Tehnica loviturii mediatice

Sluga la doi stapani

Lovitura mediatica: visul oricarui jurnalist, reporter, re­dac­tor sau moderator TV. Unii nu au parte de asa ceva nici­odata in viata, altora le iese din pura intamplare. Ni­meni nu detine, insa, tehnica loviturilor mediatice pe ban­­da rulanta. Cu exceptia unuia, care pentru asta (si din asta) traieste, se antreneaza, isi sacrifica viata perso­na­la si trudeste ca un salahor, ca o sluga, lasand totul (sau aproape totul) la o parte. Aceasta sluga nu cunoas­te decat doi stapani pe care ii slujeste cu o credinta oar­ba: ratingul si audienta. Pentru ei pune la bataie un in­­­treg arsenal persuasiv: cinism, nepasare, viclenie, falsa modestie, magulire desantata, rastalmacire a sensurilor, mimare a compasiunii si exploatare abila a credulitatii unor persoane lovite, vulnerabile, traumatizate, lipsite de echilibru interior, de aparare sau de orice sprijin insti­tu­tional. Iar atunci cand iese in arena, uita nu doar de reguli umane, morale si deontologice, ci si de repetatele avertismente si sanctiuni venite din partea CNA.

Acest titan al loviturilor mediatice, mitraliate in serie, nu e nimeni altul decat DD, de la OTV. Loviturile lui se suc­ced in ritm ametitor: pe luna, pe saptamana, pe noap­te, pe ora si pe minut. In fiecare seara, de la ora 21.00 intra in casa dumneavoastra, fireste, doar daca-i des­chi­deti usa, un Hyde Park à la manière orientale, unde ori­ce clarvazator, baba isterica si nebuna, criminal, tata in­ces­tuos, nevasta maltratata, nuntas ametit sau poli­ti­cian frustrat poate fi purtatorul semintei, cu inalta valoa­re germinativa, a loviturii mediatice. Sa nu care cumva sa lipsiti, sau sa adormiti, "ca nici nu stiti ce pierdeti", dupa cum suna deviza laboratorului SF de aspirat au­dien­ta, faimosul DDD.

Cu saculetul de soda caustica la purtator

O lovitura mediatica, iesita din comun, a dat DDD in seara zilei de 18 iulie 2008. Cetateanul Constatin Ro­man, condamnat la 12 ani de inchisoare pentru inse­la­ciu­ne si aflat in detentie la penitenciarul de maxima si­gu­ran­ta din Tg. Jiu, primeste, la data de 2 iunie 2008, dupa 8 ani de incarcerare, o permisie de 5 zile. La expirarea ter­menului, Constantin Roman nu se mai intoarce la pe­ni­tenciar si este dat in urmarire generala. In cele 11 zile de "libertate", dormind prin paduri si trenuri, Constantin Ro­man nutreste planuri de lupta cu balaurul judiciar ro­ma­nesc, pe care il considera corupt si fara legatura cu ade­varata sa menire, aceea de a fi in slujba adevarului si a dreptatii. Ademenit de mirajul facatorului de minuni me­diatice, se hotaraste, si el, sa dea, in felul lui, lovitura. Ini­tiaza un protest, reiterat cu obstinatie, impotriva inca­dra­rii juridice a faptei sale, aceea de inselaciune, mili­tand, implicit, pentru preschimbarea ei, cu urmari lesne de inteles, in tentativa de inselaciune. Se inarmeaza cu acte doveditoare, articole din presa si un saculet de pan­za, plin cu soda caustica, si se prezinta, dupa o anun­tare prealabila, in studioul "doctorului de suflete" Dan Diaconescu. Actele si articolele ii folosesc, in mod va­dit, pentru argumentarea protestului, recte pentru reu­si­ta in proces si in viata (cata a mai ramas). Saculetul cu soda caustica reprezinta biletul de trecere in lumea de dincolo, in cazul in care protestul esueaza si viata lui (cata a mai ramas) nu mai face doi bani. Ca orice lup­ta­tor, si-a ales si el o deviza calauzitoare: "Ori liber, ori mort!". Stie ca riscurile demersului sau indraznet sunt enor­me. Ce nu stie el este ca, in clipa in care, la apogeul disperarii, l-ar vari in gura si dintii lui ar perfora panza, iar el s-ar zvarcoli in convulsii hemoragice, saculetul cu soda caustica ar valora cat toata averea de la Fort Knox, aducand cu sine mama tuturor loviturilor me­dia­tice.

Doar ca nu ipotetica eroare judiciara a cazului sau il in­teresa pe Dan Diaconescu. Pentru ca atunci si-ar fi luat o masura de prevedere deontologica si s-ar fi fami­lia­rizat, in prealabil, cu dosarul in cauza, ori macar cu ul­ti­mele decizii ale judecatoriei de resort, pe care le-ar fi supus discutiei, aratand, astfel, ca nu urmareste scan­da­lul, ci elucidarea spetei. Abia atunci am fi avut de-a face cu o investigatie jurnalistica, asa cum, din dorinta de auto­victimizare, clameaza DD, ori de cate ori CNA il amen­deaza. Altfel, in absenta glasului judecatoresc, "vic­tima" Constantin Roman nu-si depasea statutul de sim­plu infractor, a carui gesticulatie extrema era buna doar sa incendieze spiritele si sa arunce in aer ratingul si audienta.

Lovitura de imagine

Majoritatea celor care - in afara invitatilor permanenti - se lasa ademeniti de cantecul sirenei oteviste sunt, ei insisi, impotmoliti intr-o profunda criza existentiala (ori de personalitate), intr-un con de umbra "nemeritat", sau se considera victime ale unor abuzuri mediatice. Drept ur­mare, au nevoie, ca de aer, de o noua recunoastere, de un nou chip, de o lovitura de imagine. Un astfel de client, care n-a vrut sa lase sa-i scape printre degete o asemenea oca­­zie, a fost Politia Romana, proaspat feli­ci­tata de pre­se­dintele Traian Basescu. Timp de 11 zile, cat Con­stan­tin Roco Roman a haiducit prin lume, politia a fluierat a pa­guba si a tras in aer cu rachete luminoase, de aver­ti­za­re. "Unde esti? Te vad, te vad!" sunau cu­vin­tele jocu­­lui de "inalta" societate, practicat cu succes si in cazul altor infractiuni grave, cu faptasi neprinsi si cadavre eva­po­ra­te. Afland de excursia lui Roman pe la Hyde Park-ul autoh­ton, e posibil ca politia, simtindu-se cu musca pe caciula, sa fi apelat la celebra si temuta for­ma­tiune SIIAS.

Luptatorii Serviciului In­dependent pentru Inter­ve­ntii si Actiuni Speciale sunt antrenati pentru tot felul de mi­siuni si interventii cu grad mare de risc. Ei intervin in eli­be­rari de ostatici, retinerea infractorilor violenti si inar­mati, sau in alte operatiuni dificile. O iesire din anonimat, prezentarea pe viu a unui clip publicitar, cu scenariu pre­sta­bilit, dar cu plot imprevizibil, nu erau, asadar, nici acum, de lepadat. Numai ca iuteala, diversiunea si eta­la­rea fortei musculare, necesare in cazul oricarei inter­ven­tii a trupelor speciale, nu fac, din pacate, nici cat o ceapa degerata, in absenta chibzuintei, a cumpanirii si a sub­ti­li­tatii strategice. Faptul ca evadatul se afla intr-un grad inalt de surescitare si ca epuizarea fizica si incertitudinea isi pusesera amprenta pe comportamentul tot mai haotic al acestuia a contat prea putin in fata comandoului im­pe­tuos, care a dat buzna in studio, gata sa puna in practica ce invatase in orele de antrenament. Despre varianta de­tensionarii conflictului, prin interventia unui psiholog ne­gociator, indispensabil unei politii moderne, dintr-un stat de drept, nu auzise nimeni, sau daca auzise, nu era momentul si locul de etalare a metodelor soft, cand se putea aplica masura hard, prin etalarea pectoralilor si in­­vartirea pumnului inclestat, in direct, in fata camerelor de luat vederi, la captivanta emisiune DDD.

Iata, vine si un doctor!

In vartejul asaltului, un personaj ciudat atrage atentia telespectatorilor si distrage, in aceeasi masura, atentia celor prezenti la evenimentul infierbantat. Este "doc­to­rul", la vederea caruia Mirela Ceanu, un incercat repor­ter de penitenciar, cu state vechi la OTV, striga, incer­cand sa fie cat mai convingatoare: "E doctor, domnul Roman, il cunosc eu, e doctor!". Imbracat aparent in­­tr-o tinuta medicala, portocalie, purtand un stetoscop atar­nat de gat ca un colier de flori din arhipelagul Noa-Noa si tinand in mana o geanta burdusita, doctorul mus­ta­cios se intretine cordial cu salariatii OTV, in vreme ce echipa de interventie se pune pe treaba. La vederea lui, realitatea capata, brusc, contururi bulversante de fic­tiune si iti vine in minte secventa conferintei gangste­resti, din filmul Unora le place jazzul, cand armele au­to­mate, purtate de interlopii patibulari, veniti la intalnire, erau camuflate in crose de golf. Si te intrebi, furat de o glu­ma macabra, daca nu cumva geanta burdusita a doc­to­rului portocaliu ar fi putut sa ascunda sprayuri para­li­zante, 2-3 perechi de catuse de rezerva, pistoale tip Glock 17, sau Colt Pyton 375, din dotarea la zi a SIIAS, camuflate in aspirine, sticlute de iod, fese sterile si flacoane cu perfuzie.

Sa fi intrat el primul, sa fi incercat o apropiere calma si comprehensiva de bietul evadat, care facea salturi an­tro­poide, sugrumat de panica? La ce bun? In vreme ce el intretinea palavrageala anodina de pe coridor, "baietii" pornisera, deja, la treaba, ii sarisera in carca, pe la spa­te, nefericitului protestatar, il incalecasera, il strivisera la podea, cu genunchiul intre omoplati, il apucasera de gat, ca pe un porc la taiere, si-i scormoneau cu degetele raschirate prin gura, in cautarea saculetului cu soda caus­tica. Astfel ca, la finalul exercitiului de "eficienta operativa", te intrebi de ce au intervenit politistii atat de brutal: ca sa-l aresteze, pentru a-l impiedica sa mai vor­beas­ca? Ca sa impiedice gestul disperat, suicidar, al eva­datului? Sau din sadism, ca sa-l faca sa inghita soda caustica? Probabil ca a treia varianta pare cea mai pro­ba­bila, avand in vedere ca intregul grup se precipita afa­ra, pe usa studioului, tarand un corp uman, cu fata um­flata si invinetita, purtand intre dinti "pretiosul" si "sal­va­torul" saculet cu soda caustica. Dar iata ca providenta, in persoana lui Luis Lazarus, impiedica declansarea unui deznodamant cumplit, cu sufocari si zvarcoliri ago­ni­ce, demne de cea mai tare lovitura mediatica. Cu adec­va­ta empatie, Lazarus reuseste sa-i inmoaie inima si sa-i descatuseze mintea lui Constantin Roman, strigan­­du-i: "Romane! Uita-te la mine! Scuip-o, scuip-o, ma ocup eu de tine, da?". La care impricinatul, mes­me­ri­zat, scuipa otrava in palma salvatorului si, odata cu ea, sansa de a da megalovitura mediatica, tarat fiind afara, ca un infractor de duzina, precum cei multi, care fac agen­da zilnica a programului DDD. Iar, in studio, atentul si umanul Dan Diaconescu facea, emotionat, in urma lui, o cutremuratoare remarca: "A lovit decorul!".

O ultima intrebare ramane: ce s-ar fi intamplat, daca in afara saculetului cu soda caustica, Constantin Roman ar fi scos din rucsacul de fugar un cutit si i-ar fi pus va­na­to­rului de audiente lama la gat, inainte de a fi imobilizat? Raspunsul este: nimic deosebit, avand in vedere pres­ti­giul de care se bucura DD, care, cu ochii sticlind de en­tu­ziasm, ar fi indemnat telespectatorii "sa-si cheme fami­lia, sau un prieten, ca nici nu stiu ce pierd", savu­rand, in sfarsit, el insusi, pe propria piele, mama tuturor loviturilor mediatice. Cu un rating si o audienta pana la cer.