De același autor
„Înainte de 89, la Marginea erau 60 de familii care se ocupau de olărit. Olarii îşi vindeau obiectele în regiune, făceau mai mult troc, dădeau oale pentru legume şi cereale. După 89, tinerii au început să plece în străinătate, la muncă, şi, unul câte unul, meşteşugurile au dispărut“, povesteşte Corneliu Magopăţ, cel mai tânăr membru al unei vechi familii de olari din satul Marginea din Suceava. Au fost aici nu doar ateliere de ceramică, ci şi ateliere de ţesut covoare. Se mai făceau sculptură în lemn şi împletituri din nuiele.
În atelierul de ceramică neagră al familiei Magopăţ, în care, până nu de mult, lucrau 12 angajaţi, mai lucrează astăzi doar câţiva meşteri. Printre ei, Corneliu, de 26 de ani, specializat în producerea bolurilor, tatăl său, Gheorghe Magopăţ, care realizează farfurii şi vase pentru flori, şi unchiul său, tot Gheorghe, care face oale. Pentru a supravieţui, familia de olari produce şi obiecte moderne, cumpărate îndeosebi de turiştii care vizitează atelierul. „Însă, în cea mai mare parte“, ne spune Corneliu, „realizăm obiecte de ceramică autentice: oale pentru lapte şi pentru sarmale, ulcioare de apă şi de vin sau străchini. Cel mai bine se vând oalele pentru sarmale“. Piesele de ceramică neagră realizate de familia Magopăţ se mai vând şi la magazinele de obiecte tradiţionale din ţară şi la târgurile de meşteşugari, precum cele de la Iaşi ori Sibiu.
„Avem în urmă o tradiţie de 200-300 de ani de olărit. Noi cunoaştem patru generaţii înaintea mea. La Muzeul Etnografic de la Rădăuţi sunt vase făcute de bătrânii noştri. Eu sunt a cincea generaţie. Astăzi, numai neamul Magopăţ mai face ceramică neagră în ţară“, mărturiseşte Corneliu. Tinerii de azi nu sunt atraşi de vechile meşteşuguri, se duc la oraş sau pleacă la muncă în Italia sau în Spania, declară el.
„Sunt a cincea generaţie de olari“, ne spune ceramistul Florin Colibaba. Acum vreo 200 de ani, Vasile a fost cel care a învârtit primul roata de olar care avea să modeleze destinul uneia dintre cele mai faimoase familii de artişti ceramişti din ţară şi din Europa. Lui Vasile i-au urmat Ion, de la care a învăţat Constantin, bunicul, iar apoi nepoţii acestuia, Marcel şi Florin. Ani de zile, Marcel şi Florin Colibaba au încercat să recupereze, să menţină şi să transmită mai departe tradiţia ceramicii de Rădăuţi. „Am găsit aici tineri extraordinar de talentaţi, am lucrat cu ei şi unii au arătat că pot urma acest meşteşug“, afirmă Florin Colibaba. Greutăţile şi tentaţiile vremurilor de azi i-au îndepărtat, însă, pe tineri de ceramică. Într-un atelier modest din cadrul Muzeului Etnografic din localitate, Florin Colibaba a rămas singurul care mai lucrează după canoanele ceramicii de Rădăuţi.
Peste tot în Europa supravieţuiesc încă meşteşuguri străvechi, bogate în semnificaţii istorice şi culturale. În egală măsură artă şi meşteşug, aceste tradiţii sunt purtătoare ale unei memorii ce trebuie urgent recuperată şi păstrată pentru a putea fi transmisă mai departe. Meşteşugurile şi antreprenoriatul artistic trebuie revitalizate, reaşezate într-un cadru economic şi social care să le permită să supravieţuiască şi să se dezvolte nealterate. Antreprenoriatul meşteşugăresc şi artistic, presupunând dezvoltarea de mici întreprinderi competitive care să asigure accesul pe piaţă al produselor şi obiectelor tradiţionale, reprezintă o cale sustenabilă de a asigura supravieţuirea vechilor meşteşuguri. Acesta este mesajul central al proiectului „Încurajarea creării şi dezvoltării de locuri de muncă sustenabile în domeniul meşteşugurilor rare“, lansat la iniţiativa Comisiei Europene şi realizat de către Societatea pentru Încurajarea Meşteşugurilor Artistice (SEMA) şi Organizaţia Europeană a Meşteşugurilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (UEAPME). Lansat în 1998, acesta rămâne unul dintre puţinele programe la nivel comunitar dedicate cercetării şi dezvoltării meşteşugurilor pe cale de dispariţie din Europa.
Conform raportului elaborat de SEMA şi UEAPME, avem de a face cu o „moştenire fragilă“, pe care statele membre UE, comunităţile şi instituţiile trebuie să o păstreze vie, sprijinind-o prin diferite căi: promovând-o la nivelul publicului consumator, cu scopul de a se crea o piaţă a obiectelor realizate de meşteşugarii tradiţionali; promovând-o la nivelul şcolilor, cu scopul de a cultiva în rândul celor tineri gustul pentru vechile meşteşuguri artistice şi promovând-o la nivelul creatorilor, în scopul restabilirii respectului faţă de tradiţii şi faţă de valorile artistice.
Pe cât de veche, pe atât de vremelnică pare moştenirea lăsată de familiile Colibaba, Magopăţ şi de miile de alte familii care au conservat tradiţii precum olăritul, ţesutul ori sculptura în lemn. Până acum, piaţa, sărăcia şi ignoranţa s-au dovedit neiertătoare cu aceste meşteşuguri. Rămâne de văzut dacă noile programe şi modele de antreprenoriat şi economie socială vor putea face mai mult. //
