De același autor
Cabinetul Dragnea 2 pare măcinat de febra populismului radical, de inspiraţie britanică. Dacă Victor Ponta era fascinat de laburiştii lui Tony Blair, Dragnea & Co. sunt adepţii radicalilor din UKIP, Partidul Independenţei Marii Britanii. UKIP a fost singur partid european care a încercat să seducă electoratul cu promisiuni finanţate prin introducerea impozitului pe cifra de afaceri a companiilor. Retorica UKIP este asemănătoare cu poveştile PSD-iste. „Starbucks a raportat un profit de 13,4 milioane de lire sterline la o cifră de afaceri de 380 de milioane de lire. Contribuţia pentru bugetul de stat a scăzut în acest an la 2,7 milioane de lire de la 7 milioane de lire, cât era anul trecut. Cum e posibil ca o afacere mare care vinde cafea în toată ţara în cești de hârtie cu 2,50 lire bucata să plătească o taxă pe profit de mai puţin de 1% din cifra de afaceri?“, se întreba retoric Patrick O’Flynn, purtătorul de cuvânt al UKIP, adăugând că partidul cunoaşte răspunsul-soluţie la această întrebare. Totuşi, într-o democraţie aşezată precum cea britanică nici măcar exaltaţii din UKIP nu şi-au permis să ascundă publicului măsurile dure de compensare, aşa cum a procedat gruparea Dragnea. Presa britanică şi analiştii au criticat dur iniţiativa impozitării cifrei de afaceri, iar electoratul a aflat din timp ce efecte ar putea avea măsura: tăierea investiţiilor, retragerea unor companii mari din afacerile britanice, acompaniată de şomaj masiv şi, nu în ultimul rând, slăbirea lirei sterline. Ei bine, electoratul britanic a penalizat partidul radical care i-a scos din UE şi, cu un scor slab de 1,8% din totalul voturilor, UKIP nu are niciun membru în parlamentul britanic.
În România, liderii PSD au câştigat alegerile prin promisiuni fără acoperire, căci în iureşul electoral au refuzat să răspundă clar şi sincer la întrebarea „şi banii, de unde vin?“. O lecţie pentru un electorat imatur. După impactul dur cu realitatea finanţelor limitate ale ţării, guvernanţii au intrat în panică şi încearcă acum să impună măsuri radicale, de tipul impozitului pe cifra de afaceri, al impozitului pe venitul global sau al confiscării pilonului II, intenţie negată de lideri, dar prezentă în subtext, deoarece vistieria publică a pensiilor a devenit un sac zdrenţuit, care ar putea rezista vreo doi ani şi jumătate cu banii pilonului II, fără a consuma veniturile bugetului de stat.
Impozitul pe cifra de afaceri e utilizat, cu precauţie, exclusiv pentru afacerile mici în toată lumea. Precauţia vine din înţelegerea faptului că impozitul pe cifra de afaceri nu se poate aplica start-up-urilor, din raţiuni de logică economică, deoarece, în primii ani, un business mic, de început, are pierderi. Într-un regim fiscal normal, care impozitează profitul, companiile care au pierderi şi le pot recupera în timp.
Nu există în acest moment o ţară în care idei de tip UKIP să prindă viaţă. Comisia Europeană pregăteşte, preventiv, probabil sub impulsul dat de experimentul UKIP, o legislaţie clară care să excludă aventura. „Măsura propusă contravine noii directive europene în dezbatere publică, Common Consolidated Corporate Tax Base – CCCTB, plasând astfel România în afara tendințelor nucleului dur al UE“, avertizează membrii Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), care se opun, cu argumente, măsurii.
Pe de altă parte, impozitul pe cifra de afaceri are reputaţia de a inhiba investiţiile, deoarece companiile nu-şi mai pot recupera banii cheltuiţi. Pentru mulţi teoreticieni, impozitul respectiv este o taxă pe investiţii care inhibă şi inovarea, deoarece penalizează companiile mari care pot investi în fabrici noi, în cercetare sau în sisteme de distribuţie.
Iată de ce primele reacţii ale investitorilor în fragila noastră piaţă de capital au penalizat cu duritate marile companii, a căror valoare de piaţă a scăzut dramatic, nu atât din cauza declaraţiei privind desfiinţarea pilonului II de pensii, care a contribuit, e drept, la panica investitorilor, cât, mai ales, din cauza şocului privind intenţia de a aplica impozitul pe cifra de afaceri.
Incertitudinea este mare: guvernanţii nu au lămurit care este cota de impozitare pe care ar folosi-o, lăsând doar să se înţeleagă că ar putea aplica trei trepte de impozitare 1%, 2% şi 3%. Analistul financiar Iancu Guda arată că impactul aventurii fiscale ar fi dramatic pentru firmele româneşti: o treime ar intra în procedură de faliment. „Aproape jumătate din firmele active în România sunt expuse unor impozite în creştere începând cu anul 2018. Analizând posibilităţile pragmatice de optimizare a fluxului de numerar (operaţional, investiţional şi financiar), aproximativ 60% dintre aceste companii nu vor putea să acopere povara fiscală în creştere. Astfel, aproximativ una din trei companii care activează în România sunt expuse riscului de a intra în insolvenţă din cauza noilor măsuri fiscale privind impozitarea tuturor firmelor în funcţie de venit“, spune Guda. Şi acesta este doar preţul aventurii de inspiraţie UKIP pe care l-ar plăti afacerile. Dar oamenii care lucrează acolo? Dar leul? Sau ne ne vom întoarce la perioada anilor ’90, când statul, izolat, mărea salariile şi tipărea bani, nu neapărat în această ordine.