Berezovski, ultimul rol

Boris Berezovski, eminența cenușie a Rusiei lui Boris Elțîn și cel mai încrâncenat inamic al lui Vladimir Putin, a murit în condiții stranii, în locuința sa, în apropiere de Londra, la 67 de ani.

Rasputin al timpurilor noastre, marele com­binator, geniul rău, erau doar câteva dintre etichetele pe care presa rusă și internațională le lipea de portretul lui Be­rezovksi. Nu era deranjat de aceste atribute. El su­fe­rea doar atunci când presa nu-l băga în seamă. A fost unul dintre cei mai abili făcători de știri. Se simțea sub lumina reflectoarelor, în centrele de conferințe de la Interfax sau Itar Tass din Moscova, ori în stu­diourile televiziunilor pre­cum peștele în apă. A trăit periculos și spectaculos. Cartea vieții sale are încă multe pagini lipite, înconjurate de mister. Ultimul act, moartea sa, la nu­mai 67 de ani, este și ea înconjurată de mister.

În Moscova anilor 1990, Boris Abramovici Berezovksi aluneca prin saloane precum mercurul în podul palmei, se plimba agi­tat prin cameră vorbind la două telefoane odată, pe vremea când telefoanele mobile cântăreau câte o jumătate de kilogram, în același timp dictând unei secretare as­cun­să după un birou, care abia îl mai putea urmări, textul unei scrisori de afaceri. Cum mintea îi lucra prea repede, buzele nu pu­teau să țină ritmul, așa că sărea de la una la alta, într-un ritm nebunesc, pierzând pe drum argumente pe care mintea sa le procesa, dar pe care gura nu mai apuca să le rostească.

În ultimii 15 ani, Berezovski a fost dis­tri­buit în rolul personajului negativ în viața publică din Rusia. L-a jucat cu strălucire. Numele său va rămâne înscris în galeria marilor genii ale răului din Rusia, de la cne­azul Kurbski, care-i scria lui Ivan cel Groaznic, la Rasputin și Troțki.

O moarte înconjurată de mister

Sâmbătă, 23 martie, la ora 15.00, garda de corp a lui Berezovski a intrat în panică, stăpânul era de negăsit. Boris Abramovici se încuiase în baie. Era întins pe jos, fără suflare. La 15.24, medicii care au sosit la locuința oligarhului au constatat decesul. Câteva minute mai târziu, rudele oligar­hu­lui anunță pe rețelele de socializare moar­tea acestuia. Poliția britanică a deplasat mai multe echipe de experți la locuința lui Berezovski. Seara târziu, la 22.33, po­liția a anunțat oficial moartea lui Bere­zovski, iar locuința sa a fost minuțios cer­cetată. Duminică dimineața, la 10.26, ex­perții britanici au comunicat că nu există urme radioactive și nici urme de violență pe trupul lui Berezovski. Luni seara, la ora la care acest număr de revistă pleca la tipografie, a început autopsia corpului, pen­tru a stabili cauza exactă a decesului și ora la care a survenit. Mai mulți apropiați ai oligarhului au ieșit în presă cu diverse explicații privind cauza morții.

De la matematician la miliardar

Berezovski s-a născut în 1946, într-o familie de evrei, tatăl său fiind inginer cons­tructor, iar mama, asistentă medicală. De timpuriu, a dovedit un talent special pentru matematică, ajungând să obțină un doctorat în cibernetică în 1983. A pu­blicat mai multe lucrări de valoare care l-au propulsat în Academia de Științe a URSS. Institutul de cer­ce­tare la care lucra l-a trimis să implementeze un pro­iect de management la uzi­na de automobile Lada. Pe­restroika lui Gorbaciov ofe­rea oportunități. Bere­zov­ski n-a stat mult pe gân­duri. În 1989, înființează com­pania LogoVaz care comercializa autoturismele Lada. În scurt timp obține monopolul asupra vânzărilor. În 1991 de­vine importator oficial Mercedes Benz pen­tru URSS. Berezovski se transformase în cel mai important dealer de mașini din spațiul sovietic. Prăbușirea URSS, deva­lo­rizarea dramatică a rublei și începutul unei dureroase tranziții în Rusia l-au de­terminat să-și diversifice afacerile. În toam­na 1993 a lansat proiectul AVVA (Av­to­mobilnîi Vserossiiskii Alians) de cons­truire a unui automobil „pentru popor“. Nu era chiar o schemă piramidală, doar ceva apropiat. A distribuit obligații de pes­te 50 de milioane de dolari. Insuficient pen­tru un astfel de proiect. Cu banii strânși acum, va fi cumpărat pachetul ma­joritar de acțiuni de la compania pe­tro­lieră Sibnefti, în decembrie 1995. În 1997 a început demersurile pentru a pune mâ­na pe cea mai mare companie petrolieră din țară, Rosnefti. Crahul financiar din au­gust 1998 l-a împiedicat să ducă la bun sfâr­șit această operație. În schimb, după 1996, a luat sub control fluxurile fi­nan­ciare ale companiei naționale Aeroflot. Be­rezovski era printre cei mai bogați oameni din Rusia, averea sa fiind estimată la peste 3 miliarde de dolari. Influența lui politică însă era mult mai mare.

Berezovski deținea un mare imperiu de presă. Pentru el, media era o bâtă, un ins­trument în lupta politică, nu avea orgoliul lui Vladimir Gusinski, fondatorul și pro­prietarul Media Most, cel mai mare im­periu media din Europa de Est, creat după standardele jurnalistice cele mai înalte. În ianuarie 1995, Berezovski a intrat în Con­siliul director al canalului public de tele­viziune ORT, controlând de o manieră bru­tală politica editorială. A devenit acționar al canalului pentru tineret, TV 6 Moskva. Printre cele mai importante titluri din pre­sa scrisă pe care le deținea s-au numărat influenta Nezavisimaia gazeta. A înființat Novîe izvestia, iar în 1999 a cumpărat Kom­mersant, publicație pe care a con­tro­lat-o până în 2006. După tragedia subma­rinului Kursk, pe care postul ORT a dra­matizat-o în exces, iritându-l pe Putin, Berezovski a fost obligat să vândă pachetul de 49% de la ORT, pierzând controlul ce­lui mai important instrument de ma­nipulare pe care l-a deținut vreodată.

De la Politbiuro la Oligbiuro

Nu puțini sunt cei care reduc durata de viață a democrației rusești la perioada 1992-1996, adică între prăbușirea Uniunii Sovietice și alegerile prezidențiale care i-au asigurat un al doilea mandat lui Elțîn. Înainte de prăbușirea URSS, țara era con­dusă de Biroul Politic, iar din vara 1996, de Biroul Oligarhilor.

Berezovksi a intrat în marea politică, în vara 1994, în ziua în care a fost ținta unui atentat sângeros. Un Opel a explodat chiar în momentul în care Mercedesul lui Be­rezovksi ieșea din sediul companiei Lo­goVaz. Șoferul a rămas fără jumătate de cap, însă Berezovski a scăpat ca prin mi­nune cu câteva schije ușoare. În aceeași zi, Berezvoski va participa la întrunirea Clubului prezidențial, fiind vedeta întâl­nirii. A doua zi, Elțîn va ieși public cu o critică aspră la adresa organelor de ordine care nu-și fac datoria, permițând celor cer­tați cu legea să atenteze la viața unor oameni de afaceri cinstiți. În toamnă, Be­re­zosvki se ocupa de tipărirea memoriilor lui Elțîn, intrând în anturajul preșe­din­telui.

Criza politică și economică pe care o tra­versa Rusia, războiul din Cecenia, au co­borât cota de încredere în Elțîn la di­men­siunea marjei de eroare. În jurul preșe­dintelui, se vorbea tot mai mult despre identificarea unui potențial candidat care să-i facă față comunistului Ziuganov. În februarie 1996, la Davos, Berezovski a rea­lizat un pact între cei mai bogați oameni din Rusia, care să sprijine candidatura lui Elțîn. Au fost mobilizate incredibile re­surse financiare și mediatice, iar Elțîn a ur­cat de la 2% la 30%, iar în turul al doilea l-a înfrânt pe Ziuganov și a îm­piedicat revenirea comuniștilor la putere în Rusia. Berezovksi a jucat un rol decisiv nu doar în realegerea lui Elțîn, ci și în ne­gocierea păcii din Cecenia. Nu întâmplător a fost numit adjunct al secretarului Con­siliului de Securitate al Rusiei, res­pon­sabil cu reconstrucția Ceceniei.

Influența lui Berezovksi era la apogeu. Bi­rourile sale de pe Kuznețki most erau un loc de pelerinaj pentru miniștri, func­țio­nari superiori, liderii de partide politice. Oligarhul avea un cuvânt de spus în des­tituirea și numirea miniștrilor și chiar a premierilor Viktor Cernomîrdin, Serghei Ki­rienko, Evgheni Primakov și Serghei Ste­pașin. Rusia era practic condusă de Bere­zovski, nu direct, ci prin intermediul antu­rajului lui Elțîn, în special a fiicei preș­e­dintelului, Tatiana Diacenko (recăsătorită Iumașeva).

Tot Berezovski are un cuvânt greu de spus în alegerea succesorului lui Elțîn, a lui Vla­dimir Putin. Berezosvki joacă un rol de­cisiv în victoria Mișcării Unitatea în ale­gerile din 1999 și în succesul lui Putin la alegerile prezidențiale anticipate din 2000. Fără suportul imperiului mediatic al lui Berezovski, acest lucru n-ar fi fost posibil. Berezovski spera că va continua să conducă Rusia din umbră, așa cum fă­cuse în ultimii ani sub Elțîn. Numai că Pu­tin avea propriul său proiect politic, în care oameni ca Boris Abramovici nu-și gă­seau locul. Noul președinte a anunțat de la început că schimbă regulile jocului. Oli­garhii nu mai au voie să se amestece în politică. Berezovski înțelege că vin vre­muri tulburi și fuge la Londra, unde va ob­ține statut de refugiat politic în 2003. Gu­sinski, după câteva săptămâni petrecute în arest, se refugiază în Spania, apoi în Israel. Mihai Hodorkovski n-a înțeles și a ajuns într-o cameră de închisoare din Si­beria, unde și-a petrecut ultimii 10 ani și unde continuă să se afle și în prezent.

Londra, teren de joacă și câmp de bătălie

Marea Britanie este de mulți ani destinația favorită a oligarhilor ruși. Aici s-a dez­vol­tat o vastă industrie menită să-i deser­vească pe acești fugari, de la avocați, con­silieri financiari care nu dorm de grija im­pozitelor oligarhilor până la directorii de școli private care concurează acerb să pu­nă mâna pe copiii generoșilor miliardari din Rusia.

De la Londra, Berezovksi și-a continuat ac­tivitatea politică cu scopul de a-l înde­părta de la putere pe Putin. O revenire în Rusia era exclusă, de vreme ce împotriva lui procuratura a deschis zeci de dosare penale. Instanțele britanice i-au purtat no­roc lui Berezovksi. Aici a câștigat multe pro­cese. Însă l-a pierdut pe cel mai im­portant. La 31 august 2012, Berezovski a pierdut procesul împotriva fostului său partener de afaceri, Roman Abramovici, de la care cerea o despăgubire de 5,6 mi­liarde de dolari, compensații pentru vân­zarea sub prețul pieței a Sibnefti și Rusali. După pierderea procesului, Berezovski a intrat într-o profundă depresie, cei care l-au întâlnit spun că era de nerecunoscut, nu mai avea energie, bolborosea ceva des­pre greșelile trecutului. Se apropia cu pași repezi de faliment, era urmărit de Interpol în Franța și Brazilia, unde și-a lichidat afaceri și proprietăți imobiliare, începuse să-și vândă din case, a închis fundația politică. Nu mai avea bani să plătească avo­cații văduvei Marina Litvinenko, al cărei soț, Aleksandr, a fost ucis cu plutoniu. Pro­cesul va începe în octombrie 2013. So­ția sa oficială, Elena Gorbunova, a intro­dus divorțul și a cerut o parte din avere.

Moartea lui Berezovski nu semnifică dis­pariția capitalismului oligarhic în Rusia. Deși nu se mai vorbește de Rusia oli­garhilor, Putin n-a schimbat fundamental sistemul. Oligarhul ca specie a căpătat un nou conținut. Pur și simplu, în locul unor oligarhi excesiv de autonomi, Putin a pus alți oameni previzibili, cei mai mulți din­tre ei provenind din structurile de forță, așa-numiții siloviki.

Apusul epocii lui Berezovksi s-a produs cu mulți ani înainte de moartea lui. Însă eco­nomia oligarhică, la apariția căreia a con­tribuit din plin, trăiește în continuare. //