Sutana dracului

Catalin Bogdan | 17.10.2017

UN PAS ÎN URMA SERAFIMILOR · Scenariul şi regia: Daniel Sandu · Cu: Ştefan Iancu, Vlad Ivanov, Cristian Bota, Lucian Pavel · Produs de HiFilm Productions · Distribuit în România de Micro Film din 22 septembrie 2017.

Pe aceeași temă

 

Mult timp, popii noștri au apărut prin fil­me mai mult pentru a binecuvânta efor­tu­rile patriotice ale vreunui voievod. Ori pen­tru a se plasa, antipatici și anacronici, în calea progresului istoric. Cristian Mungiu ne-a des­chis, în cele din urmă, por­țile unei mănăstiri. Una proas­păt încropită, dar ani­mată de venerabilele du­huri ale tradiției. Ascunsă după dealuri, dar cercetată de tot felul de oameni. Un refugiu, dar și o redutabilă provocare. Călin Netzer a mers mai aproape, în inima orașelor, în lumea duhovnicilor de după blocuri. Cu spovedanii versatile, canoane de penitență variabile și proximitatea tau­maturgică a moaștelor. Daniel Sandu adau­gă încă o piesă la complexul puzzle al Or­todoxiei noastre: seminariile teologice. Ce­le pe care unii le-au încondeiat drept fa­brici de popi – ironia vizează reificarea unei vocații, dar dacă nu e doar ma­li­țio­zi­tate gratuită, miza sa e conformismul în detrimentul discernământului, marcă ine­vitabilă a unei producții de serie. Cu alte cu­vinte, sutana îl face pe preot și mult mai puțin Duhul. Dar Un pas în urma se­rafimilor ne deschide larg – prea larg, ar zice pudicii – ușa unui seminar nu pentru a-i deplânge carența de duhovnicie, ci pentru a-i surprinde specifica pedagogie.

 

Inspirat din însăși experiența re­gi­zo­rului – o înregistrare video din epocă, cu valoare documentară, e plasată drept coda –, filmul are în vedere un context ușor datat. Regim ateu, dar survenit după eșecul sovietic de a extirpa cu totul religia din societate, comunismul românesc a marginalizat pe cât posibil Bi­serica majoritară. Printre altele, a scos șco­lile teologice din învățământul public, ast­fel încât acestea au ajuns în grija exclusivă a eparhiilor. Oaze de cultură creștină în de­șertul materialismului dialectic, au spus unii; redute de arbitrar, ar replica alții. Și astfel, în spatele zidurilor întărite ale se­mi­nariilor, corpul profesoral a devenit mai puțin grijuliu cu constrângerile insidioase ale eticii seculare. Fiind sub vremuri, bie­ții dascăli de seminar s-au descurcat cum au putut, nu o dată abuzând de pârghiile autorității, deopotrivă pedagogice și du­hov­nicești. Astfel de moravuri cazono-pi­oa­se s-au perpetuat și după căderea re­gi­mului, dar atenuate de reintegrarea trep­tată printre instituțiile girate de stat. Și nu e deloc exclus ca un profesor de se­mi­nar din 1989 să fie azi decan la facultatea de teologie din același oraș – în unele ca­zuri, pentru reînființarea acesteia din ur­mă s-a apelat, inevitabil, chiar la per­so­nalul celui dintâi. Mai mult decât atât, nu e deloc exclus ca un sadic abil precum cel interpretat de Vlad Ivanov să șadă liniștit în Senatul vreunei universități pres­ti­gi­oa­se.

 

La prima vedere, preotul (și temporar di­rec­torul) sadic din film e doar un caz patologic. Un dezechilibrat care profită de con­text pentru a-și satisface pornirile de de­viat autoritarism. Care își caută vic­ti­me­le, cu perversă satisfacție, printre ado­les­cen­ții prea puși pe șotii. Ar merita, însă, să privim mai larg un astfel de com­por­ta­ment, căruia nu-i lipsesc mize sociologice mai semnificative. El însuși își proclamă, publicitar, crezul: vin vremuri grele pen­tru Biserică, iar aceasta se va prăbuși sub po­vara nevredniciei slujitorilor ei. A smul­ge neghina e, prin urmare, o datorie salu­tară. Niciun mijloc nu e prea josnic – e chiar un sacrificiu, vorba Marelui Inchizitor – pen­tru un scop atât de nobil: în­curajarea delațiunii, șan­ta­jul, călcarea propriului cu­vânt, chiar bătaia. Res­pin­­ge corupția, dar spe­cu­lează vulnerabilitatea co­rup­ților. Jubilează la fiecare ex­ma­tri­cu­lare, rod, de­se­ori, al unor manevre pre­tențioase. Are nenumărați (și nebănuiți) informatori, dosare compromițătoare și aliați șantajabili – e un securist tipic, cu alte cuvinte. Să fie vorba, mai degrabă, de o influență a epocii, de umbra co­mu­nis­mu­lui aplecată și asupra unui locaș, altfel, mai rupt de lume? Unii istorici au privit mai dialectic chestiunea, remarcând și in­fluențele în sens contrar – horribile dictu, URSS a avut ce învăța de la Bizanț. În orice caz, o astfel de autojustificare e me­ni­tă să ne îngrijoreze. Fiindcă denotă nu doar încă o fațetă a văii plângerii, ci și câ­teva (decisive) slăbiciuni ale sistemului pas­toral în uz.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-catalin-bogdanasdasasdas.jpg

Ştefan Iancu şi Vlad Ivanov în filmul Un pas în urma serafimilor

 

Ce păcate are Gabriel, serafimul ratat? În­târzie la rugăciune. Își falsifică scutirile. Mai evadează din internat. Zgârie li­mu­zi­nele breslei la hram. Vinde corespondență amoroasă timizilor. Fumează. Își acoperă protectorul – un coleg mai versat și mai pu­țin ipocrit. Preferă o gașcă de golani tocilarilor cuminți. Frecventează un local cu băutură, biliard și flirt. Gustă din plă­ce­rile cărnii cu o fată fără gândul de-a o face preoteasă. După criterii maximaliste, pă­catele sale sunt multe și destul de grave – mai ales desfrânarea, în contextul în ca­re, canonic, doar virginii merită hi­ro­to­niți. Hăituit pentru fiecare dintre abateri, caută tactici de supraviețuire – cea mai în­drăzneață e chiar recursul la canoane: se spovedește tocmai la cel care, astfel, e obligat să tăinuiască cele mărturisite și, implicit, să nu le folosească public în de­favoarea lui. Dar cum va privi, ulterior, ca preot o astfel de abordare a pă­ca­tului? Va fi poate îngăduitor – și taxat ca atare de tra­di­țio­naliști –, dornic să nu reitereze cu conștiințele altora vechile sale chinuri. Ori va deveni ipocrit, acoperit de în­dem­nul „să faci ce zice popa, nu ce face po­pa!“. Fără a mai acomoda exigențele pas­torației cu propria experiență morală. Și nu din slăbiciune, ci din lașitatea con­for­mistă de a nu le chestiona pe cele dintâi din perspectiva celei din urmă. Conflictele sale nu sunt doar cele ale unui adolescent rebel confruntat cu isteria autorității. E vor­ba și de o versatilitate perversă a co­du­lui păcatelor: acuzațiile – cu toate im­pli­ca­ți­ile sufletești ori sociale – capătă prea ușor nuanța unei sadice demascări. Di­rec­torul de seminar e pe măsura acestui sa­dism intrinsec unei etici generoase cu pe­deapsa, dar certate cu înțelepciunea – im­plicit, cu mântuirea. Într-o astfel de pers­pectivă, paznicul virtuții e doar un drac în sutană. Un drac redutabil, care pa­ra­zi­tează creștinismul cu confuzii mi­le­nare, ca­pabil să transforme penitența din­tr-un meșteșug pretențios într-o prosperă in­dustrie duhovnicească.

 

Un context favorizant pentru acest thriller al exmatriculărilor e miza socială a preo­ției, care le conferă un dramatism su­pli­mentar. Părinții o văd drept o investiție din­tre cele mai profitabile, elevii îi percep cu­rând avantajele – luminați, off the re­cord, de un profesor mai puțin for­mal –, potențialii socri se lasă cuprinși de o su­bită pioșenie, iar educatorii îi asociază sub­tile valențe de seducție populistă. Nu con­tează ce predici, ci tonalitatea recon­for­tantă a vocii. Și cine vrea să se pună rău cu preotul? Simplul fapt că ți-a bo­te­zat copilul pare o îndatorare pe viață. Pre­s­­ti­giul social al păstorului pleacă ușor ge­nun­chii oițelor – fie și cu mușchi de body­guard –, dar deseori îi compromite me­ni­rea de fond. Și nu e vorba atât de bani – de altfel, elevii sunt prompt exmatriculați și invers proporțional cu resursele pă­rin­ților –, cât de putere. Protectorul lui Ga­briel îi oferă un nietzscheanism adaptat: cei ce conduc – duhovnicește, dar nu nu­mai – trebuie să abordeze altfel viața. Nu cu drag de cruzimea care-i luase mințile neam­țului, dar necastrați (de ochii lumii) și lucizi cu supușenia ambiguă a se­me­nilor. Din perspectiva vitalității morale, mulți adolescenți ies schilodiți din se­minarii, canalizați către duplicitate, con­for­mism și o clericală slavă deșartă.

 

Dar tribulațiile lui Gabriel țin și de un mai complex Bil­dungs­ro­man: inițierea erotică – lec­ția ținută de un coleg mai ex­pe­rimentat e savuroasă: copulație prin dis­tra­gerea atenției partenerei –, pro­bele prie­teniei, exercițiul războinic, iniția­tivele eco­no­mice, gustul revoltei. Totul e pre­sărat cu suferințe timpurii: iubita e prea gră­bită la măritiș – dar nu cu un viitor preot – încât să nu-l lase prematur baltă; tovarășii in­timi, pe care vrea să-i acopere, sunt de­mult turnători; părinții sunt în stare să-l abandoneze dacă nu se con­formează ce­rin­țe­lor locului; sadicul său adversar îl ten­tează la final cu o per­versă ucenicie; chiar și înțelepțitul preot bătrân al unui sat pier­dut e dependent de pomana interesată a al­tora. Acum – de bine, de rău – ma­tu­ri­zat, Gabriel ar putea ple­ca într-o parohie. Cu dosarul său, însă, nu poate spera decât la un loc departe de așteptările sale, unde riscă o fatală în­nă­molire. Azi, la re­par­ti­za­rea parohiilor se ți­ne cont de nivelul stu­diilor, dar criteriul e înșelător (în treacăt fie spus, încă aș­tep­tăm o extindere a lus­trației doctorale de la politicieni la teologi, ceea ce poate ar lămuri unele derutante inadecvări şi incoerențe pas­to­ra­le; nu e rar, de pildă, să asculți vreo pre­dică în­desată cu ruralism ținută de un doc­tor în dogmatică, chiar de la vreun amvon de cen­tru mitropolitan). Adevărata pro­ble­mă sunt reperele: cele culturale – că tot ne lăudăm cu luminata patristică –, dar și ce­le morale. Iar acestea din urmă nu pro­vin din vreun (sadic) manual de spo­ve­da­nie, ci din experiența (de)formatoare cu un pas în urma serafimilor – într-o lume din ca­re Dumnezeu se mai și retrage, stra­te­gic, privind la mutările noastre. O dată. De două ori. De multe ori – e pedagogia sa sub­tilă, pe care s-ar cuveni să n-o în­lo­cu­im cu tot felul de surogate autoritariste. 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22