Cum e să fii dughinist la București

Viața unui agent de influență al Moscovei în România, plătit sau benevol, ar trebui să fie plină de frustrări și de obstacole. În fond, românii nu sunt tocmai filoruși en­tuziaști, iar suspiciunea lor istorică este amplificată de acțiunile agresive ale Ru­si­ei, periculos de aproape de granițele noastre. Cum să „vinzi“ românilor drept am­brozie un produs care, pentru cei mai mulți dintre ei, emană miros de pu­cioa­să? Simplu. Împachetezi „Rusia“ în altceva, într-un ambalaj mai atractiv, chiar digerabil. Iar Aleksandr Dughin și pseudo-filozofia sa „eurasianistă“, „an­ti­glo­ba­lis­tă“ și „multipolară“ este un astfel de am­balaj de export al Rusiei putiniste.

Despre Dughin s-a scris mult, în general, în cheie conspiraționist-tabloidă. Omul a fost descris drept un nou Rasputin, o en­titate malefică aflată în spatele lui Vla­di­mir Putin, care influențează din umbră de­ciziile acestuia. Cine crede însă una ca asta este foarte departe de adevăr. Putin este un tip calculat și cinic, un paleo-ka­ghe­bist pentru care delirul misticoid-or­todoxist al lui Dughin nu face două co­peici. Asta nu înseamnă că Dughin nu are o oarecare influență asupra unor oameni din cercurile Kremlinului, dar cu sigu­ran­ță nu are atâta influență câtă ar vrea el să credem că are. Ideea că Dughin ar fi „ideo­logul lui Putin“ este, prin urmare, un mit. Ceea ce nu înseamnă însă că este lipsit de valoare pentru regim. Dim­po­tri­vă. Pentru Kremlin, principala utilitate a lui Dughin constă în faptul că este un bun valoros de export. Producțiile sale inte­lec­tuale sunt suficient de pro­vocatoare, de simple și în­cărcate de potențial de con­troversă încât să atragă au­diență în Rusia, dar mai ales afară, atât în Occident, cât și în lumea islamică și în spațiul asiatic. Pe scurt, „Dughin“ este chipul hi­perbolizat pentru export al ame­­nințării rusești. De ace­ea, ascultându-l pe Du­ghin, nu capeți acces la gândirea profundă a lui Putin, ci la ceea ce vrea Putin ca toa­tă lumea să creadă că reprezintă gândirea lui. Putinul pe care ni-l dezvăluie Dughin este un personaj fictiv de bandă desenată, varianta rusească a lui Hulk – profund, sen­timental și distructiv în același timp.

Și cum împachetează Aleksandr Dughin acest produs mediatic contrafăcut – Rusia și Putin? Vorbind cât mai puțin despre calitățile Rusiei și ale lui Putin, pe care nu le prea vede nimeni, și concentrându-se în schimb asupra caracterului presupus amenințător, distructiv și inerent malefic a tot ceea ce nu convine intereselor Mos­covei. De aceea, ținta principală a lui Du­ghin este civilizația maritimă anglo-sa­xonă reprezentată acum de Statele Unite, care amenință cu ambițiile sale imperiale ci­vilizația continentală europeană/eura­sia­tică. Pentru o bună parte a cetățenilor eu­ropeni a fi filorus e puțin cam mult de ac­ceptat pentru a fi în ordine cu tine însuţi. În schimb, a fi antiamerican și antianglo-saxon este perfect acceptabil, ba chiar cool.

Este perfect acceptabil și în România, un­de să cânți ode lui Putin ar fi obscen, dar a fi antiamerican pare un gest de inde­pendență și demnitate. În „sistemul de gândire“ dughinist, imperialismul anglo-american vine la pachet cu alte „rele“: liberalismul politic (individualism, drep­turile omului, drepturile minorităților, inclusiv ale minorităților sexuale), libe­ra­lismul economic (capitalismul) și globa­li­zarea, care include atât universalizarea „ilegitimă“ a liberalismului politic, cât și a liberalismului economic. Globalizarea du­ce la deznaționalizare, uniformizare, dez­rădăcinare, pierdere a identității și mul­te alte rele. Expresiile politice ale aces­tui rău liberal globalizat sunt instituții supra- (deci anti-) naționale precum UE și NATO. Nu are nici o importanță că „teoriile“ lui Dughin se contrazic în mod spectaculos o dată la trei fraze. Trăim în­tr-o epocă nu doar post-factuală și post-adevăr, ci și post-cogitativă, o lume eli­berată de constrângerile logicii, în care in­consistența internă a devenit, din viciu, o virtute socială. Și ce dacă pseudo-filozofia lui Dughin este autocontradictorie? Ea es­te validă câtă vreme corespunde unor lu­cruri mai profunde și mai „adevărate“ de­cât recile și impersonalele adevăruri fac­tua­le - emoțiilor, „adevărurile sufletului“.

Și cine stă de veghe, cine este stavila care oprește acest rău universal – liberalismul an­glo-saxon – să pună stăpânire pe lume, cine reprezintă katehonul care oprește An­tihristul să se înscăuneze în fruntea ome­nirii? Cine alta decât civilizația con­ti­nen­tală, eurasiatică (din care o mare parte es­te reprezentată de Rusia) cu conser­va­to­rismul ei inerent, cu tradițiile ei, cu na­țiunile ei și cu credințele ei religioase. Pe­n­tru Dughin n-are nici o importanță dacă ești naționalist de dreapta sau antica­pitalist de stânga, dacă ești fascist, co­mu­nist, antiislamist și/sau antisemit, câtă vreme ești antiglobalist și antiamerican, câtă vreme te declari împotriva UE și a NATO ești de partea binelui.

Așa vinzi Rusia și interesele ei, inclusiv în țări care privesc Rusia cu neîncredere, pre­cum România. Recrutând mai întâi tot ce poți de la extreme și mutându-te încet, în­cet spre centrul politicii naționale. În Ro­mânia funcționează. Tot mai mulți poli­ti­cieni de la centrul puterii politice au un dis­curs tot mai pronunțat antioccidental, xenofob și antisemit (vezi Soros), anti-UE și anti-NATO. Printre ei, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu sau primarul Firea, ca­re i-a oferit lui Dughin Sala Dalles. Pen­tru o țară atât de sceptică față de Rusia, România are în fruntea ei cam mulți agenți de influență ai Moscovei. Plătiți sau benevoli.