Guvernul a anunţat, marţi, că va introduce, de la 1 ianuarie 2019, o „taxă pe lăcomie” pe activele băncilor, acestea urmând să fie taxate diferenţiat, în funcţie de nivelul Robor la 3 şi la 6 luni.
Președintele Klaus Iohannis a spus, marți, întrebat despre o Ordonanță pe amnistie și grațiere, la o dezbatere cu tinerii, că este o catastrofă și că nu a existat niciodată așa ceva în România.
Președintele Iohannis i-a acuzat iar pe liderii coaliției, fără să-i nominalizeze însă, că nu doresc o Românie puternică și un stat de drept și că aceștia contestă alianțele cu UE și NATO.
Un procuror DNA a fost înregistrat când se plânge șefei interimare a DNA, Anca Jurma: Nu s-a mai pus problema să scoatem dosare, ci să scădem stocul, cu clasări, conform relatării G4Media.ro.
Paul Cozighian, jurnalistul care i-a luat interviul lui Ioan Iliescu pentru Le Figaro, a publicat primele 3 minute din înregistrarea discuției, după ce Iliescu a declarat că citarea sa este fake news.
Klaus Iohannis îi cere premierului Dăncilă să includă pe ordinea de zi a următoarei ședinte de guvern „subiectul protejării drepturilor și intereselor cetățenilor români aflați în Marea Britanie.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an