Pe aceeași temă
Un război în peninsula coreeană ar echivala cu o simfonie a morţii, spunea cu ceva timp în urmă Kurt Campbell, astăzi unul dintre principalii arhitecţi ai politicilor Administraţiei Obama în regiune.
Săptămâna trecută a readus, din nou, în prim-planul preocupărilor globale tensiunile din peninsula coreeană. Totul a început, pe neaşteptate, când Nordul a lansat un masiv baraj de artilerie împotriva insulei Yeonpyeng din Marea Galbenă, omorând doi puşcaşi marini sud-coreeni. Este al doilea incident – după scufundarea, în martie, a navei Cheonan, când şi-au pierdut viaţa 46 de marinari –, care plasează cele două state pe picior de război. Totuşi, analizată la rece, succesiunea de evenimente din ultimul timp indică o coregrafie simbolică în legătură directă cu criza de succesiune politică a regimului de la Phenian.
De-altfel, ultimii doi ani reprezintă o acumulare de gesturi riscante pe care Nordul le întreprinde pentru a transmite câteva mesaje simbolice. La 5 aprilie 2009, chiar în ziua în care preşedintele Obama enunţa, în piaţa Hradcany din Praga, visul unei lumi fără arme nucleare, Coreea de Nord testa o rachetă cu rază lungă de acţiune. Era doar preambulul a ceea ce avea să urmeze câteva săptămâni mai târziu, când Phenianul detona al doilea dispozitiv nuclear din istoria sa (după cel din 2006). De fapt, dimensiunea nucleară, cuplată cu mişcările de forţă împotriva Sudului sunt feţele aceleiaşi „monede de schimb“ folosite de fiecare dată de către Kim Jong Il în plan extern. Este un capital de şantaj utilizat permanent pentru a obţine un maximum de beneficii pentru regimul său. În acest joc al mizelor simbolice, Coreea de Nord urmăreşte consolidarea decisivă a poziţiei sale de negociere pentru a extrage cât mai multe concesii. Sugestiv este că schimbul de artilerie de săptămâna trecută dintre cele două părţi a fost precedat de un anunţ-soc: Phenianul a dezvăluit lumii întregi că dispune deja, la Yongbyon, de 2.000 de centrifuge de îmbogăţire a uraniului. Şi se prea poate să nu fie singurul complex de acest tip.
Ce înseamnă acest lucru? Experţii spun că, foarte curând, Coreea de Nord va avea capacitatea de a fabrica arme nucleare în regim industrial - câte una în fiecare an.
Acestea se vor adăuga arsenalului deja estimat la 5-6 bombe nucleare. Într-un fel, asistăm la o tradiţională tactică de gherilă, de hărţuire şi provocare sistematică a statu-quo-ului prin acte limitate de ostilitate, dar nu cu intenţia de a provoca un război real, ci pentru a obliga cealaltă parte să vină cu o ofertă de negociere mereu favorabilă Phenianului. Frecventele incursiuni în apele teritoriale ale Sudului, intenţia clară a dezvoltării unui arsenal nuclear şi balistic conturează, pe fond, un modus operandi în relaţia cu lumea exterioară: disponibilitatea de a merge întotdeauna până pe marginea prăpastiei.
Aşadar, nimic nu pare să fie la întâmplare în comportamentul Phenianului, ci parte a unei regii atent calculate, chiar a unui ritual premeditat a cărui finalitate este impunerea unui nou leadership politic. Astăzi, se prea poate să asistăm la un punct de cotitură. De aici, precipitarea evenimentelor din ultimul timp. În urmă cu câteva săptămâni, Robert Williard, comandantul forţelor americane din Pacific, avertiza asupra unei repetări a istoriei: „când Kim Jong Il însuşi a preluat ştafeta de la tatăl său, provocările s-au derulat secvenţial, şi este foarte probabil să asistăm şi noi la o succesiune de provocări“. În această perspectivă, liderul nord-coreean se grăbeşte pentru că timpul lucrează împotriva sa. Astfel, mesajul transmis de Kim Jong Il devine, în mare parte, unul orientat către o audienţă internă, spre armată, în încercarea de a securiza loialitatea acestei forţe gravitaţionale a regimului în jurul dinastiei fiului său. „Se mizează pe faptul că, adoptând o postură ofensivă, chiar beligerantă faţă de comunitatea internaţională, va obţine sprijinul armatei şi al elitelor partidului. Aceste gesturi agresive au scopul de a crea o bază de sprijin pentru presupusul său succesor la nivelul structurilor de putere nord-coreene“, crede Abraham Denmark, un fost expert al Departamentului Apărării în problemele Extremului Orient.
Mai mult, întregul ceremonial al regimului pare să se înscrie într-o logică a confecţionării legitimităţii noului lider. Reprezentativ în acest sens este pelerinajul întreprins la 26 octombrie de către Kim Jong-un şi tatăl său, la Hoechang, un loc simbolic în panteonul fondator al Coreei de Nord, acolo unde se află mormântul lui Mao Anying, fiul lui Mao Zedong.
Pe de altă parte însă, expunerea vizibilă a arsenalului nuclear nord-coreean, inclusiv a mijloacelor sale de proiectare balistică, devine un mesaj franc adresat lumii: atenţie, Phenianul este acum o putere nucleară de facto! Obişnuiţi-vă! Din 90 până astăzi, Coreea de Nord a legat dezvoltarea armelor nucleare de o filosofie a descurajării oricărei agresiuni care ar fi putut pune sub semnul întrebării supravieţuirea regimului. Pentru Phenian rolul armelor nucleare este mai degrabă unul defensiv, un instrument de PR, decât o capabilitate ofensivă propriu-zisă de purtare a războiului. Se estimează chiar că Phenianul nu îşi va folosi dispozitivele nucleare, atât timp cât regimul nu se află în pragul unei înfrângeri militare. Toate aceste date par să contureze profilul unui actor raţional, interesat prioritar de conservarea statu-quo-ului politic intern. În acelaşi timp, însă, ar trebui să renunţăm la iluzia că regimul coreean va preda vreodată armele sale nucleare. De ce? Se spune că lecţia învăţată în 2003, când SUA invadau Irakul, a fost aceea că, dacă regimul Saddam Hussein ar fi avut arme nucleare, invazia nu ar fi avut niciodată loc.
Dar poate că cel mai bine a exprimat această raţiune profesorul Serghei Karaganov: „Nu am încredere în natura umană. Cunoscându-ne istoria, nu am încredere că natura umană se va comporta responsabil fără o sabie a lui Damocles deasupra sa“. //
* * *
Şantaj psihologic: „Ar fi prea simplist să sugerăm că regimul de la Phenian trece din nou prin exploziile sale periodice de iraţionalitate. Aparent aşa este. Dar dacă analizăm acest comportament în contextul nevoilor politice ale conducerii de la Phenian, totul capătă un alt sens. Menţinerea unei atitudini ofensive, de confruntare, faţă de Sud, oferă raţionalitate unui stat autoritar şi totodată motivaţia de a avea forţele (permanent pe picior de război) pentru a menţine un astfel de stat. În acelaşi timp, această stare de mobilizare permanentă creează o realitate alternativă care distrage atenţia populaţiei de la eşecurile interne. În plus, ori de câte ori îşi arată muşchii sau îşi ameninţă vecinii, Coreea de Nord (o ţară cu un PIB mai mic decât cel deţinut de Costa Rica şi pe jumătatea cât cel al Sudanului) câştigă o statură internaţională, şi beneficii pe care altfel nu le poate avea.“ David Rothkopf
Schimbarea regimului: „Trebuie să lansăm nişte avertismente ferme şi puternice către Coreea de Nord. Dacă, spre exemplu, încearcă să-şi externalizeze capabilităţile nucleare către un stat precum Iranul sau unui grup terorist, trebuie să fim foarte clari că un astfel de comportament va atrage acţiuni militare extraordinare din partea noastră, mergând până la schimbarea regimului.” Richard Haass
Anarhie nucleară: „O implozie bruscă a regimului nord-coreean ar dezlănţui mama crizelor umanitare, cu masive valuri de refugiaţi către frontiera chineză şi o populaţie de 23 de milioane de oameni pe jumătate înfometată şi aflată la mila comunităţii internaţionale - de fapt, a armatelor SUA, Chinei şi a Coreei de Sud. În timp ce o schimbare a regimului sună tentant în teorie, ar trebui să ne amintim că singurul lucru mai rău decât un guvern totalitar este lipsa oricărui guvern - o lecţie pe care toţi ar trebui să o fi învăţat în Irak.“ Robert Kaplan
Levierul chinez: „Depinde de SUA să convingă Beijingul să-şi folosească imensul capital de presiune economică pe care îl are asupra vecinului său. Este puţin probabil ca regimul nord-coreean să fi supravieţuit fără sprijinul tacit acordat de China în toţi aceşti ani. Statisticile vorbesc de la sine: 90% din importurile de energie ale Coreei de Nord provin din China; în 2008, Beijingul furniza aproximativ 75% din valoarea comerţului extern al Phenianului.“ Abraham Denmark
Taguri:
Coreea de Nord, arsenal nuclear, rachete balistice, USA, China.
