Pe aceeași temă
De la intrarea in vigoare a Tratatului de Neproliferare Nucleara (TNP) in 1970, numarul tarilor dotate cu armament nuclear a crescut de la 4 la 9. Raspandirea tehnologiilor nucleare a permis multor altor state sa intre in posesia unor materiale fisionabile care ar putea fi utilizate pentru confectionarea armelor atomice.
850 de reactoare nucleare sunt in functiune in 60 de tari diferite. Marea majoritate a acestor reactoare sunt folosite pentru producerea energiei electrice si pentru cercetari. Plutoniul recuperabil din combustibilul epuizat de la aceste reactoare ar fi suficient pentru a crea anual zeci de mii de bombe atomice. Cel putin 50 de tari nenucleare au capacitatea si cunostintele tehnologice necesare pentru productia armelor nucleare.
Tentatia de a deveni putere nucleara este puternica. Prestigiul tarii, securitatea nationala si capabilitatea de a rezista presiunilor coercitive din partea altor puteri stimuleaza aspiratiile nucleare ale guvernantilor din multe state care pana acum nu au incercat sa achizitioneze arme nucleare.
In 1961, presedintele francez Charles de Gaulle a declarat ca "o natiune care nu are arme nucleare nu isi poate controla destinul". Premierul britanic Aneurin Bevin a pretins ca "fara bombe atomice, Anglia si-ar pierde capacitatea de a negocia".
Desi riscul unor conflagratii majore intre puteri nucleare a scazut dupa 1990, exista totusi un mare pericol ca un grup de indivizi fanatici, nereprezentand un anumit stat, sa achizitioneze materiale sau dispozitive nucleare cu intentia de a le detona in centre populate. Ca sa previna un asemenea dezastru, comunitatea internationala este obligata sa ia masurile necesare pentru prevenirea accesului teroristilor la materiale capabile sa produca explozii nucleare.
Prevenire prin intimidare
Cursa inarmarilor cu arme atomice si termonucleare intre Statele Unite si Uniunea Sovietica a durat peste 30 de ani. In anii 1970, SUA si URSS aveau pregatite pentru lansare imediata 32.000 si, respectiv, 45.000 de dispozitive nucleare. Aceste arme, de sute de ori mai distructive decat bomba de la Hirosima, erau plasate in silozuri fortificate, in submarine, pe platforme de cale ferata si in avioane.
Ca sa evite un razboi termonuclear cu consecinte catastrofale, cele doua puteri nucleare au acceptat anumite masuri de restrangere reciproca. In 1972, presedintele Richard Nixon si secretarul general Leonid Brejnev au semnat un acord care interzicea dezvoltarea unui sistem de aparare impotriva rachetelor balistice. In cazul in care unul dintre protagonisti l-ar fi atacat pe celalalt cu arme nucleare, atacantul ar fi avut certitudinea ca va fi si el distrus cu arme nucleare. Acest "echilibru al terorii" a mentinut o pace nucleara tensionata pana in 1991. Chiar si in statele cu regimuri represive, liderii respectivi preferau sa evite o conflagratie nucleara care le-ar fi periclitat monopolul puterii politice.
Implozia Uniunii Sovietice si sfarsitul Razboiului Rece au domolit cursa inarmarilor, au permis o reducere in numarul de dispozitive nucleare si au diminuat temporar riscul unui cataclism termonuclear.
Anumite state pot fi tentate sa faca uz de dispozitive nucleare impotriva adversarilor prin agenti acoperiti sau prin intermediari dispusi sa execute acte de terorism. Multe organizatii militante sunt interesate sa obtina materiale necesare pentru confectionarea unei bombe atomice. Este posibil ca anumite persoane care au acces la instalatii nucleare sau la materiale fisionabile sunt dispuse sa le puna la dispozitia militantilor in baza unor considerente ideologice sau pecuniare. Daca recipientul materialului nu va putea fi conectat cu furnizorul original, represaliile temute ar putea fi evitate. Prevenirea prin intimidare, utilizata cu succes impotriva statelor-natiuni posesoare de arme nucleare, este mult mai putin eficace in cazul organizatiilor teroriste.
Tratatul de Neproliferare Nucleara (TNP)
Aderand la TNP, 182 de tari s-au angajat sa nu produca arme nucleare. Semnand tratatul, statele care deja aveau arme nucleare s-au obligat sa acorde asistenta celorlalte state pentru exploatarea tehnologiei nucleare, in scopuri pasnice, sa nu atace alte tari cu arme nucleare si sa renunte progresiv la armamentul nuclear existent.
TNP nu a fost respectat nici de puterile nucleare nici de anumite tari nenucleare. Puterile nucleare nu au renuntat la productia de materiale fisionabile, au continuat sa-si "modernizeze" armamentul nuclear existent si isi revendica oficial dreptul de a utiliza armele nucleare impotriva altor tari. In ciuda tratatului, numarul statelor care au intrat in posesia armelor nucleare a crescut.
Marea Britanie, Franta si China devenisera puteri nucleare inainte de intrarea in vigoare a TNP. Dupa 1970, in secret, Israelul si Africa de Sud au produs bombe atomice. India si Pakistanul au testat arme nucleare in 1998. Retragandu-se oficial din TNP, Coreea de Nord a testat doua bombe atomice in 2006.
Tari avansate din punct de vedere tehnologic, precum Coreea de Sud, Japonia si Taiwanul, ar putea deveni puteri nucleare intr-un timp foarte scurt. Brazilia si Argentina au enuntat ambitii nucleare. Australia, Egiptul si Libia au vrut sa cumpere bombe nucleare. Iranul si-a dezvoltat un program elaborat pentru confectionarea de materiale fisionabile.
Asa cum au demonstrat Israelul, India si Pakistanul, TNP este un instrument imperfect pentru prevenirea dezvoltarii armelor nucleare in secret. Cu toate acestea, TNP a avut un efect restrictiv. Fara tratat, numeroase alte state ar fi devenit puteri nucleare pentru ca sa beneficieze de prestigiul, prestanta si securitatea conferite de statutul respectiv. In 1960, in urma primei explozii atomice realizate de Franta in Sahara, mass-media si populatia din Franta au elogiat evenimentul si au scandat: "Vive la France!" si "Vive de Gaulle!". Dupa ratificarea TNP, exploziile nucleare in India si Pakistan au fost condamnate universal.
Statele Unite au prevenit nuclearizarea multor state prin garantarea securitatii lor. Extinderea umbrelei protectoare a SUA si sprijinul acordat inspectorilor de la Agentia Internationala pentru Energie Atomica au contribuit mai mult la respectarea TNP decat amenintarile si sanctiunile impuse potentialilor proliferatori. S-ar putea ca unele state cu ambitii nucleare sa fie dispuse sa renunte la productia de armament nuclear in schimbul unor garantii ferme de securitate, al unor relatii diplomatice nonbeligerante si al unor oferte de asistenta tehnica si economica.
Problema Iranului
In ultimii trei ani, Statele Unite si puterile europene au facut presiuni economice, diplomatice si financiare considerabile asupra Iranului pentru ca sa sisteze operatiile de imbogatire a uraniului si sa renunte la activitati care ar putea contribui la dezvoltarea capacitatii de a produce arme nucleare. Guvernul iranian insista sa sustina ca nu are intentia de a fabrica bombe atomice. Pana acum, sanctiunile impuse de occidentali nu au avut succes.
Declarand ca nu vor accepta un Iran inarmat cu arme nucleare, unii oficiali din Israel si din SUA i-au amenintat pe liderii de la Teheran ca sunt dispusi sa le bombardeze preventiv instalatiile nucleare, asa cum s-a intamplat in 1981, cand aviatia militara israeliana a distrus singurul reactor nuclear din Irak, si in 2008 cand a bombardat o instalatie "suspecta" din Siria.
Situatia din Iran este insa diferita de cele din Irak si din Siria. Reactoarele si instalatiile nucleare iraniene sunt functionale. Bombardarea lor ar produce contaminari radioactive vaste si ar cauza mii de victime. Imediat, Iranul si alte state semnatare s-ar retrage din TNP. Majoritatea guvernelor considera ca bombardarea "preventiva" a unui stat suveran nu are validitate juridica sau morala.
Intentii teroriste
Unele organizatii teroriste au facut si continua sa faca eforturi ca sa obtina bombe atomice. Bin Laden, liderul organizatiei Al Qaida, a decretat ca obtinerea unei capabilitati nucleare si achizitionarea armelor de distrugere in masa sunt "datorii religioase". Jihadistii au prezentat "oferte de asociere" unor specialisti in arme nucleare. Neavand un adapost definit sau o adresa bine cunoscuta, teroristii sunt mai greu de "pedepsit" prin contraatac nimicitor.
In trecut, cantitati importante de plutoniu si uraniu-235 au fost sustrase de la instalatii nucleare din diferite tari. O parte dintre ele au fost recuperate inainte de a ajunge in posesia "destinatarilor". Depozite de materiale fisionabile au fost penetrate de teroristi. Sume mari de bani continua sa fie oferite pentru achizitionarea de materiale utilizabile pentru explozivi nucleari. Liderii organizatiei jihadiste Al Qaida au avut numeroase intrevederi cu experti in tehnologie nucleara din Pakistan. Coreea de Nord si Pakistanul au transferat altor state cunostinte si aparatura necesare pentru dezvoltarea unui program nuclear.
Deoarece radiatia emanata de plutoniu si uraniu-235 este anemica, transportul ilicit transfrontalier al materialelor fisionabile este greu de detectat. Din cauza volumului enorm de marfuri importate, granitele vor ramane relativ "poroase". Mai curand sau mai tarziu, teroristii ar putea achizitiona dispozitive nucleare sau materiale fisionabile fara implicarea directa a guvernelor respective.
Desi improbabil, furtul unei bombe prefabricate din dotarea tarilor nucleare ramane posibil. Versiunile mai recente din dotarea SUA si a Rusiei sunt prevazute cu dispozitive electronice de siguranta care interzic detonarea lor fara cunoasterea unor coduri speciale. Variantele mai vechi, ca si armele altor tari, nefiind "securizate" electronic, ar fi mai usor de detonat.
Diminuarea pericolului
Materialele fisionabile "pure" din care se fabrica bombele atomice nu pot fi extrase din natura. Productia lor este elaborata si costisitoare. Teroristii nu au cum sa le produca. Securizarea acestor materiale este cel mai important aspect preventiv. Un oarecare progres s-a facut in acest domeniu. Cu finantare americana, cantitati mari de uraniu imbogatit si de plutoniu au fost distruse permanent atat in Rusia cat si in SUA. Dar majoritatea materialelor existente sunt inca depozitate in conditii "vulnerabile".
Deoarece Rusia stocheaza mai multe materiale fisionabile decat orice alta tara, participarea activa a Moscovei la eforturile globale de securizare a acestor materiale este esentiala. Din nefericire, relatiile Rusiei cu democratiile euro-atlantice s-au deteriorat simtitor in ultimii ani. Statele Unite si unii aliati europeni se simt obligati sa riposteze cu oarecare fermitate la provocarile si atitudinea beligeranta a Rusiei, la agresivitatea Moscovei fata de statele vecine si la suprimarea opozitiei democrate autohtone. In acelasi timp, occidentalii inteleg ca trebuie sa mentina relatii suficient de detensionate cu Moscova ca sa poata coopera in campania de securizare a armelor nucleare si sa previna accesul teroristilor la materiale fisionabile.
Conflictele nerezolvate dintre tarile dotate cu arme nucleare, precum India si Pakistan, trebuie sa fie deazamorsate cu participarea activa a comunitatii internationale. Instabilitatea si imprevizibilitatea comportamentului regimului din Coreea de Nord trebuie sa fie tratate colectiv. Este preferabil ca insistenta Iranului de a-si dezvolta capabilitatea de a produce arme nucleare sa fie temperata. Oferte de securitate comuna si aliante cu puteri nucleare ar putea diminua proliferarea armamentelor nucleare.
Armele nucleare si materialele utilizabile pentru confectionarea bombelor atomice trebuie sa fie pastrate in conditii de securitate maxima, acolo unde sunt produse si stocate. Orice bresa in securitate poate duce la sustrageri daunatoare. Cooperarea tuturor tarilor nucleare in aceasta privinta este esentiala. Orice abatere de la acest obiectiv poate avea consecinte nefaste.
