Legea salarizării unitare sau, mai degrabă, a majorării salariale este de fapt o lege de răsplătire a clientelei și a categoriilor de bugetari indispensabili asigurării monopolului PSD asupra puterii.
Cum vinzi Rusia și interesele ei în țări care o privesc cu neîncredere? Recrutând mai întâi tot ce poți de la extreme și mutându-te încet, încet spre centrul politicii naționale. În România funcționează.
Indemnizatiile lunare ale judecatorilor, procurorilor si magistratilor-asistenti vor ajunge, pana in 2022, la sume cuprinse intre 6.582 de lei si 26.250 de lei, in functie de grad si de vechimea in munca, potrivit proiectului legii salarizarii pus in dezbatere publica.
Valorile democratice promovate de fundațiile și universitățile finanțate de George Soros sunt un ghimpe în coasta regimului de la Kremlin, a susținătorilor săi declarați, dar și a admiratorilor săi mai timizi care, dependenți de banii europeni, nu au curajul încă să-și asume public admirația.
Reinventarea centrului e un experiment, nu e numai o realitate franceză, fiind o reacție la amplificarea curentului populist-extremist în multe țări europene.
România va prelua președinția Consiliului UE într-un moment sensibil. Este puțin probabil ca marile necunoscute despre viitorul Europei să se limpezească până la începutul lui 2019.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an