Rodica Palade

Rodica Palade

La plecarea lui ION VIANU

25.06.2024

Plecarea lui Ion Vianu, ca și cea a lui Nicolae Manolescu, ne lasă astăzi într-un amurg tulbure, incert.

Rodica Palade

Din superstiţie şi egoism, alături de GDS & 22

20.01.2020

Am ajuns în Calea Victoriei, 120, pe 6 ianuarie 1990. N-am nimerit de la început locul în care aveam să intru, cu ochii închişi, peste 20 de ani.

Rodica Palade

IN MEMORIAM Nicolae Filipescu: „Ce pot să fac pentru voi?“

05.03.2019

Nu cred, însă, că cititorii lui 22, care îi citeau săptămânal analizele, știau că autorul, Nicolae Filipescu, nu era propriu-zis analist de politică externă, ci medic.

Rodica Palade

Rămas bun, doamnă Doina Cornea

05.05.2018

Merita s-o cunoști... Merita s-o asculți și s-o vezi. Merită, oricât de târziu și oricât de puțin, să-ți pui întrebarea, valabilă atunci ca și acum, ca oricând de altfel, de ce ea a putut, alături de cei prea puțini, să se împotrivească tiraniei, în vreme ce noi, cei prea mulți, nu am putut.

Rodica Palade

13- 15 iunie, invazia bestialității

13.06.2017

Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.

Rodica Palade

Romi Rusan

10.12.2016

Mi-l amintesc pe Romi Rusan strângând cu mătura molozul care se tot scurgea de pe zidurile închisorii de la Sighet, în primul an în care Academia Civica organiza acolo ceremonii de comemorare a victimelor comunismului.

Rodica Palade

Pentru o societate deschisă

06.12.2016

Dragă Renate Weber, Dragă Alin Teodorescu,

Rodica Palade

Mihnea

21.06.2016

Nu a existat persoană care să fi susținut mai mult și mai dezinteresat revista 22 și GDS ca Mihnea Berindei.

Rodica Palade

Peisaj după Colectiv

01.03.2016

Seismul Colectiv e pe cale de a fi uitat, viaţa politică reintră nestingherit în vechea matcă.

Rodica Palade

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22