datorăm reprezentanţilor noii şcoli de istoriografie, din perioada interbelică. Chiar dacă apărută într-o anumită măsură ca o replică la „monopolul“ pe care Iorga îl impusese în istoriografia română, această şcoală s-a raliat cu marele istoric, la nivelul anumitor interpretări. De altfel, pornind de la Iorga, ca şi de la Xenopol, se manifestă una dintre cele mai semnificative direcţii de interpretare cu privire la apariţia şi dezvoltarea oraşelor medievale, care sunt văzute din perspectiva factorilor comerciali şi a influenţelor unor elemente venite din centrul Europei. Iorga s-a arătat de la început un susţinător declarat al ideii că oraşele au fost ridicate de străini, afirmând: „Nu e nici o îndoială astăzi că oraşele noastre nu sunt întemeiate de români“ (în Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc). În direcţia afirmată de Iorga s-au încadrat şi Gh.I. Brătianu (care accentua rolul formator al drumurilor) şi P.P. Panaitescu, care merită o menţiune specială.

Într-un valoros volum de studii, apărut în 1947 (Interpretări româneşti), Panaitescu a adăugat un text inedit ce ţine ca viziune de şcoala antebelică, în care îşi exprima susţinerea faţă de rolul important pe care coloniştii străini şi comerţul l-au avut în formarea oraşelor înainte de crearea ţărilor române. Într-o anumită măsură, spre această teorie s-au îndreptat după război şi Emil Vîrtosu, Emil Lăzărescu sau D. Ciurea.

După al doilea război mondial, o nouă orientare, cu puternice influenţe marxiste, a câştigat teren. Sub influenţa teoriilor promovate în linia internaţionalismului comunist, istoriografia din România s-a aliniat interpretărilor promovate de istorici de la Moscova, care afirmau că Evul Mediu a fost o epocă care s-a caracterizat prin fărâmiţare feudală şi luptă între clasele sociale. Geneza oraşelor este privită pe fondul maturizării societăţii româneşti medievale, în urma separării meşteşugurilor de agricultură, oraşele fiind considerate centre producătoare şi mai puţin locuri de comerţ. Un prim punct de cotitură îl reprezintă publicarea din 1960 a tratatului de istorie a României, menit să promoveze o versiune oficială asupra istoriei ţării şi care considera formarea oraşele medievale un răspuns dat unor necesităţi interne (despre oraşe scriu Barbu Câmpina şi M. Berza). Originea străină a oraşelor nu se potrivea cu orientarea tot mai naţionalistă a Partidului Comunist, astfel că o parte a istoricilor s-au conformat din anii ‘60 cu noua doctrină oficială, care afirma că societatea româ­nească a evoluat din cele mai vechi timpuri pe o cale proprie.

În consecinţă, fenomenul urban a fost văzut ca unul autohton, care a receptat puţine influenţe din exterior. În acest curent istoriografic s-au încadrat, mai mult sau mai puţin, P.P. Panaitescu, N. Grigoraş, C.C. Giurescu (mai puţin), Ştefan Olteanu, Constantin Şerban (cei doi din urmă au excelat la acest capitol) şi alţii. Panaitescu a cunoscut o reorientare dramatică în privinţa interpretărilor sale privind oraşele. În Introducere la istoria culturii româneşti (1969), nu mai sunt amintite comunele urbane, ci târgurile de vale şi oraşele-obştii, forme de organizare comunitară orăşeneşti evoluate din aşezările rurale, o creaţie specifică românească, o soluţie românească în cadrul dezvoltării vieţii orăşeneşti din Europa medievală, dar care au avut, surprinzător, rolul cultural al promovării libertăţii sociale.

*Academia Română, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“, Iaşi

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22