O parte a presei din România a fost surprinsă de discursul domnului Eduard Hellvig, directorul SRI, susţinut joi, 5 octombrie, la inaugurarea programului
Romulus Rusan a fost (este, de fapt!) un arhitect și constructor al unui imens și foarte prețios patrimoniu al verticalității.
Să înţelegem că „procesul comunismului“ nu este decât un exerciţiu mediatic, prin care sunt împinşi în faţă câţiva marginali pentru ca „Sistemul“ să fie ocolit şi ocrotit? Pentru că, dacă te uiţi din afară, aşa pare.
E important să recunoaștem ideea fixă a urmașului politic al PCR de a controla educația, de a permite un minimum de variație și de alternativă - de la Manualul și Editura unice, la educația unică, de aici la gândirea unică și, în final, la partidul unic: parcurgerea acestor pași pare a fi visul secret al unora ca Liviu Pop sau Liviu Dragnea.
Fostul ministrul al Educatiei Mircea Miclea vorbeste, intr-un interviu acordat Hotnews, despre "intepenirea in proiect" a scolii romanesti, care isi sufoca elevii cu programe stufoase.
Aşa se caracterizează pe sine, semi-ironic şi modest, dl Kelemen Hunor, reacţionînd la un articol al meu, în care i-am dedicat un paragraf. Mă grăbesc să-l liniştesc. Nu, dle Kelemen, nu sunteţi prost crescut. „Sincer“ sunteţi şi vă felicit. Dar nu „prost crescut“. Sunteţi însă lipsit de tact (şi credeţi că asta este o virtute) şi nu prea coerent intelectualmente.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an