Pe aceeași temă
Ukrainska Pravda le-a folosit pentru a realiza un documentar numit „Ocupantul”.
Șalaev și-a filmat familia, prietenii, petrecerile cu rudele, sfaturile unui cecen bătrân, care i-a spus că el și ceilalți ceceni vor să fie lăsați în pace, apoi, la final, eșecul regimentului său, camarazii răniți și fragmentele umane împrăștiate prin satele ocupate.
Videoul rezultat are 24 de minute și arată viața soldatului rus din momentele de relaxare din 2021 până când a fost capturat de ucraineni pe frontul din estul țării vecine.
Jurnaliștii care au realizat documentarul, denumit „Ocupantul” și subtitrat în limba engleză pe YouTube, au obținut imaginile din telefonul soldatului, capturat în luna aprilie.
La începutul filmului, Iuri Volodimirovici Șalaev, din regimentul 70 Gardă Șali, Cecenia, primește botezul camarazilor săi și e prezentat ca un tânăr locotenent de 23 de ani.
Născut la Murmansk, în nordul extrem al Rusiei Europene, el este deja tată. Așa că documentarul prezintă și momente intime, filmate de el acasă. Bicicletă, beție, nuntă Șalaev îi dăruiește fetiței sale o bicicletă.
„Uite, acolo ai un loc în care îți vei putea pune păpușa pentru a o plimba”, spune soția lui Șalaev. Apoi, sunt prezentate momente din vacanță și petreceri în familie, care au avut loc în 2021, cu 9 sau 10 luni înaintea invaziei din Ucraina. Apoi, solatul apare într-o excursie cu familia pe râul Moscova, admirând Turnul de Apă de la Kremlin.
La un moment dat, Șalaev petrece cu unchiul său, Iuri, apoi filmează cum îl urcă pe acesta, care e foarte beat, în pat. Este una dintre ultimele petreceri filmate de Șalaev și face, ușor, trecerea între videourile cu rude, prieteni și party-uri la cele în care apar bărbați îmbrăcați în uniforme militare.
Discursul bătrânului cecen
La un moment dat, el intră în discuție cu un localnic cecen din Șali, localitatea unde se afla, la momentul respectiv, regimentul său. Bărbatul, cu păr alb și mustață, are un discurs care a făcut deja înconjurul internetului ucrainean.
– Vă deranjăm?
– Sigur că da. Mult de tot.
– De ce?
– Pentru că sunteți ruși. Avem o mentalitate diferită. Mergeți, hrăniți-vă bunicile. Mor de foame. Iar voi veniți aici și primiți dublul banilor făcuți de noi. Opriți-vă. Mergeți la mamele voastre…
– Dar eu sunt în armată aici.
– Mergi să-i dai de mâncare mamei tale. De unde ești?
– Din Rusia… Murmansk.
– Exact. Iar Murmanskul e… f*ut. Când merg acolo văd că e rău. E foarte rău. Iar voi veniți aici. Lăsați-ne în pace.
– Dar trăiți bine aici, în Cecenia.
– Da. Pentru că Moscova aruncă cu bani în noi. Dar doar lăsați-ne în pace. Vrem doar să trăim separat. Lăsați-ne să fim.
– Separat de cine, de Rusia?
– Clar.
- Și să fiți o republică separată?
– Sigur.
– E prima oară când aud asta.
– Să fim nu o republică, o țară. Așa cum eram înainte.
Ultimele pregătiri
După cântece patriotice cântate de Crăciun chiar lângă brad, Iuri Șalaev trece la videouri alături de ceilalți soldați ruși, care fac skanderbeg. Apoi, filmează o bază din Daghestan și un bărbat îmbrăcat într-o bluză sport cu însemnele Statelor Unite ale Americii.
Din 3 martie, încep videourile din Ucraina, care arată starea deplorabilă a armatei ruse. Certat de alt soldat Deși este ofițer, Șalaev pare mai preocupat să facă un vlog zilnic, decât să lupte și pare extrem de încurcat de ceea ce se întâmplă. De exemplu, după atacul asupra unei clădiri aparent militare, se întreabă de ce nu a găsit nicio armă și dacă, într-adevăr, a atacat clădirea potrivită.
Apoi, de la minutul 16, apar imagini în care sunt transportați soldați ruși răniți. Iuri continuă să filmeze chiar și când pe ulițele satelor ucrainene sunt împrăștiate fragmente umane, părți din camarazii săi. Este, la un moment dat, certat de unul dintre ceilalți soldați ruși, care se miră când îl vede filmând. „Minează?” La un moment dat, la finalul documentarului, Șalaev și ceilalți soldați ruși din tanc se întreabă dacă tancurile pe care le văd în zare sunt ale ucrainenilor sau ale rușilor.
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/WIZIspwem2s" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
Apoi, când încearcă să tragă spre ucraineni, își dau seama că tancul este defect și nu poate trage. Așa că se adăpostesc în curțile localnicilor, filmând, cu zoom, sosirea ucrainenilor.
În ultimele secvențe, Șalaev se întreabă dacă ucrainenii din zare „minează” un câmp aflat în apropiere.
Documentarul se încheie cu jurnaliștii anunțând că bărbatul a fost capturat la începutul lunii aprilie.
Jurnalistul care a publicat imaginile: „E cealaltă față a ofițerilor lui Putin” Mihailo Tkaci, jurnalistul care a realizat documentarul, a punctat, pentru meduza.io, că a fost extrem de greu de privit întregul material video și a adăugat că nu toate imaginile au rămas în versiunea finală. „Am vrut să arătăm cealaltă față a ofițerilor lui Putin”, a spus Tkaci. El a menționat că nu a adăugat „nimic” și doar a editat materia primă oferită de Șalaev, pe care însă nu-l numește coautor, pentru că „nu vreau să fiu asociat cu un ocupant”.