Pe aceeași temă
Dezechilibrul dintre SUA și restul lumii în materie de spionaj și supraveghere electronică oferă un avantaj competitiv major Washingtonului, acesta putând să anticipeze evoluții de politică externă, atât ale aliaților săi, cât mai ales ale rivalilor sau inamicilor săi. Dar există și un preț dacă aceste capabilități nu sunt gestionate discret și utilizate prudent – fracturarea sau tensionarea unor relații cu state importante pentru politica externă americană, aspect de pe urma căruia vor profita rivalii americanilor.
Scandalul interceptărilor NSA pune în discuție legătura transatlantică din două puncte de vedere. Din cel public, revelațiile lui Edward Snowden reprezintă un adevărat dezastru pentru Statele Unite ale Americii, imaginea Washingtonului pe bătrânul continent fiind serios afectată. Toate eforturile americane de reconstrucție și consolidare a imaginii publice în Europa după războiul din Irak s-au dus pe apa Sâmbetei după dezvăluirile privind spionajul electronic practicat de NSA. Revelațiile privind natura extinsă a spionajului SUA împotriva aliaților săi europeni și violarea crasă a intimității cetățenilor realimentează filonul antiamerican existent la nivelul opiniei publice europene. În Germania, unde s-a înregistrat cea mai vehementă reacție atât din punct de vedere public, cât și politic, unii germani au început să asocieze SUA și NSA cu Republica Democrată Germană și infama ei poliție politică – STASI.
Politicienii europeni proamericani sau care promovează legăturile transatlantice vor avea probleme în viitor în a explica electoratului utilitatea alianței cu SUA, prezența trupelor americane pe continent și participarea la misiuni militare comune sau intervenții umanitare. Acorduri bilaterale de tipul Tratatului de liber schimb (TTIP) ar putea fi compromise – deja există voci, precum cea a lui Martin Schultz, care cer suspendarea negocierilor bilaterale până la lămurirea scandalului de spionaj. Încrederea pe care publicul european o avea în Statele Unite a fost puternic zdruncinată, iar recuperarea acesteia va dura foarte mult.
Din punct de vedere politic, situația este extrem de complexă. O bună parte din furia politică a aliaților europeni îndreptată spre Washington este destinată consumului intern. Statele europene nu pot trece ușor cu vederea amploarea scandalului interceptărilor telefonice, precum și afrontul public adus prestigiului lor. Din această cauză, liderii europeni se întrec să pară la nivel public cât mai vexați de Statele Unite. Singurul stat european care pare să fi luat în serios scandalul interceptărilor este Germania – care caută, împreună cu Brazilia, să treacă prin Adunarea Generală a ONU o rezoluție simbolică, care să condamne excesele supravegherii electronice și să apere dreptul la intimitate. Dar și acest demers este unul destinat în principal consumului intern – proiectul de rezoluție nu condamnă un stat anume și este redactat în termeni generali. Este însă „un foc de avertisment“ din partea Germaniei către Statele Unite cu privire la „costurile“ politice ale spionajului – mai ales că revelația care a șocat cel mai mult Berlinul a fost că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost ascultat de NSA încă din 2002.
Ce vor de fapt europenii? Afacerea Snowden a revelat capacitățile americane în materie de spionaj electronic și criptologie – Signals Intelligence (SIGINT) în limbaj de specialitate – care sunt cu mult peste capabilitățile oricărui alt stat din sistemul internațional. Se estimează că bugetul alocat de SUA pentru SIGINT depășește cu mult suma totală a bugetelor similare a celorlalte țări.
Acest scandal transatlantic oferă aliaților europeni oportunitatea de a negocia un acces mult mai generos la „conducta“ de informații americane și la capabilitățile SIGINT ale Washingtonului. Franța și Germania ar dori să existe un acord între SUA și UE pe tema accesului la informațiile colectate de serviciile americane de informații, acord similar cu cel existent între America, Regatul Unit, Canada, Australia și Noua Zeelandă, care să fie dublat de o înțelegere care să interzică operațiunile de spionaj pe teritoriul UE.
Există o doză de ipocrizie în revolta aliaților europeni. În mare parte, capabilitățile și activitățile de spionaj electronic ale SUA erau cunoscute în Europa. Pentru cei care cunoșteau sau bănuiau anvergura operațiunilor de supraveghere americane dezvăluirile lui Edward Snowden nu reprezintă o surpriză, ci doar o confirmare. În plus, europenii spionează, la rândul lor, uneori chiar Statele Unite. Serviciile de informații franceze au una dintre cele mai vaste și capabile rețele de supraveghere electronică de pe continent – rețea care era utilizată, printre altele, pentru spionaj economic asupra intereselor americane. Germania, la fel – ultimele revelații din The Guardian arată că BND, serviciul de informații al Berlinului, este foarte competent când este vorba de interceptarea comunicațiilor electronice. Dar aceste capabilități nu se apropie de „standardul de calitate“ american – pur și simplu Washingtonul dispune de mai multe platforme, sisteme și resurse decât europenii la un loc în acest domeniu.
Dezechilibrul dintre SUA și restul lumii în materie de spionaj și supraveghere electronică oferă un avantaj competitiv major Washingtonului, acesta putând să anticipeze evoluții de politică externă, atât ale aliaților săi, cât mai ales ale rivalilor sau inamicilor săi. Dar există și un preț dacă aceste capabilități nu sunt gestionate discret și utilizate prudent – fracturarea sau tensionarea unor relații cu state importante pentru politica externă americană, aspect de pe urma căruia vor profita rivalii americanilor. Rusia, de exemplu, care îl adăpostește pe Edward Snowden, nu poate decât să-și „frece fericită mâinile“ din cauza dihoniei provocate între SUA și Europa în urma dezvăluirilor fostului specialist NSA. Iar state care s-au apropiat de SUA în ultima perioadă de timp, precum Brazilia, își văd încrederea înșelată de activitățile de spionaj americane. //