Preşedintele Klaus Iohannis a fost premiat la München de fundația Hanns-Seidel . Şeful statului a primit distincţia „Franz Josef Strauss” care se acordă anual unor personalităţi din domeniul politic, cultural, economic sau social. El a anunţat că va dona suma de 10.000 de euro aferentă premiului Fundaţiei „Un copil, o speranţă”.
Klaus Iohannis a decorat-o vineri, la Consulatul General al României din München, pe Barbara Stamm, președintele Parlamentului Landului Bavaria, informează Administrația Prezidențială.
Germania are un interes strategic în a avea relaţii bune cu Rusia, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, după discuţiile avute vineri cu preşedintele rus, Vladimir Putin.
Comisia Europeană se răzvrătește împotriva SUA și urmează să lanseze vineri procesul de activare a unei legi care interzice companiilor europene să respecte sancțiunile americane împotriva Iranului și de nerecunoaștere a niciunei hotărâri judecătorești în cazul sancțiunilor.
Putin reușește să fie într-o situație ce poate fi comparată cu cea a lui Stalin din 1939.
Franța și Germania, cer împreună și imperativ Poloniei să își modifice rapid controversatele reforme ale sistemului de justiție, din cauza cărora Comisia Europeană a declanșat proceduri de a o pedepsi pentru devierile de la principiile statului de drept, scrie AFP.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an