Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimiate, vineri, rezoluția franceză ce autorizează folosirea forței militare împotriva grupărilor teroriste Stat Islamic și Frontul al-Nusra.
“Nesustenabil”, asa percepe Casa Alba o eventuala campanie militara la sol in Siria, in lumina recentelor atacuri teroriste din Franta. Intre timp, rusii folosesc aceasta criza pentru a iesi din izolarea diplomatica in care s-au aflat in urma dosarului ucrainean.
Statele Unite, Franța și Rusia au inceput sa-si coordoneze tot mai mult atacurile din Siria contra bazelor și infrastructurii Statului Islamic. Acest fapt ar putea duce la o reevaluare a pozitiei Rusiei, fapt care s-ar face simtit in Ucraina si in Europa de Est.
Cel considerat a fi creierul atentatelor care au lasat in urma 129 de morti in Paris, saptamana trecuta, a fost ucis in raidul antitero efectuat miercuri de fortele de interventie franceze.
Spatiul Schengen ar putea sa-si intensifice controalele la granitele exterioare in urma atacurilor teroriste din Paris. Ministrii de interne din UE pregatesc un acord in acest sens, vineri, potrivit unui draft prezentat de Reuters.
In Franta sunt posibile atacuri cu arme chimice sau bacteriologice, a spus joi premierul Manuel Valls, la mai putin de o saptamana de la atentatele asupra Parisului. De peste ocean, americanii avertizeaza asupra unor noi tinte, in Italia.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an