Pe aceeași temă
Irak si coruptia
Asadar, de ce au avut castig de cauza democratii, dupa 12 ani de dominatie republicana a Congresului? Sau, mai bine zis, de ce au pierdut republicanii? Se spune ca politica e locala. Intr-adevar, pe buletinele de vot ale alegatorilor americani au figurat si 205 probleme supuse votului popular direct in statele unde au avut loc alegeri in acest an. Doar in Arizona au fost 19 astfel de propuneri legislative, una conducand spre amendarea Constitutiei statului, ca reactie fata de imigratia clandestina, in sensul declararii limbii engleze drept limba oficiala in Arizona. Alte 7 state au interzis casatoriile intre aceleasi sexe, iar Dakota de Sud a respins propunerea ca in acest stat sa se interzica avortul in orice circumstante. E drept ca in SUA particularitatile statelor si tinuturilor joaca un rol important in desemnarea reprezentantilor in adunarile legislative locale, a guvernatorilor sau in functiile de serifi sau judecatori, chiar si in functiile de reprezentare la nivel federal, precum si in definirea temelor centrale de campanie electorala. Totusi, problema care a dominat alegerile pentru Congres din acest an, ca si cele din 2002 si 2004, a fost una care, desi privita din prisma pericolului la adresa Americii, excede prin ramificatiile sale frontierele nationale: lupta antiterorista si razboiul din Irak.
Cele patru teme majore care au decis, conform sondajelor, orientarea optiunilor electorale la nivel cvasi-national au fost coruptia, terorismul, Irakul si economia. Primus inter pares in aceasta enumerare a fost, fara indoiala, razboiul din Irak. Din acest punct de vedere, alegerile de mijloc de mandat de la 7 noiembrie au fost un referendum privindu-l pe presedintele Bush si razboiul din Irak. 85% dintre americani cred ca motivul principal pentru care republicanii au pierdut alegerile a fost gestionarea razboiului din Irak. Se pare ca, asemenea cursului razboiului din Vietnam de la inceputul anilor ’70, cetateanul american de rand a ajuns intr-o stare de saturatie in ceea ce priveste vestile ce vin din Irak: invariabil, media raporteaza ca zilnic mor zeci de irakieni si in medie cate doi soldati americani (in cele 44 de luni, din martie 2003, aproape 3.000) in ceea ce pare sa fie un marasm fara iesire al unui razboi civil nenumit. De aceea, mesajul prezidential al pastrarii strategiei in Irak nu a mai functionat de data aceasta. Multi nu mai vad exact cum actuala strategie din Irak ajuta lupta antiterorista..jpg)
A doua tema dominanta a fost coruptia. Din intregul document fondator al "marii republici comerciale americane", Federalist Papers, razbate o profunda neincredere in cei alesi de a pastra o conduita onesta, in interesul general, in lipsa unor mecanisme de control si echilibrare a puterilor. Cei ce conduc trebuie sa aiba "intelepciunea de a discerne si virtutea de a urmari binele comun al societatii", spunea James Madison in Federalist ‘57. Or, tocmai aceasta neincredere si aprehensiune cetateneasca adanc incrustata in spiritul american fata de autoritati se pare ca a fost reanimata recent de multi lideri republicani. In jur de 50% dintre votanti au declarat dupa alegeri ca au introdus sufragiul in urna avand in minte scandalurile de coruptie recente care au zguduit scena politica americana, afectandu-i in principal pe republicani. Aceste scandaluri au revoltat opinia publica americana: scandalurile sexuale (Mark Foley) si, mai ales, reteaua de complicitati ilegale dintre marile corporatii, lobbyistii de la Washington si congressmeni dezvaluita de scandalul Jack Abramoff, lobbyistul prin care sume importante pentru campaniile electorale, calatorii gratis si alte avantaje s-au scurs catre peste 20 de congressmeni, in schimbul unor voturi corupte in forul legislativ. Apoi, modul in care autoritatile au reactionat intarziat si neadecvat in fata catastrofei produse in New Orleans de uraganul Katrina a erodat si mai mult imaginea administratiei republicane.
Partide in cautare de lideri catalizatori
Ambele partide sunt in cautare de lideri care sa poata extinde bazinul electoral si sa tina impreuna diversele tendinte si factiuni din sanul partidului lor. In fond, 29% dintre americani se declara republicani, 33% democrati, iar restul independenti. Uneori, alegatorii inregistrati republicani voteaza democrat si invers, in functie de pozitiile partidelor pe anumite teme pe care le considera esentiale in formarea optiunii individuale de vot.
Exista, dupa alegeri, intre cele doua ipostaze majore ale partidelor - partidul controland institutiile puterii (varful piramidei) si partidul la nivelul organizatiilor de baza -, o tensiune atat in tabara republicana, cat si in cea democrata. Divergentele sunt insa de natura diferita. Daca pentru democrati problema care se pune acum este cea a obtinerii presedintiei si mentinerii tendintei ofensive, problema republicanilor este reintoarcerea la radacinile ideologice ale organizatiei partizane. Organizatiile de baza si diversele grupuri care le sustin in ambele partide se vor lupta pentru impunerea candidatilor proprii pentru prezidentialele si alegerile partiale legislative din 2008. Nancy Pelosi, democrat de San Francisco, prima femeie presedinte (speaker) a Camerei Reprezentantilor, va conduce strategia de erodare a increderii in republicani in Congres, cel mai probabil prin initierea de investigatii si audieri pe probleme susceptibile sa ii vulnerabilizeze si sa-i puna in defensiva pe adversarii lor. Va nutri in mod natural aspiratii de a ajunge pe tichetul prezidential in 2008, intrand in concurenta cu cea mai faimoasa femeie din Partidul Democrat, Hillary Clinton.
De cealalta parte, republicanii par a fi intr-un proces de debarasare de balastul care i-a ingreunat la aceste alegeri. Critici din interiorul Partidului Republican afirma ca Bush s-a indepartat de valorile conservatoare atat de distinctiv datatoare de identitate Partidului Republican: presedintele George W. Bush a promis un stat mic, dar, desi a redus taxele, cheltuielile statului au crescut. Deficitul bugetar pentru anul acesta este estimat la circa 300 de miliarde (2% din PIB), iar datoria nationala la 8,6 trilioane de dolari. In 2006, statul a cheltuit 406 miliarde pe dobanzi si rate incasate de creditori, in timp ce educatiei i-au fost alocate 61 de miliarde de la bugetul federal. Prin contrast, democratii amintesc de cei 8 ani gloriosi ai lui Bill Clinton: in 2000, SUA au avut cel mai mare surplus bugetar din istorie, de 237 de miliarde de dolari.
Nu este de mirare ca multi deputati si senatori republicani au incercat sa se delimiteze de presedintele Bush si sa puna infrangerea electorala pe seama politicilor acestuia, dupa ce castigasera in 2004 alegerile cu acelasi mesaj si acelasi presedinte. In vremuri de restriste, instinctul de supravietuire politica cere sacrificarea cu tot ritualul necesar a unui tap ispasitor. Bush oricum nu mai poate participa la alegerile din 2008, fiind la sfarsitul celui de-al doilea si ultim mandat prezidential constitutional. Este revelator pentru sentimentul handicapului de a fi asociat cu actualul presedinte ca, in preziua alegerilor, Charlie Crist, candidatul republican pentru postul de guvernator in Florida, a preferat sa nu mearga la o reuniune electorala din statul sau impreuna cu presedintele Bush, meargand la alt eveniment electoral cu senatorul John McCain, cel ce pare a fi favoritul in cursa pentru alegerile din interiorul Partidului Republican pentru a deveni candidatul Grand Old Party in 2008. Crist a castigat insa alegerile in statul sau, ceea ce nu s-a intamplat cu alti candidati republicani.
Va fi important in acest beauty contest, pentru alegatori, ca partidele sa reuseasca sa isi mobilizeze atat electorii traditionali, atrasi de valorile de baza cu care este asociat in genere partidul, dar sa reuseasca in acelasi timp si sa pastreze usi deschise pentru alegatorii independenti sau cei care voteaza mai degraba in functie de anumite teme, decat pentru un partid. Pentru asta, partidele trebuie sa fie destul de vagi pentru a nu risca alienarea unor segmente electorale importante.
Bazele de date ale partidelor vor juca un rol esential in acest sens. Strategia de micro-targeting pe care o folosesc ambele partide are drept fundament un registru extins de informatii privitoare la stilul de viata, la opiniile, preferintele, nivelul de educatie si de trai, la tot ce poate oferi informatii despre chestiunile ce ar putea influenta votul alegatorilor. Pot fi identificate astfel problemele in fata carora ar putea sa fie inclinati sa reactioneze electoral si in ce fel. Este, de pilda, important de stiut pentru conturarea campaniei electorale ca 66% dintre americani cred cu tarie in existenta lui Dumnezeu, iar 54% cred ca Dumnezeu intervine direct in viata cotidiana si in evenimentele care au loc in lume, fiind util de detinut procentaje si cunoscuti electorii cu astfel de credinte pana la nivelul celor mai mici districte. Astfel, o fundatie conservatoare, de pilda, apropiata de Partidul Republican poate sa trimita scrisori celor preidentificati ca practicanti religiosi ferventi, avertizandu-i ca democratii vor legaliza casatoriile intre aceleasi sexe si vor sustine avorturile, daca vor detine o putere neechilibrata de cumpatarea conservatoare. Un exemplu ilustrativ din recent incheiata campanie electorala a fost cel oferit de scrisorile personalizate trimise detinatorilor de scutere de zapada din statele din nordul SUA, prin care li se spunea ca fundamentalistii ecologisti democrati vor sa inchida pistele si limiteze accesul pe munte al masinilor lor de agrement.
Polarizare si bipartizanism
Se spune despre cel de-al 43-lea presedinte american ca este o personalitate polarizanta: fie il iubesti, fie il urasti. Cei mai multi americani indica in sondajele de opinie ca sunt ingrijorati de gradul ridicat de polarizare al societatii. De aceea personalitatile care se situeaza strategic in centrul politic, precum John McCain la republicani si Hillary Clinton la democrati, par sa aiba pentru moment cele mai mari sanse sa atraga un electorat preocupat de divizarea Americii, in conditiile amenintarii hidrei teroriste. Orice situatie de razboi, chiar atipic si neconventional cum este cel antiterorist, necesita lideri care sa coaguleze fortele politice si sa linisteasca populatia printr-o politica cat mai consensuala si actiuni eficiente.
Laitmotivul perioadei postelectorale este bipartizanismul. Totul pare sa rimeze in aceasta etapa postelectorala cu afirmarea disponibilitatii de a conlucra cu adversarii politici. Exponentii ambelor partide fac juraminte publice de credinta intentiei de a lucra cu celalalt partid spre binele Americii. Nici un partid nu isi permite luxul de a fi considerat obstructionist, nici un lider de a proiecta o imagine confruntationista. Sentimentul divizarii creeaza nesiguranta. De aceea, conducatorii care vor reusi sa se prezinte cel mai convingator drept personalitati integratoare si lideri capabili sa aduca oameni si idei laolalta, independent de orientarea lor politica, si sa puna in armonie si coerenta solutiile pentru siguranta si prosperitatea Americii vor avea cele mai mari sanse de reusita la alegerile prezidentiale din 2008.
Nou plan pentru Irak, unul vechi pentru Saddam
Dupa ce l-au sacrificat dupa alegeri pe Donald Rumsfeld pentru a elimina o tinta a atacurilor democrate pe tema razboiului din Irak si simtind aceasta tendinta inca dinainte de alegeri, strategii republicani l-au indemnat pe presedintele Bush sa incurajeze formarea unui grup bipartizan, format din republicani si democrati, care sa reflecteze la strategii si sa vina cu idei noi privind problema irakiana. Acest grup, cunoscut drept grupul Baker-Hamilton, dupa numele coordonatorilor sai, republican si, respectiv, democrat, va lansa un plan pentru Irak pana la sfarsitul anului. Se pare ca, din punct de vedere militar, planul va propune retragerea graduala a fortelor multinationale in baze amplasate strategic pe tot teritoriul irakian, urmand sa intervina la solicitarea guvernului de la Bagdad doar in cazul unor crize majore, cand fortele militare si de politie nationale, prealabil inarmate, consolidate si antrenate de MNF, s-ar afla in dificultate. Politic, planul va propune angajarea in negocieri cu vecinii Irakului, in special cu Siria si Iranul, cele doua tari care influenteaza considerabil, prima, comunitatea sunita din Irak, cea de-a doua, comunitatea siita din sud. Planul a atras deja atentia media si ar putea fi sansa presedintelui Bush de a se reinventa si prezenta ca deschis propunerilor bipartizane constructive. Problema este ca atat republicanii, cat si democratii vor incerca sa isi treaca in cont planul drept o victorie proprie, daca acesta va functiona.
Intre timp, de fapt chiar inainte de alegerile legislative din SUA, a fost pronuntat verdictul in cazul crimelor comise in satul Dujail impotriva siitilor, la ordinele lui Saddam Hussein. Saddam a fost condamnat la moarte prin spanzuratoare, deznodamantul tragic rezervat conform legii irakiene civililor condamnati la pedeapsa capitala. Este insa neclar daca pedeapsa cu moartea va fi pusa in aplicare inainte de judecarea campaniei de la Anfar impotriva kurzilor. Pana atunci, cazul este trimis in mod automat spre Curtea de Apel, ai carei 9 judecatori trebuie sa se pronunte pentru sau impotriva mentinerii sentintei instantei primare. Condamnarea juridica a lui Saddam in Irak nu a parut sa joace un rol in condamnarea electorala a presedintelui Bush si politicii sale in SUA.
Cel mai important, dincolo de discutabilitatea independentei completului de judecata si de procedurile tribunalului, este faptul ca un dictator precum Saddam este judecat si condamnat pentru crimele comise. Precedentul legal este important prin puterea de exemplu, mai ales in conditiile functionarii Curtii Penale Internationale si ale avansului international al principiului responsabilitatii autoritatilor nationale de a-si proteja cetatenii (responsability to protect). Sa speram ca dictatorilor le va fi din ce in ce mai greu sa se ascunda in spatele suveranitatii nationale si principiului neamestecului in treburile interne pentru a-si masacra cetatenii, dar si ca dorinta de dreptate, libertate si respect al drepturilor omului nu va crea abuzuri, standarde duble sau aplicari selective ori discriminatorii.
Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor doar in calitate personala.
