DNA: Onea a demisionat de la șefia DNA Ploiești, după ce-a fost pus sub urmărire penală

Dora Vulcan | 22.05.2018

Lucian Onea a cerut marţi eliberarea din funcţia de procuror-şef al DNA Ploieşti pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei, precizând că acuzaţia pe care anchetatorii Parchetului General i-o aduc "nu are corespondent în realitate", informează DNA.

Pe aceeași temă

 

 

Procurorul-şef al Serviciului teritorial Ploieşti, Lucian Onea, a transmis conducerii instituţiei o cerere de eliberare din funcţia de conducere pe care o deţine, având în vedere situaţia ivită ca urmare a anchetei demarate împotriva sa, pentru a nu afecta credibilitatea şi prestigiul instituţiei şi pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploieşti, transmite biroul de presă al DNA. 

 

În cererea menţionată, arată sursa citată, acesta apreciază că acuzaţia care îi este adusă, de participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "este total nefondată şi nu are corespondent în realitate".

 

DNA informează că cererea a fost transmisă Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

 

 

 

Background

 

  • Șeful DNA Ploiești, Lucian Onea și procurorul Mircea Negulescu sunt cercetați penal

 

 

Procurorul-șef DNA Ploiești, Lucian Onea și procurorul Mircea Negulescu sunt cercetați penal într-un dosar pentru pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare. Marți a fost audiat Onea la PICCJ, iar vineri urmează să fie audiat Negulescu.

 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, pe 13 februarie, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti.

 

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecţia Judiciară - din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte", preciza PÎCCJ.

 

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului-şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un caz de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare.

 

Precizările veneau în urma solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA.

 

“Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are deplină încredere că atât investigaţia penală, cât şi verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism şi vor elucida aspectele semnalate în mass-media”, se mai menţiona în comunicat.

 

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a declarat marţi, la ieşirea de la Parchetul General, că procurorii i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, transmite Agerpres.

 

"Mi-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Urmează să administrăm probe în vederea aflării adevărului. Fiecare o să răspundă pentru faptele pe care le-a făcut", a spus Onea.

 

El a afirmat că nu vrea să discute detalii din dosar şi că urmărirea penală este secretă.

 

Totodată, Lucian Onea s-a declarat nevinovat în acest dosar.

 

Acesta s-a prezentat la Parchetul General marţi, în jurul orei 10,00, unde a stat aproximativ o oră.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22