LIVE / Marș împotriva grațierii corupților, din Piața Victoriei spre Palatul Parlamentului

Dora Vulcan | 07.05.2017

Protestul împotriva legii graţierii şi amendamentelor pro corupţie a început în Piaţa Victoriei. Din cauza ploii, doar câteva sute de oameni se află acum în faţa Guvernului.

Pe aceeași temă

 

 

  


21.45 Se cântă imnul național cu telefoanele luminate de lanterne. Protestul se termină, transmit Hotnews.ro și ziare.com.






 

 mars protest

 

 

 


21:30 - Protestatarii au ajuns la Palatul Parlamentului, unde vor sa lipeasca de gard propriile fotografii, pentru a le arata parlamentarilor care vor sa schimbe legile in favoarea coruptilor ca sunt cu ochii pe ei, transmite ziare.com.

 



"Zidul #VaVedem va fi primul lucru pe care parlamentarii il vor vedea luni, atunci cand vor sosi la sedinta de plen. Si vor sti ca mii de oameni sunt, inca, acolo", se arata in evenimentul de pe Facebook al protestului.

 

 


21:10 - Coloana de manifestanti a ajuns in Piata Unirii, transmite corespondentul Ziare.com de la fata locului. Numarul protestatarilor a crescut pe parcursul marsului prin centrul Bucurestiului, iar acum multimea se indreapta spre Palatul Parlamentului. Se scandeaza "Justitie, nu coruptie!".


 

mars protest

 

 

 

mars protest

 

 

 

 

mars protest

 

Foto: Ziare.com

 



20:40 - Protestatarii au ajuns in Piata Universitatii, unde scandeaza "Pacat de sangele varsat!", cu referire la victimele Revolutiei si Mineriadelor. Numarul lor a sporit pe parcurs, pana la cateva mii, dupa unele surse de la fata locului, iar jandarmii le-au permis sa ocupe prima banda de circulatie, in drum spre Piata Unirii.

 


Chestionat de Mediafax, fostul presedinte Ion Iliescu, inculpat in dosarul Mineriadei din 1990, sustinea chiar astazi ca nu este de acord cu protestele si nu intelege ce vor oamenii din strada.
 




20:05 - Coloana protestatarilor a ajuna in Piata Romana. Oamenii striga "Ploua, ninge, uniti vom invinge!".

 





 

 

 

19:43 - Multimea stransa in Piata Victoriei din Bucuresti a plecat in mars spre Palatul Parlamentului, prin centrul Bucurestiului, transmite ziare.com. Circulatia rutiera nu a fost blocata, iar protestatarii merg pe trotuar. Este vorba de cateva sute de persoane, care scandeaza "Nu vrem sa fim o natie de hoti".

 

 

 

mars protest

 

 

19.45: Manifestantii au plecat in mars spre Parlament. Ei merg in coloana, pe trotuar, pe Lascar Catargiu spre Romana

 

”Nu mai e voie pe stradă. Protestatarii din prima linie a coloanei sunt nemulţumiţi de chestia asta, spre deosebire de restul de ~800 de oameni, care se bucură de o plimbare pe răcoare pe Lascăr Catargiu. Şi, de vreo 30 de minute, s-a oprit şi ploaia”, scrie Ella Moroiu pe pagina sa de Facebook. 

 
 
 
 
 

 

Mesajul organizatorilor CORUPȚIA UCIDE

 

 

” Duminică e ziua în care trebuie să le spunem parlamentarilor, mai tare decât oricând: #VĂVEDEM! Şi trebuie să îi facem să înţeleagă că, atunci când vor vota în plen amendamentele lui Şerban Niculae şi Traian Băsescu (de fapt resuscitarea OUG 13), ochii noştri vor fi aţintiţi asupra lor. Unii dintre ei au impresia că, dacă nu suntem în faţa lor fizic înseamnă că nu suntem atenţi. A venit vremea să le arătăm că nu e aşa.

De aceea, vă invităm să aduceţi cu voi, la protest, o fotografie. Poate fi şi de când eraţi mai tineri, poate fi şi din profil, important e să vă reprezinte. Le prindem pe toate de gardul Palatului Parlamentului. "Zidul #VăVedem" va fi primul lucru pe care parlamentarii îl vor vedea luni, atunci când vor sosi la şedinţa de plen. Şi vor şti că mii de oameni sunt, încă, acolo.

Sfatul nostru e să prindeţi fotografiile cu scotch de partea metalică sau să le sprijiniţi de zid. În acest fel, nu putem fi acuzaţi de distrugere, iar imaginea finală va fi una de maxim impact.

Şi, tot pentru maxim impact, SHARE!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mesajul lui Tudor Chirilă, unul dintre cei mai acerbi susținători ai protestelor #Rezist

 

 

 

 

 

 

 

"Salut! Am venit şi eu la protestul anunţat pe facebook împotriva graţierii corupţilor care, se pare, că se pregăteşte în continuare în Parlamentul care cică reprezintă poporul român. Se pare că lumea e speriată de ploaie. Nu suntem mulţi, dar ştiţi ceva? Mâine dacă lucrurile vor lua o turnură greşită, eu o să fiu împăcat că am venit să îmi exprim părerea în privinţa graţierii corupţilor şi a penalilor. Cred că e important să fii împăcat cu tine în viaţă. Nici nu plouă foarte tare. În februarie vremea era chiar mai nasoală", spune ">Chirilă în mesajul său de pe Facebook. 

 

 

 

 

  • PSD da inapoi in urma protestelor. S-a revenit asupra gratierii faptelor de coruptie  

 

 

 

Pedepsele pentru fapte de coruptie nu se mai gratiaza, potrivit unei decizii luate azi, in urma unui nou vot in Comisia Juridica a Senatului, la o zi dupa ce senatorii juristi luasera hotararea contrara. Gratierea pedepselor pentru mita si trafic de influenta a fost respinsa, joi, în Comisia juridica a Senatului, dupa ce PNL si USR au cerut reluarea votului dat miercuri. 

 

 

In plus, tot azi, Comisia Juridica a Senatului a decis ca pedepsele pe abuz in serviciu si conflict de interese nu vor fi gratiate.

 

 

Ca urmare a deciziei de ieri din Comisia Juridica, de gratiere a faptelor de coruptie, mii de romani au iesit in strada, in mai multe orase ale tarii si in Capitala, in semn de protest.

 

 

Din Comisia Juridica fac parte 5 parlamentari ai Opozitiei (3 de la PNL si cate unul de la UDMR si USR) si 6 ai Puterii (5 de la PSD si unul de la ALDE). Practic, toti senatorii Opozitiei au votat pentru, iar 4 dintre cei 6 ai Puterii, inclusiv presedintele Comisiei, s-au abtinut.

 

 

De data aceasta, la sedinta sunt trei membri PNL - senatoarele care au lipsit la sedinta de miercuri au fost inlocuite - iar majoritatea PSD-ALDE este completa - 5 senatori PSD si un senator ALDE. La sedinta este prezent ca si miercuri Traian Basescu, senator PMP, care a depus o serie intreaga de amendamente.

 

 

    

 

 

  • Comisia juridica a  Senatului a votat gratierea coruptilor, propusa de Basescu si Nicolae

 

 

 

Comisia juridica din Senat a votat amendamentele propuse de Serban Nicolae si de Traian Basescu prin care se gratiaza  faptele de coruptie - luare de mita, dare de mita, trafic de influenta. Au fost 5 voturi pentru - toate de la PSD - si trei impotriva - cate unul de la PNL, USR si UDMR. 

 

 

Proiectul prevede gratierea infractiunilor comise pana la data de 1 ianuarie 2017, ceea ce inseamna ca vor fi afectate toate dosarele cu aceste fapte aflate pe rolul instantelor și cele aflate în instrumentarea procurorului,  printre care si cel al Elenei Udrea, dar si ca vor fi gratiate persoanele acuzate de coruptie aflate in acest moment in inchisoare. Gratierea  este conditionata de achitarea prejudiciului. Nu s-a luat insa o decizie in privinta conflictului de interese si abuzului in serviciu, nefiind dat un vot pentru gratierea acestora.

 

 

Senatul este prima camera sesizata, Camera Deputatilor este decizionala.  Comisia juridica din Senat trebuie sa adopte un raport cu modificari la acest proiect de lege urmand ca acesta sa intre in plen.

In estimarea realizata de Administratia Nationala a Penitenciarelor, sunt 246 de persoane in penitenciare condamnate pentru coruptie.

 

Traian Basescu, coautor al amendamentelor a declarat ca actiunile procurorilor au generat o situatie de ”supunere a clasei politice”  si ca daca ”vrem sa legam toate partidele s-o tinem tot asa”. Fostul preşedinte al României a mai spus că este nevoie de ”un moment zero” în ceea ce priveşte ”această poveste”.

 

”Luarea de mită - am propus-o pentru graţiere, având în vedere că se face eventuala graţiere cu plata prejudiciului şi având recidivişti. E uşor de înţeles ce mă mobilizează. Până la ultima lege a finanţării campaniilor electorale, toate partidele pot fi acuzate aşa cum s-a şi întâmplat cu foarte mulţi oameni şi de luare de mită şi de abuz în serviciu, lucruri pe care se cam merge. Eu sunt de acord să fie pedepsiţi cei care au dus banii acasă. Şi trebuie pedepsiţi. Banii ăştia s-au dus în geci , în umbrele, pentru că aşa au funcţionat lucrurile în realitate. Dacă ne facem acum că au venit Fecioarele Maria, neprihănite şi Parchetele noastre pleacă pe această linie, asta a creat o atmosferă de supunere a clasei politice, dacă observaţi. Aţi văzut foarte bine şi pe amărâtul ăla care a dat pui şi a fost condamnat. Nu a dus un pui acasă, dar a distribuit în câteva comune... a fost condamnat. S-au dat mii de geci din China (...) Discutăm de realităţi. Dacă vrem să legăm toate partidele putem să o ţinem aşa”, a declarat Traian Băsescu în faţa senatorilor jurişti.

 

 

 

Reprezentantii PNl si USR din commisie au declarat ca nu vor sustine acest proiect si nici gratierea coruptiei.

 

 

”Nici USR nu susţine graţierea faptelor de corupţie. Faptele de corupţie, chiar dacă sunt la prima faptă, nu trebuiesc graţiate. E foarte, foarte important să se înţeleagă că, odată ajuns într-o funcţie publică, nu trebuie abuzat de ea. Să înţelegem că societatea română trebuie să devină mai responsabilă, cel ajuns într-o funcţie publică să nu exercite funcţia în interes personal”, a declarat senatorul USR George Dircă.

 

 

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor, prezenţi la şedinţa comisiei juridice a Senatului,  s-au opus şi ei graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

 

Întrebat de preşedintele comisiei juridice a Senatului, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a declarat că de graţierea faptelor de corupţie ar beneficia în acest moment 246 de persoane condamnate pentru astfel de fapte.

 

Potrivit amendamentelor propuse de Şerban Nicolae, Traian Băsescu şi Liviu Brăiloiu, vor fi graţiate faptele de corupţie prevăzute la articolele 289 - 294 din Noul Cod Penal.



Sedinta comisia s-a suspendat la ora 16.30, dupa patru ore de dezbateri, si va fi reluata joi dimineata.

Comisia juridica a votat de asemenea sa fie exceptate de la gratiere toate faptele comise cu violenta.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22