Premierul Dacian Cioloş a declarat marți că nivelele minime de reprezentare a femeilor pe listele de candidați pentru alegerile parlamentare ar trebui să fie introduse temporar, iar proiectul ar fi mai bine să fie prezentat ca o oportunitate.
Curtea Constituțională din Moldova a respins marți sesizarea prin care socialiștii contestau desemnarea lui Pavel Filip la funcţia de premier fiindcă ea este abuzivă cât timp PSRM a refuzat să ia parte la formarea guvernului și nu explică incidenţa normelor constituţionale asupra actelor contestate.
Ungaria este pregatita sa gardul de la granita cu Romania "a doua zi" dupa ce refugiatii schimbă traseul spre Occident prin aceasta tara, a declarat marti ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, intr-un interviu acordat Reuters si preluat de Hotnews.
Alin Simota, fost vicepreședinte al PNL Hunedoara, a fost dat marţi în urmărire naţională şi în consemn la frontieră după ce instanța a admis marți contestația procurorilor față de hotărârea de eliberare a omului de afaceri care executa o condamnare la doi ani de închisoare.
Guvernul a aprobat astăzi modificarea legii privind azilul, transpunand astfel total directiva europene privind procedurile de azil și directiva privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internaţională.
Aventura noii puteri a Poloniei, care pare să accelereze într-un derapaj de la principiile democratice fundamentale, vine într-un moment cum nu se poate mai prost pentru atmosfera continentală.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an