Stăm cât se poate de prost la capitolul moralitate în spațiul public, dar și mai prost la capitolul inteligență și clarviziune la nivel politic guvernamental.
Vom discuta în cele ce urmează două decizii ale CCR care au generat dezbateri ample în societatea românească – cea privind abuzul în serviciu și cea privind interdicția persoanelor condamnate penal de a face parte din guvern.
După impactul dur cu realitatea finanţelor limitate ale ţării, guvernanţii au intrat în panică şi încearcă acum să impună măsuri radicale, de tipul impozitului pe cifra de afaceri, al impozitului pe venitul global sau al confiscării pilonului II.
Problema patrimoniului naţional va rămâne, cel mai probabil, o chestiune care nu va fi vreodată clarificată. Tocmai pentru că se întemeiază pe o istorie de furturi, interese oculte, iar în zilele noastre pe mari speculaţii financiare. La 27 de ani de la căderea comunismului, bunurile furate în timpul acestui regim îi îmbogăţesc în continuare pe profitori şi pe urmaşii lor.
După consultările de la Cotroceni privind noul premier, ați motivat lipsa unei propuneri din partea PNL prin faptul că partidul nu „face politică doar ca să ne aflăm în treabă“. PMP era în aceeași situație, însă a venit cu o propunere, Siegfried Mureșan. Ce ar fi pierdut PNL dacă propunea un premier?
Decizii recente ale CEDO și ale justiției române pun degetul pe metehne nevindecate ale societății românești care influențează conduita mass-media.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an