Reformele structurale făcute de România în ultimii 26 de ani nu sunt ireversibile, spune guvernatorul Băncii Naționale.
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a declarat astazi, in cadrul unei conferinte organizate de Profit.ro pe tema dezvoltarii tarii, a regionalizarii si a convergenta la euro care a avut loc la Banca Nationala a Romaniei.
Legea dării în plată blochează aplicarea Legii obligațiunilor ipotecare, spune guvernatorul Băncii Naționale.
Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a comentat, intr-un interviu pentru Radio Romania Actualitati, nemultumirile anumitor grupuri de cetateni legate de activitatea bancilor din Romania. Isarescu a admis ca exista multi oameni in Romania care au suferit de pe urma crizei dar a subliniat faptul ca BNR nu a sustinut deloc bancile, nici cele cu capital romanesc, nici cele cu capital strain.
Indicatorul de profit al băncilor din România a fost cu 5,6 puncte procentuale mai bun în decembrie 2015 față de septembrie, ajungând la 13,2%, dublu față de media UE, de 6,4%, scrie Digi24, citând o analiză a BNR.
Guvernul susține Legea dării în plată, a declarat purtătorul de cuvânt Dan Suciu, dar numai în varianta în care va avea un caracter social și nu va cuprinde și programul Prima Casă.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an