Pe aceeași temă
GABRIELA ADAMESTEANU
Amaraciune
Sute de mii de dolari au platit autoritatile romane pentru lobby-uri care sa dreaga imaginea (vreme de un deceniu, la fel de proasta) a acestei tari. Despre acesti bani dati pe apa sambetei nu se prea vorbeste, asa cum nu se prea vorbeste despre calatoriile, sub acoperire culturala, facute pentru shopping de alesii si numitii in functii, impreuna cu familiile si prietenii. Se invoca des cifra mica de bani pe care o obtine cultura la fiecare buget. Dar maculatura, dar subcultura intretinute din banii publici? Mi-amintesc ce multime pestrita de oameni fara tangenta cu profesiunile cartii sau de profesionisti improvizati se varsase acum cativa ani la un targ de carte international, in anul cand era invitata Romania. Mi-amintesc si orele de inchidere, cand se strangeau standurile si am fost invitata sa iau si eu cu mine oricate carti as putea cara dintr-un maldar tradus in limba tarii respective si publicat cu acest prilej. Zaceau acolo, claie peste gramada, cadavre de hartie dispretuite, care nu ispitisera pe nimeni. Singura ratiune a publicarii lor fusese clientelismul politic si relatia personala: numele autorilor si al traducatorilor vorbeau de la sine. Dar cine sta alaturi de autorul roman care vrea sa intereseze o editura straina? Conducatorii institutiilor al carui rol ar fi (si) sprijinirea culturii romane in lume nu pot aduce decat probe minore ale activitatii lor de peste un deceniu: pot aduce in schimb notele de cazare la hoteluri scumpe si biletele de avion si diurnele platite din banii publici, pot aduce fotografii cu vilele lor cu piscina. Disperarea te cuprinde daca te-apuci sa compari rezultatele muncii lor cu rezultatele unor institutii similare din Republica Ceha, Polonia, Slovenia, Macedonia - si lista poate sa continue. Guvernanti plini de fumuri si diplomati de doi lei vad in cultura o servitoare nepriceputa care lustruieste zadarnic imaginea plina de pete a Romaniei. A scris de bine, a scris cand e nevoie, e de-al nostru, te poti baza pe el, iti dau si tie, imi dau si mie, nu ma uiti la o nevoie - iata criteriile pe care se subventioneaza cultura - din banii publici (nu foarte diferit, poate, din banii privati, pentru ca suntem in aceeasi tara). Iata criteriile pe care se dau distinctii, premii, se fac avansari, se fac coalitii, gasti, retele, mafii. Si, in acest timp, pentru munca lui de luni de zile un autor poate fi platit cu 250.000 de lei, iar daca ii apare o carte, cand editorul este generos, isi poate lua o sacosa de exemplare in spinare. Unde sunt bursele pentru tineri, subventiile pentru carti de debut, rezidentele pentru traducatori, premiile date pe merit (meritul cartii, nu interesul, nu dusmania, nu afectiunea fata de un autor)? Situatia este mult prea grava, necinstea, imoralitatea sunt mult prea extinse, pentru ca sa le pui doar in carca unui partid politic, doar in spinarea factorilor de decizie. Mi-amintesc ca a fost imposibil sa fiu primita pentru problemele acestui supliment cultural intr-o audienta la ministrul Culturii al unei guvernari pe care initial o sprijinisem. Renuntasem sa ii mai cer audienta, cand m-a reperat imediat dintr-o sala plina de lume, avea el o problema, cauta semnaturi de sustinere pentru o functie internationala: fireste, n-avea nici o sansa sa o obtina, dar a risipit timp si bani intr-o lupta inutila. Si nu am spus nici un cuvant despre incompetenta (inclusiv incapacitatea de a-si masura propria incompetenta) a autoritatilor culturale. A te ocupa de cultura intr-o functie publica inseamna sa servesti interesul practic al comunitatilor, in cautare continua de legitimare, de propulsare in competitia internationala tot mai acerba. Pentru ca, pana la urma, cultura (buna, neaparat buna) chiar ajuta imaginea unei tari. Foarte reticenta, ca nu cumva tara pe care si-o critica permanent sa se impauneze cu premiul sau, detinatoarea Premiului Nobel pentru Literatura pe 2004, extravaganta Elfriede Jelinek, n-a avut cum sa impiedice ca in aceasta era a publicitatii numele Austriei sa intre in atentia publica odata cu numele ei.
(lansare de carte)
O carte profund umana
Marti, 5 octombrie 2004, la libraria Carturesti din Bucuresti a avut loc lansarea cartii Soniei Larian Bietele corpuri, aparuta la Ed. Polirom. La acest eveniment au participat: Adriana Babeti (autoarea prefetei de la prima editie a cartii, in 1986), Ileana Malancioiu, Gabriel Dimisianu si Nicolae Prelipceanu.
Adriana Babeti: In catalogul pregatit pentru acest eveniment, in dreptul capitolului sau paginilor dedicate Soniei Larian scrie "un clasic necunoscut". Sonia Larian mi se pare unul dintre cei mai nedreptatiti autori romani inca in viata. Mi se pare nedrept ca in bilanturile care se fac literaturii noastre, prozei noastre de pana in '90, numele domniei sale este de mult prea putine ori amintit. Nici macar generatia tanara de prozatori, care exceleaza printr-un fel de disectie a corporalului, o voluptate a senzorialitatii, a acestui sentiment de destramare, de dezagregare, n-o pomeneste macar o data. Bietelor corpuri este cartea unei experiente tragice, este de fapt cartea experientei pe care o poate face fiecare dintre noi, cu o singura conditie: sa aiba o hipersensibilitate, o hiperacuitate a perceptiei propriului corp si a corpurilor din imediata lui vecinatate. E cartea unui corp care s-a nascut deja batran, aceasta fiind una dintre obsesiile cartii. Mai mult decat atat, este o carte despre batranete si moarte. Daca se va face vreodata un repertoriu tematic de acest tip in literatura romana, cap de serie, si chiar as indrazni sa spun capodopera a genului, e Bietele corpuri. Ritmul in care noi imbatranim si, de fapt, ne dezagregam corporal este paradoxal. Fetusul imbatraneste mult mai repede decat embrionul. Copilul care se naste imbatraneste mult mai repede decat tanarul. Tanarul imbatraneste mult mai repede, mult mai accelerat decat batranul. Cel mai incet imbatraneste, de fapt, batranul. Sonia Larian are o varsta matura atunci cand scrie cartea si totusi perceptia acestei stari de destramare din jurul ei este de-o acuitate incredibila pentru un om care, presimt din carte, are o vitalitate si o sete de viata iesite din comun. Atat doar ca-i inregistreaza discret pe cei din jur: mama, tata, bunicii, prietenele, colegele de scoala, pe propriul sau sot Pufu, nu in ceea ce ei edifica, in ceea ce ii edifica pe ei, ii intremeaza, ii consolideaza, ci in ceea ce-i destrama si-o destrama si pe ea alaturi de ei. Este o carte despre boala. Aproape fiecare pagina este altfel decat ar scrie Tolstoi - toti prozatorii viseaza sa scrie macar o Moarte a lui Ivan Ilici. Fiecare pagina este povestea unui fel de Ivan Ilici, care se stinge incet, treptat, din cauza unei boli, a unei suferinte sau din pur si simplu faptul ca traieste. Nu este o carte greu de citit, este insa o carte greu de clasat, de indurat, e o carte care nu se uita usor, pe care, daca o duci pana la capat, in fragmentaritatea ei, te impovareaza la modul acela in care literatura ca un miracol intra in tine si te locuieste. Pe mine m-a locuit din 1986 pana cand am recitit-o si am rescris despre ea. S-a spus ca este un roman de familie, poate una dintre cele mai postmoderne carti, scrise fara sa aiba constiinta postmodernitatii. Sonia Larian nu este un mare teoretician, ci un prozator extraordinar. Romanul exceleaza prin cultura, imaginatie epica, inventie a descriptivitatii, cum foarte putine proze de dinainte de '90 au existat in Romania. Este o carte usor informa, cu o structura enorm de greu de explicat. Despre ce este vorba in acest roman? Despre suferinta, despre boala, despre moarte, despre suferinta, despre boala, despre moarte. Cine sunt personajele? O puzderie de personaje. Cine este naratorul? O multime de femei: Gelsomina, Ariana 1, 2, 3, Sonia. Sunt notatiile diurne sau nu, zilnice sau nu, ale unei fapturi enorm de fragile, ale unei femei cu totul si cu totul exceptionale, care are curajul sa se ascunda. E un mare curaj sa te ascunzi in spatele unui pseudonim si sa te dezvalui apoi bucata cu bucata, ecorseu dupa ecorseu intr-o carte. Bietele corpuri este o carte mare care rezista si la o relectura, iar tema ei va rezista cata vreme vom trai si vom muri.
Un amestec de viata si moarte
Ileana Malancioiu: Adriana Babeti a spus ca este vorba despre o carte greu de clasat. Eu cred ca nu este nici o carte usor de citit. Bietele corpuri este o carte care se descopera mai bine abia la a doua lectura. Autoarea incepe inca din primele pagini sa vorbeasca ca si cum ar sti numele personajelor despre care vorbeste, care, altfel, sunt un singur personaj. Cele mai multe, Gelsomine, Sonii, Stele, sunt personaje feminine, sunt practic autoarea in mai multe forme de emitenta, mai multe ipostaze ale ei, care nu apar la un moment dat, si a caror punere fata in fata se repeta intr-o forma foarte vie, specifica autoarei. Daca intr-o carte foarte buna, cum este Lumea in doua zile, avem doua existente ale autorului, una domestica si una fantastica, aici avem nenumarate existente, toate si domestice, si fantastice in acelasi timp. Sonia Larian a avut avantajul si dezavantajul de a fi sotia lui Lucian Raicu, pe care eu il socotesc unul dintre cei mai mari critici ai perioadei in care am scris eu si in care ne-am format cei mai multi dintre noi. Avantajul era ca putea comunica la nivelul de sus cu unul dintre cei mai inteligenti oameni, cei mai apropiati de literatura, care putea vedea personajele celor mai mari scriitori din interior; dezavantajul - ca intotdeauna exista suspiciunea: daca se scria foarte bine despre ea se spunea "nu cumva se scrie fiindca este sotia lui Raicu?". Cele doua carti ale ei, Biblioteca fantastica si Bietele corpuri, au produs mari suspiciuni cand au aparut, pentru ca nu se mai inscriau in genul literaturii pentru copii in care si-a facut debutul. Despre Biblioteca fantastica multi au crezut ca este tot o carte pentru copii, pentru ca mergea pe animalele din fabule, din mituri. Pana cand cititorul intelegea ca e vorba de cu totul altceva, de un comentariu extrem de elevat, cu umor, cu inteligenta, cu patrundere foarte adanca, se termina cartea. Bietele corpuri incepe mai greu, dar se construieste cu o idee extrem de mare. Adriana Babeti spune in prefata ca nu se putea scrie in 1986 despre aceasta carte si pentru ca in ea se vorbea despre o familie burgheza evreiasca, personajele fiind in mare parte din acea lume. Eu as zice ca este mai mult decat atat. Sonia Larian te forteaza sa intri in aceasta lume cu o lectura deloc usoara, te introduce intr-un mediu care nu este al tau si in care nu te simti confortabil. Este o carte profund evreiasca, dar profund umana, fara a fi insa o carte militanta. Se situeaza cumva la antipodul unui autor care a avut infinit mai mult succes, cum este Norman Manea, care scrie o carte militanta avand ca subiect persecutia evreilor. Bietele corpuri este o carte evreiasca in care suferinta evreilor este cumva pusa in rand cu suferinta umana in general. Se vorbeste in aceste pagini despre antropofagie, despre canibalism, si toate astea se aduna cumva ca forme denaturate ale suferintei umane, ca forme de amplificare a suferintei, cu care oricum ne nastem, pentru ca ne nastem muritori, dar ele se aduna pe abatere, pe modul de a visa raul, de a visa moartea in anumite perioade. Este o carte pe care cred ca nimeni nu o putea comenta, chiar cu incepere de la data respectiva, pentru ca pune semnul echivalent intre cele doua dictaturi. Exista un jurnal al Gelsominei, care noteaza toate datele importante pentru ascensiunea hitlerismului, care reapare in fundalul cartii. Lumea merge normal, oamenii traiesc, unii mor, dintr-un motiv sau din altul, dar exista ideea ca pluteste in aer crima si corpul o resimte mai rau decat sufletul. Cu sufletul si cu mintea poti sa incerci sa face abstractie, corpul insa nu o poate face. Cand crima pluteste in aer, ea este respirata de toti si nu se poate face abstractie de ea. Suferintele trupesti apar inca de la nastere. Prima pagina a cartii vorbeste despre un vis, despre o marturie, i se transmite unei matusi moarte sa comunice ceva. Ideea se axeaza de la inceput pe suferinta trupeasca. Aceasta matusa avea un fiu, ce apare in carte cu numele Putregaiul; ea suportase o sarcina toxica si inca de la nastere mama si fiul se omorau reciproc, iubindu-se foarte mult in acelasi timp. Romanul abunda in cultura, in educatie burgheza, dar nu in sensul foarte bun al cuvantului, al modului de a te comporta in societate, al felului de a reactiona la ceea ce se intampla in jur. Sonia Larian nu se multumeste sa spuna lucruri grave despre o societate, despre o dictatura sau despre alta. Le reda prin personaje, printr-un simt extraordinar al concretului. Apar discutii despre naufragii, plecand de la cele din carti: naufragiul privind falsificatorii de bani, pe urma se ajunge la naufragiul unor oameni dintre cunostintele ei care mor. Ideea este ca nimeni nu moare odata, cand se pierd in neant ei oricum se despart si fiecare moare singur. Insa lucrul cel mai puternic care s-a spus in cartea aceasta si care cred ca nu se putea discuta atunci este ca exista o legatura puternica intre toate felurile de dictatura si pornografie, exista un soi de dorinta a celor care accepta moartea colectiva, fortata cu pornografia, care inseamna in cele din urma o umilire a trupului. Puterea cartii sta in acest amestec de viata si de moarte, care este continuu, de la inceput si pana la sfarsit, si in lumina care ramane totusi dupa toate acestea. Este o carte care vorbeste tot timpul despre moarte, dar nu este neagra. Personajele despre care vorbeste se salveaza; mama, care este pisica in carte, ramane o figura extrem de luminoasa. Desi si ea dispare, despre moartea ei se vorbeste mai putin. Tatal are acea indoiala de care nu scapa niciodata: dar daca tot murim, ce mai conteaza? La un moment dat, este expusa o teorie conform careia viului nu i se opune moartea, ci i se opune fizicul, mineralul. Si totusi, in pofida mortii, in pofida dictaturilor, personajele cartii raman frumoase. Cartea se incheie cu o idee de salvare, cu o reluare a unei lecturi si un portret in care vorbeste despre o teorie a reinvierii pasarii Phoenix.
A consemnat Gabriela Zafiu
(literatura)
IOANA IERONIM
Echinox de toamna
Poeta si traducatoare. Secretar, Centrul PEN Roman. Debut cu Vara timpurie (ed. Cartea Romaneasca, 1979); volum selectiv Munci, zile, alunecari de teren (prefata Alex. Stefanescu, ed. Masina de scris, 2001). Triumful Paparudei (ed. Litera, 1992); poezie narativa, volum aparut in traducere, Triumph of the Waterwitch (engl. Adam J. Sorkin, Bloodaxe, Marea Britanie, 2000) nominalizat pentru Premiul Sir Weidenfeld, Oxford, si prezentat in lectura publica de ministrul pentru Europa al Marii Britanii, Cambridge, 2003. A colaborat cu artisti americani si români la crearea de spectacole multimedia (New York, Washington, Bucuresti, Brasov). Piese multimedia de compozitori din SUA: Mark Mellits (dupa poeme electronice) si de Tom Beyer, John Gilbert si Dinu Ghezzo, dupa poemul Aeneas... Videopoeme: Lentila unui bob de roua si Silabe omnivore (muzica/imaginea Tom Brandus, Adrian Tabacaru), 2004.
Aeneas intre ocean
si marea interioara
Canta muza calatoria si omul plecat
din cetatea scufundata
purtandu-si parintele in spate, fiul
de mana
din glasul limpedei dimineti canta-l
tu, din rapile noptii din
fluier duios si lira, din orga de
lumini, clavecin, ocarina
din sintetizator si clapa
sa-l canti pe el cu sunet de chimval
calatorind peste orice vama
precum Aenea insusi calatori
in trupul tanar purtand fantasma
lumii celei vechi si fantasma lui
maine, alipite
frunte la frunte umar la umar
canta-l pe cunoscatorul razboiului si
aducatorul pacii
care-a facut la loc prielnic a se naste
din madulare vii pana ieri
insangerate
orasul cel nou, imperiul cat lumea
canta-l pe cel nedespartit de scoica
gasita in golful copilariei
lucea dupa furtuna sub alge
putregaioase ghiocul
soptindu-i ecoul tarmurilor multiple
ii parea pe atunci ca intrezareste
- sub tarana subtiata de jocul
atator copii -
statui cu ochii solari deschisi in
bezna
asteptand peste cateva ere sa le
gaseasca
invelite-n luciu de roua ca in ziua
cea dintai
cu ochi la fel de mari el silabisea
taina varsarii fluviului in mare, fata
apei somnolenta
salbatica fierbere a vietii dedesubt
clepsidra intre tata si fiu
uneori rasturnata
Din Troia a plecat Aeneas acum mii
de ani, se spune
suflat peste vami ca papadia
campiilor elizee
- din alte cetati mai plecase el,
salvator
a lasat mai apoi si alte orase in
urma
purtand fantasma lumii vechi, a
nenascutei lumi
lipite una de cealalta in trupul
tanar
Canta calatoria prin ecranul mai
subtire ca
aripa ingerului ca inotatoarea
- kilometrajul dat aproape la zero
in peisaj virtual
un sunet reverbereaza luntrea ca un
instrument muzical
il poti recunoaste si parca nu
- tu astazi canta-l pe el, aceasta
vama
cum isi poarta pe umeri parintele
si de mana un fiu
Prieteni poeti
"Cu prietenie si emotie", "in semn
de statornica"
"admiratie si incredere", "colegiala
afectiune...",
"cu bucuria intalnirii"
..."reintalnirii"
am luat cartile de poezie din casa
veche in casa noua
si
asezata sub prelata camionului,
desfac pe rand
prima coperta, recitesc dedicatiile
cuvintele traducand
mai putinul mai multul decat
asa cum le-au scris ei pe genunchi,
pe un colt de masa
de viata
acopar insemnarile lor cu toata
palma -
dincolo de grabitele randuri o lume
imi izbucneste in fata
darul cuvintelor - darul cel mai
bogat
in vremuri sarace
atat de multi dintre ei au si trecut
Dincolo
incat, la mijlocul vietii
(mijlocul vietii... ?)
mai multi prieteni avem sub ierburi
cum observi tu, prietene
decat in lumina care pe toti ne-a
cunoscut
De la fereastra
se vede cerul
Fluxul - refluxul de seara si
dimineata
pasarile poarta multiplicat in penaj,
deasupra cetatii
soarele
cand el pentru noi pe pamant a apus cand el pe pamant inca n-a
rasarit
stolurile orasului, harta
nenumaratelor chipuri ale
luminii
deasupra noastra
- viata lor masurata
masura tandra a fiecarei zile,
pentru mama
Rewind
Parc-aveam ochii lipiti auz infundat
limba legata hau!
spune Cateaua Alba
Cand?
Cand si cum au furat iarba fiarelor
oscioarele soarecii pasaretul aripile
din seif
cum au ajuns pa-na-a-ici
fara ordin fara martori sau radare
fara text fara texte
si eu n-am mirosit?
Hauu, spune Cateaua Alba care si-a
ascuns puii la temelie
si a mancat jumatate din ei
asta-iarna pe frig
Hau! Studiam piata iubeam
dormeam
fatam credeam a trai - viata e vis
- dreptul datoria
Hauuuu, rewind
Zbor peste ocean: variatiune
Flacara pana la cer
ziua se consuma intr-o intensa clipa
ca purtatorul de bomba sinucigas
ecranul ferestrei cuprinde terra
mater
portretul ei noptatic plin de sete
bucurie scarba spaima
rotund
si manzul sacru in alergare
albastrul adanc pulseaza, substanta
lichefiata,
apa cer pamant in retorta
pregatindu-se
de un nou inceput
stewardesele soptesc intre ele
au ajuns in sfarsit sa-si pregateasca
un drink
siruri de oameni cu ochii acoperiti
cufundati in torpoare si umbra
sub spotul aprins o fata stransa-n
centura de siguranta
zumzetul indescifrabil al castilor
infipte adanc in ureche
- in absenta prezenta lui, nevazuta
Lebada
imperceptibil unduieste gatul Ledei
in aceasta insula zburatoare ma
gandesc la sihastriile de-acasa, suspendate intre cer si pamant
sapate in stanca cioplite dintr-un
lemn
apa izvorand in mici altare de
piatra
pentru mai multe credinte
mai multe ere,
le vom revizita...
si tipul asta alaturi muta pe laptop
un fel de schelete, de pomisori:
ce-or fi reprezentand?
scheme de institutii? arbori
lingvistici vieux style?
fluxuri de capital? circuite pe creier?
sondaje de opinie? unde? cand?
- sper ca nu incearca si el sa
citeasca ce scrie
pe ecranul meu
asa cum incerc eu sa-l descifrez
Ma gandesc la prietenii de peste
ocean
cum spun ei ca noi astia din Europa
de Est
tindem sa fim paranoici - o
diferenta culturala.
Dar cum numesti, intreb, acele
situatii cand
"paranoici" fiind, avem dreptate
- dupa cum s-a dovedit?
Vibrarea lucrurilor nenumite
strapunge carnea vie, oarba
Poti surprinde nuanta de sens in
cuvintele de la antipozi
in limba materna a strainului?
Poate compensezi prin simplul fapt
de a fi viu.
A fi viu
a intelege gresit
Dedesubt, constelatii in curgere
clepsidre de lumina
- una cate una vocea pilotului le
numeste
cu nume de orase
Crepusculul din cer se ingusteaza
ca vesmantul unei femei arabe
dumnezeirea ne atinge cu privirea
prin taietura fugara
(interviu) JIRI GRUSA*
Nu trebuie sa acceptam o lume bivalenta, primitiva
N. 10 nov. 1938, Cehoslovacia o studii de filosofie si literatura la Universitatea Carol, Praga; doctor in filosofie (1962) o co-fondator al primei reviste literare necomuniste, TVÃR, (unde au publicat Klaus, Havel, Uhde etc.), interzisa curand dupa aparitie; ciocnire cu nomenclatura politica si literara din cauza articolului sau dedicat prozei staliniste a anilor '50 (1964); co-fondator, in 1965, al revistei pentru tineret, SeÅ¡ity (Caietul de notite), interzisa in 1969; redactor al editurii Nove knihy (Carti noi) (1965); activitate de jurnalist, poet, prozator, eseist si traducator; colaboreaza la saptamanalul Zitrek (Maine), publicatie suspendata la sfarsitul anului 1968; a participat la Primavara de la Praga in 1968; arestat timp de peste 2 luni, dupa publicarea fragmentelor din romanul Mimner, la SeÅ¡ity (1969); in 1970 i-a fost interzisa activitatea profesionala; sub regimul Gustav Husak, a lucrat ca muncitor in constructii; semnatar al Cartei '77; intre 1972-1980 a lucrat pentru publicatia samizdat Edice petlice (Lant editorial); a publicat, in ceha si germana, O ora de speranta (1978); dupa publicarea primului sau roman, Dotaznik (Chestionar), a fost arestat si, la interventia scriitorului german Heinrich Boll, a fost eliberat in decembrie 1980, fiindu-i permisa si calatoria in SUA o in 1981, cand era in strainatate, autoritatile cehe i-au retras cetatenia cehoslovaca, impotriva vointei sale
As vrea sa imi evocati viata dvs. de scriitor ceh in regimul comunist.
In Romania nu e greu de imaginat cum traia un scriitor sub un asemenea regim. Diferenta ar fi doar ca regimul din Romania era si mai rau decat cel pe care-l aveam noi. Dar si regimul nostru era suficient de prost ca sa complice viata scriitorilor. Rolul literaturii cehe intre 1960-1970 era foarte important, pentru ca cehii au incercat sa schimbe intr-o oarecare masura sistemul. Poate fi privita ca o incercare naiva de schimbare, dar pentru literatura, pentru textele pe care le-am scris, a fost o schimbare importanta. Am fondat prima revista literara noncomunista (Fata) in 1964, intr-o perioada in care exista o asteptare pentru asa ceva. Dupa atacuri polemice din partea regimului si mi s-a interzis publicarea. De trei ori in viata mea am fost pedepsit, prima data mi s-a interzis publicarea, dupa desfiintarea revistei Fata, a treia oara am ajuns la inchisoare. Am infiintat apoi o alta revista literara (Carnet de notite), interzisa dupa invazie, in 1969, asa ca am inceput sa public in "samizdat". Din cauza romanul meu (Chestionar), am ajuns la inchisoare. Mai tarziu, romanul a fost tradus in mai multe limbi. Cat timp eram in inchisoare, Heinrich Boll a scris o scrisoare autoritatilor de la Praga. Acestea si-au dat seama ca pedepsirea mea va imbunatati pozitia cartii, asa ca m-au eliberat, dar am fost fortat sa parasesc tara. In timpul calatoriei mele in Europa si in Statele Unite, am fost expatriat si fortat sa traiesc in afara tarii. Acesta este motivul pentru care noile mele carti - poezie, eseistica, nu romane - au fost scrise in germana. Romane am scris numai in ceha. Profesiunea mea germana a constat in versuri si eseistica. Cartile mele au avut unele ecouri si acesta este motivul pentru care am ajuns membru in trei organizatii PEN (cea germana, cea austriaca si mai tarziu cea ceha). In 1989, am fost chemat in tara de grupul in care facea parte si Vaclav Havel. Eram aproape din aceeasi generatie, deci am fost foarte legati. Sunt mai tanar decat Havel doar cu doi ani, nu e o diferenta prea mare. Havel a fost inchis in timpul sederii mele in Germania. Am primit scrisori de la sotia sa si de la un editor german care ma intreba daca nu as vrea sa ma ocup de ele. Aceasta a fost prima editie in germana a Scrisorilor catre Olga. Eram inca in legatura cu autorii interzisi de la Praga.
Libertatea este oportunitatea de a-ti cauta fericirea in felul tau
Era foarte complicat sa ai astfel de legaturi?
Nu era complicat sa ai legaturi, era complicat sa le ai si sa nu pui in pericol persoanele respective. Eu eram de pe atunci un fel de ambasador ceh in Germania. Din acest motiv, Havel m-a numit imediat dupa revolutie ambasador. Am fost pana in primavara acestui an ambasador cehoslovac si apoi ceh in Germania si Austria. Sunt inca destul de activ la Ministerul Afacerilor Externe, in calitate de consilier pe probleme europene.
Ati fost vreodata dezamagit de schimbarea de dupa a 1989?
Este o intrebare buna. Dar nu sunt dezamagit. Am trait in Vestul Europei si imi pot imagina iluzia pe care au avut-o cei din Est. Era o iluzie modul cum priveam Occidentul, ce asteptam de la libertate. Libertatea e dificila si, in orice caz, nu este echivalentul bogatiei, este doar oportunitatea de a crea ceva. Popoarele din Europa de Est trebuie sa inteleaga ca societatea vestica e o societate bogata - in sensul bogatiei materiale. Societatile noastre nu au decat libertatea. Dar este foarte important sa ai libertatea, pentru a putea construi ceva sanatos si bogat. Sigur, nu e usor, acesta este motivul dezamagirii. Libertatea nu e automat un mod de viata bogat. Libertatea e oportunitatea de a-ti cauta fericirea in propriul tau fel, fara sa-l intrebi pe Ceausescu cum sa o faci. Societatea noastra a fost bazata pe un mod invechit de a privi viata: exista un stapan si el are grija de mine. Dar asta nu e libertate. Nu inseamna ca fiind liberi, doar ne-am schimbat stapanul.
In Romania sunt multi oameni care erau la putere in perioada comunista si sunt la putere si acum. Erau in conducerea Partidului Comunist sau a Securitatii, iar acum sunt capitalisti. Este normal?,br
Ce este normal? Pot eu spune ce este normal si ce nu? Este de fapt vorba despre dreptate si echilibru. Este de fapt prost si periculos, pentru ca acestia sunt oamenii trecutului, fara notiunea de libertate. Ei au tinut discursuri despre capitalismul rau, iar acum schimba cu propriile lor maini socialismul in privatizare. Natiunea nu e cea mai importanta categorie din lume. Cea mai importanta e personalitatea si libertatea personala. Drepturile omului sunt drepturile persoanelor individuale. E un tel maret, aproape religios sa fii liber. Dar nu este un nivel pe care il atingi automat, daca ii elimini pe vechii guvernanti. Este foarte important sa-l elimini pe Ceausescu, dar eliminarea lui nu este o garantie ca obtii o societate bine structurata. Pentru aceasta e nevoie de trei generatii.
Tinerii din ultima generatie sunt educati in libertate. Majoritatea nu inteleg insa sau nu sunt interesati de ce s-a petrecut in Romania. Ati intalnit si in tara dvs. acest fenomen? Tinerii nu sunt interesati de politica, ci doar de bani, cariera, divertisment. Aceasta inseamna schimbarea?
E o mare schimbare, pentru ca primul pas catre libertate este sa ti se permita sa nu fi interesat de politica. Daca esti interesat de bani inseamna ca esti interesat de o lume in care pozitia ta va fi masurata. Nu poti spune "sunt un om minunat pentru ca sunt un om minunat". Trebuie sa arati ceva, sa masori ceva, iar banii sunt o masura a realizarilor. Nu inseamna automat ca, daca esti bogat, esti un om mai bun, dar exista o posibilitate de a masura aceste doua elemente. Cel mai periculos lucru din lume este ca bogatia sa fie automat recunoscuta si declarata ca un scop al societatii bazate pe un anume tip de oameni (membri ai partidului, membri ai natiunii etc.) Daca oamenii castiga bani, la sfarsit vor fi fortati sa isi compare realizarile. Iar realizarile cu ajutorul banilor sunt un lucru bun, dar nu reprezinta decat un inceput. Multi oameni sunt convinsi ca, daca pot fura bani, sunt mai buni, mai realizati decat altii. In aceste tari, mai ales oamenii vechiului regim au posibilitatea de a profita de o oportunitate sau alta. In toate aceste tari e acelasi pericol. Dar avem sansa sa traim in Europa. Suntem destul de multumiti sa devenim natiuni din ce in ce mai mici, nu prea importante, pentru ca avem sansa sa nu putem strica o haina noua cu atitudinea veche. Vom fi fortati, mai devreme sau mai tarziu, sa punem de o parte hainele vechi. Eu sper ca vom fi fortati mai devreme. Dar aveti dreptate, nu e usor pentru mine sa vad in jurul meu tot "tipii rai" din politica ceha, care m-au expatriat, m-au tratat ca pe un tradator al natiunii. Nu e usor pentru mine sa inteleg ca azi ei sunt cetateni la fel ca mine. Trebuie sa accept insa si sa lupt pe nivelul libertatii pe care am reprezentat-o la momentul cand m-au trimis la inchisoare si in exil.
E o schimbare de valori radicala? Sau nu foarte radicala?
E o schimbare radicala de valori, pentru ca traim sub domnia istoriei. Lumea creata acum 3.000 de ani era agrara. Dar acum traim intr-o lume a tehnologiei, a ADN-ului, a robotilor. Toate aceste inventii ne vor schimba viata radical. Este un pericol si acesta, oamenii nu sunt pregatiti pentru o schimbare atat de mare, pentru ca in aceasta lume devenim din ce in ce mai mici. Nu poti sa creezi o economie nationala, nu poti sa salvezi un stat national pe vechea baza a nationalitatii si suveranitatii. Trebuie sa cauti alta combinatie. In secolul trecut, lucrul cel mai important era sa produci ceva de mancare. Lumea de acum ar putea fi foarte periculoasa. Nu fac o prognoza optimista, ma rezum la o descriere. Trebuie sa schimbam viziunea generala intr-un mod care sa ne permita sa continuam ceea ce a fost mai bun din trecut.
In Romania, oamenii nu vor sau nu pot sa aleaga intre Statele Unite si Europa: uneori din oportunism, pentru ca au nevoie de ajutorul Statelor Unite, alteori datorita mitologiei Americii.
Dar ce sunt Statele Unite? Statele Unite sunt cultura europeana expulzata. Europenii au parasit Europa din cauza sistemului ei agrar si feudal. Deci, SUA sunt o parte a culturii europene. Poate exista o competitie intre America si Europa, dar o competitie nu e automat ceva rau. Sunt de acord, nu e usor pentru oameni ca noi sa faca o alegere.
Cateva cuvinte despre problema terorismului.
Terorismul este o atitudine bivalenta fata de lume bazata pe ideologia binelui si raului, pe un text sfant. O lume in alb si negru. Acest discurs este transmis lumii intregi cu instrumentele tehnologiei moderne. Lumea noua ar fi trebuit sa fie o lume a polivalentei, nu a bivalentei. Intr-o lume polivalenta nu poate exista un adevar general pentru toti. In lumea noua, complexa, nu poti exista fara a fi acceptat celelalte viziuni, fara a avea o legatura transparenta. Pentru noi conflictul este foarte dificil si exista pericolul ca, luptand contra bivalentei, sa devenim si noi bivalenti. Problema este cum sa salvam polivalenta cu atitudinile noastre bivalente. Aceasta e o intrebare. Nu trebuie sa acceptam o lume primitiva bivalenta.
Sunteti optimist?
Sunt un pesimist foarte experimentat. E o pozitie aproape optimista.
Va asteptati la caderea comunismului?
Da. Am scris despre ea in textele publicate in Germania. Putini oameni din Germania m-au crezut atunci. Am scris in 1985 un articol despre unificarea Germaniei si am fost sunat de la München si intrebat daca fac glume.
Care este locul literaturii in aceasta lume?
In ochii mei, literatura este o meserie care nu permite nomenclaturilor de pretutindeni sa omoare limba. Suntem oameni care folosim limba intr-un mod propriu pentru a o mentine libera. Acest lucru va rezista.
Ce inseamna pentru dumneavoastra PEN?
Munca noastra, a unei organizatii comunicationale ca PEN, care lupta pentru libertatea de expresie, este foarte importanta. In ochii mei, libertatea de expresie e libertatea polivalentei, eliberarea fata de ura. Aceasta este meseria viitorului. Iar lumea devine din ce in ce mai mica.
Dar libertatea de a exprima violenta?
Asta nu este libertate. Libertatea de expresie nu este libertatea de a uri. E usor sa scrii texte profetice de propaganda, spunand ca acesta e adevarul. Toti cei care nu cred acest mesaj trebuie diabolizati, trebuie distrusi. Acesta este cel mai vechi fel de a scrie literatura, dar nu este modul pe care il promovam noi. Pot accepta ca esti de religie crestina, daca nu vrei sa ma convertesti la aceasta religie. Sau, daca avem aceeasi credinta, nu avem voie sa le spunem celor care sunt convinsi ca Allah este cel mai bun Dumnezeu ca nu au voie sa-l aiba.
PEN este deschis si unor persoane cu convingeri ultranationaliste sau care au un discurs al urii?
Nu. Cu multi ani in urma, mi s-a spus ca tin discursuri de ura. Acum sunt presedintele PEN Club International. Care e definitia? Fiecare regim din lume, daca aude un alt discurs decat cel sustinut de el sau o alta descriere a situatiei, va spune ca autorul discursului este un calomniator, o persoana care incita.
Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu Conferinta Centrului PEN sloven de la Bled, mai 2004
(muzica)
Nightwish la Bucuresti
Sala Palatului arhiplina, armonii simfonice si riff-uri de chitara electrica, ritmuri rock, un spectacol impresionant de lumini si, peste toate acestea, o voce de aur - asta a fost, pe scurt, concertul pe care trupa finlandeza Nightwish l-a sustinut pe 19 noiembrie in fata catorva mii de romani. Nightwish se bucura de o popularitate extraordinara pe tot globul, iar Romania nu face exceptie. Trupa a luat fiinta in 1996, cand Tuomas Holopainen (clape) si Ernno "Emppu" Vuorinen (chitara) au apelat la Tarja Turunen sa cante cu ei in ceea ce se intentiona sa fie doar un proiect de muzica acustica. Numai ca vocea Tarjei, formata pentru muzica clasica, l-a determinat pe Tuomas sa se orienteze catre rock. Celor trei li s-au alaturat Jukka Nevalainen (baterie) si Sami Vanska (bass), care a fost inlocuit in 2001 de Marko Hietala. In cei 8 ani de la infiintare, Nightwish au scos 6 albume de studio, doua albume live, doua DVD-uri si mai multe single-uri. Trupa a fost rasplatita cu numeroase discuri de aur si platina, turneele Nightwish bucurandu-se de un public numeros si entuziast. Concertul de la Bucuresti, organizat de Fundatia Aquarius, face parte din turneul Once upon a Tour, care promoveaza ultimul album de studio al trupei, Once. Turneul mondial a demarat in iunie 2004, cuprinde 150 de concerte in 28 de tari si se va incheia la sfarsitul anului 2005. Biletele, puse in vanzare la inceputul verii, s-au epuizat cu doua luni inainte de spectacol, desi pretul nu a fost unul modic. In ciuda faptului ca Sala Palatului nu este cea mai buna locatie pentru un concert rock (din cauza acusticii si a scaunelor care nu pot fi scoase), publicul roman s-a simtit excelent la show-ul Nightwish. Dovada stau aplauzele prelungite, scandarea in repetate randuri a numelui formatiei, cunoasterea versurilor melodiilor. Trecand de la pasaje lirice la momente de o intensitate dramatica, de la pian la solo-uri de chitara, Nightwish au dat dovada unui talent de exceptie. Cei cinci muzicieni de pe scena au comunicat foarte mult cu publicul, pe care l-au incantat, timp de o ora si jumatate, prin muzica. Vocea de soprana a Tarjei Turunen a dat o culoare aparte muzicii rock de pe scena. De fapt, este a doua oara cand Tarja Turunen se afla in Romania; in primavara, ea a participat la festivalul de lieduri Nopti Scandinave, care a avut loc tot la Bucuresti. La sfarsitul concertului, dupa ce trupa s-a inclinat in fata audientei, am avut senzatia unui spectacol complet, sustinut de muzicieni profesionisti, care au fermecat si s-au bucurat de un public de nota 10.
Razvan Braileanu
(interviu)
"22 cultural"
(arta)
Centrul Cultural Palatele Brancovenesti din Mogosoaia gazduieste, incepand din 10 octombrie a.c., o inedita expozitie de grup semnata Florin Mitroi (pictura) si Ioan Cuciurca (grafica).
Prezenta discreta in peisajul artistic contemporan romanesc (expunand mai mult in strainatate: Franta, Germania, Austria, Italia, Belgia, Olanda, Spania, Portugalia, Finlanda etc.), Florin Mitroi (1938-2002) este creatorul unei opere austere, esentializate la maximum. Il intereseaza arhetipul, conceptul, abolirea oricarui narativ, mai ales spre sfarsitul vietii, cand lucrarile sale apar din ce in ce mai sintetizate. Obiectele, fixate intr-un spatiu bidimensional, au rezonante in memoria afectiva a artistului; contururile lor sunt ferme, tusa neagra fiind, de cele mai multe ori, cea care despica planul, indiferent de materia folosita: tempera pe panza, pe hartie, pe sticla, pe tabla decupata sau, mai ales, pe lemn. Asa sunt, de pilda, Vas cu flori (1973), Cauc ('79), Barda (90), Potir ('91), Ulcior ('95). Apeland la mijloace tehnice rudimentare, inlaturand orice detaliu, artificiu sau context, pictura lui Florin Mitroi recurge in special la tonuri reci, terne, foarte concentrate. Nu intamplator, privitorul simte, de multe ori, ca obiectul din fata lui devine simbol. In aceeasi situatie se afla si portretele sale, extrem de grave, de purificate, aproape atingand minimalismul. Daca in anii '80 figurile acestea aminteau, prin calmul interior pe care il degajau, de sfintii din icoanele populare romanesti - Femeie torcand ('77), Portret de fata, Portret in rosu, Figura ('78) -, o serie de chipuri umane realizate in 2000 par desprinse dintr-o lume indoliata, chircita de grotesc si suferinta, incapabila sa dea un sens existentei; sunt cateva trasaturi ale acestei perioade care ii evoca privitorului fondul de inspiratie al expresionismului german "marca" Die Brücke, de pilda tensiunea interioara similara celei care il facea, la inceput de secol XX, pe Emil Nolde sa-si subintituleze unul din tablourile religioase: "frumusetea urata pictata". De altfel, nu trebuie uitat ca Florin Mitroi este, alaturi de Horia Bernea sau de artistii din grupul Prolog, unul dintre creatorii romani profund atasati crestinismului ortodox, caracterului sacru al operei artistice.
In 2003, in Germania, sub titlul Noua arta din Romania, avea loc o expozitie care reunea cateva din lucrarile lui Florin Mitroi si ale lui Ioan Cuciurca (n. 1948). Acesta din urma este atras indeosebi de tehnica desenului grafic, iar nenumaratele sale opere in creion, mina de plumb, tus sau gel pe hartie sau carton calatoresc foarte mult in strainatate: la Barcelona, unde obtin Premiul international de desen "Joan Miró" ('78, '79, '80), Edinburgh ('84), Mexic (in cadrul catorva Bienale internationale ale afisului: '94, '98, 2000, 2004), Berlin, Viena (2004) etc. Arta sa acopera insa o gama foarte larga de expresie: nu numai grafica de sevalet, publicitara sau de carte, ci si fotografie, print electronic. Foarte atent la amanunt, Ioan Cuciurca este artistul-orfevrier, care elaboreaza indelung liniile si volumele, creand si recreand permanente conexiuni intre ele; avem de-a face cu un travaliu artistic - de ce nu? - in descendenta maestrilor renascentisti. Iata, de pilda, Fals tratat de anatomie ('80) sau ciclul de trei lucrari intitulat Cu gandul la Leonardo (2003), un joc al reliefurilor, al pliurilor diferitelor texturi, sectionate, la un moment dat, de o bara metalica. Geometria si poezia se intrepatrund discret in tesatura ingenioasa a acestei opere. Suntem in fata unui discurs plastic in cautarea simetriei: Relieful piramidei ('83), Suprafata simetrica: Pozitiv-pozitiv, Suprafata simetrica: Continuitate. "Cobor scara in/ spirala a atelierului/ sunt ca un perete/ scorojit/ sub fiecare strat/ apare o alta culoare/ culoare dupa culoare/ pot sa o rad/ dincolo de sange/ nimic" - iata un poem scris de Ioan Cuciurca in 2002, exercitiu ekphrastic deosebit de interesant, plasat in prelungirea-contopirea cu aceste circumvolutiuni stilistice. Inedita este si seria de patru lucrari in ink-print Trup si culoare: ferestrele trupului, realizata intre 1999-2003; regasim aici preocuparea obsesiva pentru anatomia umana, aceeasi care a stat la originea numeroaselor sale ebose intitulate Tors sau Christ (2003).
Daca picturile lui Florin Mitroi fac aluzie la simbol, desenele lui Ioan Cuciurca trimit mai degraba la sfera metaforei. Pentru amandoi insa, actul creator genereaza viata si el nu are sens decat raportat la conditia umana: "Azi m-am taiat/ in linia ascutita/ a desenului meu/ sangele a colorat hartia/ subtire/ intre linie si desen/ viata" (Ioan Cuciurca, poem, 2002).
Ioana Anghelescu
(lansare de carte)
Marti 14 decembrie, ora 18.00, la Libraria Carturesti din Bulevardul Magheru se lanseaza catalogul Dan Perjovschi - Walls, Floors, Museums and Mines 1995-2003 (ca urmare a Premiului Henkel CEE pentru desen contemporan).
In cadrul lansarii vor fi proiectate lucrari ale artistului.
Din 1995, Dan Perjovschi deseneaza pe pereti si podele, pe ici pe colo, peste tot in lume. Din ce face el mai totul se sterge si se uita. Nu ramane decat un pic in capatanile celor care au fost la Venetia, New York, Londra, Paris, Lyon, Berlin, Frankfurt, Seul sau Cluj.
Dan Perjovschi este nascut la Sibiu in 1961. Din 1990 traieste si lucreaza la Bucuresti. Membru al redactiei revistei 22, editor invitat al revistei Idea arta+societate din Cluj.
A primit anul acesta premiul de arta George Maciunas, iar in 2002 premiul pentru desen Henkel CEE Viena, precum si Premiul Fundatiei Gheorghe Ursu in 1999. Profesor invitat la Duke University SUA si la Scoala Superioara de Arta din Marsilia.
Expozitii personale in 2004: Drawing-drawing, Galeria Gregor Podnar, Lubliana; Attila, Protokoll Studio, Cluj; No idea, Galeria Schnittraum, in cadrul Targului de arta, Koln.
Participa la expozitii de grup in 2004: Galeria Johann Koenig, Berlin; Bienala de arta Cetinje, Dubrovnik; Off-site, Collective Gallery, Edinburgh; Passage d'Europe la Muzeul de Arta Moderna din St. Etienne; Communauté la Institutul de Arta Contemporana din Villeurbanne; Bienala de arta media din Seul.
Organizatori: Editura Idea & Libraria Carturesti.
ANCA BAICOIANU
Care este istoricul si profilul editurii Niculescu?
Infiintata in anul 1993, editura Niculescu este cunoscuta mai ales in segmentul educational. In prezent, acoperim 15 domenii, dintre care cele mai bine dezvoltate sunt cartea scolara (manuale si auxiliare), dictionarele si metodele pentru invatarea limbilor straine. Alaturi de acestea, cartea de informare si cea utilitara, precum si hartile constituie domenii in care am editat multe titluri de succes.
Cand si cum a aparut ideea unei sectii de beletristica?
Ideea unui departament de beletristica nu este noua. Ea a aparut cu mai bine de un an in urma. Totul a pornit de la necesitatea de a oferi cititorilor nostri carti dintr-un domeniu atractiv si cu potential ridicat. Am dorit sa mentinem standardele calitative prin care ne-am impus, asa ca am angrenat in acest proiect o echipa tanara si ambitioasa, care a optat pentru publicarea unor autori contemporani foarte bine cotati pe plan international, dar foarte putin cunoscuti publicului romanesc.
Care este structura actuala si cea proiectata a sectiei de beletristica?
Pentru moment, principala realizare a departamentului de beletristica este colectia Cartea de recitire: primele trei romane din cadrul acesteia au fost lansate recent in cadrul Targului de Carte Gaudeamus. Numele colectiei a fost ales anume pentru a surprinde o tendinta din ce in ce mai pronuntata pe plan international, si anume o revalorificare a narativului. Cartile aparute pana acum - Cutia din lemn de nuc, Farrago si 19 secunde - atrag nu numai prin calitatea scriiturii, ci si prin dinamismul relatarii si, mai ales, prin modul in care construiesc lumi credibile si bine articulate. De altfel, valoarea autorilor este confirmata de prestigioasele premii care le-au fost acordate, iar acest lucru este valabil si in cazul titlurilor aflate in pregatire: romane semnate de LucÃa EtxebarrÃa, Dubravka UgreÅ¡ic, adica nume "grele" ale literaturii europene actuale. Urmatoarea etapa in dezvoltarea departamentului de beletristica va consta in lansarea a cel putin doua noi colectii, complementare Cartii de recitire.
Prin ce va veti deosebi de celelalte colectii de literatura straina actuala? Va asteptati sa castigati bani sau sa pierdeti?
Sigur ca, in conditiile economice actuale, nimeni nu se angajeaza intr-un proiect perdant. Suntem increzatori ca aceste titluri vor reprezenta atat un castig financiar, cat si unul de imagine, tocmai datorita faptului ca imbina placerea lecturii unui text bine scris cu bucuria descoperirii unui versant pana acum neexplorat, dar extrem de provocator, al literaturii contemporane.
Pictura si desen la Palatul Mogosoaia
Lansare Dan Perjovschi
