senat

Marea Neagră / Senatul SUA a aprobat o strategie de securitate pentru Marea Neagră

Redactia | 28.07.2023

Senatul SUA a aprobat legea care autorizează bugetului apărării - National Defense Authorization Act (NDAA), în cadrul căreia este inclus și proiectul de lege Black Sea Security Act.

Pensiile speciale / Legea pensiilor speciale, votată în Parlament, merge la promulgare la președintele Iohannis

Redactia | 28.06.2023

Legea pensiilor speciale a fost votată de Senat. Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. În Senat au fost înregistrate 91 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi o abținere.

Senat / Nicolae Ciucă, ales președinte al Senatului la o zi după ce a demisionat din funcția de premier

Redactia | 13.06.2023

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a fost ales în funcția de președinte al Senatului. Acesta a fost ales cu 88 de voturi „pentru”, fiind propus de către PNL și susținut de către Coaliție.

Tensiuni în Coaliție / PSD nu l-ar vrea pe Nicolae Ciucă vicepremier

Redactia | 19.04.2023

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, spune că va fi complicat ca acesta să fie vicepremier, plecând din funcţia de premier, pentru că, totuşi, preşedintele Senatului este a doua poziţie în stat.

Reforma invatatmantului / Ligia Deca despre Legile educației: proiectul căruia i-am dedicat ultimii 7 ani de carieră

L. G. | 05.04.2023

Ministrul Educației, Ligia Deca s-a apărat în plenul Senatului față de criticile aduse spunând că trebuie „să începem să aplicăm măsurile care vor schimba fața învățământului din țara noastră”.

Răzgândire / Ciucă: Am decis să susținem pragul de 9.000 de lei la infracțiunea de abuz în serviciu

L. G. | 30.03.2023

Liderii coaliției, Nicolae Ciucă (PNL) și Marcel Ciolacu (PSD) au anunțat miercuri seară că au decis să coboare pragul pentru infracțiunea de abuz în serviciu la 9.000 lei, față de 250.000, votat în Senat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22