Pe aceeași temă
Prăbuşirea comunismului în Europa în 1989 şi destrămarea Uniunii Sovietice în 2001 au creat o nouă conjunctură internaţională în care Statele Unite au rămas singura supraputere globală. Succesul democraţiilor occidentale în confruntarea cu comunismul, bunăstarea economică şi superioritatea militară au convins America şi aliaţii europeni că puterea lor le va permite să organizeze ordinea mondială şi să stabilească regulile de comportament ale statelor în noul sistem internaţional. Sub oblăduirea Statelor Unite, omenirea a progresat enorm. Între 1950 şi 2000, economia globală a crescut de 6 ori şi comerţul de 20 de ori. Cu generozitate, America a contribuit la consolidarea democraţiei şi la creşterea prosperităţii în Europa, Japonia, Coreea de Sud şi, mai recent, în China şi India.
În trecut, politica externă a SUA a fost ghidată în mare parte de aspiraţiile şi valorile societăţii americane: opoziţia faţă de tiranie, respectarea libertăţilor individuale şi expansiunea prosperităţii în cadrul economiei de piaţă. America şi-a propus să asigure ordinea mondială în mod transparent, fără egoism şi cu intenţii benefice pentru întreaga omenire. De la finele celui de al doilea război mondial, politica SUA a prevenit extinderea confruntărilor armate în afara regiunilor respective. Reputaţia Americii a supravieţuit anumitor eşecuri precum înfrângerea în războiul din Vietnam, retragerile umilitoare din Liban şi Somalia şi bombardarea neinspirată a unei fabrici de medicamente în Sudan, a Ambasadei chineze din Belgrad şi a unui spital în Grenada.
În 2000, George W. Bush a fost ales preşedinte al Statelor Unite. El a fost venerat în Europa Est-Centrală, deoarece în timpul mandatului său fostele ţări comuniste au fost admise în NATO. Cu toate acestea, Bush a fost considerat de o mare parte dintre analiştii americani şi străini „limitat“, „arogant“ şi „inept“. Bush a permis unui grup de „neoconservatori“ de la Pentagon să acapareze aparatul de politică externă al guvernului american, să redefinească agresiv interesele ţării şi să proiecteze în străinătate o postură arogantă de hegemon infatuat. În ansamblu, politica externă a administraţiei Bush a fost profund dăunătoare pentru imaginea, credibilitatea şi prestigiul Statelor Unite în lume. America a fost acuzată că a devenit o sursă globală de instabilitate, o putere expansionistă şi principala provocatoare a extremismului islamic.
În urma atacurilor teroriste de la New York şi Washington din 11 septembrie 2001, Bush a declarat un război bizar şi interminabil împotriva „terorismului“, a îngrădit profund libertăţile individuale ale americanilor şi ale străinilor şi a dezlănţuit în mod abuziv puterea militară a Americii în exterior, ca să impună ambiţiile neoconservatorilor interni în străinătate, să-i intimideze pe adversarii existenţi şi potenţiali şi să reconfigureze lumea prin forţa armelor. Războaiele din Irak şi Afganistan, declanşate de Bush în baza unor justificări dubioase, au demonstrat limitele puterii unipolare. Invadarea, ocuparea şi schimbarea prin forţă a „regimurilor“ în două ţări musulmane au creat resentimente puternice împotriva Americii în lume.
Întemniţarea pe termen nedefinit, fără acces la justiţie şi fără dovezi de culpabilitate, torturarea şi umilirea a mii de „suspecţi“ capturaţi în străinătate au terfelit reputaţia de lider benefic a Statelor Unite. Unităţi militare „speciale“ au acţionat neoficial în Yemen, Somalia, Pakistan şi Iran.
Obsedat de securitatea internă, Bush a iniţiat o politică de înspăimântare a populaţiei americane prin exagerarea ridicolă a „pericolului existenţial al terorismului islamic“. Congresul American a votat o lege degradantă, denumită Patriotic Act, care permite serviciilor de securitate să fie extraordinar de intruzive. Camere de supraveghere au fost instalate în multe clădiri, la aeroporturi şi magazine, la staţii de metrou şi intersecţii de străzi, la spitale şi şcoli.
Convorbirile telefonice, mesajele electronice şi celelalte modalităţi de comunicare au fost înregistrate, stocate şi „analizate“. La aeroporturi, pasagerii trebuie să treacă prin controale de „securitate“ unde sunt percheziţionaţi şi radiografiaţi. Asemenea inconveniente, umilinţe şi măsuri opresive erau de neconceput în America acum 20 de ani.
Vizele de intrare în Statele Unite se obţin din ce în ce mai greu. În trecut, mii de savanţi, cercetători şi studenţi străini veneau în America să înveţe, să se specializeze şi să facă cercetări. Mulţi dintre ei au rămas în SUA şi au contribuit enorm la progresul ţării în ştiinţe, tehnologie şi medicină. În ultimii zece ani, mulţi au renunţat să mai vină în America din cauza degradării la care sunt supuşi în procesul de obţinere a vizelor. Deşi Departamentul de Stat protestează continuu că vizele de intrare în SUA sunt prea restrictive, organele de securitate, înţesate cu angajaţi suprazeloşi, inventează noi restricţii „ca să apere ţara de duşmani“.
Numărul turiştilor care în mod normal vizitează America a scăzut vertiginos. Ţara a pierdut 100 de miliarde de dolari din veniturile de la turişti, 200.000 de locuri de muncă şi 16 miliarde de dolari în taxe pentru guvern. Mulţi străini s-au convins că înăsprirea acordării vizelor de intrare în SUA demonstrează o atitudine ostilă faţă de vizitatorii străini.
Cheltuielile bugetare imense pentru dotarea şi menţinerea forţelor armate şi pentru proiectarea credibilă a puterii militare a SUA la scară globală nu pot fi susţinute. În ultimii 20 de ani, statul american a acoperit deficitele bugetare prin împrumuturi de miliarde de dolari din străinătate, mai ales din China, Japonia şi Arabia Saudită. Datoriile statului au crescut de la 35% din PIB în 2000 la 64% din PIB în 2010. Balanţa de plăţi a SUA cu străinătatea este extrem de defavorabilă. America nu are capabilitatea de a transforma ţări precum China, Coreea de Nord, Rusia sau Iranul în state „rezonabile“. Ameninţările cu forţa militară, impunerea de sancţiuni stringente şi eforturile de a izola internaţional state „neconvenabile“ au avut frecvent efecte defavorabile.
Ascensiunea puterilor emergente precum China, India, Brazilia, Rusia şi Turcia inevitabil va crea o lume multipolară. În Statele Unite au loc dezbateri intense cu privire la măsurile necesare pentru a face faţă noilor conjuncturi internaţionale. Fiind o democraţie veritabilă, America are flexibilitatea de a corecta politici defavorabile din trecut şi de a se adapta noilor provocări strategice. Majoritatea liderilor politici americani înţeleg că, în secolul XXI, Statele Unite va trebui să-şi menţină poziţia de lider prin exemplu, prin restabilirea responsabilităţii fiscale şi prin colaborare strânsă cu aliaţii tradiţionali. //
