22 PLUS, nr. 330: Patrimoniu multicultural şi diversitate religioasă

Tudor Salagean* | 22.11.2011

Patrimoniul cultural al României este foarte departe de a fi valorificat la întregul său potenţial şi aceasta este o constatare aproape tehnică. Acest patrimoniu, în special cel medieval, este unul multicultural, iar multiculturalismul proiectat în istorie trezeşte şi astăzi, în mod surprinzător, spaime atavice şi sentimente de insecuritate.

Pe aceeași temă

Patrimoniul cultural al României este foarte departe de a fi valorificat la întregul său potenţial şi aceasta este o constatare aproape tehnică. Acest patrimoniu, în special cel medieval, este unul multicultural, iar multiculturalismul proiectat în istorie trezeşte şi astăzi, în mod surprinzător, spaime atavice şi sentimente de insecuritate.

Spăimoşi, chiar şi specialiştii care răspund de acesta preferă să evite problemele care pot apărea ca rezultat al promovării unor bunuri mai puţin neaoş româneşti sau să le treacă sub tăcere. O parte a bunurilor de patrimoniu din instituţiile de profil din România au beneficiat doar de o prelucrare ştiinţifică primară, existând prea puţine proiecte care să încerce să privească lucrurile în ansamblu. Unul dintre ultimele proiecte de anvergură naţională a fost, probabil, acela realizat la începutul anilor 1970, în perioada premergătoare constituirii Muzeului Naţional de Istorie a României, când statul comunist a făcut o razie la scară naţională pentru a aduna într-o singură instituţie tot ce avea (sau se credea că are) mai valoros patrimoniul muzeal al României.

A fost o operaţiune de o anumită anvergură şi este o temă de meditaţie pentru noi, cei de astăzi, ce anume ar trebui făcut acum cu acest patrimoniu şi în ce fel ar trebui să funcţioneze relaţia actualilor administratori ai acestuia cu fostele instituţii deţinătoare. O temă de analiză serioasă şi responsabilă, o dezbatere bazată pe argumente, în care ar fi de preferat să se evite atât meschinăriile provincialiste, cât şi ifosele şi istericalele „capitaliste“.

Oricum ar fi, însă, anvergura, graba şi autoritarismul cu care s-a realizat această acţiune de strângere cu japca a bunurilor de patrimoniu nu a garantat succesul total al operaţiunii, pentru că a existat o rezistenţă şi din partea instituţiilor din teritoriu, care, din fericire, au reuşit să mai dosească câte ceva, să mai pună deoparte bunuri de valoare din propriul patrimoniu şi să le restituie apoi propriilor comunităţi. Aşa se face că, într-un mare număr de instituţii deţinătoare de patrimoniu din România, sunt păstrate câteva mii de bunuri aparţinând tezaurului cultural naţional, bunuri care au dimensiuni şi semnificaţii cu adevărat europene, pentru că România – de la Ţara Românească şi Moldova, cu impresionanta lor tradiţie culturală post-bizantină, la Transilvania, frontieră înaintată a lumii occidentale şi spaţiu al toleranţei şi convieţuirii, şi la Dobrogea, ultim bastion al civilizaţiei bizantine, devenit, mai apoi, un punct marcant pe harta civilizaţiei islamice – a fost un spaţiu de convergenţă, un teritoriu al întâlnirii tuturor civilizaţiilor care au contribuit la istoria acestui continent.

Acest patrimoniu, şi nu numai el, ne arată că, din punctul de vedere al multiculturalismului şi al diversităţii religioase, România este un spaţiu cu totul aparte. Nu există nicio ţară europeană în care o asemenea diversitate religioasă să se manifeste de secole sau chiar de milenii. În special în Transilvania, promovată recent într-un mult celebrat documentar, aceste valori sunt cele care reprezintă, până la urmă, pietrele de temelie şi elementele de la care pleacă întreaga faimă a acestei provincii. Într-adevăr, dacă Transilvania are o imagine de oferit „pentru export“, dacă peisajele sale naturale sunt apreciate şi considerate remarcabile, toate acestea se întâmplă pentru că această regiune are un patrimoniu multicultural căruia îi sunt caracteristice nu doar o diversitate remarcabilă, ci şi o importanţă excepţională. Frumuseţea naturală a Transilvaniei este văzută din perspectiva acestei tradiţii multiculturale, iar natura sălbatică a Transilvaniei este interesantă, în primul rând, pentru că există un background cultural care o face atractivă şi vandabilă. Pentru că monumentele aparţin peisajului, la fel cum peisajul aparţine monumentelor, într-o relaţie de integrare şi interdependenţă.

Dintre multiplele domenii ale acestui patrimoniu şi ale potenţialei sale promovări turistice fac parte rutele tematice transnaţionale promovate de Comisia Europeană, în cadrul cărora o importanţă specială o au rutele pelerinajelor şi ale turismului religios. În mai 2012, un târg specializat destinat acestui ultim aspect va fi deschis la Pavia.

2012 se anunţă a fi, prin urmare, un an important pentru turismul religios, care este foarte strâns legat de patrimoniu, care reprezintă, totodată, o afacere mondială de zeci de miliarde de dolari. Cu toate acestea, nu pare să se fi conturat încă un proiect care să pună în valoare potenţialul enorm de care România pare să dispună la acest capitol. Dar dispune oare România de un asemenea potenţial cu adevărat? A promova o comunitate multiculturală nu e un lucru simplu, pentru că factorii componenţi ai unui peisaj multicultural nu sunt întotdeauna atraşi către interculturalism. Printre punctele tari ale turismului religios se numără bogăţia şi diversitatea patrimoniului turistic naţional, diversitatea confesională a ţării, numărul relativ mare al obiectivelor înregistrate pe lista UNESCO, distribuţia relativ echilibrată a acestora pe regiuni geografice.

Printre punctele slabe se numără nu doar numărul mic şi slaba pregătire a ghizilor turistici – care sunt adeseori, în aceste cazuri, substituiţi de preoţi însoţitori –, cât, mai ales, insuficienta conturare a unei pieţe funcţionale, care să includă nu doar studiile şi sondajele (şi acestea cvaziinexistente), cât şi o dezvoltare satisfăcătoare a unei infrastructuri turistice. În realitate, turismul religios răspunde unor nevoi spirituale, el fiind aproape indiferent la criterii cum ar fi, bunăoară, valoarea artistică sau istorică a unui monument. Ca dovadă, foarte puţine dintre monumentele religioase din România care aparţin patrimoniului UNESCO au devenit obiective de pelerinaj de o oarecare importanţă. Există, în schimb, pelerinaje de anvergură naţională care au ca repere obiective de patrimoniu mai puţin celebrate.

Experţii români în domeniu au remarcat deja că, deşi numărul practicanţilor turismului religios este unul enorm, veniturile încasate de la aceştia de industria turistică sunt aproape nesemnificative. Deşi participanţii sunt foarte numeroşi, ei aparţin unor categorii cu puţine pretenţii, fără să existe o ofertă atractivă pentru diversificarea ofertelor existente în domeniu. Lipsa de perspectivă a acestui domeniu este evidentă, pentru că abordarea sa este, de regulă, lipsită de viziune.

Există însă destule soluţii care pot fi folosite şi pe care nu le-am inventat noi. Tradiţiile trebuie create, reinventate sau reorientate până la ajungerea lor la o formă acceptabilă din perspectiva tuturor factorilor implicaţi. Dacă turismul cultural, turismul de patrimoniu şi turismul religios pot fi promovate prin intermediul târgurilor de profil, patrimoniul se promovează prin publicaţii şi prin expoziţii, de preferinţă de o anumită anvergură şi cu bugete rezonabile.

Expoziţii bazate pe un efort convergent şi sistematic de cercetare şi valorificare, care să surprindă esenţa unei spiritualităţi, dar în care toate detaliile să fie tratate cu maximă atenţie. Doar o abordare de acest tip ar putea nu doar să ofere o şansă trecutului nostru, ci şi să arate o nouă faţă a culturii din România, mult prea marcată încă, cel puţin în zona instituţiilor deţinătoare de patrimoniu, de tarele unui trecut bântuit fantomatic de turnători detestabili şi de agenţi acoperiţi.

*Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22