Phenianul şi alianţa Washington-Seul

Coreea de Nord nu are nicio şansă să câştige o eventuală confruntare militară, pentru simplul motiv că aceasta ar fi nu doar cu forţele Coreei de Sud, ci şi cu uriaşa putere a SUA.

„Cea mai grea parte a problemei este cum să întreprindem o ripostă proporţională, fără a amorsa însă un conflict general sau un asalt împotriva oraşului Seul“, afirmă Gary Samore, cel care a fost, până recent, un foarte im­portant consilier pe probleme nucleare al pre­şedintelui Obama. Declaraţiile lui Samore, citat de New York Times, sunt ilustrative pentru tipul de probleme ge­nerate de evoluţiile din Co­reea: pe de o parte, sunt obli­gatorii mă­suri care să des­cu­rajeze cumva Coreea de Nord să-şi transforme retorica po­litică în agresiune militară re­ală; pe de altă parte, mă­su­rile întreprinse pentru a des­cu­raja Coreea de Nord trebuie să fie astfel ale­se încât să nu împingă Nordul spre o esca­ladare su­pli­men­tară a conflictului.

Statele Unite şi autorităţile sud-coreene au în­treprins, în ultimele zile, mai multe măsuri me­­nite să descurajeze Coreea de Nord. Cele do­uă ţări au convenit deja un plan comun ce „de­fineşte acţiunile până la cel mai de jos ni­vel tactic“ şi care, concomitent, insistă asu­pra „consultărilor politice la cel mai înalt ni­vel“, în cadrul unei relaţii strategice pe care surse oficiale americane, citate de către New York Times, o numesc „alianţă“. Respectivul plan de acţiune are ca ele­ment central ideea ri­postei „proporţionale“, ceea ce în­seamnă „lo­virea sursei ori­cărui even­tual atac nord-co­reean cu ar­me similare“. Sur­sa de presă mai sus citată fa­ce trimitere la faptul că, „da­că nord-co­reenii ar bom­bar­da cumva o insulă sud-co­reeană pe care sunt am­pla­sate instalaţii mi­litare, aşa cum s-a întâmplat în trecut, planul cere ca Su­dul să riposteze rapid cu un baraj de ar­tilerie de in­ten­sitate similară“. În cazul aces­tui plan merită subliniate cel puţin două ele­mente: mai întâi, faptul că el accentuează explicit conceptul de alianţă, care presupune in­clusiv faptul că America nu-şi va abandona sau reduce angajamentele politico-militare lu­ate faţă de Seul. În termeni practici, aceasta în­seamnă, foarte clar, că Nordul nu are nicio şansă să câştige o eventuală confruntare mi­litară, pentru simplul motiv că aceasta ar fi nu doar cu forţele Coreei de Sud, ci şi cu uri­aşa putere a SUA. În al doilea rând, atât Wa­shingtonul, cât şi Coreea de Sud au făcut pu­blice elemente importante ale planului de ac­ţiune „împotriva provocărilor“ Nordului, ceea ce constituie, în sine, o formă de presiune con­sistentă, chiar dacă moderată, asupra Co­reei comuniste. Amintim aici că SUA au mai folosit, recent, relatările de presă pentru a exer­cita presiuni şi forme elaborate de des­curajare asupra Nordului. Este vorba despre episodul în care autorităţile federale au pus, prac­tic, la dispoziţia presei informaţia că bom­bardiere strategice de tip B-2, venite de la baze aflate în SUA, au întreprins exerciţii de luptă în spaţiul aerian al Coreei de Sud, la foar­te mică distanţă de eventualele ţinte de pe teritoriul Coreei de Nord. Ştim şi că US Na­vy a trimis spre Coreea două nave mari de luptă dotate cu armament antirachetă foarte modern şi au întărit, cu doi ani mai devreme faţă de termenul fixat anterior, apărarea an­tibalistică a insulei Guam. În plus, Wa­shing­tonul a amânat un exerciţiu de testare a unei rachete balistice intercontinentale, care ar fi trebuit să aibă loc chiar săptămâna aceasta, trans­mite CNN, care citează surse oficiale de la Pentagon. Acestea insistă asupra faptului că amânarea lansării ar fi un gest „prudent şi înţelept“, menit să evite posibilitatea ca liderii Coreei de Nord să perceapă cumva exerciţiul ca fiind îndreptat împotriva lor.

Subliniem aici şi faptul că atât China, cât şi Fe­deraţia Rusă par a fi, în ultima vreme, tot mai îngrijorate şi mai iritate de retorica şi acţiunile Coreei de Nord. Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că se află „în contact strâns cu par­te­nerii noştri chinezi, ca şi cu americanii, sud-coreenii şi japonezii“. La sfârşitul lui martie, înalta oficialitate rusă avertizase pe un ton acut asupra riscului escaladării necontrolate a tensiunilor din Coreea, transmite BBC. Pre­şe­dintele Chinei, Xi Jinping, a criticat în termeni duri, la sfârşitul săptămânii trecute, acţiunile Coreei de Nord, afirmând că niciunei ţări „nu ar trebui să-i fie îngăduit să arunce o regiune sau chiar întreaga lume în haos doar pentru pro­priile-i câştiguri“. Reamintim aici că atât Moscova, cât şi Beijingul sunt importanţi şi cons­tanţi competitori geostrategici ai SUA, dar e clar că atât Rusia, cât şi China înţeleg, foar­te bine, că un eventual conflict major în Pe­ninsula Coreeană ar însemna, cel mai pro­babil, o înfrângere catastrofală suferită de Co­reea de Nord şi, deci, o lărgire semnificativă, în final, a zonei de influenţă a SUA şi a par­te­ne­rilor strategici din Extremul Orient ai Americii.

* Florin Diaconu este conferenţiar universitar la FSPUB şi senior researcher la IDR.